Despre Chisinaul de ieri si de azi

Imprimare

Primul meu contact cu Moldova de dincolo de Prut: 1990 - Podul de flori. Multime de oameni ce se imbulzesc pe podul de la Ungheni, dornici sa paseasca pe pamantul celeilalte Moldove, chiar si pentru cateva ore. Simbolic, arunca flori in apa. Ce dorinta de a calatori nestingheriti se simte la tot pasul! Al doilea contact cu Moldova! Revelion 1992. Am plecat cu un grup de colegi, studenti la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi, sa petrecem dincolo de Prut. Cazare rezervata la Ungheni, excursie asigurata la Chisinau. Magazine cu rafturi goale. Cu cei cativa lei romanesti pe care ii schimbasem am fi putut cumpara multe acolo, dar nu prea aveam ce. Era la fel ca la noi inainte de 1989 sau poate mai rau.

A treia vizita - mai 2002 – doua zile - delegatie Chisinau. Am plecat cu masina sefului, cu inca doi colegi de serviciu. Primul contact cu informatiile despre hotiile de masini a fost chiar la plecare, cand seful i-a spus soferului pe un ton foarte ferm: ochii si masina! La vama, dupa ce vamesul s-a asigurat ca masina nu e furata, ne-a dat un sfat: aveti grija unde parcati! Aveam cazare rezervata la un hotel din centrul Chisinaului. Soferul era deja cam ingrijorat. Insa, surpriza! Hotelul era dotat cu o parcare cu garduri de 3 metri, cu paznic la poarta, iar taxa de parcare era pe masura. Dincolo de poarta, masini una si una. Soferul a rasuflat usurat: doua zile nu mai scot de aici masina, sa mergeti cu microbuzul! Si asa am facut. Celebrele maxi-taxi de la noi, acolo, se numesc rutiere. Am intrebat la un moment dat de statie, insa ni s-a raspuns cu mirare: nu are statie, faceti semn cu mana si opreste. Si culmea, oprea chiar si in intersectie. Circulatie halandala, doar supraterana, fara vreo linie de metrou.
Intram prin magazine si ce diferenta fata de 1992! Magazine pline, bani sa fie! Iar la standuri, vanzatoarele erau ca scoase din cutie, la costum, rimelate, coafate, sa nu-ti vina sa crezi! De data aceasta aveam ce duce acasa. La capitolul vinuri, bomboane umplute cu tot felul de fructe si bijuterii stateau grozav! Am vrut sa vizitam crama Cricova, dar pacat ca atunci, din nu stiu ce motive, era inchisa. Cam hazliu pentru noi modul moldovenilor de a vorbi, moldoveni eram si noi, dar nu eram obisnuiti sa comandam o zama (in loc de supa) la restaurant. Chisinaul e un oras cu multe spatii verzi, locuri de plimbare cate vrei, pacat ca in perioada in care am fost era plin de puful de la plopi, de iti intra in nas si in gura. Au fost experiente superbe. Sa calatoriti cat mai mult, iar de nu ati vazut Chisinaul, merita sa-l vedeti! (Oana-Nicoleta Rosu, Foto: Wikipedia)


lifebud.kiev.ua
www.np.com.ua/