Cimbrul – proprietati si beneficii

Imprimare

Thymus vulgaris pe numele sau stiintific, cimbrul a fost folosit in medicina populara inca din cele mai vechi timpuri, ca remediu impotriva durerilor de cap, a astmului, sinuzitelor si a altor afectiuni respiratorii. In trecut, cimbrul era folosit si pentru purificarea aerului din incaperi, dar si pentru condimentarea mancarurilor. In Grecia, cimbrul era considerat miraculos; exista credinta potrivit careia aceasta planta ajuta la recapatarea fortei vitale, conferind si curaj in acelasi timp. In alte tari din Europa, cateva frunze de cimbru asezate sub perna protejau impotriva cosmarurilor. Cu un bogat continut in potasiu, magneziu, vitamina A, C si E, cimbrul are si o bogata cantitate de substante active care au rolul de a reduce efectele negative ale radicalilor liberi.

Iata cateva din beneficiile cimbrului:

Imbunatateste procesul de digestie.
Dincolo de aroma sa placuta, cimbrul poate fi folosit pentru reducerea disfunctiilor digestive. Cu proprietati antiinflamatoare, antivirale si antibacteriene, cimbrul reduce balonarea, crampele abdominale, durerile menstruale, fiind unul dintre cele mai populare remedii naturale.
Este un excelent combatant al afectiunilor respiratorii. Inca din cele mai vechi timpuri, ceaiul de cimbru a fost folosit pentru combaterea afectiunilor respiratorii. Pentru prepararea ceaiului se folosesc frunze uscate de cimbru, 2 lingurite la un pahar cu apa. Dupa ce se lasa la infuzat, ceaiul se strecoara si se bea cald. Efectul va fi vizibil intr-un timp foarte scurt. Ceaiul de cimbru actioneaza ca un excelent expectorant, dar si decongestionant al tractului respirator.
Regleaza nivelul colesterolului, protejeaza activitatea hepatica si renala. Frunzele de cimbru, folosite in ceaiuri consumate frecvent, controleaza foarte bine colesterolul, mentinandu-l in cotele normale. De asemenea, cimbrul actionează benefic asupra ficatului si rinichilor, datorita proprietatilor antiseptice.
Este un bun aliat al imunitatii. Persoanele care au o imunitate scazuta ar trebui sa consume cat mai mult ceai de cimbru. Acesta va aduce un plus de vitamine si minerale, fortificand si energizand organismul.
Pe langa beneficiile pentru sanatate, cimbrul mai este folosit si ca aliat al frumusetii. Astfel, cercetatorii de la Leeds University au relevat faptul ca cimbrul combate acneea mult mai bine decat unele produse cosmetice destinate rezolvarii acestei probleme. Datorita proprietatilor antibacteriene si antiinflamatoare, cimbrul reprezinta un ingredient foarte eficient in mastile pentru inchiderea porilor sau chiar in cele pentru combaterea ridurilor. Iata cum se prepara o astfel de masca: se zdrobeste o banana coapta, se adauga 3 lingurite de cimbru proaspat tocat, doua linguri de iaurt si 2 lingurite de miere. Se amesteca bine pana cand totul capata consistenta unei paste omogene, apoi se aplica pe fata amestecul si se lasa sa actioneze timp de un sfert de ora, dupa care se clateste cu apa calduta.
Noi va recomandam cu drag mierea Apidava, mierea romaneasca din inima Transilvaniei.
Cimbrul in bucatarie. Datorita aromei sale, cimbrul a fost folosit inca din cele mai vechi timpuri drept condiment. In lumea araba, cimbrul este nelipsit din bucatarie; practic, nu exista reteta care sa nu contina aceasta mirodenie.
Uleiul esential de cimbru se obtine prin distilarea la abur a florilor si frunzelor proaspete. Masajul cu ulei esential de cimbru poate face adevarate minuni in cazul racelilor, a circulatiei sanguine deficitare si a unor afectiuni cutanate. De asemenea, uleiul de cimbru este si un excelent aliat impotriva ridurilor, asadar, masajul tenului cu acest ulei diminueaza vizibil imperfectiunile pielii. (Sursa: tuttogreen.it, Foto: pixabay.com)