Una dintre cele mai placute amintiri legate de copilaria mea este sosirea in garaj a unei Dacii 1300, nou-noute, de culoare rosie! Dupa chinul inscrierii pe liste, dupa nenumarate rate si dupa ce masina a trebuit condusa de la reprezentanta din alt oras, parintii mei si-au vazut visul cu ochii si masina in garaj! Imi amintesc si acum mirosul acela pe care nu l-am mai regasit la alte masini noi, de fabricatie straina, iar daca spun si anul livrarii, 1978, intelegeti ce eveniment deosebit era cumpararea unei masini, nu doar pentru un copil, ci si pentru intreaga familie si pentru cunoscutii care puteau profita de un autovehicul, in caz de nevoie.

Imi amintesc ca in clasa nu eram mai mult de 3 copii cu parinti care aveau masina, ceea ce te facea sa pari un fel de norocos al sortii, iar cand te mai aduceau parintii la scoala, erai invidiat pe fata. Dacia anilor ‘70 nu era, insa, doar un simplu vehicul, ea devenea membru al familiei, cu nume de alint si beneficiara a nenumarate modificari! Bricolajul era la mare moda si cei care au acum cateva decenii de viata stiu ce insemna sa faci rost de un abtibild frumos cu RO, sa iti tai si sa iti montezi placute de plastic in culorile steagului national in spatiul dedicat, sa iti faci dulapuri cu scule, pe care sa le vopsesti si sa le decorezi cu sabloane cu diverse tipuri de masini, sa comanzi usi pe masura proprietarei din garaj, iar la un moment dat venise si nebunia cu procurarea de parasolare de afara, interzise, apoi, de militie! Toate acestea, din dragoste pentru masina care devenise un membru al familiei. E adevarat, un membru care la un moment ajunsese sa circule in functie de zilele impare ale calendarului (celebra regula: cu sot, fara sot) si care nu beneficia mereu, in cantitatea dorita, de benzina care venea si ea la ratie, pe tichet.
Am facut o rememorare a ce insemna in anii ‘70-‘80 sa ai propria masina doar din motivul de a arata cat de diferite sunt obiceiurile astazi si cat de diferiti sunt proprietarii de masini. Astazi, masina se poate cumpara de multe ori in doua ore, cu banii jos si se poate alege dintr-o gama imensa de produse. Proprietarul nu mai e, deci, atat de atasat de masina precum era proprietarul de Dacie acum 30 de ani, pentru ca nici nu mai depune acelasi efort de asteptare si de plata, dar si pentru ca masina nu mai reprezinta un lux, un obiect considerat membru al familiei, in el nu se mai investeste munca in bricolaj si nici nu mai necesita cunostintele tehnice atat de necesare, inclusiv pentru obtinerea permisului, in cazul masinilor din anii ‘70-‘80. Masina a devenit in cateva decenii, mai ales dupa Revolutie, prea accesibila si astfel si-a pierdut farmecul din anii mentionati, iar proprietarii au devenit doar simpli conducatori auto, fara interes si talent pentru reparatii, bricolaj si de multe ori asta se si vede in trafic, cand se conduce dupa principiul: se strica sau are accident, iau alta, nu imi pasa! Mai pe scurt, masina anilor ‘70-‘80 te facea sa te simti cineva, masina anilor 2010 te face sa te simti obisnuit, ca si ceilalti, doar un… consumator.
Si tot legat pentru masina ca membru al familiei, si nu ca obiect banal de transport, imi amintesc o discutie cu un viceprimar, acum primar, al localitatii in care am locuit. Dansul a fost coleg de serviciu cu tata si mi-a spus asta la un eveniment. La un moment dat, omul spune: tatal dumneavoastra era cineva in perioada aceea! Primul impuls a fost sa fiu mandru, stiind ca tata a avut ceva functie la respectiva intreprindere, dar am tatonat, sa vad despre ce vorbeste omul! Raspunsul a fost pe masura cuiva care avea, probabil, vreo 18 ani la momentul respectiv: tatal dumneavoastra era cineva, pentru ca avea propria masina! (Florentin Deac, Foto: www.daciaclub.ro)