Fara indoiala, Shakespeare este una din marile valori ale literaturii universale, un scriitor care a dat lumii o ampla si complexa opera, analizata inca si astazi de catre cercetatori. Asa cum ii sta bine unei personalitati, chiar daca au trecut secole de la disparitia sa, misterul din jurul adevaratei sale identitati inca persista. Asadar, cine era cu adevarat Shakespeare? Cum putea un fiu al unei familii de analfabeti sa jongleze atat de fin si de abil cu cuvantul, dar mai ales de unde stia sa descrie cu atata acuratete citadelele italiene, tipologia si caracterele umane de aici, tocmai el, un om despre care se spunea ca toata viata sa n-a pasit mai departe de Stratford-upon-Avon si Londra.

Draga adult mereu grabit si incarcat de responsablitati, E adevarat, e greu de crezut ca ai putea citi o scrisoare de la Mos Craciun, si totusi tocmai o faci, chiar daca esti suta la suta convins ca Mosul nu exista. Si cum altfel?! Nu esti tu cel care pune copiilor cadourile sub brad si apoi musca din fursecuri, mintind ca mosului i-a fost foame si a gustat din prajiturele? Nu esti tu cel care, atunci cand copilul tau implineste zece ani (sau mai devreme uneori), te hotarasti sa-i spui tot “adevarul” despre faptul ca Mosul e numai un mit, o legenda specifica sarbatorilor de iarna? Asadar, esti ferm convins ca eu nu exist, din moment ce tot ceea ce imi este atribuit mie faci, de fapt, tu ca adult.

Se facea ca era o zi frumoasa de vara si eu stateam de vorba cu Ion Creanga, pe prispa unei case, sa fi fost cea de la Humulesti!, imi povesteste Maria, si ne amuzam toti cei prezenti pe seama faptului ca Maria viseaza numai persoane importante. Se spune ca ne petrecem aproape 6 ani din viata visand, evident, fiind vorba despre visele din starea de somn, pentru ca exista si persoane (printre care si subsemnata) care viseaza si in timpul zilei, nu doar atunci cand dorm. Si ce poate fi mai placut decat sa visezi cu ochii deschisi, sa iti imaginezi situatii care in realitatea aceasta limitata si concreta ar fi imposibil de realizat.

Edviga isi incruciseaza rapid degetele, se incrunta, inchide ochii si incepe sa turuie ceva intr-o poloneza pe care, evident, eu nu pot sa o inteleg. Intuiesc, din gesturile sale, ca face un ritual, unul de aparare impotriva unor forte pe care le crede puternice si periculoase pentru sanatatea sa. O las sa finalizeze incantatia, n-as putea sa intrerup o scena de o asa intensitate, apoi ii las suficient timp sa imi explice. Asadar, pe cand statea linistita pe banca, Edviga simti cum incep sa-i arda obrajii si sa ii tiuie urechile. A fost de ajuns sa priveasca spre un grup de femei asezate pe o alta banca si verdictul a venit ca un trasnet: fusese deocheata.

Astazi vreau sa va vorbesc, si nu intamplator, despre tepe si escrocherii. Din pacate, auzim de ele tot mai des. Cand vom invata sa nu mai fim atat de creduli? Nu de mult, am primit un e-mail ce ma instiinta ca am castigat 3 zile cazare gratuita pentru doua persoane in a III-a editie a Programului de Dezvoltare a Turismului Individual European (PDTIE) Europa mea fara frontiere 2013. Sa ma bucur, sa nu ma bucur… Mai bine sa ma documentez. Caut mai multe informatii pe site-ul indicat si aflu ca pentru primirea certificatului de cazare gratuita trebuie achitata suma de 57.9 lei drept cost de livrare. Unde ati mai auzit de asemenea taxa de curierat?

In oras, agitatie mare, oameni grabiti, uneori exagerat de nervosi, adunati in supermarketuri, unde reducerile se expuneau pe banda rulanta. Nu se simte spiritul sarbatorilor, ci mai degraba stresul general care a cuprins intreaga natiune. Simona tine in mana o lista lunga cu ceea ce ar trebui sa cumpere pentru a pregati masa de Craciun, cadourile, ornamentele pentru brad si la finalul listei (pentru ca intotdeauna le trece la finalul listei) stau scrise cu litere mici, nevrand parca sa ocupe nici macar prea mult spatiu pe foaie, cateva produse de ingrijire pentru ea.

Una cate una, femeile pe care le intalnesti aici, in Italia, isi spun povestea, ca intr-o eterna incercare de a se justifica de ce sunt departe de familie. Aici, pe teritoriul unei tari care a adoptat de-a lungul anilor straini din intreaga lume, intr-o Italie feerica doar atunci cand vii in concediu, femeile romance, venite sa lucreze, incearca sa se grupeze, de cele mai multe ori involuntar, cautand mereu compania unei alte femei care se afla in aceeasi situatie ca si ea sau, de ce nu, intr-o situatie mai grava. Si asa se merge mai departe, comparand uneori situatiile intre ele si descoperind ca exista si cazuri mai grave.

Nu se stie cu precizie cand a aparut termenul de barfa, insa, fiind atat de incetatenit, sunt convinsa ca face parte din caracterul uman, de cand s-a nascut lumea! De-a lungul timpului, ea a evoluat odata cu evolutia umana si tehnologica. Daca pana acum douazeci de ani se barfea pe banca din fata portii sau din fata blocului, astazi poti avea parte de o barfa pe Facebook, Skipe, Twitter sau orice alta retea de socializare sau, de ce nu, poti folosi telefonul mobil pentru a-ti spune ideea exact atunci cand ea s-a initiat in mintea ta.

Pentru cei din exterior, exista mereu solutii alternative, decente, la ceea ce a ales Gina sa faca cu viata ei. In acest moment, s-ar putea spune ca nu mai e stapana pe propria existenta, intrucat nu ea isi gestioneaza deciziile, ci o fac altii, cei de sub tutela carora nu reuseste sa iasa. Sunt oamenii pentru care ceilalti nu sunt decat un mijloc de a face bani. Gina a plecat de acasa pe cand avea doar 14 ani, uluita de promisiunile unui tanar care parea desprins din basme. A dus-o la oras, unul indepartat, departe de batrana ei mama, si acolo, in locul unei iubiri perfecte, a intalnit un grup de oameni pentru care ea a devenit o marfa, i s-a pus un pret si a fost vanduta (cu bani destui de multi la inceput). Acum Gina are 24 de ani. Imi spune ca a fost plecata si in afara, vanduta in Franta, apoi revanduta in Olanda si Italia.

Toata lumea vorbeste acum de Halloween, dar si pentru noi, parintii nostri, bunicii nostri, cand se termina toamna si era stransul dovlecilor, era mare bucurie atat pentru recolta in sine, cat si pentru noi, copiii care ne jucam cu ei. Dovlecii ii taiam la cap, scoteam samburii, ii crestam, facandu-le gura, ochi, le puneam o lumanare aprinsa inauntrul lor si speriam lumea cu ei. Semintele ii puneam la uscat, iar iarna, la gura sobei ascultam povesti si rontaiam samburi copti. Din dovleac se facea placinta ori se cocea felii in rula. Erau foarte buni, dar noi nu stiam de denumirea acestei sarbatori, Halloween. Deci, raman cu intrebarea: Ce-o fi cu sarbatoarea asta, Halloween? (Gabriela Rotaru, Foto: Stock.XCHNG)

Una dintre cele mai placute amintiri legate de copilaria mea este sosirea in garaj a unei Dacii 1300, nou-noute, de culoare rosie! Dupa chinul inscrierii pe liste, dupa nenumarate rate si dupa ce masina a trebuit condusa de la reprezentanta din alt oras, parintii mei si-au vazut visul cu ochii si masina in garaj! Imi amintesc si acum mirosul acela pe care nu l-am mai regasit la alte masini noi, de fabricatie straina, iar daca spun si anul livrarii, 1978, intelegeti ce eveniment deosebit era cumpararea unei masini, nu doar pentru un copil, ci si pentru intreaga familie si pentru cunoscutii care puteau profita de un autovehicul, in caz de nevoie.

Dragi prieteni Dacic Cool, in orasul nostru a venit Circul. Mare bucurie, ar trebui sa afirm, insa e trist, este atat de trist ce am observat zilele astea de cand a venit Circul, incat imi dau lacrimile. Am observat din geam (am vedere exact acolo la cortul Circului) ca sunt putini acei parinti care isi duc copiii frumos de mana la Circ ca sa vada spectacolul din interior. Majoritatea parintilor isi tineau copiii afara, pe langa cortul Circului, ca saracii copii sa auda macar muzica, fiindca nu-si permit biletul de intrare.

Ne gandim uneori si ne punem intrebarea daca am gasit fericirea si ce reprezinta ea. Ne intrebam de ce gandim asa de mult si descoperim ca cei dinaintea noastra gandeau si ei, doar ca ei au descoperit faptul ca gandirea este unul dintre cei mai mari dusmani ai fericirii. Ei bine, in vremurile noastre, in timp ce lumea a devenit mult mai complexa si cantitatea de informatie pe care o receptionam zilnic a crescut exponential, mintile noastre sunt frecvent prinse intr-un cerc vicios al gandirii/procesarii din care este dificil sa scapi. Singura solutie de a scapa pentru putin timp din acest cerc este meditatia.

Tot mai multi copii din Romania isi petrec copilaria in fata calculatorului. Iar asta ar trebui sa ne ingrijoreze. Am observat si eu ca aici in jurul blocului e tot mai liniste, nu-i mai aud pe copiii vecinilor jucandu-se, cum se jucau ei odata, de-a v-ati ascunselea, sotron, elastic sau un joc banal cu mingea. Acum, mai nou, se joaca fiecare acasa, in camera lui, in fata calculatorului, jocuri virtuale, isi creeaza prieteni virtuali, o viata inchisa doar pentru el.

Cand pasesti pentru prima data in Baccinello -  pe soseaua ce se aseamana cu o spirala  strapungand padurea - ai impresia ca ai ajuns la capatul lumii si ca nu exista loc mai indepartat si mai izolat. Apoi descoperi oamenii, acei cativa localnici care se cunosc intre ei si isi vorbesc cu o amabilitate destul de rar intalnita. N-ai sa intalnesti aici stresul cotidian care-ti doboara personalitatea, ci linistea si aerul curat de care ai nevoie ca sa iti incarci bateriile si sa mergi mai departe… Tinutul acesta magic - in care dealurile impadurite alterneaza cu vaile inverzite, cu maslinii bogati care isi revarsa crengile  roditoare -  are o poveste fascinanta.

Poate ca este greu de crezut, dar astazi, in plina epoca ce are ca emblema libertatea cu toate caracteristicile sale, exista oameni persecutati, torturati chiar, pentru ca nu se supun regulilor dictatoriale. Se intampla in China, acolo unde dictatura comunista lasa amprente sub forma unor rani adanci asupra celor care nu vor sa se supuna. Citim sau auzim despre astfel de atrocitati, ne lasa, desigur, o impresie amara; insa in fata tablourilor expuse in cadrul Expozitiei Adevar. Compasiune. Toleranta te simti de parca te-ai afla transportat brusc in realitatea aceea cruda. Adevar, Compasiune, Toleranta sunt cele trei principii esentiale pe care se bazeaza practica chinezeasca straveche numita Falun Dafa.

Acum multi, multi ani, atat de multi incat nici nu-mi gasesc cuvintele potrivite, era in imensa galaxie o planeta ai carei locuitori apreciau Timpul dincolo de apele limpezi, vaile inverzite si muntii impunatori. Si pentru ca era atat de respectat, el se revansa oferindu-le oamenilor posibilitatea de a-si indeplini toate dorintele in decursul existentei lor. Era, asadar, o lume perfecta, in care nimeni nu rostise vreodata Nu am timp... pentru ca Timpul exista. Pe vremea aceea, copiii isi traiau copilaria pe deplin, tinerii se bucurau de varsta aceea in care descopereau emotia iubirii, iar batranii depanau amintiri si marturiseau ca nimic nu e mai placut la batranete decat sa dai filele vietii inapoi si sa realizezi ca ai facut tot ceea ce ti-ai dorit.

Descoperind revista online Dacic Cool am avut placerea sa intalnesc o comunitate bucuroasa sa-si impartaseasca cunostintele si preocuparile, interesata in acelasi timp de binefacerile naturii. Eu ma numesc Marcus Ioan, locuiesc in municipiul Aiud, judetul Alba, si am 45 de ani. Pasionat de stiinta si, mai ales, de fitoterapie, am putut sa descopar si sa folosesc multe plante interesante (Angelica, Valeriana, Branca Ursului etc.) care cresc in aceasta zona bogata in paduri si strabatuta si de raul Mures. Am cules cat de multa informatie am putut, descoperind peste o suta de carti si discutand cu alte persoane interesate de acest subiect, precum domnul Gavra Ioan din Beius, vanzator de plante medicinale. Incepand sa prepar diferite unguente si tincturi din plante, am reusit sa si brevetez un Unguent Antireumatic Complex din plante medicinale si am scris si o carte, Preparate din plante medicinale: alifii, tincturi, siropuri, pilule, cu peste 100 de retete, carte ce sper sa apara in strainatate.

Vreau sa va povestesc despre un loc unde o mare familie e fericita si copiii si-au gasit copilaria. Asezamantul de copii "Sfantul Ierarh Leontie" de la Radauti, din judetul Suceava, poate fi numit marea familie a copiilor fara copilarie. Un loc in care peste 100 de copii care au fost parasiti, care si-au pierdut parintii ori provin din familii sarace si-au gasit aici familia, au inceput sa traiasca din nou, sa zambeasca, sa viseze, sa aiba incredere in cei din jur, sa simta iubirea aproapelui. Au responsabilitati, sunt laudati ori dojeniti, se simt iubiti, se simt tratati ca oameni, nu ca obiecte, acest lucru facandu-i sa nu-si piarda speranta, visurile.

Bucuria de a fi bunica aici in Romania mea este limitata din punct de vedere financiar, insa este plina de sentimente de fericire. Dragii mei cititori Dacic Cool, nu ne-am mai auzit de mult. Am fost ocupata cu cel mai frumos job din lume, acela de a fi bunica (pentru prima oara). Este atat de frumos cand vezi cum timpul trece in folosul nostru, cum in Romania noastra se pot intampla si lucruri bune, nu numai rele… Iar cel mai frumos lucru este acela de a-ti reintregi familia, ceea ce in ziua de azi nu se mai intampla asa des, din cauza conditiilor limitate pe care le putem oferi copiilor (nepotilor) nostri.

A trecut ceva timp de cand noi, copiii de altadata, ne jucam jocurile copilariei, joaca pe afara, ascuns, sotron, saream coarda, fotbal. La bunici, cand mergeam, alergam prin gradini, ne cataram in copaci, furam cirese, capsuni, mere, pere de la vecini, totul se petrecea afara. Cand ne intrebau parintii unde mergem, spuneam doar atat: afara.

Nimic in lumea aceasta nu poate purta emblema certitudinii absolute, nici macar propria memorie - atat de fragila si adesea sugestionabila. Leo, la cei 90 de ani ai sai, imi povesteste despre casa fratelui sau, David: o vila spatioasa, cu ferestre mari si perdele bej, cu un salon in care obisnuiau sa fumeze trabuc cubanez atunci cand se intorceau de la vanatoare. Acestea sunt doar cateva din amintirile lui dragi, in realitate insa, Leo nu a avut niciodata un frate si nici nu a fost niciodata pasionat de vanatoare. Ce il determina atunci sa povesteasca in detaliu toate aceste lucruri? Se numeste Sindromul Falsei Memorii si afecteaza in special persoanele varstnice, dar, in ultimul timp, ritmul haotic al stilului de viata face ca spectrul de actiune al acestei boli sa se extinda si asupra tinerilor.

Am incheiat anul 2012, un an dificil pentru noi, si am intrat, cu paşi repezi, in 2013. Sa ne amintim, cu placere, de impliniri, cu melancolie, de clipele frumoase si cu incredere, ca tot ceea ce nu am reusit se va implini in 2013. Vreau sa cred ca va fi un an al speranţei, că vom schimba ceva in bine in tara noastra, speranta, de care depinde, de altfel, si viata noastra. Sper ca 2013 sa fie mai bun, sa-l facem mai bun. Sper ca oamenii sa constientizeze condiţia in care se află, sa se ridice, sa se scuture de praf si sa priveasca inainte mult mai clar.

Tot timpul suntem inconjurati de oameni ipohondri care, din pacate, ne influenteaza si pe noi in mod negativ. De multe ori intalnim oameni care tot timpul se plang de cate ceva: ca ii dor toate, ca trebuie sa mearga la doctor, ca merg sa-si cumpere medicamente si, mai ales, ca nu au bani pentru acestea. Eu sunt de parere ca daca ar face putin sport, macar de doua ori pe saptamana, problemele lor s-ar diminua sau chiar ar disparea. Sau macar sa inlocuiasca medicamentele si antibioticele cu pastile din extracte naturale de plante, suplimente nutritive cu extracte de plante sau ceaiuri naturale.
Cunosc cateva persoane care, desi nu aveau absolut nici o problema de sanatate, din grija de a nu se imbolnavi, s-au dus la medic pentru lucruri minore, astfel au inceput sa ia medicamente si, cu timpul, boala respectiva s-a accentuat si acum iau medicamente foarte puternice.