Daca vizitati Slovenia sau sunteti in treacat, indreptandu-va catre nordul Italiei, nu puteti ocoli Pestera Postojna! Pestera ocupa primul loc in topul atractiilor slovene. Si isi merita renumele! Pestera face parte dintr-un adevarat complex, ce cuprinde restaurante, cafenele, hoteluri, magazine, un parc cu bancute si un gazon tuns impecabil, pe langa raul Pivka, care iese din pestera. Intrarile sunt programate la anumite ore, grupurile se aduna in functie de limba vorbita de ghidul ales. Temperatura este de 10 grade Celsius, constanta pe tot parcursul anului.

Domnule academician Eugen Simion, cred ca destinul a stiut bine ce vrea de la dumneavoastra cand a decis sa va nasteti la Ploiesti, adica nu departe de locul unde s-a ivit pe lume Ion Luca Caragiale, scriitorul, de la nasterea caruia s-au implinit, la 1 februarie 2016, 164 de ani. Va rog sa imi spuneti, pentru inceput, cateva lucruri despre locul in care ati crescut si despre amprenta lui Caragiale la Ploiesti.

O mica precizare, m-am nascut langa Ploiesti, ca si Caragiale, poate un pic mai aproape decat dumnealui. El s-a nascut la Haimanale, eu m-am nascut intr-o localitate care se cheama Chiojdeanca. Numele ei este, dupa investigatiile mele, unguresc, si asta se explica prin faptul ca, la sfarsitul secolului al XVII-lea, stramosii mei au venit din Ardeal si s-au instalat aici, din motive economice, nationale, religioase si altele, venind din zona Covasnei.

Istoria oricarei carti incepe cu o coala alba pe care scriitorul o are in fata la un moment dat. Apoi ajunge sa fie citita, iubita si adorata de unii dintre noi care devenim admiratori ai unor scriitori celebri. Totusi, uneori este bine sa aflam ce fel de oameni sunt cei pe care ii admiram. Buzzle trece in revista unele obiceiuri ciudate ale unor scriitori faimosi, precum Charles Dickens, George Orwell sau Virginia Woolf. Unii scriitori asterneau literele pe hartie doar stand culcati. Patul devenea birou pentru scriitori precum Mark Twain, Marcel Proust, Woody Allen, George Orwell si Edith Wharton.

Stateam intr-o zi de vorba cu prietena mea, care este psiholog, si ii aratam cateva dintre desenele copilului meu. I-au atras atentia unele dintre desenele fiicei mele, de cand era mai mica. A fost inceputul unei discutii foarte interesante. Interpretarile psihologice ale desenelor copiilor pot fi revelatoare, precise. Specialistii se folosesc de modul cum sunt desenate anumite elemente, de amplasarea lor in pagina sau de culorile folosite, pentru a descifra cateva lucruri din trairile copilului. Bineinteles, este valabil atunci cand copilul nu este influentat in modul in care deseneaza.

Fiecare gospodina pune toamna muraturi: gogonele, varza, castraveciori, conopida, gogosari, ciuperci, pepeni, morcovi. Gustoase, ieftine si sanatoase, nu lipsesc de la masa pe tot parcursul iernii. Nu ingrasa si ajuta la tratarea multor afectiuni. Insa conditia este sa fie de casa, obtinute prin metoda traditionala. Muraturile fabricate la scara industriala, prin metode care includ pasteurizarea si folosirea otetului, sunt lipsite de savoarea celor in saramura, facute in casa, dupa metode de mii de ani. Muraturile fermentate tin sub control microbii din intestine, diminueaza colesterolul rau, imbunatatesc circulatia, scad tensiunea arteriala. Ele ajuta la digestie, mai ales dupa o masa bogata in carne si grasimi.

Cu trei ani in urma, fetita mea, in varsta de 10 ani, a fost diagnosticata cu miopie. Atunci avea dioptria de -1,5 la ambii ochi. La fiecare sase luni s-au adaugat -0,5 sau -0,75 fiecaruia dintre ochi. Mi s-a spus ca cel mai probabil mosteneste miopia, atat sotul meu, cat si mama mea sunt miopi din tinerete. Insa cel mai mult m-au durut preconizarile deloc optimiste, mi s-a spus ca dioptriile vor creste odata cu cresterea fiicei mele, respectiv a globului ocular. Am fost la o conferinta, unde a invatat cateva exercitii oculare, nu i-am cumparat tableta, tocmai pentru ca mi s-a spus ca ar trebui sa evite ecranele mici, la calculator se joaca doar cate jumatate de ora sambata si duminica sau in vacanta.

Se spune ca lumea gemenilor este diferita, ca modul lor de comunicare este unul pe care noi, ceilalti, nu putem sa-l intelegem, si asta pentru ca ei nu impart doar acelasi patrimoniu genetic, ci cresc influentandu-si unul altuia comportamentul. In cele mai multe cazuri exista o intelegere reciproca pe care noi, cei din exterior, nu o putem intelege si o catalogam drept stranie. Una dintre cele mai cautate perechi de gemeni este cea formata din June si Jennifer Gibbons, nascute in insula Barbados, in 11 aprilie 1963. Transferata la Haverfordwest, familia Gibbons era singura familie de culoare din oras si, la momentul respectiv, acest fapt a avut o importanta cruciala in dezvoltarea gemenelor. Astfel, scoala primara a reprezentat o adevarata trauma pentru ele, acestea comunicand doar intre ele si izolandu-se complet de ceilalti. Pana si limbajul lor era diferit de a celorlalti.

Ma gandeam sa merg undeva la sfarsit de saptamana. Si poate o zi in plus, un fel de week-end prelungit. Cum ar fi s-o iei in sens invers spre Giurgiu? Nu chiar! Desi se lauda cu un spectaculos far genovez, orasul de pe malul Dunarii era infloritor pe vremuri. Daca tot i-am rostit numele, sa ne luam inima-n dinti si sa traversam Dunarea! Ruse, un oras oarecum posac, in care am descoperit un parculet senzational. Daca treci cu vederea blocurile usor suprarealiste, ramase de pe vremea comunistilor, Ruse nu e chiar urat, ci doar, asa cum am spus, cam posac. Mergem intins spre partea de sud-vest. La numai 100 de kilometri, Veliko Tarnovo, cel mai vechi oras al Bulgariei. Ca-n povesti, catarat pe dealuri acum inverzite, orasul are parfum de Levant si cochetarii de mireasa. Casele vechi, cu balcoane din lemn si acoperis rosu, se ascund printre copaci batrani. Biserici de sute de ani, drumuri pietruite si muscate rosii, ca sangele, la tot pasul, fac din orasul vechi un spatiu de poveste.

Avea 18 ani cand i-a murit tatal si, odata cu disparitia lui, s-a risipit si visul de a ajunge cineva, om cu scoala. In Scorteni, un sat din inima Moldovei, adunat intre dealuri, nu departe de Tescanii lui Enescu, flacaul acela cu sufletul lovit si-a lasat mama plangand, in poarta, si a pornit pe drumul cel lung al atator emigranti romani, care alearga in cautarea norocului si a unei vieti mai bune.
Nu stiam atunci cat de putin imi va fi dat sa-mi mai privesc mama in ochi, sa-i sterg lacrimile..., imi spune Marian, framantandu-si mainile. (Avea sa imi spuna, ceva mai tarziu, ca, la scurta vreme dupa moartea tatalui, maicuta lui s-a prapadit si ea - avea probleme cardiace, dar nu a vrut sa ma lase s-o aduc la doctorii din Italia, ca sa o caute; mi-a zis ca Dumnezeu, dragutul, o sa aiba grija de ea si, daca o fi sa aiba zile de trait, o sa le traiasca...).

Acasa la romanii timoceni, timpul curge din nou, in biserica, in limba romana. Obiceiurile cele vechi se intorc, dimpreuna cu graiul ce ador­mise in vechile cimitire.
Pe romanii timoceni, Daniel Muraru i-a descoperit acum cateva veri. Am fost invitat la ei de Dusan Parvulovici, odata cu el am intrat intre oamenii de acolo. Mi-am facut prieteni. Multi isi cauta radacinile romanesti, dincolo de apa, pe malul stang al Dunarii, imi spune. Mi-au dat cateva lectii de istorie. Formidabile. Vor sa stie cine sunt, de unde vin. De ce li se zice cand romani, cand vlahi, cand sarbi... Monumentele funerare pe care le-am fotografiat in satele romanilor timoceni sunt, fiecare luat in parte, o poveste intreaga. Putem spune, piatra cu piatra, povestea unei comunitati, care e, din pacate, tratata cu dispret, cu neglijenta si de noi, si de ei... Imi arata, intr-un cimitir, cateva cruci asezate in linie, una langa alta. In cinci-sase cruci alaturate descoperi istoria unei familii. Aici e strabunicul, alaturi bunicul, tatal, fiii... Vorbesc despre o familie, dar si despre o romanitate perena.

Sentimentul straniu de fund de lume te-ajunge cand intri in satul asta din Timocul bulgaresc numit - cum altfel? - Fundeni. Cei putini ramasi in casele vechi s-au obisnuit sa traiasca fara speranta. Acolo, in cel mai sarac sat locuit de romani in Timocul bulgaresc, limba romana se pregateste de moarte...
Fara biserica, fara copii, fara viitor, cel mai sarac sat locuit de romani, la sud de Dunare e asezat, dupa legenda, deasupra unei vechi mine de aur si de argint. Povestea celor cativa oameni care mai locuiesc la Fundeni, e parca desprinsa din cantecele motilor: muntii nostri aur poarta...
In Timocul bulgaresc, vlahii isi traiesc si-si povestesc viata in cel mai curat grai romanesc. Numai de cantat nu canta cu vorbe, pe romaneste (ori pe vlaheste), pentru ca de-o postata buna de timp nu li s-a ingaduit asta, desi la Rabrovo, in satul de peste deal, Asociatia Vlahilor din Bulgaria organiza, in iulie 1998, primul festival international de cantece si dansuri populare valahe. In Bulgaria, romanii – ori vlahii, cum li se zice – nu sunt recunoscuti ca minoritate etnica, ci ca grup etno-folcloric. De aceea graiul strabun nu-l dau mai departe institutionalizat, in scoala, ci in casa, impartasindu-l de la o generatie la alta. La Fundeni, insa, satul de la capatul unei lumi (si al unui timp), nu mai sunt decat varstnici care sa vorbeasca romaneste.

Seara rece de sfarsit de martie imi sfichiuia cu o lapovita marunta. Imi inghetaseara mainile pe manerele celor doua sacose si ma grabeam spre casa cu gandul la o cana de lapte fierbinte cu un strop de miere. Mi-era frig, mi-era foame, cand o silueta alba aparuse brusc in dreapta mea. Am tresarit, trezita din visare. Un caine de talie medie topaia pe langa mine, tremurand de frig. Blana scurta era complet uda, iar urechile clapauge atarnau cu apa picurand la varfuri. Alerga, mirosea sacosa, se duce, venea, isi flutura coada tantosa si in tot acest timp tremura.
Evident, era flamand, era infrigurat. In fond, si eu, si el sufeream la fel. Am hotarat sa-i permit o vizita acestui musafir riscant (riscant, deoarece aveam pisica). Am urcat impreuna la etaj, a intrat in casa linistit si la fel de linistit s-a lasat sters, uscat. Pisicii nu i-a dat nicio atentie. Mai salbatica s-a aratat ea, sasaind si scuipandu-l. El a mancat, apoi, delicat, s-a incolacit pe covorasul pe care i-l asternusem intr-un colt ferit al holului. L-am lasat adormit si m-am dus si eu la culcare, impreuna cu felina mea, care se facuse de ras fata de acest mic vagabond canin demn si manierat.

Multi dintre noi avem bunici sau strabunici care au luptat in Al Doilea Razboi Mondial. Povestile lor de razboi ne arata eroism, barbatie, vitejie, onoare, devotament si dragoste de tara. Exemple pentru noi toti!
Bunicul meu a luptat in Al Doilea Razboi Mondial la Odessa si la Chisinau. Mirosul amestecat de sange ranced si praf de pusca nu l-a lasat sa uite ce a trait atunci. Cu doua luni inainte sa se stinga din viata, am reusit sa-l inregistrez pe o caseta, povestind intamplari de pe drumul de intoarcere catre casa, dupa ce luptase in apropiere de Chisinau.

Un fotbal cu baietii pe inserat nu strica, numai ca Marian asta facuse toata dupa-amiaza. Devenise un obicei sa stea pe strada: Ce sa fac in casa? Lectii n-am! Bunica nu putea sa-l convinga sa invete mai mult. Nici la scoala nu putea ajunge. O durea un picior, iar scoala e la trei kilometri. Marian e in grija ei de cand era bebelus, acum este in clasa a cincea. Asta dupa ce si anul trecut a fost tot in clasa a cincea. Parintii lui sunt plecati la munca, in Italia. I-au promis ca, atunci cand va termina scoala (oare cand?), o sa-l ia la ei, in Italia. Sa stea si sa lucreze cu ei. Din nefericire, ca Marian sunt multi copii in Romania noastra. Lasati in grija unor bunici batrani si bolnavi sau a unor unchi ori matusi. Tristetea din ochii lor n-o vad parintii, ei ingrijesc batranii Italiei.

Pe Daniela am intalnit-o in parcul de joaca pentru copii, acum cativa ani. Era vesela si foarte grijulie cu copilul sau. O mamica tanara si frumoasa. Privind-o, poti doar sa intuiesti ca viata i-a rezervat lucruri frumoase. Dupa un timp, Daniela mi-a marturisit ca viata ei nu era nici pe departe atat de roz cum crezusem eu. Daniela nu era casatorita, iar fiul ei era rodul iubirii sale cu un barbat… insurat. Departe de a o judeca, am lasat-o pe ea sa-si spuna gandurile, sa-si descarce ofurile. Avea doar 20 de ani cand l-a intalnit pe George si s-a indragostit de el. Au avut o relatie fantastica, asa cum vezi numai in filme… George era un barbat atent, ii facea mereu cadouri, reusea sa o surprinda intotdeauna. Isi facuse planuri, se vedea in rochia de mireasa cu George alaturi, pasind spre o noua etapa a vietii. Din pacate, intr-o zi, cand George parea foarte nelinistit, a avut loc si marturisirea: Sunt casatorit. Impactul acelor cuvinte o mai urmaresc si astazi. Era ziua in care ea tocmai se pregatea sa-i spuna Sunt insarcinata.

Mama Floarea este singurul producator omologat de paine la test. De loc din comuna Scarisoara, judetul Olt, face paine in test de la 10 ani. De ceva timp, Floarea Vasile a pus pe picioare o afacere cu paine calda produsa in test. Produce si vinde paine in test la targul organizat in curtea Academiei de Stiinte Agricole din Bucuresti. Meseria dobandita din familie i-a adus femeii un atestat de producator traditional de paine in test. Este singurul atestat pentru acest produs traditional pe care Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale l-a eliberat in 2014.

Aseara am visat persoane din trecutul meu. M-am trezit si mi-am pus o intrebare: Ce rol are trecutul in viata de zi cu zi? Mi se pare totusi ciudat sa visez persoane din trecut care mi-au marcat viata intr-un mod neplacut. Persoane care au gresit fata de mine. Persoane care m-au ranit. Timpul nu-l poti da inapoi, iar faptele nu se pot schimba. Trecutul ramane acelasi. Este punctul de unde ai plecat si unde nu vrei sa mai ajungi.

Georgeta sta la etajul 10 al unui bloc din centrul orasului. Nu mai este la varsta exuberantei adolescentine si nici nu sufera de vreo boala care sa-i recomande urcatul scarilor ori de cate ori este nevoie. La intrarea in scara blocului, Georgeta isi acopera ochii ca sa nu vada… liftul. Da, la prima vedere poate sa para amuzant, insa Georgeta sufera de ceea ce se numeste fobie de lift. Cum se manifesta? Ei bine, atunci cand Georgeta se afla in preajma unui lift, bataile inimii incep sa creasca, transpira, vrea sa vorbeasca, insa cuvintele par sa nu aiba noima si nu mai poate sa respire. Nu e o simpla frica, e o frica dusa la extrem.

Ioana isi lustruieste ghetutele, cu o sclipire in ochi si cu certitudinea ca Mos Nicolae ii va aduce exact ce isi doreste ea mai mult – o papusa bebelus care spune Mama, cu setul complet de biberoane, cu hainute si carut. Stie prea bine ca, dincolo de avertismentele pe care le-a primit de la bunica, Mosul vine, trece peste micile ei obraznicii si vine negresit in fiecare an. Nu s-a intamplat niciodata ca el sa nu vina… si nici nuielusa nu a primit niciodata. Si asta pentru ca ea, Ioana, e printesa familiei, lumina ochilor parintilor ei si perla bunicilor. Ea e universul intregii familii. Totul se intampla conform dorintelor sale. Langa Ioana, bunica priveste multumita ca a apucat sa isi vada nepotii cotrobaind prin papuci dupa daruri... si ii creste inima de bucurie, in timp ce mama cauta pe net pagini cu cele mai bune oferte la jucarii. Tata inca nu a ajuns acasa, insa atunci cand vine, are intotdeauna ceva pentru Ioana. Cu totii traiesc o adevarata emotie atunci cand vine Mos Nicolae… asa cum se intampla in majoritatea familiilor de romani.

Traim intr-o lume in care momentele de cumpana par a fi din ce in ce mai dese in viata oamenilor de rand. Unii isi pierd locul de munca, altii se afla in pericol de dezbinare a familiei, unii sufera de boli incurabile, altii au de trecut examene dificile, unii iubesc si dragostea nu le este impartasita, altii nu pot sa isi faca un rost sau nu au noroc la bani…  Iar toate aceste probleme se pot transforma destul de usor in momente de profit pentru cei care singuri si-au dat titlul de vrajitori.
Pe Ioana am intalnit-o in vara anului trecut. Traversa o perioada foarte dificila. Descoperise ca sotul prefera compania altei femei, in timp ce viata ei nu insemna decat serviciu si copii. Undeva gresise, insa universul perfect in care traise mai bine de 15 ani urma sa fie spulberat… Ioana nu avea de gand insa sa lase lucrurile asa. Din disperare, a sunat la unul din sutele de anunturi din ziare care suna cam asa: Vrajitoare cu puteri exceptionale rezolv orice problema legata de dragoste, bani etc. I-a raspuns o voce blanda, de femeie care parea sa o inteleaga si care i-a dat in carti, gratuit, chiar la telefon, avertizand-o ca cealalta femeie era un adevarat pericol. Speriata, Ioana a stabilit o intalnire cu vrajitoarea – fiica adevarata a unei celebre vrajitoare, o femeie care se tragea dintr-un neam celebru in lumea magica. Intr-o vila somptuoasa, inconjurata de un gard la fel de impozant, Ioana a fost intampinata cu caldura. I s-au deschis cartile din nou… iar viitorul parea sumbru. O singura solutie avea vrajitoarea: un ritual special… evident, contra unei sume pe care Ioana o mai plateste si acum. Ca sa scape de femeia care ii punea in pericol viata de familie, Ioana a imprumutat bani din banca, bani pe care urma sa-i returneze in rate, timp de cinci ani.

Maine este 1 noiembrie, Ziua Mortilor, o zi in care cei care avem persoane dragi decedate ne deplasam la cimitir cu lumanari si flori. Aceasta zi se mai numeste "luminatie''. De la primele ore ale diminetii, mergem cu mic, cu mare in cimitire pentru a ne cinsti rudele decedate. Cele mai populare flori duse acolo sunt crizantemele, nu degeaba spun multi ca este floarea mortii, caci este chiar sezonul lor, si sunt asa de rezistente la temperaturi joase de exterior, incat sunt perfecte pentru a fi duse la cimitir.
Ziua de 1 noiembrie este o zi trista, o zi in care ne dam seama ca puteam face mai mult pentru cei dragi, atunci cand erau in viata. Acum nu ne ramane decat sa le aducem un omagiu mergand la cimitir, sa depunea o floare la mormantul lor, sa aprindem o lumanare. Daca nu va e la indemana, mergeti la o biserica, aprindeti o lumanare, spuneti o rugaciune si meditati. Sufletul celor dragi este acolo unde suntem si noi. (Vasile Draghita, Foto: freeimages.com)

Se apropie sarbatoarea de Halloween, sarbatoare preluata de la occidentali, ca si Valentine's Day. In noaptea de 31 octombrie, copiii se costumeaza in vrajitori, mumii, fantome, alte personaje hidoase si colinda pe la case unde primesc dulciuri. Cea mai mare placere a lor este alegerea dovleacului si sculptarea lui in cele mai haioase forme, in care se pune o lumanare aprinsa, care, in intuneric, straluceste infricosator. Sculptarea dovleacului o faceam si noi cand eram copii, doar ca pe atunci nu cunosteam sarbatoarea sub aceasta denumire. Ne placea sa ne amuzam si-i speriam pe altii. Ne mandream cu dovlecii nostri, care e mai mare, mai frumos sculptat, mai fioros, acela era cel frumos. Ne bucuram cand primeam mere, covrigi ori cate o bomboana, era un joc, jocul nostru cu dovlecii, asa il denumeam noi pe atunci. (Gabriela Rotaru, Foto: freeimages.com)

Inlocuiti facebook-ul, televizorul si calculatorul cu activitati in natura! Daca, in urma cu 5 ani, in Romania existau doar doua mari parcuri de aventura, in prezent, numarul acestora depaseste 15. Daca te afli in Bacau sau imprejurimi, ia-ti curajul cu tine si vino cu copiii in Parcul Aventura din Magura! Este singurul parc de distractii tematic din judetul Bacau si printre putinele din Moldova. Se afla la 15 kilometri de Bacau, spre Onesti. Trei ore de adrenalina, distractie si miscare, prin copaci, pe sarme sau cu tiroliana.

Recent mi-am descoperit un talent, hobby, nici eu nu stiu exact cum sa-i spun, si anume pasiunea pentru flori si aranjamente florale. De mic copil imi placeau florile, insa nu m-am asteptat sa-mi descopar acest talent acum, dupa 30 de ani. Iubesc florile. Le ador! Florile sunt ca niste fiinte calde, care te asculta, te inteleg... nu vreau sa fac un monolog cu ele, insa ma relaxeaza mult nu numai prezenta lor, ci si sa lucrez cu ele. Poate pentru ca pun prea mult suflet in ceea ce fac… Nu stiu. Insa cert este faptul ca prezenta lor ma linisteste, iar ideile imi vin in cap minut de minut. Si mi le concretizez in aranjamente, buchete etc. Iar cand ceilalti imi admira ''operele de arta florale'' si ma lauda, parca imi creste sufletul, si ma simt fericita si mandra de mine.