Edviga isi incruciseaza rapid degetele, se incrunta, inchide ochii si incepe sa turuie ceva intr-o poloneza pe care, evident, eu nu pot sa o inteleg. Intuiesc, din gesturile sale, ca face un ritual, unul de aparare impotriva unor forte pe care le crede puternice si periculoase pentru sanatatea sa. O las sa finalizeze incantatia, n-as putea sa intrerup o scena de o asa intensitate, apoi ii las suficient timp sa imi explice. Asadar, pe cand statea linistita pe banca, Edviga simti cum incep sa-i arda obrajii si sa ii tiuie urechile. A fost de ajuns sa priveasca spre un grup de femei asezate pe o alta banca si verdictul a venit ca un trasnet: fusese deocheata.
Atunci si-a amintit ca inainte era o femeie cerebrala, care nu credea in astfel de practici, asta pana cand, la o nunta, cineva s-a mirat exagerat de mult de cat de bine ii statea cu rochia aceea verde si cu coafura ondulata lejer, apoi isi aduce aminte ca, ajunsa acasa, a trebuit sa cheme salvarea si sa plece urgent la spital, atat de rau se simtea. Atunci a stiut: nu mancarea de la nunta ii provocase durerile, ci ochii rai ai acelei persoane care se mirase de atata frumusete.
O ascult cu interes pe Edviga care, la cei 57 de ani ai sai, imi parea o femeie puternica, una care isi urmeaza viata dupa principii si reguli care au la baza explicatii concrete, aplicabile in realitatea noastra. Descopar insa acum (desi nu pare genul acela de femeie) ca Edviga este vulnerabila, ii e frica de oamenii cu ochii verzi sau albastru intens, pentru ca despre acestia se spune in Polonia ca ar avea puterea de a deochia. Asadar, nu doar la noi in tara se fac trei pasi inapoi cand trece pisica neagra, ci si dincolo de hotarele noastre... Iata, Edviga imi povesteste ca in Polonia puterea de a deochea (la modul negativ, adica de a face rau altora doar aruncandu-le o privire) se mosteneste printr-un ritual special. Desigur, vorbim de zonele rurale ale Poloniei, acolo unde se mai pastreaza si astazi obiceiuri stranii, asa cum mai exista si in unele dintre satele noastre romanesti. Sa revenim insa la ritualul de mostenire a darului de a deochea; asa cum reiese din ceea ce imi povesteste Edviga, atunci cand o persoana capabila sa deoache este pe moarte, ea cheama pe cineva din familie, nu pe oricine, ci pe un membru al familiei care sa merite acest dar; dupa cateva incantatii, se da mana intre cel aflat pe moarte si cel care preia arta de a deochea. Odata preluat, darul poate fi folosit in sens negativ, iar Edviga stie cateva povesti despre flacai bogati si frumosi din satul ei, deocheati de catre fete sarace si indragostite, povesti pe care le-am mai auzit si prin satele noastre romanesti. Sunt clasicele istorii ale fetelor care nu accepta sa fie respinse si apeleaza la deochi pentru a se razbuna pe cel iubit, acesta din urma imbolnavindu-se subit de cele mai grave maladii.
Asadar, lumea e mica, mult mai mica decat credeam eu, iar daca povestile despre deochi m-au facut sa ma mir, ei bine, Edviga ma linisteste, aratandu-mi ce ar trebui sa fac in cazul in care simt ca un deochi s-ar putea revarsa asupra mea. In afara de incrucisatul degetelor si a incantatiilor (foarte asemanatoare cu cele din folclorul nostru popular) exista cateva ritualuri care anihileaza toate "rautatile" trimise asupra ta. Acestea fiind zise, Edviga se ridica si incepe sa imi arate cu precizie cum se face, avertizandu-ma ca, facut fara prea mare atentie, ritualul nu are nici un efect. Ii povestesc si eu ca, in satele noastre, unele mame fac un semn din cenusa pe fruntea copilului, pentru a-l feri de deochi, iar ei i se pare o idee destul de buna, pe care a promis ca o va incerca.
Complicata lumea aceasta a deochiului, si eu care credeam ca noi, romanii, suntem campioni la capitolul superstitii. Ei bine, se pare ca m-am inselat... Tocmai am descoperit ca si italienii au pleiada lor de superstitii in care cred cu toata taria. Astfel, se spune ca acela care rade vineri plange sambata, duminica si luni, ca nu e bine sa treci pe sub scara, pentru ca se lipeste ghinionul de tine (am aflat asta, evident, dupa ce am trecut). Tot italienii mai cred ca nu e bine sa casti, pentru ca poti ramane cu gura inclestata, ca e de rau-augur sa scapi sare prin casa si ca painea asezata invers aduce lacrimi si cate altele.
Asadar, cate tari, atatea superstitii, si nu pot decat sa va spun ca dupa sarbatori sunt sigura ca ma va manca talpa stanga, semn ca se va apropia o calatorie - calatoria spre casa, asta, desigur, daca intre timp nu-mi va taia calea vreo pisica neagra! (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)
Arata formular/Ascunde
Scrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa 
Poti castiga premii constand in 
Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. 
Asteptam materialele tale pe adresa