Acum cateva zile am vazut un interviu dat de o profesoara de chimie, Lavinia Bacanu-Piso, care isi povestea viata. Nu stiu ce m-a determinat sa nu schimb canalul tv, dar ma bucur ca am putut auzi o poveste care m-a impresionat pana la lacrimi. Femeia povestea cum si-a pierdut sotul intr-un accident de masina si nu s-a dat batuta in fata vietii, ci a incercat sa le ofere celor doi copii tot ce e mai bun. Cutremurul din '77 i-a mai dat o lovitura, parintii si copiii sai au murit sub ruinele blocului in care locuiau. Pentru ce sa mai traiesti cand ti s-a luat totul? Ea nu s-a dat batuta si a continuat sa pretuiasca viata ca un dar nepretuit cu care a binecuvantat-o Dumnezeu.

Dupa ce am ascultat aceste destainuiri am simtit ca nu mai pot scoate nici un cuvant, iar gandurile, intrebarile si framantarile nu-mi dadeau pace. O apreciez din suflet pe aceasta profesoara si ii multumesc pentru faptul ca a avut curajul sa ne impartaseasca povestea vietii ei. Curajul, puterea, increderea, credinta si speranta de care a dat dovada Lavinia Bacanu-Piso o fac, pentru mine, o eroina care nu a incetat sa iubeasca viata, chiar si atunci cand aceasta i-a luat totul. (Mariana Ciobanu)