Exista oameni care sfideaza epocile, oameni ai caror inteligenta depaseste cu mult actualitatea timpului in care traiesc. Se numesc genii... iar uneori sunt imposibil de inteles de catre noi, muritorii de rand. Citisem despre Paganini ca a fost un adevarat inovator in arta acrobaticii violonistice, insa in Genova, locul in care marele geniu s-a nascut, povestea pare sa prinda o aura mistica. Umbla vorba, printre genovezii pasionati de trecutul cultural al peninsulei, ca geniul lui Paganini ar fi fost, in realitate, o putere supranaturala, demonica. Se spune ca oamenii timpului lui Paganini isi ascundeau fiicele de privirea seducatoare a marelui compozitor, iar concertele lui erau adevarate momente de uluire pentru cei prezenti.

Nascut la Genova, in 1782, intr-o familie de oameni simpli, muncitori, dar pasionati de muzica, Paganini refuza orice forma de integrare in societatea in care isi duce traiul; se dovedeste a fi un adolescent cu probleme mult mai grave decat cele ale unui adolescent obisnuit. Cu toate acestea, tatal sau, un muncitor in port care avea ca pasiune muzica la mandolina, isi ajuta fiul sa studieze si sa aprofundeze tainele muzicii. Ignorand tutela parentala, Paganini paraseste casa parinteasca si se muta in Toscana, unde se dezlantuie un adevarat sirag al dezmatului. Profitand de farmecul sau, tanarul Paganini seduce si tinere minore (motiv pentru care ajunge de cateva ori in instanta). Numit de catre sora lui Napoleon sef al orchestrei de teatru al Operei, Paganini reuseste sa isi mentina aceasta slujba timp de cativa ani, insa cu multe intreruperi, cauzate fie de concertele pe care le avea in strainatate, fie de aventurile amoroase, care devenisera, la un anumit moment, un drog imposibil de inlaturat.
Asadar, in jurul numelui lui Paganini domnea o adevarata aura de mister, atat datorita puterii de seductie, cat si a talentului magic cu care era inzestrat. Se spune ca in timpul unui concert Paganini lasa impresia ca o coarda a viorii se rupe, inducand atat spectatorilor, cat si orchestrei o stare de neliniste si teama. Reuseste, insa, cu maiestria lui, sa cante doar cu celelalte trei... pentru ca apoi, folosindu-se de acelasi farmec, sa rupa pe rand corzile, ajungand la una singura. In tot acest timp, publicul pare a fi hipnotizat de catre marele compozitor, iar despre femeile prezente in sala se spune ca multe zile si nopti au avut pe buze numele lui Paganini. In urma relatiei cu o frumoasa balerina, i se naste un fiu, Achille, insa nasterea acestui copil nu ii schimba stilul haotic de viata.
In 1828, Paganini incepe un mare turneu, avand concerte in toata Europa. Despre aceste concerte se spune ca au fost o adevarata implinire sufleteasca pentru marele artist. Dupa aceasta aventura, se retrage in Italia, cumparand o vila langa Parma. Rapus de o necrutatoare afectiune a laringelui, Paganini se arata publicului din ce in ce mai rar. Moare in 1840, la numai 57 de ani, in casa contelui Cessole din Nisa, in urma unui acces de tuse. Datorita faimei satanice care plana in jurul numelui sau, autoritatile locale nu accepta ca Paganini sa fie inmormantat in cimitirul de la Parma, la vremea respectiva, un astfel de mare talent era considerat un dar diavolesc. La acest motiv se mai adauga si faptul ca Paganini nu era un adept al ritualurilor bisericesti, al spovedaniilor, se spune chiar ca, intr-o zi, Paganini a chemat acasa un preot, spunandu-i ca este bolnav si ca doreste sa se spovedeasca. Preotul pleaca suparat, spunand ca a gasit in camera bolnavului tablouri indecente, iar bolnavul nu are nici cea mai mica intentie de a se spovedi.
Prin urmare, preotii din Parma refuza ca Paganini sa fie inmormantat in cimitirul local, sicriul fiind initial dus in pivnita casei; in final, dupa o adevarata odisee a sicriului si nenumarate eforturi facute de catre fiul Achille, dupa alte incercari facute de catre nepotul Attila, marele geniu este inmormantat asa cum se cuvine, intr-un cimitir catolic din Parma.
Iar legenda nu se opreste aici... oamenii din Genova spun ca in anul 1893, cand sicriul este deschis, cei prezenti raman uluiti: capul lui Paganini este perfect conservat, de parca ar fi fost inca viu, pe cand din trup ramasese doar scheletul.
Dincolo de aspectele legendare, Paganini ramane in paginile culturii mondiale ca un adevarat inovator in tehnica de manuire a viorii, bogatia sa ritmica si melodica constituind punct de plecare pentru operele unor alti mari compozitori, precum Brahms, Schumann, List.
Dupa o astfel de poveste nu poti pasi decat cu nostalgie pe strazile pe care altadata isi purta pasii... un geniu pe care oamenii il credeau demon: Paganini. (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)