Pentru noi, romanii, sarbatorile inca mai inseamna sa fii alaturi de cei dragi. De Craciun mi-am dorit sa fiu acasa, aici unde m-au asteptat toti ai mei, aici unde trosnetul focului si mirosul de brad verde te fac sa te simti cu adevarat roman. Poate ca multi sunt acaparati de mirajul altor tari europene sau occidentale, insa adevaratul sentiment de acasa il ai doar acolo unde te-ai nascut... si pentru ca mi-am dorit sa trec pe acolo pe unde am copilarit, m-am intors zilele acestea intr-un satuc despre care v-am mai povestit: Beresti. Aici ma asteptau cateva matusi si cativa unchi, pentru care viata pare sa nu se fi schimbat. Doar ridurile din ce in ce mai adanci dezvaluie trecerea implacabila a timpului, in rest, acelasi drum noroios, aceeasi casuta din chirpici si aceeasi soba cu plita, toate ma asteptau cu farmecul rustic care mi-a facut copilaria atat de frumoasa.
Pentru ei, acesti oameni carora niciodata nu le-a fost usor, conteaza doar bucuria sufleteasca, intrucat cele materiale li se par suficiente. Nu se plang niciodata, asa cum o facem noi, cei care avem parte de tot confortul. Se multumesc cu un foc din lemne de fag, dar tanjesc, in taina, dupa revederea nepotilor. Isi amintesc cu lacrimi in ochi de iernile in care ma plimbau cu sania pe ulitele satului, de bucuria cu care le spuneam oamenilor ca sunt nepoata lui Maxim. Sania mai este inca acolo, in podul casei... prafuita si trista, asteptandu-ma sa ma intorc in copilaria iernilor in care zapada ajungea pana la ferestre, iar frigul iti taia respiratia. I-am imbratisat pe toti acesti oameni minunati care vorbesc despre mine tot timpul si care imi duc dorul, aceasta familie numeroasa din care, din pacate, Dumnezeu ia, pe rand, cate unul, aratandu-ne ca voia Sa este lege pentru noi. Uneori uit ca bunicii nu mai locuiesc aici si cumpar cinci prajituri in loc de trei si sunt convinsa ca de acolo, de Sus, bunicii zambesc si ma mangaie pe crestet.
Am incercat sa le multumesc pentru tot ceea ce au facut pentru mine in copilarie, pentru toata grija pe care mi-o mai poarta inca si astazi, insa, vedeti voi, unchii si matusile acestea nu considera ca au facut ceva special, ci sunt multumiti ca le-am umplut casa de veselie atunci cand eram copil, iar acum ar plimba-o cu drag pe Alexandra mea cu saniuta pe ulitele satului... daca ar fi zapada.
Sunt oameni simpli, pentru care educatia inseamna intelepciunea nativa de a discerne binele de rau, sunt oameni la care ma intorc cu emotie, cu lacrimi de bucurie... oameni fara de care n-as mai simti ca sunt inca nepoata lui Maxim. (Rodica Puscasu)
Arata formular/Ascunde
Scrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa 
Poti castiga premii constand in 
Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. 
Asteptam materialele tale pe adresa