Cert este ca iubirea aceea pe care toate ne-o dorim exista! Ca prea putini dintre noi ajungem s-o cunoastem sau cand ajungem s-o cunoastem, conditiile pe care ni le impune viata nu ne dau voie sa ajungem la fericirea deplina la care am visat, asta e trist. Despre linistea interioara: asta tine de noi, de cat de mult ne cunoastem, de siguranta de sine, de cat de inalt e targetul catre care ne indreptam visele. Dar un copil inseamna mult. Numai atunci cand il ai poti intelege ca inseamna totul! Numai atunci poti intelege ca pentru linistea si bucuriile lui esti in stare sa faci orice, poti renunta la ceva, chiar daca asta iti sparge sufletul in bucati.
Un copil nu e o jucarie pe care o putem lasa deoparte cand ne plictisim si ne dorim o alta. Cand privesti in ochii lui sinceri si plini de lumina, vezi dreptul lui la liniste, la stabilitate, la fericire, si avem datoria morala sa i-o oferim oricat de mult ar costa (fara ca asta sa insemne a trece cu vederea violente fizice ori verbale intr-o casnicie trista, ori alte compromisuri care sa incalce moralitatea). Pentru el, ca mama, esti centrul universului, iar asta iti da puterea de a muta muntii din loc.
Cand din motive de necontestat intervine un divort intr-o casnicie ce ne-a facut fericiti candva si din care a rezultat copilul, stii ca viata trebuie sa mearga inainte, dar nu oricum, iar copilul va intelege, mai devreme sau mai tarziu, desi va suferi toata viata trauma lipsei unuia dintre parintii lui adevarati. Insa, cand programezi aducerea pe lume a unui copil, constient fiind ca ii poti produce trauma divortului, mai devreme sau mai tarziu, e ceva ce depaseste ideea de mama. (Viorica, Foto: Stock.XCHNG)