Vacanta de vara era speciala pentru mine, eram copil, asteptam cu nerabdare sa vina zilele fierbinti de vara si serile mult lungite in noapte ca sa merg in vacanta la bunici. Era alt taram, de o frumusete rara, prin simplitatea lucrurilor, inocenta copiilor cu care ma jucam pana noaptea tarziu de-a v-ati-ascunselea, sotron si alte jocuri ale copilariei. Din acele vacante eu am invatat sa fiu mai buna cu mama, tata, fratii mei, cu tot ce ma inconjoara.

Acei copii necajiti nu aveau haine bune, doar un rand, si pe acela il purtau la scoala sau de sarbatori, umblau desculti, nu aveau ce aveam eu si fratii mei, iar asta ma determina ca pe perioada anului, cand eram la oras, sa adun haine, incaltaminte, jucarii, iar cand mergeam in vacanta, ei ma asteptau cu bucurie pentru ca stiau ca le aduc cate ceva, chiar daca era un lucru minor, dar pentru ei era o bucurie imensa.
Azi stau si ma gandesc cate haine si lucruri se arunca la gunoi, care pentru altii ar valora foarte mult. Timpul a trecut si oamenii s-au schimbat foarte mult si imi pare rau sa spun, dar nu in bine! Eu insa ma bucur ca am ramas aceeasi, si cand vad ce se intampla in jurul meu, necazuri ale altora, foarte multe care ma dor, inseamna ca am acelasi suflet, nu m-am schimbat, dar sunt neputincioasa, nu mai am putere sa pot ajuta cum ajutam atunci... in copilarie! (Mioara Climescu)