Rosu-n obrajori

Imprimare

Rosu-n obrajori era o vorba cu care alintai copiii sau tinerii. Si li se potrivea, caci joaca si harjoneala in aer liber, in padure sau in parc le dadea o pofta nebuna de viata. Era sanatate si bucurie. Si ei intr-adevar erau rosii-n obrajori. Acum ma uit la ei, palizi si ofiliti inainte de a deschide bine ochii in viata. Dar care viata? Oare a sta cat e ziua de lunga in fata calculatorului e viata? Nu cred ca e viata, ci mai degraba e boala curata. Unde a disparut pentru ei tineretea cu elanul si bucuriile ei? Astazi, fara indoiala, in absenta calculatorului esti mort. E ca si cand te-ar lasa cineva fara maini si fara picioare. Dar mai e nevoie si de un pic de masura sau altfel ne batem joc si de tineretea, si de viata noastra.
Tineretea inseamna totusi libertate, pofta neingradita de a zburda, elanul nestavilit al dragostei. Dar dragostea cred ca inseamna altceva decat interminabilele mesaje pe mess sau pe sms. Dragostea nu poate fi atrofiata pe un ecran. Ea e forta vitala a naturii. E poezia naturii. Nu e bine ca incepem sa uitam vechile proverbe. Mens sana in corpore sano nu e o vorba goala. Cum poti intra cu adevarat in viata daca nu te-ai confruntat cu nebunia dragostei? Viata isi are regulile si ciclurile ei naturale. Exponatele tinute in borcanele cu cloroform nu reprezinta viata. Viata pulseaza in bataia soarelui si a vantului. Nu se sperie de viscol, de furtuna, de valurile inspumate ale marii. Tineretea a fost intotdeauna ca o valvataie. Aveti grija ce faceti cu copiii de astazi. Tineretea nu se poate trai la foc mic. Si nu stiu cum poate arata un om care nu a cunoscut tineretea, sfanta nebunie a tineretii. Nu golania, nu drogurile sau decibelii discotecilor cu aerul lor irespirabil. Nu! Sfanta nebunie a naturii si dulcea dezmierdare a dragostei. (Adi Cavaleru, Foto: Stock.XCHNG)

expresslock.com.ua
kvartiraarenda.com.ua