Acum circa doua luni eram in cautarea unei tinute mai speciale pentru un eveniment deosebit in familie. Aveam nevoie de o tinuta completa: pantofi, poseta, rochie etc. Dupa un tur de forta prin mai multe magazine gasisem ceea ce dorisem si, bucuroasa cu noile achizitii, am plecat spre casa.
Acasa am cercetat multumita ceea ce cumparasem, concluzionand ca a fost o zi de shopping obositoare, dar fructuoasa.

Seara insa, inainte de culcare, cand sa imi scot bijuteriile, constat cu neplacere ca pierdusem un cercel. Cu un dram de speranta am cautat in toata casa, inclusiv in sacul de la aspirator. Cine stie, poate il aspirasem din neatentie?! Nimic. Cercelul era din aur cu pietre semipretioase si nu imi parea rau de valoarea lui intrinseca, cat de cea sentimentala: ii primisem de la mama la aniversarea a 18 ani. Am refacut in minte traseul din acea zi si am dedus ca probabil l-am pierdut cand am probat ceva.
A doua zi, cu o vaga urma de speranta, am refacut traseul: am luat la colindat toate magazinele pe unde fusesem, intreband vanzatoarele daca nu au gasit un cercel. Peste tot mi se raspundea cu nu. Ramasese un ultim magazin, undeva pe o straduta mai laturalnica. Fara sa mai sper ceva, dar ca sa imi impac constiinta, am intrat si acolo. Vanzatoarea, o doamna in varsta, a zambit cand i-am spus ce doresc. M-a intrebat daca am perechea cercelului pierdut. Langa cercelul ramas nepereche l-a pus pe cel care il pierdusem. Femeia il gasise si asteptase proprietarul neatent sa revina dupa el. Iata ca mai sunt si astfel de oameni... (Rodica Vilceleanu, Foto: Stock.XCHNG)