Am 28 ani si o fetita de 4 ani. In gimnaziu m-a impresionat profesorul de engleza si nu pentru ca era barbat, ci pentru ca, spre deosebire de ceilalti profesori, lui ii placea ceea ce facea si asta se vedea in felul cum ne explica, cum ne invata, iar atunci cand cineva nu intelegea ceva, indiferent cine era acel elev, cu note bune sau proaste, il lua pe acel elev la tabla si ii explica pana intelegea si acel elev (indiferent daca ora se termina), iar el era multumit ca toata lumea a inteles ceea ce a explicat.

Nu e vorba despre ce subiecte se pot aborda, cred ca ar fi mai corect sa spunem cum se pot aborda. Fie ca e vorba de sistemul de invatamant (de bursele elevilor care si asa mici, niciodata nu ajung la timp), fie ca e vorba de eleganta nu neaparat vizibila, dar in mod cert memorabila cu ajutorul careia trecem peste probleme, toate sunt subiecte. Traim in "tara lui lasa-ma sa te las", iar impedimente exista indiferent de domeniu, indiferent de felul cum zambesti sau in care castigi un zambet.

Am sa incerc sa va istorisesc experienta mea scolastica si impresiile cu care am ramas dupa ce am absolvit.
Am inceput scoala pe timpul comunismului si va pot spune ca atunci chiar se facea scoala cu adevarat, pretentiile erau foarte mari, iar Scoala Romaneasca scotea genii pe banda... La olimpiadele nationale si internationale, nu mergeau decat cei care erau cei mai buni.
Acum pot spune ca pe acestia ii numaram pe degete, oare de ce?, pentru ca in prezent nu se mai pune atat de mare accent pe invatat si pe materia de calitate.

Ce mi se pare bun in sistemul romanesc de invatamant? M-am tot gandit pentru a gasi macar un lucru bun, dar, din pacate, nu l-am gasit.

Pot sa va spun pentru inceput ca in Romania zilelor de azi se face pseudoscoala, adica noi ne facem ca invatam, iar profesorii se fac ca predau. De ce spun acest lucru? Pentru ca o simt pe pielea mea.

Eu am fost multumita de ce si cum am invatat. Am intrat in clasa I in 1989, apoi la liceu - in 1998, la facultate - in 2002, iar la master - in 2006.
La inceput, nu erau internet, dar erau in schimb biblioteci. Am avut poate manuale mai invechite, dar se facea carte, acum mi se pare cam aiurea cu manualele alternative, nu ca n-ar fi atragatoare, frumos realizate, insa unele sunt mai slabute, iar altele chiar contin informatii eronate (Varul meu e acum la liceu si m-am tot uitat pe manuale.)
E un progres, dar si cu un pas inapoi!

Sunt studenta, iar de-a lungul vietii mele scolare nu mi-am permis luxul de a avea vreodata 10 pe linie, dar am facut cursuri de teatru, de astronomie, de ecologie, am mers la doua olimpiade nationale si doua concursuri internationale.
A cui munca depusa s-a vazut aici?
A mea. S-au vazut noptile in care citeam la lumina telefonului mobil, orele in care-mi ascundeam diferite carti sub banca sau sub manualul de curs.
Cum am reusit toate acestea?
Facand echipa cu profesori care au terminat doar cei trei ani de facultate, dar care sunt insetati de munca si de performata.

Pentru ca am trecut prin toate etapele sistemului educativ din Romania, incepand cu scoala primara in mediul rural, liceul si facultatea absolvite la unele din cele mai prestigioase unitati de invatamant din tara, pot spune ca am intalnit profesori devotati meseriei lor, dar si cei care se perindau si erau constienti de instabilitatea locului lor de munca.

As incepe povestirea mea prin a mentiona ca sunt clasa a X-a la un liceu cu profil uman, filologie bilingv - engleza. Inca nu am trecut de bacalaureat, desi profesorii ne avertizeaza inca de pe acum ce "frumos" va fi. In schimb, am trecut prin experienta numita teza unica. La terminarea gimnaziului, eu nu am prins examenul de capacitate, ci aceasta teza unica. Cum mi s-a parut? Usor, deoarece am invatat. Cum li s-a parut celorlati colegi, mai putin stresati de scoala? Floare la ureche! Se putea cu usurinta comunica prin clasa, iar raspunsurile se trasmiteau "prin grai viu", multe dintre subiecte avand o gramada de exercitii tip grila. Deci si cel mai prost si-a luat teza si a fost admis la un liceu. Ma bucur totusi ca am scapat de capacitate, deoarece era mai multa materie, iar istoria era obligatorie - ceea ce nu ma prea incanta. Insa de ce ti-e frica nu scapi! Iar daca bacalaureatul va ramane asa pana cand voi fi eu clasa a XII-a, atunci istoria va fi proba obligatorie la profilul uman.

Scoala romaneasca este un mediu si un domeniu al discrepantelor profunde. In aceeasi unitate de invatamant coexista diletanti cu profesori remarcabili care se bucura de proaspetii absolventi ca de familiile lor, pentru ca sunt convinsi ca le-au insuflat un etalon inflexibil la ignoranta, de folosit ca reper pentru intreaga existenta. In viziunea mea, profesionalismul cadrelor didactice nu este neaparat direct proportional cu varsta sau cu numarul de ani petrecuti la catedra. Dupa mine, tine mai degraba de propriul cod de exigenta. Un profesor de limba romana, de exemplu, are o pasiune puternica pentru lectura, face recomandari din afara ariei curriculare si, atunci cand este cazul, reciteste operele discutate pentru a avea limpede in minte toate detaliile si a evita momentele penibile de blocaj. Un profesor adevarat este deschis la nou, imprumuta din facilitatile tehnologice, invata sa lucreze cu instrumente noi in afara cretei si markerului. Este creativ, hotarat, comunicativ, motivator si intelege ca parintii sunt partenerii sai in procesul de educatie, iar elevii sunt echipa lui de lucru prin care el insusi se realizeaza profesional si evolueaza.

Imi doream mult sa am timp sa va scriu, mai ales ca al meu copil este in clasa a III-a si am legatura, prin intermediul lui, cu scoala romaneasca.
Ce-mi place? Inca se invata carte, mai ales in clasele mici, in care copii privesc invatatorul ca pe o icoana.
Ce nu-mi place? Multitudinea de manuale, de autori, fiecare cadru didactic are autori agreati si le cumparam "opera", insa manualele sunt pline de greseli. Daca tot platim atat pe carti si culegeri, nu se poate sa fie verificate de catre autori inainte de a fi incredintate tiparului, ca banuiesc ca primesc niste drepturi de autor, nu? O intrebare retorica...

Problema invatamantului este, intr-adevar, de actualitate. Criza invatamantului nu este noua, dar niciodata pana acum nu am fost atat de aproape de intrarea in colaps. Si este problema nationala cea mai grava, pentru ca invatamantul este primul de care depinde viitorul si insasi fiinta noastra nationala.
Romania a beneficiat in prima jumatate a secolului trecut de o scoala de cea mai buna calitate, admirata si apreciata in toata lumea. Invatatorii, profesorii si directorii de scoli reprezentau elita comunitatilor carora le apartineau. Aveau venituri care le permiteau sa traiasca decent, fara sa fie nevoiti sa apeleze la activitati si venituri suplimentare, astfel incat puteau  sa-si dedice timpul unei continue dezvoltari profesionale si grijii fata de elevi.

Sunt bucuroasa! Sistemul nostru scolar incepe sa functioneze. Cu toate ca mentalul nostru colectiv se bazeaza pe zicala Da-i, Doamne, romanului mintea cea de pe urma!, se pare ca in sfarsit ne-am trezit. Incerc in cele ce urmeaza un exercitiu de sinceritate absoluta: am absolvit liceul si am fost incantata de faptul ca tot mai multi profesori sunt adevarati formatori de opinie educationala! Dupa parerea mea acesta este factorul cel mai important in sistemul educational!

In mizeria cotidiana de astazi a raspunde realitatii cu o idee inseamna un adevarat act de curaj. Sunt obisnuita ca in Romania sa se puna diverse piedici celor care vor sa reuseasca in viata fara banii lui tata sau fara sa fie un accesoriu la bratul unui om bogat', dar mi se pare inacceptabil sa se schimbe sistemul de invatamant dupa cum bate vantul. Sunt studenta in primul an si credeti-ma ca bacul de anul acesta a fost o adevarata lupta pentru noi. Proba de limba straina, acele "competente lingvistice", reprezinta o adevarata aberatie. Sa ne gandim logic, ce folos sa se acorde o diploma care nu are decat doi ani de valabilitate? Am luat nota maxima, dar la ce-mi foloseste?

Cand ma gandesc la scoala, ma gandesc la faptul ca acum sunt intre doua etape: am terminat liceul si incep facultatea. Mi-e putin mai greu sa privesc scoala din perspectiva obiectiva! Am avut sansa de a studia intr-un liceu foarte bun din judetul Buzau, de care sunt foarte mandra. Amintirile mele din cei patru ani se deruleaza melancolic pe retina, in surdina auzindu-se mai mereu aceeasi melodie (de la Talisman) N-am sa te uit niciodata! Am plans impreuna cu colegii si cei mai iubiti profesori pe aceste versuri! Exista momente in care cadrele didactice sunt pentru noi cei mai iubiti dintre pamanteni.

Imi aduc aminte si acum de primii ani de scoala care au coincis cu anii copilariei mele, apoi de adolescenta care a marcat si emotiile primelor examene importante. Privind in urma, imi aduc aminte, cu emotie si bucurie, de inocenta si frumusetea acelor ani. Simplitatea acelor ani ii fac parca si mai frumosi, si mai intangibili, si mai misteriosi in acelasi timp, mai ales in virtutea vremurilor noastre pline de tehnologie si de graba.

Interesanta tema pe care ati abordat-o. Consider ca multi tineri din ziua de azi nu vorbesc corect limba romana, si asta din cauza sistemului educational.

Romania a dat in ultimii douazeci de ani printre cei mai buni elevi din lume la olimpiadele si concursurile internationale de matematica, fizica si chimie. Tara noastra se afla pe unul dintre primele trei locuri in topul inteligentei native, iar daca luam in consideratie faptul ca SUA e pe primul loc, fiind un "ghiveci" de natiuni, cu o populatie de trei sute de milioane, iar Japonia se afla pe locul doi, cu o populatie de peste o suta de milioane, dar si cu sume enorme investite in invatamant, putem considera ca noi suntem pe primul loc, atata timp cat investitiile sunt egale cu zero in comparatie cu cele doua tari mai sus mentionate, iar populatia e intre cinci si cinsprezece ori mai mica.

Misterios, elegant, pitoresc, excentric, Parisul iti innebuneste simturile. De ce Parisul? Pentru ca aici, placerea e considerata cel mai serios lucru din viata. Punctele de atractie sunt pretutindeni si nenumarate: cheile Senei, misterioasa Notre Dame, turnul Montparnasse, mormantul lui Napoleon din Domul Invalizilor, aleile imperiale din Jardin de Luxembourg, centrul Georges Pompidou si populara sa piata, Cartierul Latin, cu arhitectura lui revolutionara si mai ales cu ametitoarea Grande Arche.

Sunt unele orase atat de frumoase, incat, abia dupa ce le parasesti, iti dai seama de gravitatea cosmarului pe care il traiesti in altele... zilnic. Vorbesc aici despre Barcelona si Bucuresti, normal. Nu vazusem Barcelona pana in vara anului 2007 si tot ceea ce auzisem despre Barcelona era legat in vreun fel sau altul de Gaudi si de Zara, de zecile de magazine Zara. Ma astepta o surpriza de proportii si este una pe care o vor gusta toti cei ce se gandesc numai la shopping fara frontiere sau la o poza cu renumita soparla sau cu dragonul din parcul Guel (unii dintre conationali au ajuns sa-l numeasca parcul Gigel, fiindu-le imposibil sa-i retina denumirea).

In perioada 26-28 iunie 2009, am mers intr-o vacanta maraton la Disneyland. A fost un week-end prelungit, de vineri pana luni, prima iesire in strainatate. Sambata, la ora deschiderii, eram in parc, de unde ne-am luat harta cu atractiile. Parcul este impartit in mai multe zone: Fantasyland in N, pentru copii, cu personaje din desene animate, Discoveryland in E, cu rachete si masini, Adventureland si Frontierland in V. De la intrare se vede Sleeping Beauty Castle, punctul de atractie al parcului, se poate lua trenul Disneyland Railroad, cu statii in fiecare zona, pentru a face turul parcului, pe margine.

Prima mea vacanta in Europa, primul meu pas in afara granitelor Romanie, prima mea vara excentrica, marcata de seductia unei plaje salbatice de pe Coasta Adriaticei... Da, este vorba despre una dintre cele mai frumoase veri, care aduce cu ea amintiri de "colectie" si stari de care ti-e mereu dor.

Locuind intr-o zona subcarpatica, de cand ma stiu, vacanta am petrecut-o pe litoralul romanesc; exceptie facand anul acesta, cand am ales insula Creta din Grecia. Am gasit pe internet o oferta de nerefuzat.I mpreuna cu familia mea (sotul si baiatul de 16 ani), ne-am urcat in autocarul care avea sa ne duca pana la portul Pireu, din Atena. De acolo, am trecut cu feribotul in insula. Drumul a fost lung, dar a meritat. Am traversat toata Bulgaria si Grecia, admirand Muntii Balcani si Olimp. 

Vacanta este, pentru anumite persoane, singurul lucru care le face fericite dupa o perioada de munca, stres si incercari... Este  acea senzatie placuta din diminetile insorite si calde, in care nu te grabesti sa ajungi undeva, ci te gandesti cum sa iti ocupi timpul cu ceva placut, sa faci ce vrei, sa dormi cat vrei si nu in ultimul rand sa te gandesti ca totul este FARA PROGRAM. Una dintre cele mai frumoase vacante ale mele a fost acum un an, in 2009, pe data de 14 iulie. Imediat cum a inceput vara, m-am gandit sa las totul deoparte si sa imi fac timp pentru mine si pentru familia mea... A fost o idee excelenta, ca si aceea de a ne petrece vacanta in New York City.