Acum cateva zile am vazut un interviu dat de o profesoara de chimie, Lavinia Bacanu-Piso, care isi povestea viata. Nu stiu ce m-a determinat sa nu schimb canalul tv, dar ma bucur ca am putut auzi o poveste care m-a impresionat pana la lacrimi. Femeia povestea cum si-a pierdut sotul intr-un accident de masina si nu s-a dat batuta in fata vietii, ci a incercat sa le ofere celor doi copii tot ce e mai bun. Cutremurul din '77 i-a mai dat o lovitura, parintii si copiii sai au murit sub ruinele blocului in care locuiau. Pentru ce sa mai traiesti cand ti s-a luat totul? Ea nu s-a dat batuta si a continuat sa pretuiasca viata ca un dar nepretuit cu care a binecuvantat-o Dumnezeu.
Povesti de viata
Nu doar o poveste de viata…
Un weekend fericit
Eu am sa vorbesc despre o experienta care m-a facut mai fericita... Am inceput anul nu tocmai bine din punct de vedere personal, dar prietenii mi-au fost alaturi, iar in weekend-ul trecut m-am simtit atat de bine si de relaxata si fericita, incat sunt si acum intr-o stare de euforie si imi vine sa zambesc intruna. Prietenii mi-au redat incredere in mine si m-au facut sa inteleg ca viata e din nou frumoasa, ca trebuie sa ma bucur de fiecare moment si sa profit din plin de prezent. (Luiza Serban)
Persoana care a adus echilibru in viata mea
Adolescenta e o etapa a vietii care se incheie la un moment dat, dar nu ne anunta nimeni cand, nici ce anume urmeaza dupa; pentru mine pot spune insa ca a fost o perioada in care "am crescut frumos" si m-am transformat intr-o tanara care stie ce isi doreste de la viata. Dumnezeu mi-a scos in cale un om deosebit, sa-i spunem M., intr-un moment de cumpana. El nu-mi cerea nimic, dar cauta mereu pretexte sa fie in preajma mea. Asa am ajuns sa-l cunosc si sa ma indragostesc, sa-mi pun sufletul in palmele lui. M. m-a schimbat, fara sa isi dea seama poate; a adus un echilibru in viata mea, la care nici nu visasem vreodata, si, mai mult decat atat, m-a facut sa nu-mi mai fie frica sa ma gandesc la viitor, ci, din contra, m-a ajutat sa-l conturez. Astfel m-am descoperit pe mine, cea adevarata; eu cea care, mai presus de o cariera in viata, imi doresc o familie, eu cea care alaturi de M. am invatat sa fiu fericita. (Madalina Pintea)
Povestea unei excursii
In toamna am fost invitati la Brasov, la niste prieteni. De abia asteptam. Nu fusesem de mult intr-o excursie, iar ce avea sa urmeze se anunta promitator. Mergeam la o familie care cunostea bine locurile. Tatal din familie ne-a fost un adevarat ghid. Prima zi am petrecut-o prin imprejurimi, dar despre cea de-a doua zi trebuie neaparat sa va povestesc. Domnul "ghid" ne-a spus de seara: maine o sa mergem la Sirnea, la casa mea parinteasca. N-am stiut atunci ce peisaje de vis o sa-mi fie dat sa vad a doua zi.
Exemplu de vointa
Nepotul meu Dragos este pentru mine cea mai luptatoare persoana pe care am intalnit-o! S-a nascut in luna a 7-a de sarcina cu greutatea de 1.200 g, cu putine sanse de supravietuire, dar cu o pofta de viata care a rasturnat toate pronosticurile medicilor. A crescut ca Fat-Frumos, intr-un an cat altii in trei, a vorbit mai repede decat fratele sau, a mers mai repede in picioare, a socotit mai repede si a zis mai repede "nu vreau!" decat si-ar fi permis copiii de toate varstele!
Refugiul din bratele mamei
De multe ori, cand ma napadesc grijile si ma descurajeaza goana zadarnica dupa vreo solutie la o problema mare cat un soricel vazut prin lupa, inchid ochii si ma las in voia gandului, care ma poarta pana in bratele mamei... Si acum, la cei 63 de ani ai mei, imi gasesc refugiul langa mama, cu capul in poala ei si sa-i simt mana aspra de munca, cum se face de catifea cand imi mangaie parul... Imi vorbeste molcom si vorbele-mi patrund framantarile si deodata problemele dispar si sunt iar copilul descult care alearga cu oitele pe campii, fara nici o grija. Mama s-a dus de mult, dar de cate ori am nevoie de ea se invoieste de la ingeri si vine la fetita ei sa-i dea mangaiere... Sa va iubiti mamele! (Georgeta Cucos, Foto: Stock.XCHNG)
Propria experienta face diferenta…
Persoana care m-a maturizat, alaturi de care am crescut, am evoluat, care m-a invatat ce inseamna sa iubesti si care mi-a readus zambetul pe buze este prietenul meu. Ne-am cunoscut intr-un fel destul de modern, pe internet. Trebuie sa mentionez ca eu nu eram adepta intalnirilor de acest gen, insa conversatiile interminabile pe care le aveam zilnic cu el m-au facut sa prind incredere. Simteam o frica, o teama ca voi fi dezamagita de realitate, ma gandeam ca eu il percep altfel, si asta ma determina sa-l pastrez acolo undeva... sa tin legatura cu el fara sa ne intalnim vreodata.
Copiii, martisoare de purtat in suflet
Maria, nepoata mea, este frumusica, inteligenta si canta frumos. Astazi a invatat melodia si prima strofa din poezia De ziua ta, mamico. Are aproape 3 anisori, dar stie sa coloreze, sa danseze, sa recite poezii, sa spuna povesti, datorita bunicii, care o iubeste. Mariei ii place iarna, pentru ca se distreaza pe saniuta, dar ii place si primavara, deoarece adora florile. Ii plac felicitarile de primavara, ii plac cantecele pentru copii, ii place sa faca puzzle, ii plac desenele animate cu Tom si Jerry, stie sa aranjeze paharele, o ajuta pe bunica, e foarte sensibila!
Sa faca bine moartea sa mai intarzie…
As dori sa va povestesc despre bunicul meu, ultimul veteran de razboi ramas in viata din satul sau - a implinit de curand 99 de ani si ii dorim sa petrecem la fel si cand ii va sarbatori pe urmatorii 99. In satul dansului se obisnuieste ca la inmormantarea unui veteran de razboi drapelul din razboi care deschide cortegiul funerar sa fie purtat de un alt veteran ramas in viata; asadar, bunicul meu, fiind mai vajnic decat toti, a purtat acest drapel militar pe la ultimii veterani morti, pana si-a dat seama ca a ramas ultimul. Atunci a zis mustacind: Vazand ca mie nu are cine sa-mi poarte steagul, sa faca bine moartea sa mai intarzie! si a plecat cantand un cantec de catanie prin gradina. Si noi gandim la fel: sa faca bine moartea sa mai intarzie, mai ales ca are 4 stranepoti gata sa-l pazeasca cu arma in mana! (Nicoleta Bejan)
Generatii de ieri si de azi…
Imi place foarte mult ideea acestui nou concurs Dacic Cool si o sa incep prin a va multumi pentru ca imi dati posibilitatea sa va povestesc o intamplare care pur si simplu mi-a inseninat ziua de ieri. Mama mea este o profesoara inaintata in varsta, prietenele ei sunt la fel si va puteti imagina cam ce fel de discutii se poarta la noi in familie despre copiii din ziua de azi, despre generatia tanara si viitorul tarii. Tonul este, evident, unul foarte pesimist. Generatia tanara nu are valori, nu are respect, nu are cunostinte prea multe, bunul-simt nu prea s-a lipit de copiii din ziua de azi.
Iubiti-va bunicii
M-a crescut o femeie de aur, bunica mea. O femeie care si-a dedicat viata familiei. Ii spuneam mamaia. Un suflet care intotdeauna m-a inteles. Cand eram copil, adoram sa ma joc cu ea, era jucaria mea preferata. M-a invatat multe lucruri, in parte, datorita ei sunt cine sunt astazi. Am auzit ades o vorba: asa mama, asa fiica. In cazul meu cred ca e valabil: asa bunica, asa nepoata. M-a iubit nespus. Era cea mai buna prietena. Avea o rabdare iesita din comun si o bunatate care ma facea sa alerg la ea, de cate ori intram pe poarta.
Schimbari, schimbari
Un copil iti schimba viata. Categoric. Orice varsta ai avea, pare sa nu fie de-ajuns cat sa poti fi un parinte bun. Adica totul se intoarce cu susul in jos - ca de exemplu in casa toate lucrurile periculoase puse in cutii, tot felul de dispozitive pe la sertare, usi, colturi de mobila, frigider etc. Noi am lipit si tot felul de lucruri prin zonele in care topaie mai mult, ca sa nu se loveasca. Apoi tot programul zilnic ni-l facem in functie de programul fetitei.
Sunt mandra de sotul meu
As vrea sa va povestesc despre sotul meu, cea mai onesta si buna persoana din lume, care m-a invatat ce este frumusetea simplitatii si bunatatea. Tocmai urma sa plecam in vacanta la munte, cand a venit in zona noastra caravana cu impaduririle. Sotul meu a hotarat sa mai amanam plecarea cu o zi ca sa duca copiii la aceasta activitate pe care o considera importanta atat pentru mediu, cat si pentru formarea copiilor. Am ripostat continuu pana cand au iesit pe usa cu sapele in mana si am bombanit pana s-au intors acasa. Dar erau atat de multumiti si fericiti la intoarcere si imi povesteau imbujorati intr-una de faptul ca au plantat copaci, incat mi-a fost rusine de mine insami si de atitudinea mea. Acesta este sotul meu, gata oricand sa dea o mana de ajutor si sa invete si propriii copii ce este harnicia! (Nicoleta Bejan)
Cand viata te infrange
La 92 de ani, tanti Violeta este cat se poate de coerenta, atat in limbaj, cat si in gandire. Cine se intalneste vara cu tanti Violeta, pe banca din fata blocului, devine martorul emotiilor din tineretea ei, asista la amintirea necazurilor si a cumpenelor pe care ea le-a suferit in viata. E un film… un film captivant, cu rasturnari de situatii, cu deceptii, cu o mare iubire care a ramas constanta, asa e viata lui tanti Violeta: o eterna cursa contra cronometru, tesuta in jurul unei fascinante povesti de dragoste. Nu conteaza daca esti tanar, daca esti trecut de prima tinerete, cuvintele ei te prind ca intr-un miraj din care nu mai vrei sa iesi. Asculti, asculti, povestea se apropie, inevitabil, de momentul prezentului. Aici ochii ei capata o nuanta trista si cateva lacrimi se strecoara printre gene. Le sterge repede, tanti Violeta nu vrea sa fie vazuta plangand.
Tatal meu, omul care mi-a influentat viata
Cel care mi-a influentat viata a fost tatal meu, pe care-l iubesc si-l respect enorm. El a fost omul care m-a sustinut, care mi-a dat forta sa razbesc, care m-a invatat sa zambesc. De la el am invatat sa fiu blanda, sincera si sa am demnitate. M-a crescut cu o dragoste parinteasca imensa, ma sustinea cand simtea ca cedez, ma dojenea cand greseam, pentru ca nu concepea ideea ca eu, fata lui, sa gresesc. Vorbind despre tatal meu, mi-ar trebui zile in sir! Este un munte de generozitate, iubire si afectiune, care ofera tot si nu se asteapta sa primeasca inapoi, nu-ti cere decat sa apreciezi ceea ce face pentru tine! Lui ii datorez totul pentru ca mi-a dat o educatie aleasa, pentru ca a insamantat in mine ambitia si ideea ca pot obtine de la viata din ce in ce mai mult, secretul este sa-mi doresc asta cu ardoare.
Impresiile unui... recenzor
Desi nu am decat 21 de ani, desi nu am trecut prin multe experiente care sa imi schimbe viata, pot spune ca am reusit sa invat cat mai multe din intamplarile prin care am trecut. Oamenii, locurile au ramas adanc intiparite in sufletul meu si m-au ajutat sa devin ceea ce sunt azi. Una din intamplarile care m-au marcat este destul de recenta. Avand in vedere ca facultatea pe care o urmez are un profil de statistica, am participat la Recensamantul din 2011 in calitate de recenzor in comuna mea natala, din judetul Prahova. Poate pentru alti recenzori, saptamana cu pricina nu a fost una prea placuta, poate au intalnit oameni care i-au tratat fara respect, care nu au vrut sa le deschida, insa eu am fost un recenzor norocos. Oamenii de pe strada care mi-a fost repartizata m-au respectat, m-au ajutat cum au putut si m-au facut sa imi termin treaba repede.
Intalnire cu romanii din Italia
Infruntand mai multe obstacole de-a lungul vietii, mama mea si-a gasit un loc de munca mai bine platit in Italia. Poate din dorinta de a mai alina dorul de casa si-a facut acolo foarte multi prieteni romani, pe care am avut deosebita placere sa-i cunosc cand am vizitat-o. Intr-un orasel micut langa Pesaro este o mica bucatica din Romania; oameni care, manati de griji si probleme, depasiti poate de greutatile vietii, cauta sa-si castige existenta departe de tara si de familii. Este uimitor cum lipsurile te pot face sa lasi in urma tot ceea ce-ti este drag si sa o iei de la capat printre straini, intr-o tara despre care nu stii mai nimic si care de cele mai multe ori te primeste cu raceala si retinere.
Un mister inca neelucidat
Nu stiu daca ma fascinau valurile, nisipul negru, pasarile care dadeau un fabulos spectacol pe cer sau poate ca ma transpunea in timp cladirea aceea aparent simpla, aparent abandonata, despre care se spune ca il adapostea pe marele Leonardo da Vinci atunci cand acesta dorea sa-si limpezeasca gandurile langa malul marii. Privind peisajul, imi imaginez ca nimic nu s-a schimbat de atunci si parca il vad pe marele Da Vinci asezat aproape de valurile involburate privind cu interes nisipul de culoarea corbilor.
Un strop de gramatica, un ocean de modestie
In constiinta fiecaruia, imaginea unor modele ramane adanc intiparita toata viata. Am fost invatata mereu sa vad partea buna a lucrurilor, latura pozitiva a oamenilor, jumatatea plina a paharului. Acest aspect nu m-a impiedicat, insa, sa stabilesc ierarhii, sa vad oamenii care se detaseaza net de ceilalti prin valoare incontestabila. Dintre persoanele extraordinare ce mi-au influentat devenirea iese in prim-plan profesorul de gramatica din facultate, cel care mi-a dezvaluit tainele morfologiei si ale sintaxei. La momentul acela, nu pot spune ca obiectul de studiu pe care-l preda era printre preferatele mele. Ceea ce m-a legat de acesta a fost modelul uman pe care am avut sansa sa-l cunosc in persoana profesorului de la catedra. Trebuie sa recunosc faptul ca, urmand cursurile facultatii cu mai bine de 15 ani in urma, am avut sansa de a fi calauzita de oameni exceptionali, pentru care valorile nu se inscriau nicidecum in sfera pecuniarului.
Un pas mic intr-o mare de nevoi
In toamna anului 2004 am intrat in invatamantul special, prima grupa de gradinita de copii in varsta de 4 ani din oras. Pe atunci eram studenta si sincera sa fiu, cu toate ca imi doream sa pot ajuta, nu ma gandeam sa intru intr-o astfel de lume, aveam o retinere pentru ceea ce inseamna primul contact cu un astfel de grup de copii. In prima zi a fost frumos, o joaca, o distractie, dar acesti copii aveau mai multe nevoi decat sa le fiu un prieten de joaca. Aveam persoane in jurul meu care ma ajutau sa ma acomodez, mamici ale Asociatiei "Noi Orizonturi" care imi intareau dorinta de a putea fi de ajutor.
Mama este prietena mea cea mai buna
Sa fii mama este, poate, cea mai complicata dintre meserii, in plus, transformarea sufleteasca si psihica prin care trece o femeie atunci cand da nastere unui copil este complexa, radicala si, mai ales, definitiva. Este povestea de viata a mamei mele, din care eu am invatat foarte multe. Copilaria nu a fost una de care isi aminteste cu placere, adolescenta si-a petrecut-o muncind, iar tineretea, alaturi de sot si de cei patru copii. Niciodata nu a avut pretentii si intotdeauna i-a pus pe cei de langa ea inaintea ei. Insa, din toate acestea, nu a uitat niciodata ca este femeie. Sacrificiul este cuvantul care o caracterizeaza, insa feminitate este cel care i se potriveste cel mai mult.
Sa avem grija de parintii nostri
Parintii nostri... ei sunt cei care ne-au dat nastere, ne-au crescut, au facut sacrificii pentru noi, uneori au renuntat la anumite lucruri de care aveau nevoie pentru a le folosi noi si nu au avut nici o parere de rau in aceasta privinta. Parintii nostri sunt intotdeauna alaturi de noi: cand ne merge bine, se bucura pentru noi, iar cand ne merge rau, incearca sa ne ajute cum pot ei mai bine. Nu cer nimic in schimb, poate doar o mica parte din timpul nostru si o sustinere morala si sufleteasca la batranete. Uneori le-am dat mai multa importanta prietenilor decat parintilor, iar acum imi pare rau. Cum am putut face acest lucru?
O sansa la viata
Sunt profesoara si impreuna cu copiii din clasa unde sunt diriginta am incercat sa ajutam un copil care avea nevoie de ajutor. O fetita din clasa unde eu predam a fost diagnosticata cu leucemie limfoblastica, avea mare nevoie de ajutor material si banesc pentru a putea face tratamentul necesar, dar si pentru a supravietui. Bietul copil, dupa ce era in suferinta, a mai fost lovita si de faptul ca mama a fost accidentata mortal, deci dubla lovitura. Era bolnava si ramasa fara dragostea si sustinerea mamei, nu mai avea cine sa o incurajeze si nici cine sa-i aline durerea.
Minte de invidiat, amintiri de exploatat!
90 de ani cu bucurie, demnitate si amintiri care ar putea umple cel putin un raft de biblioteca. Amintiri frumoase ori dureroase, clipe traite cu intensitate, tragedii si lacrimi, riduri si sperante alcatuiesc o viata parca de poveste. Micuta de statura, cu parul alb ca zapada, bunica ia cateva poze si incepe sa povesteasca. Vorbeste cu lux de amanunte despre razboi, despre o tinerete zbuciumata de trauma comunista, despre copii si greutati, despre atatea si atatea lucruri, ca la un moment dat nici nu mai stiu de unde a pornit discutia si cate ceasuri au trecut. Cu vocea calda si lacrimi in ochi pe alocuri, ea tese povestea celor 90 de ani de parca s-ar fi intamplat ieri.
Norocul meu a venit din Cer
Va scrie o mama a doi copii, sotie si prietena in acelasi timp. Sunt multe lucruri care il face pe om sa mediteze si sa incerce sa schimbe ceva in viata. Intamplarea mea a fost acum patru ani, cand puteam sa fiu moarta din cauza unora care nu stiu sa puna un diagnostic corect. Norocul meu a fost de Sus, am mai avut zile sa traiesc. Am avut o sarcina extrauterina si medicii din Bucuresti si Pitesti nu au stiut ce am, noroc cu o asistenta, care si-a dat seama. Dar pana i-a facut atenti pe doctori sarcina s-a spart in mine si va dati seama ce a urmat.
Mai multe articole:
- Tatuajul si piercing-ul
- Intamplari care m-au facut sa fiu mai buna
- Un doctor mi-a redat fericirea
- Un catelus m-a schimbat
- Zvon de muzica rock
- Intalnirile care ne schimba viata
- Viata de departe
- Remedii romanesti impotriva oboselii fizice si psihice
- Profesorul meu de latina
- Despre dragoste…
- Norul lui Ion
- Bulinasul nostru scump…
- O cearta mi-a adus fericirea
- Clanul Uratilor din Romania…
- Sotul meu m-a schimbat… in bine
- In vacanta la Baile Olanesti
- Pentru a fi fericita trebuie sa-ti traiesti viata
- Unde sunt povestile de altadata?
- Intalnirea cu… familia mea
- O incepatoare care iubeste schiul
- Un vis implinit…
- La un meci de fotbal
- Sarbatori fericite pentru trei copii
- Paganini, geniu sau demon?
- Sarbatori in Dobrogea