Vineri, 19 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Romania Mea Povesti de viata

Povesti de viata

Frumusetea si alegerile potrivite

Email Imprimare

Stiti, m-am gandit ca frumusetea este un termen abstract, supus fara indoiala subiectivismului. O definitie la care ma gandesc: a fi "frumos" este acel ceva care place pentru armonia liniilor, miscarilor, culorilor, care trezeste admiratia, care are valoare estetica. Frumusetii femeii i s-a ridicat un piedestal inca din cele mai vechi timpuri. Frumusetea femeii este cea care a stat apoi la baza unor adevarate industrii, iar evolutia a condus la nevoia de autocunoastere si autoapreciere, de educatie, de discernamant. Si aici, de fapt, interveniti voi, cei de la DACIC COOL, si ma ajutati sa fac alegerile potrivite, ca sa fiu cea mai frumoasa, chiar daca imbatranesc si in organismul meu au loc transformari.

Frumusetea este o stare de bine

Email Imprimare

Frumusetea este ceea ce ne dorim sa vedem cand privim in oglinda, e starea de fericire a sufletului nostru ce radiaza in exterior.
Este ceea ce fiecare primim de la Dumnezeu. Ne nastem cu ea, iar apoi facem tot posibilul sa o mentinem. Este un melanj intre "suprafata" si interiorul nostru.

Suntem frumoase cand suntem fericite

Email Imprimare

Mi se intampla de aproximativ un an de zile sa exclam: Frumusete! atunci cand o vad pe nepotica mea, atunci cand o tin in brate, fiind inca o fetita care nu poate merge, avand numai 11 luni. Pentru mine, acest termen reprezinta puritate, ceva ce te face sa te bucuri, sa fii binedispus.

Retusuri

Email Imprimare

Eu cred ca frumusetea adevarata vine din interior. Frumusetea aceea naturala e din ce in ce mai greu de vazut in ziua de azi. Bine ar fi sa mai fim asa... naturali, dar cu atatea "imagini perfecte" din ziua de azi lumea recurge la retusuri, uneori pentru a corecta ceva mai putin placut vederii (cum ar fi o situatie post accident, unde chiar e necesar), dar alteori pentru a fi mai impacata cu imaginea de sine care nu corespunde standardelor proprii, intr-o lume competitiva.

Taina frumusetii

Email Imprimare

Frumusetea, un subiect atat de mediatizat si, totusi, atat de diferit in viziunea fiecarui om! Eu o sa vorbesc de o altfel de frumusete: cea din jurul nostru, adica cea care poate exista pretutindeni atat timp cat suntem capabili s-o vedem... Frumusetea de a povesti cu un prieten, de a vedea copiii jucandu-se afara, de a bea un suc pe terasa, de a te plimba prin padure admirand ce ti-a fost dat etc. E ca si cum frumusetea zilei cauta imbratisarea noptii, iar imbratisarea noptii este cea care cheama misterul, taina, ceea ce ramane mereu ascuns privirii omului de rand, ceea ce doar inima poate dezvalui omului.

Traditia intalnirii

Email Imprimare

Islanda este o tara exotica si uimitoare, un avanpost pietrificat din apa si foc, cu vulcani care se itesc de sub ghetari uriasi, campuri de lava solidificata si lacuri geotermale. Desi este o tara cu nume de gheata, locuitorii Islandei au inima calda, sunt harnici, puternici, veseli si perseverenti. Sunt mandri de trecutul lor glorios, dar si de prezent, capitala lor, Reykjavik, fiind recunoscuta drept cea mai curata capitala europeana, iar la nivel national folosesc numai resurse de energie "alba", din resurse naturale nepoluante - hidrocentrale, centrale geotermice si centrale eoliene, toate acestea contribuind la faptul ca islandezii au una dintre cele mai mari sperante de viata din lume.

Despre prietenie

Email Imprimare

Prietenia este o relatie intre doi sau mai multi oameni cu aceleasi afinitati, interese, viziuni, idei etc. Se leaga prietenii la diferite varste, unele se pierd pe parcurs (cati dintre noi mai avem relatii cu prietenii din copilarie?), altele - nu (fericiti cei ce nu si-au pierdut prietenii pe drum!). Prietenia implica si bucurii, dar si dezamagiri; capacitatea de a ierta este cheia intretinerii unei prietenii de lunga durata. Bineinteles, exista, insa, limite a cat si ce poate cineva ierta; comunicarea, iarasi, este un element de baza in consolidarea prieteniilor.

Viata impreuna cu prietenii

Email Imprimare

Subiectul propus de dumneavoastra este extrem de atractiv. Suntem, eu si sotul, copii unici, parintii nu mai sunt si tot ce am realizat a fost impreuna cu prietenii. Cand am facut nunta (acum 10 ani), a venit un prieten sa ne spuna Nu-mi vin mesterii cu tamplaria luna asta, pot sa va imprumut banii, de va sunt necesari, cand am nascut, o prietena care lucra in spital si-a asumat responsabilitatea de a-mi aduce zilnic ceai si mancare (sotul nu mi-a adus in acea perioada decat flori). Cand copilul a implinit doi ani si m-am intors la munca, o prietena a avut grija de el cat eram noi la job, fara pretentii financiare. Cand am lovit masina, primele doua persoane pe care le-am sunat s-au infiintat la locul accidentului, una sa ne recupereze pe mine si pe copil, iar cealalta sa il ajute pe sot sa aduca masina in oras.

Prietena mea, Elena

Email Imprimare

Mai am putini prieteni, dar cu ei pot darama muntii. Am sa va spun o poveste ce o implica pe prietena mea Elena, care mi-a fost alaturi intotdeauna, si la bine, dar si la greu. S-a intamplat ca eu sa trec printr-o cumpana extraordinara si sa fiu internata in Bucuresti pentru o interventie chirurgicala la creier.

Prieteni si familie, totodata

Email Imprimare

Au stiut sa fie alaturi de mine prietenii mei, care sunt si familia mea, in cele mai frumoase momente, dar si in cele mai triste: cand m-am casatorit (un moment foarte frumos din viata mea), ei au fost langa mine, dar cel mai mult am apreciat cand au fost alaturi de mine si de sotul meu cand am nascut un frumos baietel, dar care, din pacate, a avut niste probleme grave de sanatate la nastere si a trebuit sa stau cu el in spital 3 saptamani. Ei m-au sustinut, m-au ajutat, m-au imbarbatat si, in final, totul s-a terminat cu bine: bebelusul meu e sanatos si e acasa, iar prietenii vin sa-l viziteze foarte des. (Ramona Grigoras)

Copacul

Email Imprimare

Prietenia este atat de greu de descris in cuvinte incat te simti dezarmat in fata miilor de ganduri pe care le nutresti fata de acest concept. Cu toate acestea, atunci cand te gandesti la un prieten este imposibil sa nu constientizezi trainicia acestei notiuni. Prietenia adevarata este ca o floare rara, asa cum prietenul adevarat. Prietenu adevarat este cel care te accepta asa cum esti si te ajuta sa fii mai bun.

Prietenii care te incurajeaza

Email Imprimare

Am o multime de prieteni care m-au scapat de multe. Le sunt profund recunoscatoare pentru ca ii am langa mine; fara ei as fi ca un om fara vlaga; ei imi dau puterea de a merge mai departe, de a rade. Nu m-as vedea fara prieteni. Sunt viata mea! Au fost de atat de multe ori alaturi de mine, chiar si atunci cand i-am dezamagit! Cand spun ca i-am dezamagit ma refer la faptul ca nu am luat etapa judeteana la olimpiada de franceza. M-au felicitat chiar si atunci si au sarit pe mine si m-au coplesit cu imbratisari.
Imi iubesc prietenii! (Felicia Irimia)

O intamplare cu prietenii mei

Email Imprimare

Prietenii mei au fost intotdeauna alaturi de mine. Cel mai mult i-am apreciat atunci cand mi-am pierdut catelul si toata lumea imi spunea ca nu o sa il mai gasesc niciodata, ca poate a dat masina peste el, dar ei m-au sustinut, ajutandu-ma sa il caut, desi uneori paream nebuna... Si l-am gasit! Dupa o luna jumatate! Impreuna cu doi prieteni, am intrebat toata lumea de pe strada si asa l-am gasit. Poate daca nu erau si ei alaturi de mine nu indrazneam sa intreb atata lume... Dar asa sunt prietenii... Aproape, si la bine, si la rau. (Daniela Popescu)

Dumnezeu este prietenul meu...

Email Imprimare

Ca sa imi cunosc adevaratii prieteni, El, Dumnezeu, mi-a dat o boala, dar ca orice tata care isi cearta copiii pentru ca ii iubeste, Acest Tata mi-a aratat care imi sunt prietenii. Dupa o lunga perioada de boala in care ma duceam la serviciu pentru ca directorul nu "ma vedea bine", Dumnezeu mi-a luat vocea. Astfel ca am primit un concediu medical. Au inceput sa vina la mine si, stiu sigur, nu cu ganduri bune, iar una dintre persoane a vrut sa imi faca reclamatie si mi-ar fi facut daca intr-adevar nu as fi fost bolnava.

Prietenie si bani

Email Imprimare

Aveam cateva prietene foarte bune sau cel putin asa credeam eu... Insa curand aveam sa aflu ca realitatea era alta. Mi-am pierdut prietenele din lipsa banilor. Sa va spun cum a fost! La inceput mai ieseam prin parc, mai ne vizitam intre noi, apoi ele au inceput sa aiba bani si eu - nu, mereu cand eram invitata undeva refuzam si asa am ajuns sa le pierd. Am suferit mult si inca mai sufar fiindca cateva sunt si colege de clasa si ma doare cand una dintre ele lipseste si o suna pe cealalta si pe mine nu... Dar ce sa facem? Viata merge inainte!
La bine mi-au fost alaturi, de ziua mea, cand vedeam acasa de la sora mea, dar cand am avut nevoie de ele au gasit scuze mereu... (Roxana Mertanu)

Mai exista prietenie adevarata?

Email Imprimare

Din pacate, povestea mea este una, ca sa zic asa, trista, deoarece sunt una dintre fiintele oarecum ghinioniste in ceea ce priveste prietenii.
Un prieten adevarat, dintre aceia despre care se spune ca ai doar 2-3 in viata, inca nu am avut. Am avut si am destui amici care pretind a fi prietenii mei, insa nu ma simt legata sentimental de nici unul dintre ei. In plus, ca urmare a experientelor pe care le-am trait, am ajuns sa cred ca prietenii sunt doar personaje pasagere in viata mea, mereu unii dispar si apar altii noi. Pot chiar afirma ca imi pot categorisi prietenii in functie de diferitele perioade cronologice din viata mea: copilarie, gimnaziu, liceu, facultate. Fiecare perioada cu prietenii sai, cu grupurile sale si cu actiunile specifice.

Cele ce mi-au fost alaturi

Email Imprimare

Daca mi-au fost prietenii alaturi la bine si la greu, asta pot sa confirm sigur eu. Doar prietenii mi-au fost alaturi in perioada cea mai grea din viata mea, nu ca familia mi-a fost indiferenta, insa distanta a fost unul dintre motivele pentru care familia nu a fost alaturi de mine, iar sotul meu, in acea perioada sau mai bine zis in ultimii 3 ani, a fost plecat cu diferite contracte de munca. Am aflat ca am cancer. Cine au fost alaturi de mine? Prietenele!

Prietenul meu

Email Imprimare

Spune-mi cu cine umbli si o sa-ti spun cine esti! e o vorba foarte adevarata, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, vei imprumuta din obiceiurile, ticurile verbale sau chiar din gesturile prietenilor tai, vei incerca sa te asemeni prietenilor tai tocmai din incercarea de a intra mai bine in rezonanta cu ei si viceversa. Eu unul, sper sa fiu precum prietenul meu, care m-a ajutat foarte mult si sa ajut si eu pe altii la randul meu.

Versuri pentru prietenii mei

Email Imprimare

Eu am ales sa compun o poezioara pentru concurs. Enjoy:)

Prieteni buni, prieteni vechi,
Prieteni vagi, prieteni dragi,
Sa-i alegi si sa-i pastrezi
E o arta, ai sa vezi.

Prietenele mele

Email Imprimare

Ma numesc Goidescu Ana Maria, am 21 de ani si sunt din Predeal. Sunt foarte mandra sa am doua prietene care m-au sprijinit si au fost alaturi de mine mereu. Sunt mamica unei fetite de un anisor si sunt casatorita cu un baiat foarte sufletist si foarte iubitor ceea ce ma face de doua ori mai norocoasa... Am avut mereu nevoie de prietenele mele, mai ales in perioada sarcinii cand aproape toti ceilalti prieteni ne-au abandonat deoarece am fost nevoiti sa vindem un local pe care sotul meu il detinea cu familia lui...

Miron, prietenul meu portocaliu

Email Imprimare

S-a nascut intr-o zi de mai, sub priviri insistente, curioase, de copii. Mama, anuntata de un vecin de peste drum, azvarli grebla si veni in magazia de lemne, unde noi, impreuna cu cativa copii de prin vecini, priveam spectacolul nasterii puilor de pisica. Au fost sase, insa unul din ei era deosebit: nici alb, nici negru, nici macar o combinatie intre acestea. Miron era, asa cum imi placea mie sa spun, portocaliu.

O familie de prieteni adevarati

Email Imprimare

Prietenii adevarati sunt foarte greu de gasit, dar, odata ce-i ai, trebuie sa-i pastrezi, pentru ca nu se stie cand iti va fi greu si cand vei avea nevoie de ei. In cazul meu, prietenii cei mai buni sunt chiar in familia mea: sotul, mama, tatal, fratele, socrii.

Prieteni si... cunostinte

Email Imprimare

In general, exista doua tipuri de prieteni: prietenii adevarati (care sunt alaturi de tine la bine si la greu) si prietenii de ocazie (care isi amintesc de existenta ta cand se plictisesc sau cand au nevoie de ajutorul tau). Din cea de a doua categorie am foarte multi prieteni care au fost alaturi de mine cand am putut sa le ofer ajutorul si sprijinul meu, dar care si-au facut bagajul si au plecat in momentul in care imi era mai greu si aveam nevoie de un umar pe care sa plang. Bineinteles, ca nu si-au oferit umarul pentru lacrimile mele.

Prietenii mei cei mai buni

Email Imprimare

Oamenii ceva mai trecuti prin viata stiu ca prietenia dureaza pana la un moment dat, rare sunt cazurile cand viata nu desparte prietenii, tinandu-i uniti pana la sfarsitul vietii. In momentul de fata am prieteni si incerc sa ii savurez din plin. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei este cainele meu, Tomi. Are 2 ani si este construit... din fidelitate. Cand sunt trista, el sufera cu mine, mi se urca in brate asa mare cum e si ma asculta. Cand sunt fericita sare, topaie...

Lavinia

Email Imprimare

As vrea sa va spun cateva cuvinte despre Lavinia... Am cunoscut-o in facultate, am fost colege, insa, mai mult decat atat, mi-a fost o prietena draga. Zic "mi-a fost" pentru ca acum locuim in orase diferite, ne vedem rar sau aproape deloc (eu ajung mai rar in Timisoara, acolo unde locuieste ea).

<< Inceput < Inapoi 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 Inainte > Sfarsit >>
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.