Remedii de la cititori: Unguent cu gelatina (formula imbogatita)

Imprimare

Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, cel care are grija mereu sa ne trimita noi si noi retete originale de remedii naturale, a preparat din nou un unguent, despre care spune ca este foarte cautat. Este o formula mai veche, dar imbunatatita, care cu siguranta va fi utila celor care sufera de bolile descrise mai jos. Sanatate!

Catre echipa Dacic Cool - Am reusit sa prepar din nou unguentul cu gelatina, o formula imbogatita. Dintre unguentele mele (am 33 de feluri de unguente), acesta este cel mai iubit si cel mai cautat. Acest unguent este util in tratarea artrozelor, a gonartrozei, herniei de disc, spondilozei, bolilor reumatice, ciocurilor osteofite si ajuta la refacerea lichidul sinovial vascos dintre cartilaje. Va trimit si o poza cu preparatul meu. Va doresc numai bine și sanatate! Cu stima și respect, Marcus Ioan din Aiud, județul Alba.

Unguent cu gelatina – formula imbogatita
Ingrediente si mod de preparare: Eu am incorporat in acest unguent aproximativ 50 de plante. Se pot folosi fie plante proaspete, fie plante uscate. Se topeste grasimea tartinabila cu grasime 70%. In topitura se pun 4-5 catei de usturoi (se curata o capatana de usturoi), o lingura sau 10 bucati de flori de galbenele, o radacina mare (cat un morcov potrivit) de tataneasa. Se razuiesc usturoiul si tataneasa direct in topitura, apoi se rade in topitura o bucata mare de hrean, se mai pun 2-3 frunze de vita-de-vie (rosie), o lingura de lemn-dulce (radacina), o lingura de flori de arnica, o lingura sau vreo 5 foi de dafin, 4 linguri de muguri de pin, o lingura de sunatoare (partea aeriana), o lingura de rozmarin (frunze), o lingura de maghiran (frunze), o lingurita de fructe de catina, o lingurita de macese, o lingurita de fructe de ienupar, o lingura de frunze de menta, o lingura de coada-calului (partea aeriana), 3 bucati de ardei iute, o lingura de frunze de sachiu, o lingura de frunze de iedera, o lingurita de pulbere de curcuma, o ramura de aloe, o lingurita de turita mare (partea aeriana), un pumn de petale de trandafir proaspat culese, o lingurita de frunze de castan salbatic, 2-3 castane salbatice maruntite, o lingura de flori de banutei.
Se fierbe apoi preparatul pana sfaraie, pana se ofilesc plantele (eu fierb cam 15-20 de minute), se ia preparatul de pe foc. A doua zi, se incalzeste preparatul pana se topeste, se mai poate fierbe putin. A treia zi, se incalzeste preparatul pana la topire, se strecoara cu ajutorul unei strecuratori si al tifonului (eu pun doua straturi de tifon in strecuratoare).
Se mai pot adauga flori de musetel, flori de coada-soricelului, frunze de urzica vie, cretusca, frunze de tuia – cate o lingurita din fiecare. De asemenea, mai pot fi adaugate 2-3 linguri de untul pamantului (razuit) – untul pamantului este important.
Separat, intr-un alt vas, se topesc 20-30 de grame de tamaie naturala. Eu pun bobitele de tamaie intr-o cratita si torn peste ele putin ulei de masline – asa le topesc, pana se innegresc bobitele de tamaie (iese fum). Se face spuma, se ia amestecul de pe foc, spuma dispare – daca nu s-au innegrit bobitele de tamaie, se mai pune pe foc. Se strecoara in vasul in care s-a preparat anterior unguentul. Se topesc 20 de grame de ceara de albine si se toarna peste topitura de tamaie naturala. Daca amestecul se intareste, se incalzeste pana la topire, iar peste aceasta topitura de ceara si tamaie se toarna unguentul in stare lichida, apoi se amesteca bine. Se mai pot adauga uleiuri vegetale de in, de seminte de canepa, ulei de soia sau ulei din seminte de struguri. Se face un amestec din uleiuri vegetale intr-o sticla, apoi se pune cate o lingura de ulei din fiecare.
Gelatina se prepara cu o zi inainte de a strecura unguentul (se poate face si atunci cand se strecoara unguentul, dar dureaza prea mult, caci se succed toate operatiile mai sus amintite). Eu pun intr-o galetuta de 900 g (ca acelea de iaurt din magazin) 20 de grame de gelatina (praf). Peste pulberea de gelatina se toarna o decoctie. Eu fac doua amestecuri de plante. Acest amestec din plante il fierb in apa cam 10 minute, apoi il strecor (lichidul care ramane poate fi pastrat in frigider luni intregi). Torn 25 ml, pun la baia de apa (bain-marie) si amestec atunci cand incepe sa se topeasca gelatina. Cand s-a topit gelatina, scot galetuta din baia de apa si torn gelatina topita peste unguentul topit. Amestec bine, cam 15-20 de minute. Apoi strecor iarasi unguentul. Cat inca este in faza lichida, il torn in recipiente corespunzatoare (cutii de plastic cu capac, pentru unguente). Daca gelatina se prepara cu o zi inainte, atunci la strecurarea unguentului se incalzeste pe baia de apa pana la topire (fluidificare).
Indicaţii terapeutice: Atroze - gonartroza (uzura cartilajului la genunchi, cot si umar), ajuta la refacerea lichidului sinovial vascos dintre cartilaje, hernie de disc (daca este in faza incipienta, se trage la loc), spondiloza, neuropatie, boli reumatice, ciocuri-osteofite. In general, ajuta in afectiunile osteoartritice. Osteoartrita este o afectiune cauzata de deteriorarea cartilajului care protejeaza articulatiile. In absenta cartilajului, in timp, oasele ajung sa se frece intre ele si sa provoace dureri puternice celor care sufera de aceasta afectiune. Coloana vertebrala, soldurile si genunchii sunt zonele cele mai afectate de osteoartrita, insa leziuni ale structurilor articulare si ale oaselor pot aparea si la nivelul degetelor de la maini sau de la picioare.
Mod de intrebuintare: Se unge locul afectat de boala de 2-3 ori pe zi sau la nevoie. Concomitent cu intrebuintarea unguentului trebuie luata gelatina si pe cale interna. Se iau 5 grame (o lingurita) de gelatina pe zi, se bea mult lichid. Pentru regenerarea cartilajului uzat deteriorat se poate lua si sulfat de glucozamina.


Pe domnul Ioan Marcus il puteti contacta la numarul de telefon 0745.558.868, dupa ora 18.00, sau la adresa de e-mail Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . Dumnealui tine sa mentioneze ca nu da consultatii, nici sfaturi.