Sambata, 20 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Sanatate si Frumusete Alimentatie Sanatoasa Murele, nestemate delicioase

Murele, nestemate delicioase

Email Imprimare

Mici nestemate care stralucesc sub roua, la adapostul frunzelor, murele sunt, fara indoiala, unele dintre cele mai iubite fructe de padure. Rubus fruticosus, acest stravechi arbust raspandit in lumea intreaga, este cunoscut inca din vremurile indepartate ale lui Hipocrate. Murul este un copacel cu tulpinile taratoare, care se poate extinde pana la 5 metri, cu frunzele verzi chiar si in sezonul rece, cu fructe delicioase, dulci-acrisoare. Murul creste atat la campie, cat si in zonele inalte, ocupand spatiu mult mai rapid decat alte plante care cresc in mediul umed al padurilor. In intreaga lume se cunosc peste 100 de specii de mur, iar in Europa, productia de mur provine in principal din regiunile salbatice si numai o mica parte din ceea ce este cultivat, in Romania, murul fiind una dintre plantele cel mai putin raspandite.

In medicina se folosesc atat frunzele, cat si mugurii sau fructele, acestea din urma avand un ridicat continut de tanin, glucide, acid citric, salicilic, acid folic, saruri minerale, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, seleniu, zinc, vitaminele din grupa B, vitamina C, E, fructele fiind considerate, tocmai datorita bogatiei de vitamine, adevarate perle pretioase pentru sanatate.
Fructele de mur sunt apreciate pentru proprietatile astringente, dezinfectante, antiseptice, tonice, antidiareice, diuretice sau depurative. In cazul colitelor cronice, a diareelor, a stomatitelor simple sau aftoase se recomanda frunzele de mur, sub forma de infuzie, 30 g frunze la un litru de apa. Aceeasi infuzie are rol sudorific in cazul starilor gripale, fiind benefica si in racelile insotite de tuse, in pneumonii, boli renale, in constipatia cronica, gastrite sau hemoroizi. Datorita continutului ridicat de polifenoli - substante antioxidante foarte puternice -, murul si preparatele din mur sunt adesea recomandate de catre medici, in special pentru sporirea imunitatii la copii. Culoarea (negru inchis) pe care o au este data tocmai de acesti antioxidanti care au un rol esential in intarzierea procesului de imbatranire.
In cazul diareei la copii, dar si la adulti, este recomandat siropul de mure, preparat dintr-un kilogram de mure, 700 g zahar si jumatate de litru de apa. Dupa ce s-au spalat foarte bine si s-au lasat la scurs, murele se amesteca cu zaharul, se mai lasa la odihnit circa jumatate de ora, se amesteca din nou, apoi se adauga apa si se lasa la fiert, la foc mic,  timp de jumatate de ora. Se poate consuma cald, cu un strop de lamaie sau rece, cu cuburi de gheata, in functie de sezon.
Persoanele care sufera de obezitate pot consuma ceaiuri de frunze de mur, in amestec cu alte plante care au aceleasi proprietati, cum ar fi papadia, pelinul, patlagina, afinul sau alte plante cu rol de combatere a obezitatii. Recent, cercetatori de la un institut din SUA au descoperit in extractul de mure un posibil remediu impotriva cancerului, observandu-se ca celulele canceroase si-au oprit dezvoltarea la pacientii carora le-a fost administrat acest extract de mur. Pana la concluzii concrete, un lucru e sigur: consumul de mure face bine sanatatii!
Pentru a combate faringitele, laringitele, raguseala, gingivitele, stomatitele sau aftele, se fac spalaturi bucale cu decoctia de frunze de mur, preparata prin fierberea timp de un sfert de ora a 100 g frunze de mur, intr-un litru de apa. Pentru efecte mai rapide, preparatul se poate indulci cu miere. In cazul afectiunilor hemoroidale, se fac spalaturi locale cu o decoctie calda, preparata din 50 g frunze fierte timp de un sfert de ora in jumatate de litru de apa, la foc mic. Furunculele sau dermatozele, dar si ulcerele varicoase ale picioarelor se pot ameliora cu cataplasme din frunze proaspete si zdrobite, aplicate direct pe zonele afectate.
Pentru calitatile sale de incontestabil antioxidant, murul este folosit si in industria cosmetica ca ingredient principal in creme pentru pastrarea elasticitatii tenului, in creme anticelulita sau in ape tonice. In industria alimentara, murul este folosit in prepararea jeleurilor, a siropurilor sau a dulcetii, iar cea mai delicioasa si mai sanatoasa dintre toate este dulceata de mure Topoloveana, dulceata de mur facuta cu migala, la Topoloveni. (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG, www.magiun-sonimpex.ro)

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.