Casa familiei Anemoli e una dintre cele mai sofisticate din zona. E mare si impunatoare, inconjurata de un gard din arbusti de dafin, care in serile de primavara raspandesc un parfum proaspat, usor intepator. Ferestrele mari si maronii poarta inca sticla aceea pe care Leo insusi a cumparat-o de la un negustor indian, acum mai bine de 70 de ani. Insa, de departe, aura de mister a acestei case e bradul din fata sa, plantat de Leo pe cand avea nu mai mult de 20 de ani. Au trecut de atunci sapte decenii. Leo a plecat, destul de recent, spre meleagurile norilor, insa bradul a ramas mereu acolo, ca un pilon protector al casei. E bradul care le aminteste tuturor de Leo si de personalitatea sa speciala.

Misteriosi si impunatori, mereu alaturi de noi si de lumea noastra in continua schimbare, copacii au avut intotdeauna o aura de mister, ne-au dat intotdeauna energie si ne-au ascultat atunci cand am avut nevoie sa fim ascultati. Am primit de la ei, atunci cand ne-am dorit, energia necesara, suflul de care am avut nevoie pentru a merge inainte, pentru a depasi cele mai grele momente ale vietii.
Se spune ca, atunci cand ne simtim lipsiti de energie si de vitalitate, trebuie sa mergem intr-o padure si sa ne aliniem energiei pe care o emana copacii. Inainte, stramosii nostri erau foarte buni prieteni cu copacii, exista intre ei o adevarata relatie bazata pe o comunicare silentioasa, plina insa de respect.
Se spune ca in clipa in care Iisus si-a dat duhul pe cruce, peste intreaga lume s-a abatut un freamat, iar copacii (care pe atunci formau o adevarata lume) si-au unit crengile ca intr-un legamant, jurand ca ei vor fi cei care vor ajuta omenirea sa isi recapete forta si ii vor calauzi pe muritori, ajutandu-i sa se confeseze, ascultandu-i, oferindu-le cele mai pure spatii pentru ca inimile lor sa se deschida si sa-l regaseasca pe Dumnezeu.
Asa a facut si Leo atunci cand a construit casa in care avea sa isi petreaca viata alaturi de Anelide, tanara sa sotie. A plantat un brad si l-a ingrijit asa cum se cuvine, pentru ca apoi, peste ani, atunci cand acesta a devenit maret, impunator, intelept, sa se aseze in serile de primavara sub ramurile sale racoroase si sa ii marturiseasca toate temerile, toate gandurile si toate idealurile sale. De cand Leo a plecat in lumea celor de dincolo de nori, bradul, desi nu si-a pierdut din impozanta, pare uneori trist, desi nu stiu ce anume il face sa apara asa… poate crengile sunt un pic mai lasate si mai lipsite de culoare decat erau odata, poate este si el obosit de povara anilor sau poate ca sunt doar eu, cu tristetile si gandurile mele.
Uneori, in diminetile ploioase, pare sa ma invite la conversatii care sa ia turnura unei confesiuni, poate sub stropii fini de ploaie si sub privirile insistente ale randunelelor care se asaza pe ramuri din ce in ce mai aproape. Ramasa fara iubirea vietii ei, singura intr-o lume care avea sens numai atunci cand exista Leo, alaturi de care a petrecut nici mai mult, nici mai putin de 70 de ani, Anelide nu mai stie cum sa se adapteze clipelor pe care trebuie sa le mai traiasca in aceasta lume. Se asaza uneori la fereastra si priveste spre brad. Incepe apoi sa imi povesteasca cum Leo, care avea doar 20 de ani, a adus un pui de brad, putin ofilit si fara prea multe sanse de supravietuire, si l-a plantat, desi toti vecinii l-au sfatuit sa il arunce si sa planteze un altul.
Nu… Leo a plantat acest brad, ca si cum un destin prea puternic l-a facut sa creada ca el a ales bradul, insa se pare ca forta copacilor este mult mai puternica decat noi si decat alegerile noastre. Bradul acesta l-a ales pe Leo, l-a determinat sa il sadeasca si apoi i-a tinut companie intreaga viata, ca un prieten care niciodata nu l-a lasat la greu. Doar in clipa mortii bradul a devenit si el vulnerabil, palid si plin de lacrimi, sau poate ca in ziua aceea ploua. Poate ca pare greu de crezut, insa astazi mai exista oameni care pastreaza legatura cu natura ca pe un dar minunat al lui Dumnezeu. Leo a fost unul dintre acei oameni care au pastrat taina comunicarii cu copacii, cu pasarile, cu florile, cu izvoarele, cu ploaia.
Din cele mai vechi timpuri si pana astazi, ne-a fost acordat privilegiul de a beneficia de minunile speciale ale acestui pamant suntem noi cei care au transformat comunicarea dintre om si natura intr-o relatie bazata numai pe avantaje materiale. Suntem noi cei care am spulberat vraja si echilibrul perfect al acestui univers, copacii au fost mereu acolo, gata sa ne asculte, sa ne protejeze.
Se spune in horoscopul druiziilor ca fiecarui om, in clipa sosirii sale pe lume, ii este harazita o legatura stransa cu un anume copac. Depinde numai de om si de capacitatea, de vointa sa de a intelege lucrurile dincolo de realitatea concreta. Acceptarea si continuarea comunicarii cu natura nu pot reprezenta decat un mare avantaj de care noi ne putem bucura. Exista copaci care emana o energie debordanta si care ajuta, atunci cand ne asezam la baza trunchiului sau, la limpezirea gandurilor, la facilitarea luarii celor mai bune decizii in viata cotidiana.
E un schimb, noi ii impartasim copacului gandurile noastre, ne descarcam sufletul si primim un izvor de ganduri curate. Exista credinte populare potrivit carora ne putem vindeca chiar de anumite afectiuni, cu ajutorul energiei emanate de catre unii copaci, insa astazi, in plin secol al vitezei, cand timpul pare din ce in ce mai comprimat, putini sunt cei care mai reusesc sa se regaseasca, macar pentru cateva minute, in linistea mirifica, hipnotizanta a copacilor.
De-a lungul timpului, specialistii au cercetat relatia dintre om si copaci, incercand sa evidentieze care sunt avantajele pe care omul le poate avea. S-a stabilit astfel ca pot exista trei tipuri de relatii intre om si copac: relatia in care omul absoarbe energia pozitiva emanata de catre copaci, relatia in care energia omului scade foarte mult atunci cand vine in contact cu anumiti copaci si relatiile neutre, in care nu exista nici un fel de schimb de energie. Daca astazi aceste relatii sunt stabilite conform unor tehnologii avansate care depind de coordonatele biocampului copacilor, in trecut, fara sa aiba acces la aceste tehnologii, oamenii stiau care sunt copacii care aveau abilitatea de a vindeca durerile de dinti, durerile de cap sau tristetile sufletului.
Daca maine ar veni sfarsitul lumii, eu astazi as sadi un pom, a spus Marthin Luther intuind ca dincolo de aparente relatia dintre om si copac este una speciala, bazata pe beneficii imense atunci cand este gestionata asa cum se cuvine. Copacii care ne pot furniza un plus de energie sunt stejarul, mesteacanul, artarul, iar pentru regasirea linistii interioare sunt recomandate plimbarile prin padurile cu pini sau plopi. Important este ca aceasta relatie, acest schimb de energie sa se faca mereu sub semnul unui mare respect, numai asa putem beneficia de adevarate terapii cu ajutorul copacilor. Desigur, in trecut, pe vremea batranilor si inteleptilor vraci, comunicarea cu copacii si vindecarile a diferitelor afectiuni erau destul de frecvente si se desfasurau sub forma unor ritualuri foarte precise. De-a lungul timpului, foarte multe dintre aceste ritualuri au intrat in conul uitarii, insa astazi, cand omul incepe sa realizeze importanta naturii si a comunicarii cu acesta, se observa o reintoarcere la aceasta uniune primordiala. Totusi, respectul pe care il aveau stramosii nostri pentru tot ceea ce inseamna mediul inconjurator natural este acum mult mai mic.
Daca pana nu demult se credea ca cei mai batrani copaci sunt niste pini din America de Nord, varsta acestora fiind stabilita de catre specialisti la 5.000 de ani, timp in care au fost martorii celor mai importante evenimente ale omenirii, recent s-a stabilit ca cel mai longeviv copac din lume este un molid din Suedia, cu venerabila varsta de 9.550 de ani. S-ar putea crede ca aceasta povara a anilor l-a afectat, insa nu este asa. Celebrul molid este mult mai sanatos si mai viguros decat alti arbori mult mai tineri decat el. In Egipt, daca pana acum se credea ca celebrele piramide sunt cele mai batrane locuitoare ale acelor tinuturi, s-a descoperit un baobab cu varsta de aproximativ 6.000 de ani, asadar mai vechi decat piramidele.
Exista si cercetatori care spun despre un anume plop, din specia Populus Tremuloides, ca acesta ar fi nu doar cel mai vechi copac din lume, ci si un adevarat organism viu si in continua dezvoltare, avand radacini atat de mari, incat ele se intind pe o suprafata de 43 de hectare al platoului Colorado din statul Utah, America. Cunoscut si sub denumirea de Gigantul tremurator, plopul acesta a starnit interesul a numerosi oameni de stiinta, acestia incercand mereu sa dezlege misterul care planeaza asupra supravietuirii acestui copac si al rezistentei sale.
Intreaga lume este presarata cu copaci speciali sau chiar cu paduri intregi, cum este si cea din Polonia, denumita si Padurea Stramba din Gryfino, unde peste 400 de copaci cu forme foarte ciudate incanta ochii turistilor. Unele voci spun ca nu este vorba despre o minune a naturii, ci despre mana omului, despre mintea mereu insetata de avantajele materiale ale acestuia.
Mai exista apoi Copacul vietii, aflat in Bahrain, vizitat de mii de turisti si aflat si el in atentia oamenilor de stiinta pentru faptul ca supravietuieste in desert, acolo unde nu exista surse de apa. Iata de ce localnicii spun ca pe locul miraculos unde creste acesta s-ar fi aflat Gradina Edenului, locul in care insusi Dumnezeu si-ar fi purtat pasii pana la izgonirea lui Adam si a Evei. Tot copaci considerati sfinti sunt si cedrii Libanului, despre care se gasesc relatari si in Biblie, de cel putin 60 de ori. Acestia dateaza inca din Antichitate, cand erau folositi pentru rasina - ca principala materie prima uzata in cazul mumificarilor.
Acestia, dar si multi altii sunt copacii celebri ai lumii, cei care s-au nascut cu mii de ani inaintea noastra si care au contribuit intr-o mare masura la pastrarea mediului ambiental. Pentru aceasta ar trebui sa le purtam un respect deosebit, insa, din pacate, exista si oameni pentru care aceasta notiune lipseste cu desavarsire. In Florida, un copac vechi de peste 300 de ani a fost distrus din cauza a doua adolescente care s-au refugiat acolo ca sa consume droguri. Un alt celebru arbore solitar care crestea si el, in mod miraculos, in mijlocul desertului Sahara a fost distrus de catre un sofer aflat in stare de ebrietate.
Suntem, asadar, predispusi mai degraba pentru a distruge arborii, cu neglijenta sau poate chiar cu intentia malefica de a obtine avantaje materiale imediate, insa cu o cruda inconstienta perpetua, aceea de a ne distruge propria existenta. Daca toti oamenii acestui pamant ar fi avut respectul pe care Leo l-a avut pentru copacul pe care l-a plantat si nu numai, atunci, cu siguranta am fi trait intr-o lume in care dezastrele naturale ar fi doar ipoteze de studiat la nivel teoretic de catre specialisti, iar noi am trai intr-un mediu sanatos, natural, asa cum si-au dorit copacii in momentul in care au facut acel sfant legamant de a ne proteja pe vecie. (Rodica Puscasu, Foto: mythologica.ro)