S-au incheiat sarbatorile, dar pentru mine au fost deosebite si m-au facut sa imi pun intrebari, sa ma gandesc la multe lucruri pe care, poate prinsi in jungla vietii urbane, le evitasem sau le neglijasem. Sarbatorile de anul acesta au fost speciale pentru ca am hotarat sa le petrecem la tara, in satul natal al sotului. Nu mai fusesem niciodata de sarbatori in satul uitat de Dumnezeu si prafuit, aflat undeva in Dobrogea. Acolo traiesc parintii sotului. Zis si facut: am incarcat masina cu tot ce am crezut noi ca ne-ar lipsi in pustietatea aia si ne-ar priva de confortul citadin si am purces la drum.

Drumul a fost lung, dar intr-un final, ajunsi acolo, m-am speriat putin: soseaua asfaltata se oprea la marginea satului, iar in satul propriu-zis nu erau decat ulite, in cel mai fericit caz, pietruite. Eu, crescuta la oras, unde obiceiurile si traditiile erau frumoase, doar la televizor am trait pentru prima data aceste traditii "pe viu". De la momentul Ignatului, cu tot ce implica el ca ritual al gospodarului la colindele de Ajun. Copilul meu - are 8 ani - care nu fusese niciodata cu colindul la oras (cu exceptia catorva rude si vecini apropiati), a fost prins in ceata de colindatori a numerosilor nepoti si veri de acolo. Nu sunt cuvinte suficient de sugestive pentru a descrie aceste colinde: copiii care rosteau frumos, din suflet, versurile, gospodarii care primeau in pragul usii cetele, gatiti de sarbatoare, si nucile, merele si covrigii care se ofereau. Lucrul asta m-a uimit: la oras, daca le-ai oferi asa ceva, probabil le-ai gasi in mare parte aruncate pe scari. Aici gospodina casei facuse cu doua-trei zile inainte covrigi sau colacei cu nuca si fiecare colindator primea cate unul impreuna cu nuci - pentru sporul casei - si mere.
In ziua de Craciun am fost la biserica. Cred ca tot satul era adunat acolo, de la mic la mare. Dupa slujba nu se asezau la masa pana ce nu imparteau cate putin din toate şi celor mai putin avuti. Masa principala a zilei era cu familia şi prilej pentru cei tineri sa işi ceara iertare de la cei batrani. Musafirii veneau dupa masa si exista credinta ca daca primul care iţi trece pragul este un barbat, ii va merge bine familiei tot anul.
Zilele care au urmat de dupa Craciun erau respectate cu sfintenie ca zile de sarbatoare: hraneau doar animalele din gospodarie, se discuta sau se faceau vizite. Au fost deosebite aceste sarbatori şi parca mi-au purificat sufletul prin simplitatea lor. Am avut de multe ori impresia ca ma aflu intr-o poveste, intr-o alta epoca, intr-un alt timp. Cum sa nu iubesti tara asta, cand vezi ca prin cotloane uitate de Dumnezeu oamenii refuza sa se supuna ritmului cotidian, refuza sa se "europenizeze" şi traiesc inca dupa multe reguli patriarhale in ritmul lor propriu. Iţi vin fara voie in minte cuvintele lui Blaga Veşnicia s-a nascut la sat. (Rodica V., Foto: Stock.XCHNG)