Joi, 25 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Sanatate si Frumusete Alimentatie Sanatoasa Cinci alimente de evitat in artrita reumatoida

Cinci alimente de evitat in artrita reumatoida

Email Imprimare

Astazi, artrita reumatoida este o boala destul de frecventa, care presupune inflamarea articulatiilor. Boala se declanseaza cel mai adesea intre intervalul de varsta 40-60 de ani, iar femeile sunt predispuse de doua ori mai mult decat barbatii in cazul acestei afectiuni. Durerile cauzate de aceasta boala nu sunt deloc de neglijat. Desigur, controlul periodic la un medic de specialitate este esential. Trebuie urmat un tratament adecvat, insa este necesar sa se aiba grija si la alimentatie. Exista alimente recomandate in regimul celor care sufera de artrita reumatoida, dar exista si alimente care pot determina o agravare a simptomelor.

Iata cateva dintre alimentele de evitat in cazul acestei afectiuni:
1. Alimentele bogate in zahar. Specialistii sunt de parere ca bolnavii de artrita reumatoida ar trebui sa fie foarte atenti la cantitatea de zahar consumat. Este necesar sa se renunte la deserturile bogate, mai ales daca acestea sunt indelung procesate. Fructele, dar si deserturile de casa trebuie si ele consumate cu moderatie. Alimente precum ciocolata sau bomboanele sunt abundente in zahar, asadar nu au ce cauta in regimul alimentar al unui bolnav de artrita reumatoida. La fel de daunatoare pot fi si sucurile din comert. Atentie! Foarte multe dintre acestea poarta eticheta de sucuri dietetice, insa au in continut o cantitate apreciabila de zahar, ceea ce poate determina o intensificare a durerilor de articulatii in cazul bolnavilor care sufera de artrita reumatoida. Nici sosurile procesate nu sunt indicate. Este necesar ca un bolnav care sufera de aceasta afectiune sa citeasca cu mare atentie etichetele alimentelor cumparate, pentru a sti exact care sunt componentele. 
2. Grasimile saturate si cele de tip trans. Dieta unui bolnav de artrita reumatoida trebuie sa fie una saraca in grasimi. Este important de stiut ca mancarea de tip fast-food, abundenta in grasimi saturate, reprezinta un factor care determina accentuarea simptomelor. Specialistii sunt de parere ca bolnavii de artrita reumatoida ar trebui sa renunte la carne, in special cea rosie, si sa abordeze un regim alimentar bazat pe proteine vegetale. Dieta mediteraneeana este una care se asorteaza foarte bine cu cerintele regimului alimentar necesar in aceasta afectiune. Uleiul de masline in loc de unt, carnea de peste in loc de carnea de porc sunt doar cateva din elementele care reduc inflamatia la nivelul articulatiilor si contribuie la estomparea durerilor.
3. Alcoolul. Excesul de alcool declanseaza dezechilibre mari. In cazul artritei reumatoide, cantitatea mare de zahar din bauturile alcoolice declanseaza agravari ale bolii. Daca bolnavul se afla sub tratament, consumul de alcool poate determina complicatii si mai grave, cum ar fi dezechilibre la nivelul ficatului.
4. Lactatele. Exista destul de multe afectiuni in care consumul de lactate este recomandat. Ei bine, in cazul artritei reumatoide, lucrurile stau altfel. Laptele, dar si produsele din lapte contin proteine care pot determina - conform parerii specialistilor - o agravare a acestei afectiuni.
5. Alimente la care bolnavul este alergic. Artrita reumatoida este o boala autoimuna. Acest lucru inseamna ca ea poate fi agravata de expunerea constanta la alimente care provoaca alergii. Este important ca, odata diagnosticat cu aceasta afectiune, bolnavul sa isi faca teste pentru detectarea alergiilor. De asemenea, medicii recomanda ca bolnavul sa elimine din alimentatia sa orice aliment care i-a provocat o agravare a simptomelor. Studiile efectuate pe bolnavi care sufera de aceasta boala au relevat faptul ca simptomele pot fi diminuate cu 40% daca se elimina din dieta anumite alimente.
Pe langa alimentatie si un stil de viata echilibrat, artrita reumatoida poate fi tinuta sub control cu ajutorul tratamentului prescris de catre medic. Respectand recomandarile medicului, boala poate stagna sau poate avea chiar perioade de remisie. Este esential ca regimul alimentar si recomandarile specialistului sa fie respectate, iar controalele periodice sa nu fie omise. (Sursa: curejoy.com, Foto: www.freeimages.com)

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.