Ma surprind multi tineri pe care ii vezi deja blazati, cu un aer posac si lipsiti de viata. Parca le e lene sa se miste. In loc de carne, parca nu au pe ei decat grasime. Si aia in exces. Nu pot sa nu ma intreb cum vor arata ei peste cateva zeci de ani. Si in acelasi timp vezi prin cate un sat cocotat undeva pe un varf de deal cate un mosneag care la 70 sau 80 de ani sparge ditamai buturugile de parca s-ar juca si urca pe drumul de munte, costisa abrupta, fara nici o dificultate. Si in timpul asta iti povesteste te miri ce fara sa se simta in respiratia lui nici un efort. Nu a stiut ce sunt alea medicamente, nu a fost niciodata la un medic pentru ca nu a avut nevoie.
Dar a trait toata viata in aerul proaspat de munte si a mancat numai lucruri naturale, cultivate sau culese de el. Ce diferenta intre acesti oameni care au reusit sa-si pastreze o viata sanatoasa si noi cei de la oras! Pe ei ii vezi si la adanci batranete tot tineri, veseli, hatri si optimisti. Iar la oras copiii parca se nasc mereu mai tristi, mai obositi si de multe ori deja bolnavi, daca nu cu trupul, macar cu capul. Macar daca am invata sa nu mai apelam mereu la chimicale si la o alimentatie bazata doar pe e-uri si pe modificari genetice. Poate este timpul sa redescoperim alimentatia naturala cu toate binefacerile ei. Doar asa vom mai reusi sa ne bucuram cu adevarat de viata. Si cred ca asta este semnificativ din punct de vedere al tineretii. Capacitatea de a te bucura de viata. (Lavinia Popescu)