Virtutile laptelui de cocos

Imprimare

Fulgii de cocos au devenit ceva firesc alaturi de alte importuri exotice. Dar pe cat de normal ni se pare sa folosim acesti fulgi in retetele noastre obisnuite de dulciuri (fursecurile cu cocos sunt intr-un top al gospodinelor grabite), pe atat de tare ocolim laptele de cocos. Si asta, cu siguranta, si pentru ca nu-i cunoastem virtutile.
Multi isi imagineaza ca laptele de cocos este acel lichid pe care il gasesti in interiorul nucii, dupa ce reusesti sa o despici, printr-un procedeu destul de complicat, dar folosindu-te de resursele pe care chiar natura ti le pune la indemana, cum ar fi cele trei puncte moi (plasate aproximativ ca la bila de bowling), in care poti infige un obiect ascutit. Lichidul albicios, gustos, dar subtire ca o portie de zer, nu este decat apa (sau suc) de cocos.

Laptele se obtine prin procesarea, cu apa calda, a miezului de cocos fin maruntit. Adica exact a acelor fulgi folisiti la... prajituri. Ca si in cazul laptelui de soia (spre exemplu), este suficient sa lasati la macerat fulgii de cocos (pe care v-as sfatui sa-i maruntiti chiar mai mult decat sunt atunci cand ii cumparati), timp de cateva ore sau chiar o zi intreaga (punand la un moment dat vasul cu lichid la rece). Veti obtine atunci un lapte foarte gras, care are tendinta sa emulsioneze, capatand o consistenta care se apropie de cea a smantanii. Daca vi se pare prea complicat acest procedeu si vreti totusi sa folositi laptele de cocos in bucatarie, atunci va sfatuiesc sa-l cumparati, gata facut, din magazin.

In bucataria traditionala a populatiilor din arealul Oceanului Indian, laptele de cocos este un ingredient obisnuit in alimentatie. El poate fi folosit chiar pentru sugari, deoarece contine o serie de elemente nutritive care il apropie de calitatea laptelui matern si intareste imunitatea bebelusului. De asemenea, persoanele care au alergie la laptele provenit de la ovine, bovine sau caprine gasesc in laptele de cocos un inlocuitor ideal.

Acest aliment este bogat in substante minerale precum: fier, potasiu, fosfor, contine magneziu, cupru si seleniu in proportiile necesare organismului. Este si motivul pentru care va asiĀ­gura, pe de o parte, sanatatea psihica, pe de alta parte, frumusetea pielii (in decocturi cu diverse plante poate servi inclusiv pentru masti de frumusete).

Puteti citi continuarea pe Antena Satelor.