Cartoful, chiar daca este nou venit pe continentul european, joaca astazi un rol fundamental in strategia de alimentatie globala, astfel ca anul 2008, gratie initiativei ONU si FAO, a fost proclamat anul international al cartofului. Fara indoiala, astazi, el reprezinta una dintre cele mai consumate legume din lume. Istoria lui este insa nu numai una extrem de interesanta, ci in egala masura extrem de tumultuoasa. Originari din America de Sud, unde in perioada precolumbiana se cultivau peste 200 de specii, cartofii au ajuns in timp la 4.000-5.000 de soiuri, fiind cultivati in peste 120 de tari, totalizand o productie de peste 300 de milioane de tone si fiind consumati zilnic de peste un miliard de oameni.
Nu sunt comercializate insa decat sub o suta de soiuri. In zona andina, acestea sunt cultivate pentru export, dar acesti cartofi sunt considerati acolo ca fiind fazi si lipsiti de gust. Actualul nume international potato este derivat din cuvantul spaniol patata adus de conquistadori din Lumea Noua. Acesta, la randul lui, reprezinta rezultatul suprapunerii termenului andin pentru cartofi - papa - si a celui din zona caraibilor - batata, pentru cartoful dulce.
In Romania, se cultiva in jur de 20 de varietati, multe dintre ele avand nume autentice romanesti: Sucevita, Semenic, Gloria, Casin, Muresan, Manuela etc. Incadrat stiintific sub denumirea Solanum tuberosum, se bucura de cele mai felurite denumiri populare: balageane, bandrabura, baraboi, barabule, barboi, bicioici, bidiroci, biguri, boabe vinete, boambe, boboase, bologeane, bulghene, buraci, burci, burugheni, calompire, carabe, cartoafe, cartofei, chirfili, ciulini, closte, croampe, crumpe, crumpene, hadaburce, hadrabule, hardabuji, mere de pamant, miscule, morcovi albi, napi de pamant, oua de pamant, parcioci, pecioici, pere, pere de pamant, peruste, picherce, pichioce, picioare, picionci, piroste, piticoci, prune de pamant, ratuste, riblah, termeri. Este insa interesant de remarcat ca denumirea de cartof vine din germana, de la Kartoffel, iar cea de tubercul - de la latinescul tuber, umflatura.
In Germania, conform listei Federale sunt 200 de varietati si soiuri de cartofi aprobati pentru cultivare, dar in urma cu 150 de ani erau aproape 600. Unele soiuri au nume pretentioase, precum Cardinalul Rosu, La Ratte, Negru Shetland sau Conuri de pin. De asemenea, coloritul lor poate fi extrem de variat, gasindu-se cartofi cu pulpa rosie, albastra sau violet. In ceea ce priveste gustul, expertii in cartofi sustin ca soiurile vechi au arome mai intense si se taie mai bine ca soiurile moderne.
Arheologii au gasit in diferite ruine din Peru si Chile ramasite de cartofi din secolul V i.H. Se pare ca acestia reprezentau baza alimentatiei pentru incasi, precum si pentru indienii aymarav, care au dezvoltat peste o suta de varietati de cartofi cultivati la inaltimi de peste 3.000 de metri. Adesea, cosuri sigilate, pline cu cartofi, erau ingropate ca rezerva pentru anii de foamete sau in caz de razboi. Ii uscau si formau proviziile carate in expeditii, in care erau mancati ca atare sau inmuiati in sosul mancarurilor. Cartofii vechilor incasi aveau coaja de culoare rosu-inchis, iar miezul galben. Incasii ii numeau papas, asa cum sunt numiti si astazi in Peru.
Deosebit de interesant este faptul ca in mitologia Polineziei, in cultura Maora, existau zei speciali si ritualuri speciale in onoarea cartofilor.
Mitul spune ca eroul cel mai proslavit, Rongo-Maui, s-a dus in ceruri pentru a fura kumara (cartoful dulce), dar nu a reusit. In schimb, primul copil pe care l-a nascut sotia sa a fost un kumara. Kumara a fost plantat, deci si sotia lui Rongo-Maui a fugit in lumea de sub pamant pentru a avea grija de copilul ei. Astfel a ramas in obiceiurile lor proslavirea plantarii, cresterii si mancarii acestei legume, ce era sinonima cu atentia acordata copiilor.
Se pare ca primul european care a vazut cartofi a fost Piedro de Cieza de Leon in 1540 care a asemanat gustul cartofilor fierti cu cel al castanelor coapte, pentru ca apoi Gonzalo Jimenez de Quesada sa-l aduca in Spania in 1565. Fiind considerati un fel de trufe, au fost numiti tartuffo. Si tot in 1565 se spune ca regele Spaniei Filip al II-lea ar fi trimis Papei Pius al VI-lea o lada de cartofi din Peru, Papa glumind pe seama asemanarii cuvintelor Papa si papas, denumirea cartofilor. In acelasi timp, marinarii observand ca mancand cartofi nu se mai imbolnavesc de scorbut, acestia au devenit o mancare obisnuita pe navele spaniole.
Dar in Europa, pentru mult timp, cartofii au fost considerati toxici, periculosi si chiar vinovati de producerea leprei. Astfel, a fost o perioada in care a fost interzisa cultivarea cartofilor, asa cum a fost data de exemplu o lege impotriva cultivarii cartofilor in Franta, in orasul Besancon, la fel cum pentru mult timp ei au fost folositi doar pentru hranirea animalelor. O cauza ar putea-o reprezenta si o istorie neplacuta petrecuta dupa ce, in 1589, Sir Walter Raleigh (1552-1618), exploratorul si istoricul britanic cunoscut pentru expeditiile sale in America, a fost primul care a adus cartoful in Irlanda si l-a plantat pe solul irlandez, la Myrtle Grove, Youghal, langa Cork. Legenda spune ca a facut cadou planta reginei Elisabeta (1533-1603). Nobilimea locala a fost invitata la un banchet regal dat in onoarea cartofului. Din nefericire, bucatarii, total nestiutori, au aruncat tuberculii plantei si au adus la masa regala doar tulpinile si frunzele fierte, care sunt toxice, ceea ce a imbolnavit pe data toti mesenii. Cartofii au fost imediat alungati de la curtea regala.
Cartoful a fost raspandit in Italia si Anglia de pe la 1585, in Belgia si Germania de la 1587, in Austria din 1588, iar in Franta, din 1600. Dar, oriunde a ajuns in Europa, cartoful a fost considerat ciudat, otravitor si aducator de rele. In Franta, ca peste tot, de altfel, cartoful a fost acuzat de aparitia leprei, sifilisului, scrofulelor, sterilitatii, sexualitatii exacerbate si de distrugerea solului acolo unde era cultivat. Atat de mare era opozitia fata de cartof, incat un edict scos in orasul francez Besancon spunea: Este interzisa, sub pedeapsa cu amenda, cultivarea infamului cartof ce cauzeaza lepra.
Frederick cel Mare al Prusiei a fost primul monarh care a inteles posibilitatile si importanta cartofului, Prusia fiind una dintre primele tari in care cultivarea cartofului a fost sustinuta de catre stat. In fata unui nou val de foamete, la jumatatea secolului al XVIII-lea, Frederick a dat un decret care obliga fermierii sa adopte noua cultura. Cartofii au fost introdusi in Statele Unite dupa 1600. Nu au fost cultivati pe scara larga pana in 1719, cand au fost plantati in Londonderry, New Hampshire, de emigrantii scotieni si irlandezi; de acolo s-a raspandit pe intreg continentul nord-american. In 1750, cartoful este introdus in Irlanda, unde a inceput sa fie cultivat pe scara larga. La sfarsitul secolului, cartofii aduceau peste 80% din necesarul de calorii al populatiei. Un adult consuma, in medie, 10 cartofi pe zi. Mai mult, erau folositi pentru a hrani animalele si pasarile, cu ajutorul carora isi completau dieta cu oua, branzeturi si carne.
In Franta, cartofii erau apreciati doar pentru calitatile lor ornamentale, aparand chiar moda de a purta o floare de cartof la butoniera. In secolul al XVIII-lea, Parmentier, fiind capturat si tinut prizonier de catre prusaci in timpul razboiului de sapte ani, 1754-1763, a fost hranit de catre acestia aproape numai cu cartofi, avand astfel ocazia sa se convinga de calitatile si binefacerile acestei legume privite pe atunci inca cu atata circumspectie si neincredere. Reintors in Franta, a reusit sa obtina sustinerea lui Ludovic al XVI-lea si sa inmulteasca speciile, inlocuind cartofii care, initial, aveau un gust usor acru, cu specii cultivate si astazi si, chiar daca populatia ramanea in continuare neincrezatoare, in 1771, Academia de Medicina din Paris conchide ca tuberculul e nedaunator si recomanda folosirea lui.
Pentru a trezi interesul populatiei, a recurs la o serie intreaga de subterfugii. Astfel, a pus sa fie cultivati la periferia Parisului si sa fie paziti in mod ostentativ in timpul zilei, pentru a indemna populatia sa-i fure in timpul noptii si sa-i replanteze apoi pe propriile lor terenuri. Dar in acea vreme cartofii au cucerit si protipendada gratie Reginei Maria Antoaneta, sotia lui Ludovic al XVI-lea, care isi impodobea adesea parul cu flori de cartof, moda care s-a raspandit la intreaga protipendada, regele, el insusi impodobandu-si butoniera cu o floare de cartof.
In timpul marii foamete din 1774, Frederick cel Mare a trimis cartofi in dar taranilor rusi infometati. Dar acestia au refuzat sa-i manance pana ce au fost trimisi soldati care sa-i oblige sa se hraneasca. Iar majoritatea americanilor au considerat pana dupa 1850 cartoful a fi mai mult un nutret pentru animale, decat hrana pentru oameni.
In tarile romane, cultivarea cartofului se pare ca dateaza de la inceputul secolului al XIX-lea, dar este de presupus ca el trebuie sa-si fi facut aparitia prin gradini chiar mult mai devreme, mai ales in Transilvania. Din punct de vedere documentar, primul act il reprezinta o circulara privind cultivarea cartofului din 14 martie 1769 al Guberniatului Regal al Marelui Principat al Transilvaniei deoarece existau serioase voci din partea populatiei care se opunea culturii acestei plante. Au urmat o serie de rapoarte precum cel din 1780 din Tohanul Nou, districtul Brasov, prin care se raporta ca nu s-au semanat mere de pamant, sau cel din 1781, prin care cei din Zarnesti raportau o buna productie de cartofi. In 1806, Gheorghe Sincai vorbeste despre cartof sub denumirea de crumpene sau perele cele de pamant. Iar in 1814, Vasile Moga, primul episcop ortodox de origine romana al Ardealului, le cere preotilor sa indemne oamenii sa semene picioci.
Si tot in 1814, din cauza foametei, guvernatorul Transilvaniei Gheorghe Banffy al II-lea da o circulara in care recomanda cultivarea cartofului chiar si in lipsa animalelor de munca. Se pare ca in timpul domnitorului Scarlat Callimachi, 1812-1819, s-ar fi introdus cultura cartofului in Moldova. Si tot in acea perioada se pare, conform scrierilor lui Iorga, ca a aparut in 1818, prima carte in limba romana despre cartof, Invatatura sau povatuire pentru facerea painii din cartof. Si tot in acea perioada, cronica din timpul lui Ioan Gheorghe Caradja, 1812-1819, aminteste de vanzarea cartofilor ardelenesti pe piata bucuresteana si de cultivarea cartofului in jurul Capitalei.
Nu este insa mai putin adevarat ca exista si o parte intunecata a cartofului. Astfel, el devine periculos daca e lasat sa devina verde si nu e mai putin adevarat ca el contine o serie de substante toxice la nivelul tulpinei si frunzelor. La randul lor, cartofii salbatici contin solanina si tomatina, compusi toxici ce fac parte din sistemul defensiv al plantei. O metoda de consum ancestrala peruviana, a fost copiata dupa comportamentul lamelor care inghit argila inainte de a ingera plante cu continut toxic. Astfel, in vechime, oamenii lasau tuberculii in apa amestecata cu argila, care absorbea toxinele. Expunerea la lumina, deteriorarea fizica si imbatranirea cresc continutul de glicoalcaloizi din tuberculi, concentratiile lor puternice aflandu-se imediat sub coaja. Gatitul la temperaturi de peste 170°C distruge partial aceste substante. Glicoalcaloizii pot produce dureri de cap, diaree, crampe, iar in cazuri severe, coma sau decesul, ceea ce se intampla insa foarte rar.
Dar cartoful este in acelasi timp extrem de sanatos. Aceasta leguma, aparent banala, daca este fiarta pe abur sau inabusit, dezintoxica organismul, datorita continutului sau bogat in potasiu. Contribuie la eliminarea acidului uric, fiind indicat in reumatism si artroza. Slab hipnotic si calmant, cartoful e foarte bun pentru persoanele nervoase, cu crampe, insomnii, tuse pe baza nervoasa. Este recomandat si diabeticilor, copt in cenusa, in asa fel incat sa nu i se piarda nici savoarea, nici calitatile nutritive. Cartoful reduce glicozuria, determina o ameliorare a starii generale si, la bolnavii cu complicatii chirurgicale, o revitalizare a tesuturilor, prin favorizarea proceselor de cicatrizare. Cartoful contine provitamina A, vitamina K (antihemoragica si antianemica), sulf (combate excesul de seboree si fier). Constituie una dintre principalele surse de vitamina C a francezilor, care consuma in jur de 120 kg de cartofi pe an de persoana. Dr. Leon Binet a demonstrat ca aceasta leguma contine o substanta azotata, tuberina, care favorizeaza cresterea copiilor. Mai cu seama cartofii noi sunt bogati in tuberina.
Cartoful e recomandat de medicina moderna pentru ca e sanatos, hranitor, energetic, permis tuturor celor predispusi la ingrasare. Inlesneste functiile intestinale, combate ulcerul, este cicatrizant. Daca nu e preparat cu grasime, cartoful nu ingrasa. Este chiar recomandat obezilor, hepaticilor. Sucul de cartofi nu are egal in tratarea aciditatii gastrice si a ulcerelor gastrice. Calmeaza si cicatrizeaza mucoasele digestive. Este un antispastic, diuretic, emolient. El reprezinta un adevarat medicament al pielii, impotriva ulceratiilor si edemelor.
Cartoful si frumusetea
Pentru ten gras: aplicati, o data pe saptamana, o masca pe baza de cartof ras amestecat cu zeama de lamaie si lasati sa actioneze 10 minute, dupa care clatiti cu ceai de galbenele sau apa minerala.
Pentru ten uscat sau mixt: se face o masca din cartofi fierti si pasati, amestecati cu galbenus crud si lapte fiert. Amestecul trebuie sa capete consistenta unei smantani si trebuie lasat sa actioneze 10 minute, apoi se clateste cu ceai de galbenele.
De ajutor gospodinelor
Clei din cartofi: fierbem patru sau cinci cartofi timp de o jumatate de ora intr-un litru de apa. Adaugam trei sau patru prafuri de alaun (piatra acra).
Ca sa curatam calcarul de pe un vas, fierbem indelung in el coji de cartofi.
Ca sa curatam geamurile si oglinzile, le frecam cu o felie de cartof.
Ca sa stergem urmele de degete de pe usi, le frecam cu o felie de cartof.
Apa de la fiertul cartofilor fara coaja curata perfect argintaria.
Pentru a inviora culorile unui covor: il aspiram bine; apoi radem doi cartofi, ii acoperim cu apa calda si-i lasam sa infuzeze doua ore. Ii strecuram si frecam covorul cu pasta obtinuta.
Despre istoria cartofului, dar si despre cateva dintre beneficiile acestuia a vorbit si Cecilia Caragea in emisiunea Europolis (TVR 1), in cadrul rubricii Arta de a trai sanatos. (Foto: freeimage.com)
Arata formular/Ascunde
Scrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa 
Poti castiga premii constand in 
Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. 
Asteptam materialele tale pe adresa