Cu siguranta ati vizionat macar o data unul dintre acele filme in care personajul principal era o femeie pentru care shoppingul era mai mult decat o pasiune. Ei bine, dincolo de aspectul aproape hilar – etalat cu atat de mult talent de catre regizori si actori – exista partea aceea concreta care le-a fost sursa de inspiratie. Exista acea categorie de femei pentru care shoppingul a trecut deja de la necesitate la "stil de viata", apoi la dependenta. Cele mai frecvente cazuri se intalnesc in strainatate, in timp ce in tara noastra femeile care isi permit sa dezvolte acest "viciu" sunt foarte putine... pentru ca, atunci cand banii pe care ii primesti lunar nu iti ajung sa acoperi cheltuielile curente, nu iti mai zboara gandul la sedinte interminabile de cumparaturi inutile.

Cu alte cuvinte, pentru femeile de rand, shoppingul se poate reduce la acele cumparaturi facute pentru casa... si cat de relaxant poate fi sa stai la cozi interminabile la supermarketuri, cu cosul plin de alimente si produse de uz casnic?! Dincolo de toate aceste aspecte ale crizei financiare, mult mai accentuate la noi decat in afara tarii, as vrea sa precizez ca nu inteleg de ce se utilizeaza termenul acesta, shopping; din descrierea facuta in dictionarele explicative ale limbii romane, activitatea aceasta de a-ti achizitiona un lucru poarta numele de a cumpara. In mod inexplicabil, in ultimii ani, romanii nu mai merg sa isi cumpere lucruri, acum ei merg la shopping cu putinii bani pe care ii primesc de la job. Concluzia ar fi ca noi, romanii, copiem ceea ce ni se pare interesant, insa pierdem lucrurile care conteaza cu adevarat. Asadar, ne transformam si noi, incet, dar sigur, intr-un popor de oameni superficiali, care se relaxeaza doar atunci cand fac plimbari interminabile printre rafturile burdusite de produse cu etichete stralucitoare. Devenim un popor al ambalajului, ne pierdem identitatea de romani adevarati.
Am avut recent ocazia sa vizitez cateva tari europene si am observat ca in tarile mai dezvoltate economic decat noi, oamenii sunt mai cumpatati, nu se aventureaza in supermarketuri sa cumpere lucruri inutile doar pentru ca apar la raionul cu reduceri, ci isi calculeaza echilibrat toate cheltuielile. Italia – o tara pe care criza financiara pare sa o fi atins mult mai putin decat la noi – isi promoveaza si isi etaleaza in rafturi produse din productia proprie; exista si produse importate, insa majoritatea o constituie cele de origine interna. La noi in tara, produsele Made in Romania sunt pe cale de disparitie, pentru ca, de cand am devenit cetateni europeni, ne place sa ne cumparam numai produse cu eticheta glossy, chiar daca continutul are uneori calitatea produselor Made in China.
Slovenia mi s-a parut o tara in care aspectele shoppingului se aseamana foarte mult cu cele din tara noastra. Am intalnit aici cozi interminabile la Billa sau Penny; am intalnit aici un decor atat de cunoscut mie din Romania: acela al unei multimi de oameni care se imbulzesc in jurul unor rafturi pline cu produse alimentare la reducere, chiar daca acea reducere de pret insemna ca perioada de valabilitate era aproape de final sau unele erau chiar expirate. Poate ca pentru unii conteaza mai mult faptul ca au cumparat ceva la un pret redus, decat faptul ca se expun unui risc, mai ales atunci cand este vorba de alimente. Cat despre unguri, atat cat am avut ocazia sa ii cunosc in cele cateva zile petrecute in tara lor, mi-au lasat impresia de oameni un pic mai calculati. Se pare ca ei apreciaza mai mult calitatea unui produs, indiferent de pretul acestuia.
Cat despre mine, nu sunt o pasionata de cumparaturi. Experientele care mi-au ramas bine intiparite in minte legate de cumparaturi sunt cele din perioada anilor '90, cand vecinii mei se organizau in adevarate trupe, se urcau in masini si plecau in Cluj, unde pe acea vreme era un bazar plin cu produse Made in China. Pe atunci, moda jeansilor prindea din ce in ce mai mult teren, iar la scoala noastra uniforma aceea simpla de elev era incet, incet inlocuita de tricouri cu imprimeuri si nelipsitii jeansi. Apoi s-a facut un bazar si la noi, in Suceava, iar daca te duci joia sau intr-o zi de sarbatoare, e atat de aglomerat, incat te intrebi unde e criza financiara.
Nu sunt o persoana pretentioasa atunci cand vine vorba de cumparaturi; cu toate acestea, am avut si eu neplacuta ocazie de a cumpara borcane cu suc de rosii pe care se odihnea linistit mucegaiul; am cumparat si eu branza topita care mi-a raspandit in bucatarie un miros insuportabil sau un tricou albastru care si-a lasat toata culoarea pe pielea mea, chiar prima data cand l-am imbracat. Sunt incidente de care majoritatea oamenilor au parte. Cum am tratat problema? Nu am vrut sa las lucrurile asa, insa nici nu m-am dus inapoi la magazin cu scandal. Am cerut intotdeauna sa vorbesc cu patronul magazinului respectiv. Acolo unde am intalnit oameni rationali, care abordeaza cu profesionalism problemele, am primit imediat un alt produs sau contravaloarea in bani a produsului cumparat; cand problema a fost tratata astfel, am inteles ca drepturile de client mi-au fost recunoscute, insa, in cazurile in care mi s-a raspuns cu indiferenta, am apelat si eu, ca toti consumatorii nemultumiti, la institutia care se ocupa ce aceste probleme: Oficiul Pentru Protectia Consumatorului, si asta nu din dorinta de a face un rau, ci din dorinta de a-mi proteja drepturile de consumator. Din fericire, cazurile in care a fost nevoie sa apelez la OPC au fost foarte rare. Va doresc cumparaturi fara incidente... sau shopping placut! (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)