Baile Govora se afla in judetul Valcea, in zona depresionara subcarpatica din nord-estul Olteniei, la 21 de kilometri de Ramnicu Valcea, pe o derivatie a soselei catre Horezu si Targu-Jiu, pe valea paraului Hinta, la o altitudine de 360-380 de metri. In anul 1883, data fiind valoarea apelor descoperite, la initiativa prim-ministrului Bratianu, generalul doctor Nicolae Popescu Zorileanu a pus bazele acestei statiuni cu specific in tratarea afectiunilor cailor respiratorii si reumatismale. Guvernul a hotarat ca noul asezamant balnear sa poarte numele de Govora, dupa numele manastirii. Statiunea a inceput ulterior sa se dezvolte continuu, ajungand acum mai bine de un veac statiune balneo de lux.
Govora de astazi si de altadata
Sus la Poarta Raiului
Sus, in Muntii Cugirului si ai Orastiei, un popor vrednic isi desfasura viata tumultuoasa sub cerul albastru al Daciei, luminat de soarele ce cobora pana-n amfiteatrul cel mare. Au venit vremuri de restriste si mandria unui popor darz, traind in libertate, infratit cu codrul in adapost si cu paraiele in liniste, a fost ingenuncheata de acvila Romei. Oamenii muntilor au fost coborati in campii, iar peste inaltimi s-a asternut linistea. Padurea a acoperit sub scutul ei de neinvins asezari ce au fost date uitarii timpului. Doar pastorii, care-si purtau turmele dupa obicei strabun in pasunile Godeanului sau Sureanului, treceau din tata in fiu amintirea intamplarilor petrecute la inceput de veac nou, descifrand urmele lasate peste culmi si prin vai de prapadul ce s-a abatut peste oamenii muntilor.
Istorie si mit la Castelul Bran
Castelul Bran se afla la aproximativ 30 de kilometri de orasul Brasov, in Pasul Rucar-Bran, pe soseaua care leaga Brasovul de Campulung Muscel. Construit pe o stanca, castelul adaposteste in prezent Muzeul Bran. Prima atestare documentara a Castelului Bran este din anul 1377, cand regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, a acordat brasovenilor permisiunea de a construi o cetate din piatra la Bran, pe locul unei foste fortarete. La data de 1 decembrie 1920, Consiliul Orasenesc al Brasovului a donat castelul reginei Maria, ca recunostinta pentru contributia adusa la infaptuirea Marii Uniri din 1918.
Stupina istorica a Brasovului
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita si pitoreasca a cartierului Stupini cu o priveliste de vis data de muntii Ciucas, Piatra Mare, Bucegi, Postavaru, Iezer Papusa si Fagaras. Astfel, desi se bucura de linistea oferita de pozitionarea la marginea orasului, conacul ofera in acelasi timp un acces facil la tot ce inseamna Brasovul. Piata Sfatului se afla la doar 7 km, pana in Poiana sunt 21 km, iar pana la Castelul Bran 31 km.
Poteca romaneasca
Spunea candva un parinte ca, daca vor disparea potecile dintre oameni, atunci nu va mai fi dragoste pe pamant. Si e lesne de constatat ca au cam disparut si potecile, si dragostea. Stresul cotidian nu mai permite oamenilor sa comunice fata catre fata, sa empatizeze, sa se bucure sau sa planga impreuna. Comunicarea se face la distanta, prin retele de socializare, prin raceala unui ecran luminos, incapabil sa transmita fidel emotia unei intalniri. Caldura unei imbratisari, strangerea mainii, alinarea suferintei cuiva si multe dintre starile sufletesti sunt imposibil de transmis virtual. Poteca ramane puntea de legatura intre oameni, indiferent cat de evoluati am fi, insa ea pare sa fi disparut. Astfel ura a incoltit si si-a facut culcus comod intre semeni.
Darurile Mosului!
Sarbatorile de iarna sunt speciale in sufletul tuturor copiilor. Mos Craciun, bradul impodobit, colindele, intalnirea cu cei dragi, toate fac sa asteptam sarbatorile cu nerabdare. Chiar daca sunt mai marisoara, tot il astept pe mosu'. Am scris si o poezie dedicata lui.
Urez tuturor cititorilor Dacic Cool, cat si intregii echipe, sarbatori fericite! Mosul sa va aduca cele mai dorite cadouri! (Evelin-Elena Rosu, 13 ani)
Biserica romano-catolica din Orsova, adevarata capodopera arhitecturala
Biserica romano-catolica Neprihanita zamislire din Orsova este singura biserica de rit catolic construita in timpul comunismului. Povestea sa a inceput odata cu stramutarea Orsovei vechi pentru construirea Hidrocentralei Portile de Fier I. Comunitatea de catolici ramasese fara lacas de cult, ceea ce a facut ca autoritatile sa aprobe constructia. In plus, ridicarea cladirii a fost sponsorizata in totalitate de catre o asociatie germana. Lucrarile la aceasta au inceput in anul 1972 si au fost finalizate in anul 1976. Arhitectul a fost un german, Hans Fackelmann.
Catedrala Nationala - usa spre Cer
In Anul Centenar se cuvine sa cinstim fara preget memoria Eroilor Neamului care au platit pret de sange pentru scumpul lor pamant. L-au iubit si l-au respectat, l-au aparat si l-au lasat mostenire din tata in fiu, l-au muncit si l-au udat adesea, cand cu sudoare, cand cu lacrimi, cand cu sange. In pamantul patriei si-au semanat graul din care si-au hranit copiii, pentru el si-au dat viata, si in maruntaiele lui si-au gasit odihna oasele lor. Caci pamant esti si in pamant te vei intoarce (Geneza, cap 3. 19).
Domeniul ecologic din Iacobeni
La poalele muntilor Casin (Kaszon), pe versantul vestic, transilvanean, se afla un sat desprins parca din povestile copilariei. Autentic rural, specific secuiesc, intins intre doua vai si strabatut de raul Casin, satul Iacobeni si-a pastrat nealterat farmecul, ajutat de un cadru natural impresionant. In acest peisaj de poveste se afla un domeniu ce duce cu gandul la fermele din Elvetia sau Austria.
Gara de Nord, o gara de poveste
S-au implinit 146 de ani de la inaugurarea Garii de Nord. Evenimentul ne duce cu gandul la istoria ei tumultuoasa si la transformarile prin care a trecut de-a lungul timpului. Lucrarile la Gara de Nord au inceput in anul 1868 si au durat 4 ani. Regele Carol I a ales locul unde a fost pusa piatra de temelie si i-a dat numele de Gara Targovistei. Denumirea venea de la strada pe care a fost construita cladirea: Calea Targovistei, in prezent Calea Grivitei. La inaugurare, a fost deschisa circulatia pe ruta Roman-Galati-Bucuresti-Pitesti. In pofida dimensiunilor sale ample, constructia nu fusese conceputa sa fie principala gara a Capitalei, ci una de tranzit, cu 6 linii. In 1878, i-a fost adaugat un nou corp de cladire, ceea ce a transformat-o intr-o statiune terminus.
Peisaj de vis la Cazanele Dunarii
Cazanele Dunarii sunt considerate una dintre cele mai frumoase zone din defileul Dunarii. Situate la o distanta de doar 16 kilometri de Orsova, la trecerea fluviului prin muntii Carpati, in Parcul National Portile de Fier, Cazanele Dunarii ofera oricarui turist un peisaj incantator. Aflata in Orsova, impreuna cu familia, am luat vaporul catre aceasta destinatie de vis. O calatorie de doua ore si jumatate, in care am admirat si bineinteles fotografiat frumusetile ce ni s-au infatisat in fata ochilor. Puteam alege si varianta plimbarii cu salupa sau cu masina, pe drumul european E70. Fetita noastra a fost insa incantata de o plimbare cu vaporul.
Pasare maiastra
Buna ziua, sunt Evelin Elena Rosu si va scriu din nou, incurajata fiind de aprecierile primite atunci cand am citit la scoala poezia Pasare maiastra, pe care am scris-o cu ceva timp in urma. Iubesc farmecul naturii, ma regasesc in ea, ador ciripitul pasarilor si eleganta lor, motiv pentru care am scris poezia de mai jos si am pictat un desen cu flamingo, pe care vi-l trimit de asemenea. Daca va plac, poate le publicati! (Evelin Elena Rosu, 13 ani)
Catedrala Mantuirii Neamului, liant intre generatii
Constata atat de frumos Ecleziastul ca toate raurile se varsa in mare, si marea tot nu se umple. Unele lucruri au firescul lor indiferent cat ne-am framanta, lucrurile chiar au firescul lor. Despre Catedrala Mantuirii Neamului, al carei Altar se va sfinti in data de 25 Noiembrie, s-a scris atat de mult si cu toate acestea inca mai e loc. As spune ca abia acum incepe sa se scrie faptic si sa prinda contur istoria unui ideal. Acum incepe anul zero despre care vor scrie generatii la rand si se vor minuna cu siguranta de intelepciunea si priceperea cu care s-a zidit cel mai de pret lacas de cult inchinat Eroilor Neamului Romanesc. Am convingerea ca nici toate cuvintele din lume nu vor putea descrie insemnatatea de a fi contemporani acestui moment unic in istoria noastra. Nadajduim sa prinda ecou in viitor doar partea luminoasa a framantarilor care a dus la desavarsirea acestui ideal nascut in constiinta poporului nostru ortodox acum mai bine de un secol si implinit intr-un 2018 destul de agitat si lipsit de busola.
Casa saseasca autentica in Tara Barsei
Spui casa saseasca si te gandesti la proprietatea din Viscri a printului Charles, mostenitorul coroanei Marii Britanii. Componenta importanta a patrimoniului autohton, imobilele sasesti sunt insa mult mai mult decat atat. Peste 200 de sate si numeroase orase din Transilvania poarta amprenta civilizatiei germanice. Iar casa saseasca din Codlea, construita intre anii 1905 si 1907, este o locuinta exemplara din acest punct de vedere. Porti inalte care feresc de orice privire indiscreta lasa sa se intrevada o resedinta impresionanta, cu ferestre mari, barne si stalpi din lemn la vedere, cu aerul unei fortarete in miniatura.
Casa negustoreasca din secolul al XIV-lea din Sibiu
Datata cu precizie de specialisti dupa resturile unui pinion gotic gasit in podul locuintei, casa negustoreasca de pe strada Turnului, numarul 7, din Sibiu isi are inceputurile in veacul al XIV-lea. Situat in una din cele mai pitoresti zone ale centrului vechi, in Orasul de Jos, intr-o piateta istorica, imobilul face parte, alaturi de Casa Bobel, din cercul restrans al resedintelor urbane a caror constructie a inceput in perioada anilor 1300-1400. Spre comparatie, cea mai veche casa din Bucuresti, Casa Melik – actualul Muzeu Theodor Pallady, se poate lauda cu o istorie de numai aproximativ 250 de ani.
Reculegere la Manastirea Sfanta Ana
Manastirea Sfanta Ana este situata pe coama Dealului Mosului, care domina orasul Orsova, la o altitudine de circa 300 de metri, ce ii ofera o priveliste inegalabila asupra defileului Dunarii. Sfanta manastire ortodoxa a fost ctitorita de ziaristul interbelic Pamfil Seicaru, care a luptat ca sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie in Primul Razboi Mondial. In toamna anului 1916, chiar pe Dealul Mosului, explozia unui obuz l-a ingropat intr-un transeu, alaturi de un camarad. Au scapat cu viata, iar Pamfil Seicaru a fagaduit sa ridice in acel loc o manastire, in semn de multumire lui Dumnezeu, dar si in memoria celor cazuti in razboi.
Manastirea Chiajna - istorie si traditie romaneasca
Auzim discutandu-se tot mai des despre identitate europeana, valori europene, norme si standarde europene, drepturi europene, cultura europeana... etc. O lista intreaga de expresii europene, menite sa ne scoata din minte, din inimi si daca se poate chiar si din vocabular tot ce tine de identitatea, cultura, credinta si traditiile noastre romanesti. Se vorbeste despre o reanalizare a valorilor, despre redefinirea si readaptarea lor, potrivit noilor curente pe care le-am adoptat odata cu intrarea in Uniunea Europeana.
Toamna
Ma numesc Evelin-Elena Rosu, am 13 ani si va scriu pentru a treia oara. Mamica mea va scrie periodic si este o cititoare fidela a site-lui Dacic Cool. Iubesc sa scriu poezii si sa pictez, iar culorile anotimpului toamna ma fascineaza. Drept urmare, va rog sa imi permiteti sa va trimit o poezie si un desen, facute de mine.Va doresc mult succes in activitate!
O fila de istorie la Cetatea Medievala a Severinului
Ridicata pe malul Dunarii, Cetatea Medievala a Severinului este una dintre cele mai importante fortificatii de la sud de Muntii Carpati, un monument istoric ce face parte din Patrimoniul Cultural National. Cetatea a jucat de-a lungul timpului un rol important pentru Tara Romaneasca. Desi nu se cunoaste exact anul in care a fost construita Cetatea Severinului, istoria arata ca datare anul 1233.
Romania surclaseaza Croatia, Ungaria si Serbia
De curand, a fost inaugurat la Bucuresti primul hub de incarcare rapida pentru masinile electrice din Romania, dar si din Europa de Est, in felul acesta tara noastra facand un pas inaintea Croatiei, Serbiei, Ungariei si Bulgariei! Situat in parcarea magazinului Kaufland de pe strada Barbu Vacarescu nr. 120-144 din Bucuresti, hub-ul ofera posibilitatea incarcarii simultane a 6 masini electrice in mod gratuit, iar noutatea si principalul beneficiu al lui este ca de acum incolo 3 dintre ele se vor putea incarca in regim rapid, adica in mai putin de o ora!
Palatul Cultural Theodor Costescu, un simbol al culturii severinene
Palatul Cultural Theodor Costescu este o emblema a orasului Drobeta-Turnu Severin, fiind declarat monument istoric protejat, pe lista UNESCO. Constructia lui a inceput in anul 1912, la initiativa lui Theodor Costescu, director al Liceului Traian din localitate, ales in acel an presedinte al societatii Teatrul orasului Turnu Severin.
Tu ce valori ii transmiti copilului tau?
Un copil este cum il cresti, se spune. Cei mici reprezinta copia fidela a parintilor lor, iar orice greseala sau comportament neadecvat se oglindeste in personalitatea lor. Creierul copilului este ca un burete care absoarbe informatiile. Cand devenim parinti ar trebui sa devenim mai calmi, mai generosi, optimisti, pentru a le putea da un exemplu bun celor mici. In primii ani de viata, cel mic va invata, prin exemple, ce inseamna onestitatea, dragaostea, ambitia si respectul pentru cei din jur.
Neamul, liliecii si dovlecii
In timp ce cativa istorici si oameni de cultura trudesc pentru a scoate la lumina evenimente si oameni care au pus umarul activ la infaptuirea Marii Uniri a Principatelor Romane, lumea urmeaza cursul ei firesc intr-o indiferenta si adormire parca fara precedent. Fiecare are ritmul lui, grijile lui care-i rapesc tot timpul si energia. Fiecare e important in locul pe care-l ocupa si nu are timp sa priveasca la trecut. Sunt atat de multe lucruri noi de invatat, incat trecutul depasit si prafuit nu mai are loc in vietile noastre.
In vizita la Muzeul Hidrocentralei Portile de Fier I
Muzeul organizat la Hidrocentrala Portile de Fier I este de neratat pentru turistii care ajung in zona. Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier I, simbol al energeticii romanesti, rod al colaborarii romano-iugoslave, a fost inaugurat la 16 mai 1972. Muzeul Hidrocentralei Portile de Fier I s-a deschis in anul 1976 si a fost modernizat in anul 2001. Muzeul se afla sub paza jandarmilor, se poate intra doar in grup, insotiti de ghid.
Castelul de apa din Drobeta-Turnu Severin, un simbol al orasului
Proiectat de inginerul Elie Radu, Castelul de Apa din Drobeta-Turnu Severin a fost inaugurat in anul 1914, cand s-a pus in functiune intregul sistem de alimentare cu apa a orasului. Proiectul a fost contrasemnat si aprobat de ctitorul podului de la Cernavoda, Anghel Saligny. Castelul a fost amplasat la 104 metri altitudine, cea mai inalta cota din oras, pentru o mai buna distributie a apei in toate zonele. Alimentarea se facea direct din Dunare, printr-o statie de captare. Castelul de Apa are 27 de metri inaltime si a fost construit in stil medieval.
Mai multe articole:
- In vizita la Pestera cu lilieci din Moeciu
- Plantam cate un arbore pentru fiecare
- Intelegerea si iubirea, pacea si linistea - virtutile familiei crestine
- Manastirea Curtea de Arges, adevarat giuvaier arhitectonic
- Referendumul pentru familie, proba unitatii in anul Centenar
- Ansamblul arhitectural Hanul Putureanu
- Horezu, centrul creatiei ceramice romanesti
- Problemele toamnei
- Ziua Crucii
- Aventura Arsenal Park
- O oaza de liniste la Manastirea Horezu
- Stil de viata
- Emotie de toamna
- Vino Gheorghe, vino Ioane!
- Baile Herculane, cea mai veche statiune din Romania
- A venit toamna, e septembrie!
- Produse si marci de succes romanesti de ieri si de azi
- Conac-monument istoric la pret de apartament
- Casa ultimului strajer al regelui Mihai
- Castelul Wesselenyi din Jibou, cel mai mare ansamblu baroc din Transilvania
- O pagina de istorie la Mausoleul Eroilor de la Mateias
- Muntii Rodnei, o poveste!
- Salina Cacica
- Clopul cu pene de paun, piesa de rezistenta a costumului popular nasaudean
- Glamourul rivierei franceze, incapsulat intr-o vila de la malul Marii Negre