Poate nu o sa va vina sa credeti, dar mi-am cunoscut iubitul in spital, acum 6 ani si jumatate. Eram si eu, si el operati de apendicita. Nu a fost o relatie normala, adica ma refer la faptul ca parintii mei nu l-au acceptat sub nici o forma, pentru ca nu avea aceeasi situatie materiala, si a trebuit sa ascundem relatia.

Pe acordurile lui Florin Chilian - cu al sau Pasaport pentru suflet, in 14 septembrie serbam dragostea dintre doi oameni obisnuiti, parafata de versurile: Ne temem de tot si de toate./ Ne temem de ploaie, de vant, de vorbe, de gand./ Ne sperie visul, s-apoi il visam./ Ne temem de lacrimi, s-apoi le varsam./ Ne sperie vorba, s-apoi o rostim./ Fugim de iubire, si apoi o dorim./ Ne temem de "teama", dar n-o ocolim, ne sperie viata, dar noi o traim.

Pana mai ieri, conduceam foarte regulamentar un destin nici prea extravagant, dar nici prea ravasit, oricum asa cam de mana a doua, pentru perioada de criza. Ce-i drept inca mai plateam pentru el niste rate convertite la bursa dorintelor, in aspiratii, nici prea joase, dar nici prea inalte. Si mergeam asa zilnic pe Strada Asteptarilor cu giratorii nici prea mici, dar nici prea mari…

Va trimit povestea mea, de fapt, amintirea unei frumoase povesti de iubire pe care am imortalizat-o perfect timp de cateva clipe, intr-un cadru cu totul deosebit, in atmosfera inconjurata de miresme a lunii mai, in mijlocul naturii, asa cum a fost ea, intr-un peisaj cu adevarat de poveste, cu totul minunat! Acum imi amintesc iar si retraiesc povestea, cu mii si mii de emotii adunate in mine de atunci, si fiori ai dragostei imi patrund usor in suflet si se strecoara prin toti porii pielii, facandu-ma sa tresar din toate simturile si incheieturile! Iar inima mea, inima mea... nu ma mai asculta!

Viata este surprinzator de placuta atunci cand iubirea pluteste in jurul tau. E uimitor sa vezi cupluri strangandu-se in brate si impartasindu-si dragostea. Vedeam lucrurile in roz prin ochii unei adolescente visatoare. Asta pana ca el sa-si faca aparitia in viata mea, barbatul tuturor dorintelor mele, barbatul perfect. Odata cu cunoasterea "tipului" chipes de pe internet, viata avea sa mi se schimbe. Destinul meu incepuse sa se inchege, sa realizez ca, fara voie, dragostea incepuse sa prinda radacini in inima mea.

A fost o simpla intamplare. Ne-am cunoscut intamplator printr-o cunostinta comuna, acea cunostinta era o fata, prietena buna cu mine, iar el o cunostea din scoala generala. Era intr-o frumoasa seara de iarna, 23 decembrie 2009. Ne-am intalnit in fata Catedralei din orasul meu. Am dialogat timp de aproximativ o ora, apoi eu am plecat acasa. In drum spre casa am primit un sms. Ghici cine era? Da, chiar el. M-a intrebat ce impresie mi-a lasat. I-am spus ca sunt incantata de el, apoi peste cateva minute primesc alt sms in care imi propune sa ne vedem din nou in acelasi loc. La inceput am ezitat si il respingeam, dar el a tot insistat si pana la urma am cedat.

Imaginea inseamna modul si forma in care eu vreau si aleg sa ma prezint celor din jur. Este formata din totalitatea cuvintelor, gesturilor, mimicii, a pozitiei corpului, a hainelor, care impreuna au scopul de a crea o perceptie in mintea celuilalt. Imaginea in sine nu este un lucru pozitiv sau negativ. Ea este. O avem toti inca de mici. Ne ajuta sa interactionam, fara sa ne ranim. Sa proiectam in afara sentimentele si dorintele interioare.

Dragostea este ceva divin, minunat, este acel sentiment care te face sa te simti implinit, care te ajuta sa treci peste greutatile vietii. Poate ca suna cunoscut, poate ca e o poveste de dragoste banala, dar pentru mine e unica si deosebita. Era o seara friguroasa de ianuarie si, intoarsa de la serviciu, m-am asezat in fata calculatorului, savurand o ceasca cu ceai si incercand sa ma relaxez. Nici prin gand nu-mi trecea ca in acea seara imi voi gasi jumatatea, mai ales ca nu asta cautam pe internet. Am intrat pe un site de socializare si, plictisita fiind, am inceput sa rasfoiesc albumele cu poze ale utilizatorilor.

Totul porneste de la increderea in tine insati, daca ai incredere in tine si te crezi capabila sa faci anumite lucruri, atunci parerea celorlalti despre tine (mai ales atunci cand vezi ca acele persoane au si o urma de invidie sau de ironie la adresa ta) conteaza mai putin. Personal cred ca importanta este parerea familie si abia apoi a celorlalti. In ochii celorlalti ma vad o persoana serioasa, de incredere, deschisa.

Stiu ca de cele mai multe ori zicem: "nu ma intereseaza ce zice x despre mine sau ce crede el". Unii poate zic: "e democratie, fac ce vreau". Dar eu prin democratie inteleg sa fac ce, cum si cat vreau, dar fara a-i deranja pe ceilalti. Deci, oricat am incerca sa negam asta, parerea societatii in care traim ne afecteaza si conteaza pentru noi. Si cand zic ca ne afecteaza ma refer la nenumarate situatii.

Inainte eram liber precum pasarea cerului. Faceam ce doream, cand doream si cu cine doream. Pe atunci bateam cu pumnul in piept si strigam cat ma tinea gura ca nu ma insor niciodata, ca nu o sa las nici o femeie sa intre cu forta in viata mea si sa distruga tot ce am mai frumos: burlacia. Dar viata ne rezerva multe surprize atunci cand ne asteptam mai putin si asa am patit eu. Dragostea a intrat cu forta in viata mea.

"Iubirea este singura pasiune care te rasplateste cu o moneda fabricata de ea insasi... jertfa."
Asa imi voi incepe povestea mea de dragoste, povestea care nu s-a sfarsit si care continua si astazi si va continua pentru totdeauna, pana cand moartea ne va desparti. Stiu ca suna a fantasmagorie sau a text de adolescent indragostit care este prins in mare "valtoare a vietii", dar nu e asa! Poate ca este adevarat ce se scrie in carti, si cred cand aud ca exista sufletul pereche, ca exista oameni care sunt nascuti unul pentru celalalt... Nu trebuie decat sa-l cauti, sa-i dai sansa sa-ti intalneasca privirea, caci fericirea adevarata e totdeauna o clipa, iar aceasta clipa poate fi exact acea privire!

Cand fluturii pornesc sa bata cu putere din aripi, lucruri neobisnuite se intampla. Intr-o fractiune nemasurabila a unitatii de timp, Universul se poate schimba enorm. Abia tarziu dupa aceea suntem in stare sa observam schimbarea, nicicum sa-i intelegem rostul sau sa-i dibuim sursa.

Am fost marcata in copilarie de vorba mamei: "ce-o sa zica lumea?" si imi doream destul de mult sa multumesc pe oricine, ca sa nu ma vorbeasca de rau. Cand am mai crescut, mi-am dat seama ca oricum ma vorbeste lumea de rau, indiferent ce as face, si ca trebuie sa imi construiesc propria-mi personalitate, sa nu mai plec urechea la orice si sa imi vad de treburile mele.

Ne cunoastem de cand eram copii, ne jucam in fata blocului, am fost la aceeasi scoala generala, ne vedeam saptamanal, mai stateam de vorba cand ne vedeam. La inceput nu ne intelegeam foarte bine, el era mai retras, mai timid, eu o fire sociabila, mai deschisa. Am terminat amandoi liceul, am intrat amandoi la facultate, el la inginerie in acelasi oras, eu la medicina in alt oras. Veneam acasa o data la cateva luni, ne-am intalnit intamplator de cateva ori, am discutat, iar el m-a invitat la o cafea in oras. Am iesit in acea frumoasa zi de vara, am discutat banalitati si am observat ca nu ne saturam unul de celalalt.

Povestea noastra, liantul nostru, bucata noastra de pamant, la inceput, a stat sub felinarul intrebarii: So…who are you? Si totul se intampla in spatele liceului, El atent, inspectand dupa ochi de profesori, cu tigara in colt gurii, blazat si cu noi strategii de Warcraft pe sub mana, Eu cu parul intr-un societate afumata, entuziasmata si cu noi experiente spumoase de dragoste, insufletite de colege, la urechea-mi inghetata. Nici nu se puteau gasi doua creaturi mai diferite si mai necesare una alteia. Eram adversari de neinvins.

Cand spun shopping ma gandesc automat la achizitionarea de haine, incaltaminte si tot ce tine de imbunatatirea propriei imagini. Personal prefer magazinele mari, cu renume, care pot oferi in orice perioada a anului produse care sa atraga atentia, sa se preteze cu pretentiile oricarui client, dar si buget. Mallurile sunt, cred eu, cea mai buna varianta pentru shopping.

Imi amintesc cu exactitate ziua in care l-am cunoscut pe Radu, la un examen, acum aproape 10 ani, in august 2001, examenul vietii mele i-as spune. Ne-am dat repede seama ca aveam prea multe lucruri in comun ca sa nu ne casatorim, asa ca am facut-o in urmatoarele patru luni, dupa ce duminica de duminica ne plimbam pe aleile de langa lacul Herastrau, ne calculam bugetul si puneam la punct detaliile vietii noastre impreuna.

Ma voi caracteriza intr-un mod foarte simplist. Ajungand la o intelepciune la care parerea celor din jur ma influenteaza din ce in ce mai putin, nu mai tin cont de parerile venite din exterior. Asadar, acum doar in ochii mei conteaza cum arat, cum ma simt, cum ma imbrac, cum ma machiez, ce si cum gandesc, deoarece am ajuns sa ma respect pentru ceea ce sunt si ceea ce fac mai mult decat  ar putea sa o faca cei din jurul meu!

Desigur, as putea sustine ca nu ma intereseaza parerea lumii, dar as minti. Traim in comunitate, fie ca ne dorim sau nu. Conteaza ce cred ceilalti, mai ales cand ai un metru si 47 centimetri inaltime! Uneori sunt subiectiva poate si nu realizez unele defecte. E bine sa imi mai aminteasca cineva de ele pentru a lua masuri si pentru a nu uita sa am grija de mine. Mai ales, tin foarte mult la parerea sotului meu, care e si cel mai exigent prieten! Am noroc de ingerasul meu de sase luni, pentru care sunt, deocamdata, cea mai scumpa si cea mai frumoasa! (Alina)

Ea, Liza, tiganca. Frumoasa, crescuta de o familie instarita. Caldarari din tata in fiu. O duceau bine si pe vremea comunismului, chiar daca isi procurau greu cuprul. Uneori furau inclusiv stemele de pe stalpii de frontiera. Pe unde treceau ei cu carutele ramaneau stalpii golasi. Produceau cazane pentru distilarea alcoolului. Acum fac orice afaceri, curate sau necurate, care implica metale, de la aur pana la fier. El, Mihai, roman. Orfan de tata, a fost crescut cu greu de mama sa, femeie de serviciu la spitalul din oras. Baiat frumos, destept si studios. Absolvent de Politehnica.

Increderea in sine va fi intotdeauna un atu al femeii, mai de pret decat simpla frumusete fizica. Atunci cand o femeie se iubeste pe ea insasi in mod neconditionat si are incredere in capacitatea ei de a se transforma si reinventa, aceasta atitudine o incununeaza cu o aura ce ii farmeca pe cei ce o privesc si starneste in ei aceeasi iubire neconditionata fata de ea! Imaginea din oglinda nu iti va arata ce inseamna frumusetea si feminitatea adevarata.

Sa fii bun inseamna sa ai puterea sa uiti, sa ierti si sa nu te razbuni. Intr-un fel, este dovada suprema ca esti copilul lui Dumnezeu pe acest pamant si ca se poate trai frumos. Un motiv sa fii bun? Nu te vei simti niciodata vinovat fata de tine insuti, fata de Creatorul tau si fata de semeni. Nu-ti vei consuma energia vitala pentru nimicuri sau fapte urate, vei avea ochii, sufletul, buzunarul si casa larg deschise la dramele lumii, nu vei trece nepasator pe langa fratele tau cazut la pamant, nu-i vei aplica lovituri de picior nici celui care ti-a facut rau, cand zace in mijlocul drumului! Nu vei judeca oamenii, cu un motiv sau altul. Iti vei revizui si corecta doar propria viata! (Elena Stan, Foto: Stock.XCHNG)

Bunatatea e o calitate pe care nu o au multe persoane, este nativa sau chiar poti fi educat sa fii mai bun, dar pentru asta trebuie sa ai un inger pazitor care sa te indrume. Imi amintesc si acum cu mare drag de bunica mea (sa-i fie tarana usoara!), care avea vorba blanda, privirea blajina si sfaturi bune de oferit.