Perla Sloveniei - Pestera Postojna

Imprimare

Daca vizitati Slovenia sau sunteti in treacat, indreptandu-va catre nordul Italiei, nu puteti ocoli Pestera Postojna! Pestera ocupa primul loc in topul atractiilor slovene. Si isi merita renumele! Pestera face parte dintr-un adevarat complex, ce cuprinde restaurante, cafenele, hoteluri, magazine, un parc cu bancute si un gazon tuns impecabil, pe langa raul Pivka, care iese din pestera. Intrarile sunt programate la anumite ore, grupurile se aduna in functie de limba vorbita de ghidul ales. Temperatura este de 10 grade Celsius, constanta pe tot parcursul anului.

Vizita dureaza o ora si jumatate. Se parcurge mai intai distanta de aproximativ 2 kilometri cu un trenulet. Este singura pestera in care se intra cu trenuletul. Se trece prin sali, tuneluri, pasaje sau galerii, inguste pe alocuri, de unde se pot atinge peretii cu mana si se pot vedea stalactite, stalagmite sau coloane, puse in valoare de spoturi luminoase. Apoi, vizita se continua pe jos, insotiti de ghid. In ciuda umezelii din pestera, materialele speciale folosite impiedica alunecarea pe alei. Fotografiatul si filmatul sunt permise, dar este interzisa folosirea blitzului. Din loc in loc, ghidul se opreste si spune la microfon cele mai captivante informatii.
Pestera a fost deschisa publicului in anul 1819. Lumina electrica s-a introdus in pestera in 1884, renuntandu-se la vechiul sistem de iluminare, constand din torte, lumanari si lampi. In cei 200 de ani de functionare, pestera a fost vizitata de peste 35 de milioane de turisti. Pestera Postojna dispune de peste 20 de kilometri de galerii, insa numai 5,2 kilometri sunt amenajati pentru turisti.
Cand am ajuns la Postojna, stiam ca este cea mai vizitata pestera si ca intrarea se face cu trenuletul, dar nimic din ce citisem sau vazusem pe internet nu ma facuse sa mi-o imaginez cum este in realitate. Fabuloasa! Nu se compara cu nici una din pesterile din Romania! O adevarata industrie, totul pentru ca turistul sa fie multumit! Am dat 23 de euro pe bilet si cand am iesit, am spus ca a facut toti banii! Toate salile impresioneaza! Sala Spaghetelor, unde calcare mici si tubulare atarna din tavan; Sala Concertelor, cea mai incapatoare a pesterii, putand adaposti 10.000 de persoane, avand o inaltime de 40 de metri, acolo se tin evenimentele muzicale, avand o acustica foarte buna; Sala Rosie si Sala Alba, care si-au luat numele dupa culorile caracteristice.
Simbolul pesterii este Diamantul, o stalagmita de 5 metri inaltime, de un alb stralucitor. Inainte de a lua din nou trenuletul, se poate vedea intr-un acvariu o vietate care seamana cu o salamandra, dar este de un alb rozaliu. A fost denumita Proteus sau Olm si poate trai pana la 100 de ani. Are ochii atrofiati, branhii exterioare si se hraneste cu microorganisme. In zona este cunoscuta si ca pestele om, datorita aspectului pielii sale, care seamana cu pielea umana. Este o specie extrem de rara, care a fost adusa la suprafata de apele subterane din pestera. (Oana-Nicoleta Rosu)