Viata e din ce in ce mai trepidanta, timpul zboara parca mereu mai repede si avem mereu mai putin timp pentru noi, tot mai putin timp personal. Dinamismul lumii de astazi ne instraineaza de noi insine si de natura, ne impinge spre stres si spre a face totul in fuga, in graba, pe modelul "fast". Mancam pe fuga, fara ragazul de a ne mai preocupa de savoarea si calitatea alimentelor si, in final, fara a mai fi atenti la sanatate. Totusi, nimic nu e mai important decat sanatatea, pe care de multe ori ajungem sa o pretuim abia atunci cand e prea tarziu, abia atunci cand suntem la un pas de a o pierde. Iar cele mai multe afectiuni incep tocmai cu starea de stres si cu proastele obisnuinte alimentare.
Mancarea este sanatoasa nu numai in functie de alimentele din care e obtinuta, ci si de modul in care o preparam, precum si de bucuria si satisfactia cu care o savuram. Mancarea o vom percepe, o vom manca si o vom digera in mod diferit, caci conteaza modul in care ne este servita, culoarea si aromele sale si chiar si povestea pe care are sa ne-o spuna. Acest lucru se intampla pentru ca sanatatea si frumusetea noastra tin nu doar de parametrii fizici, ci in la fel de mare masura de starea noastra de spirit, de amintirile noastre si de povestile care trezesc in noi sentimente, de trairile noastre sufletesti. De aceea, nimic nu e mai grav decat sa mancam in graba, la nervi, atunci cand suntem nelinistiti sau suparati.
E important ca bucatele de pe masa sa ne intampine cu armonia lor de culori, mirosuri si arome, cu povestea lor care are darul sa ne descreteasca fruntea, sa ne ajute sa dam la o parte supararile macar si pentru o clipa si sa ne bucuram de deliciile de pe masa. Caci aceasta este o alta regula importanta: sa nu mancam niciodata in picioare, pe fuga, in graba. Masa trebuie sa respecte un ritual al ei, pe care batranii il stiau atat de bine si il respectau cu strictete. Urmandu-l, vom reusi si noi sa ne pastram sanatatea si frumusetea, sa ne aparam tineretea si vom evita neplacerile si bolile.
Toate cele mai de sus constituie doar cateva dintre motivele pentru care a luat fiinta emisiunea Sa traim sanatos. Sa ne aducem aminte de darurile naturii, de fructe, legume si alte alimente naturale, fiecare cu calitatile lor specifice din punct de vedere nutritional si al aportului la sanatatea noastra, precum si cu povestea si legendele lor menite sa ne descreteasca fruntea si sa ne ajute sa uitam macar si pentru o clipa sirul de probleme ce nu ne mai dau pace.
Painea noastra cea de toate zilele si vinul vietii
Printre alimentele cu care ne hranim, painea este unul dintre cele mai importante. De asemenea, ea are valente sacre, fiind prezenta in cea mai importanta rugaciune a crestinismului, Tatal nostru. Painea este foarte veche – au fost descoperite, de catre arheologi, seminte si faina de cereale, chiar si paine nedospita care dateaza din Paleoliticul Superior, de acum 30.000 de ani. Intr-adevar, cerealele si painea au devenit un aliment de baza abia in urma cu zece milenii, in Neolitic. Pe masura ce agricultura crestea in importanta, cerealele erau tot mai mult cultivate de oameni. Avem referiri la painea dospita deja in Egiptul Antic. In acea vreme, retetele de paine erau foarte diferite, in functie de regiune, diferind prin ingredient si modul de preparare. Pliniu cel Batran, Chrysippe de Thyane, Athenaeus si Diphilus sunt doar cateva dintre personalitatile care amintesc de paine.
Vechii greci mancau multa paine, pe care o faceau din faina de orz, iar la ocazii speciale din faina de grau. Egiptenii sunt cei care au descoperit drojdia naturala, iar grecii au preluat-o si ei, pastrand-o in mici vase speciale. Cu doua secole inainte de Hristos, grecii erau deja renumiti pentru painea lor, preparand nu mai putin de 70 de specialitati. Pentru a obtine gusturi diferite, foloseau ierburi aromate sau masline. Bineinteles, romanii i-au urmat pe greci si in acest domeniu, aducand la Roma sclavi care erau de meserie brutari si care aveau o imaginatie bogata in ceea ce priveste forma painilor.
In frescele din Pompei se vad paini in forma de pasare, stea, lira sau inel. In mod evident, la Roma painea era aliment de baza, de unde si expresia Panem et circenses (paine si circ). Conducatorii romani considerau ca, daca asigura populatiei mancare, reprezentata simbolic prin paine, si circ, adica distractie (lupte de gladiatori, serbari etc.), vor putea guverna linistiti, fara teama de revolte. In Europa medievala, painea a devenit tot mai raspandita, iar odata cu revolutia industriala, compozitia ei a inceput sa se modifice, primind o serie de stabilizatori si amelioratori de gust – acid ascorbic, clorid de amoniu, metabisulfat de sodiu, fosfati etc.
Multa vreme, s-a crezut ca painea ingrasa, insa nutritionistii din zilele noastre au ajuns la concluzia ca nu painea in sine ingrasa, ci asocierea ei cu anumite alimente. Preparata corect, cu ingrediente naturale si consumata in cantitati rezonabile, painea nu ingrasa, ba chiar este benefica pentru sanatate, caci contine substante importante pentru organism. Painea obtinuta din cereale integrale este foarte bogata in nutrienti, vitamine si minerale, fiind mult mai buna decat painea alba, din faina rafinata, fara tarata, care e mult mai saraca din punct de vedere nutritional.
Astazi, painea e preparata in nenumarate feluri. E obtinuta din grau, orz, secara, ovaz sau chiar din cartofi. Pe langa ingredientele de baza, painea poate contine seminte (in interior sau pe coaja), masline, legume, fructe, lapte, branza si chiar oua si carne. Germanii sunt cei mai inventivi cand vine vorba de paine, preparand peste 3.000 de retete originale – difera ingredientele, tipurile de drojdie, modul de coacere, forma sau marimea. Din pacate, brutariile traditionale germane sunt din ce in ce mai putine – pentru a le incuraja, a fost initiata o sarbatoare intitulata Zilele Painii Germane si au fost desemnati mai multi «ambasadori ai painii». De asemenea, brutarii germani au facut demersuri la UNESCO pentru ca unele tipuri de paine sa fie recunoscute ca bunuri de patrimoniu imaterial.
La inceput, painea era nedospita, fiind numita si azima. Avantajul ei este ca poate fi pastrata mult mai mult timp. In schimb, painea dospita e preferata astazi deoarece e mai gustoasa. Azima este insa mai sanatoasa, iar unele varietati pot fi preparate prin simpla coacere la soare. In vechime, azima era adusa ofranda zeilor, alaturi de primele roade ale recoltei. Fata de painea dospita, evreii o considera coser, «curata» si o leaga de sarbatoarea Pastelui, in amintirea mesei pe care poporul lor a luat-o inainte de plecarea din Egipt. Painea era prezenta si in misteriile unor zeitati grecesti ale vegetatiei, campurilor si recoltei, precum Dionysos, Cibela, Demetra sau Attis.
Apoi painea a devenit un simbol pentru Hristos si pentru crestinism. Iisus a spus Eu sunt painea vietii. In noaptea in care a fost tradat, in noaptea Cinei cea de Taina, el le-a impartit paine apostolilor, spunandu-le: Luați, mâncați: acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; aceasta să o faceți întru pomenirea Mea. Tot el a inmultit painile, pentru a da hrana multimilor care il urmau. Painea este singurul aliment amintit in rugaciunea fundamentala a crestinismului, Tatal nostru. Ea este hrana pamanteasca si in acelasi timp simbolizeaza hrana spirituala a omului. Primii crestini frangeau painea ca semn al comuniunii cu dumnezeirea.
In Taina Impartasaniei, a euharistiei, painea si vinul reprezinta trupul si sangele lui Hristos. La catolici, azima din care se face cuminecatura reprezinta, dupa Sfantul Martin, tristetea privatiunii, pregatirea pentru purificare si amintirea originilor. Pe de alta parte, Betleem inseamna "casa painii". Traditia ne spune ca Beith-el, Casa Domnului, piatra ridicata de Iacob, a devenit Beith-lehem, Casa Painii – casa din piatra s-a metamorfozat in paine, simbolizand prezenta lui Dumnezeu.
A existat o controversa legata de tipul de paine folosit de Iisus Hristos. Unii au spus ca el a respectat Pastele evreiesc, painea fiind nedospita, altii spun ca ultima cina a avut loc cu o zi inainte de Paste, iar painea a fost dospita. De-a lungul timpului, diferitele rituri crestine au luat in consideratie una sau alta dintre cele doua variante, insa astazi acest lucru nu mai creeaza probleme teologice. Se considera ca Iisus a respectat Pastele evreiesc cu paine nedospita, insa l-a celebrat cu o zi inainte. Prin urmare, nu conteaza atat de mult ce fel de paine e folosita in euharistie.
La noi, la romani, painea are un loc special in folclor, fiind vazuta ca un dar al cerului, ca hrana pentru spirit. Painea funerara si colacii care se fac la inmormantari, pentru cei decedati, sunt ofrande rituale stravechi aduse stramosilor reintorsi in lumea spirituala. Graul, faina, aluatul si painea, toate aceste elemente sunt simboluri cu multe sensuri adanci, vechi si pastrate si astazi la tara. La noi, painea il insoteste pe om de-a lungul vietii, in momente de bucurie si in momente de tristete si necaz. La nunta, colacul e semnul bucuriei si al belsugului, in timp ce la inmormantare, el simbolizeaza trecerea noastra prin viata si trecerea catre lumea de dincolo. La tara, painea proaspata pusa pe masa e taiata de cel mai varstnic din familie, care intai face semnul crucii deasupra ei si abia apoi o rupe si o imparte. Si astazi, painea si sarea sunt oferite inaltilor oaspeti ai tarii, ca semn al ospitalitatii romanesti, al faptului ca sunt bine-veniti si cinstiti, dar si ca semn al bunastarii.
In credintele stravechi romanesti, painea era uneori considerata o fiinta vie, chiar intruchiparea Domnului. Ea nu are niciodata conotatii negative, fiind intotdeauna pusa pe masa la loc de cinste, invelita cu un stergar alb si curat. Uneori, painea era asezata alaturi de icoane, indicand belsugul, dar avand in acelasi timp rolul de a proteja casa. Odinioara, romanii respectau painea in orice context: painea nu se arunca, nu se lasa uitata pe undeva si nu era injurata, considerandu-se ca aceasta ar fi mare pacat. Exista o superstitie care spunea ca, daca in timpul mesei arunci paine cainelui, vei chema saracia in casa. O alta spunea ca, daca iti cad firimituri de paine in timp ce mananci, vor urma necazuri si nenorociri.
Strabunicii nostri coceau painea doar in anumite zile ale saptamanii, considerate faste, ea putand fi pusa la cuptor doar de femei "curate" (care nu erau in perioada ciclului sau care nu erau lauze). Painea se punea in cuptor cu mana dreapta, iar in acest timp in casa nu trebuia sa existe cearta sau scandal. Numarul painilor trebuia sa fie cu sot, iar dupa ce le scoteau de la copt, tarancile aruncau in cuptor cateva paie, o bucata de lemn sau un carbune, caci se credea ca in acest fel se face carare spre rai.
Painea sau pita (din latinescul panis) este prezenta in multe expresii romanesti. A-ti castiga painea inseamna a-ti asigura traiul de zi cu zi. A lua cuiva painea de la gura inseamna a-l lasa fara nimic, a-l priva de mijloacele de trai. A avea painea si cutitul inseamna a avea toata puterea intr-o anumita privinta. Bun ca painea calda se spune despre un om care este foarte bun. Se vinde/se cauta ca painea calda se spune despre o marfa foarte cautata. A manca painea degeaba inseamna a fi nefolositor. A manca paine si sare cu cineva inseamna a trai impreuna cu cineva, a imparti cu el totul. A intra in paine se spune atunci cand incepi pe deplin o munca, iar a baga pe cineva in paine este a face cuiva rost de o slujba.
Asociat adeseori cu painea, mai ales in crestinism, vinul este si el incarcat de simboluri si semnificatii profunde. Fiind o licoare nobila, este asociat spiritualitatii. Se poate considera ca miracolul inmultirii painilor de catre Iisus Hristos este de ordin cantitativ, in timp ce miracolul transformarii apei in vin, la Cana Galileii, este de ordin calitativ, avand legatura cu drumul transcenderii prin credinta.
In slujba euharistica se folosesc paine din grau si vin din struguri. In riturile bizantin, latin, anglican, asirian, galic, ambrosian si mozarab se pune putina apa in vin, iar in celelalte rituri nu. Cele cateva picaturi de apa in vin simbolizeaza dubla valenta a lui Iisus Hristos, aceea de Dumnezeu si Om. Intr-o perioada, vinul folosit la impartasanie era incalzit, caci caldura lui simbolizeaza viata, la fel precum culoarea sa, rosul, simbolizeaza sangele.
La impartasanie, Sfanta Taina si sacramentul sacramentelor in crestinism, vinul este sangele lui Hristos, din care se impartasesc credinciosii. Catolicii si ortodocsii considera ca, in timpul euharistiei, preotul realmente transforma painea si vinul in trupul si sangele lui Hristos, chiar daca nu si in forma lor exterioara.
Desigur, vinul facea parte din ritualurile de jertfa ale evreilor din Vechiul Testament, fiind considerat un semn al binecuvantarii lui Dumnezeu. Insa in crestinism simbolistica vinului este imbogatita. Iisus spune: Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic. La fel ca bobul de grau, si bobul de strugure trebuie intai "sa moara", sa fie zdrobit, pentru a deveni vin, pentru a renaste intr-o forma superioara. Este vorba despre o jertfa, care face trimitere la Sfanta Jertfa a Mantuitorului, un gest simbolic repetat la fiecare liturghie.
Intr-o rugaciune, se spuna ca, asa cum o paine este facuta din nenumarate boabe de grau, asa cum vinul este facut din nenumarate boabe de struguri, si noi, oamenii, suntem chemati sa devenim una in Domnul. Totodata, acest lucru simbolizeaza faptul ca jertfa lui Hristos nu a fost facuta pentru cativa oameni, pentru un singur popor, ci pentru intreaga omenire. (Foto: freeimages.com, Arhiva personala)
Despre paine si vin a vorbit si Cecilia Caragea in emisiunea Europolis (TVR 1), in cadrul rubricii Arta de a trai sanatos.
Arata formular/Ascunde
Scrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa 
Poti castiga premii constand in 
Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. 
Asteptam materialele tale pe adresa