Luni, 5 Dec

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Sanatate si Frumusete Alimentatie Sanatoasa Ardei colorati, dulci si iuti, deliciosi si sanatosi

Ardei colorati, dulci si iuti, deliciosi si sanatosi

Email Imprimare

Capsicum annuum L. pe numele sau stiintific, ardeiul este originar din America de Sud, dintr-un soi de acum 7.000 de ani, iar apoi a fost adus si in Europa, de catre exploratorii spanioli si portughezi. Este una din cele mai vechi plante cu virtuti de medicament, dar si un aliment foarte popular.
Ardeiul se cultiva astazi pe o suprafata de 1,2 milioane hectare de teren. Nu este o planta cu pretentii speciale la lumina, caldura, apa si hrana. Solul in care se cultiva ardeiul trebuie sa fie afanat, bogat in substante nutritive, poate fi imbunatatit cu ingrasamant natural, iar respectand toate conditiile acestea, recolta poate fi una foarte bogata. Dupa ce intreaga lume a facut cunostinta cu gustul sau special, ardeiul a inceput sa fie cultivat pe suprafete extinse.

Asia este continentul cu cea mai mare productie de ardei (1.050 mii de hectare), urmeaza Africa, unde ardeiul este cultivat pe 284 mii de hectare. In Europa, in topul clasamentului tarilor cultivatoare de ardei sta Spania, urmata de Italia. Si in Romania, ardeii ocupa un loc destul de important in preferintele producatorilor. Astfel, la noi se cultiva urmatoarele soiuri: ardeiul gras, cu fructe mari, dulci; ardeiul gogosar, si acesta cu fructe mari, dulci, rotunde, de un rosu intens sau chiar verzi; ardeiul lung, tot cu fructe mari, dulci, cu pulpa mai subtire; ardeiul iute: fructe mici, iuti, cu pulpa subtire, de forma conic-alungita sau sferica. Acesta contine, nu doar capsaicina, ci si luteina, capsantina si capsorubina, substante care previn cancerul, bolile cardiovasculare si boala Alzheimer; ardeiul de boia: fructe asemanatoare ardeiului lung sau iute, cu gust dulce sau iute.
Daca sunt rosii, verzi, galbeni sau de culoare portocalie, acest lucru depinde de cantitatea de capsaicina continuta. Capsaicina este principala substanta activa din ardei. Cea mai mare cantitate de capsaicina o au ardeii rosii, in special cei iuti.

Beneficiile ardeilor pentru sanatate
Asa cum era de asteptat, pe langa gustul special pe care il au, ardeii au fost apreciati, inca din vechime, pentru calitatile lor. Iata cateva dintre acestea:
- au calitati antiimflamatoare. Crampele musculare pot fi combatute cu ajutorul unei paste din ardei. La fel de util este si consumul de ardei iute in alimentatie, in condimentarea diverselor preparate culinare. 
- au in compozitie o cantitate destul de mare de vitamina C si vitamina A, iar acestia sunt antioxidanti puternici. De aceea, consumul de ardei ajuta organismul sa lupte impotriva radicalilor liberi. In acest mod se incetineste procesul de imbatranire si se stimuleaza imunitatea.
- au un continut bogat de acid folic si vitamina B6, substante care ajuta la scaderea tensiunii arteriale si la evitarea bolilor cardiovasculare. Specialistii spun ca un consum moderat de ardei scade drastic riscul de infarct miocardic.
- contin licopen, substanta care previne aparitia cancerului.
- favorizeaza procesul de digestie, protejand mucoasa stomacala si ajutand la eliminarea gazelor intestinale. Exista si persoane care cred ca ardeiul iute nu este bun pentru stomac. Dimpotriva, capsaicina produce o stimulare a sucului gastric, iar aceasta determina ameliorarea durerilor, a arsurilor si a crampelor. Pericolul pentru stomac poate interveni numai atunci cand ardeiul este procesat intens, alaturi de unele alimente nocive.
- datorita proprietatilor antibacteriene, consumul de ardei previne sinuzita, desfunda nasul, fiind foarte bun si in combaterea simptomelor racelilor.
- au efect analgezic. Ajuta la calmarea durerilor reumatismale si articulare.
Ardeiul este folosit foarte des si in industria remediilor naturale, acesta fiind ingredient in numeroase creme si geluri, pentru combaterea durerilor reumatismale sau musculare. Un astfel de produs este si gelul ApiRemed cu venin de albine si capsaicina de la Apimond. Este un produs Bio, antiinflamator care combate durerile osteoarticulare, relaxeaza muschii obositi si reda confortul. Poate fi folosit si in cazul gripelor, pentru decongestionarea cailor respiratorii, prin aplicarea pe piept. Are efect termic, oferind o senzatie de racoare la aplicare, urmata apoi de o senzatie de caldura.

Beneficiile ardeiului pentru frumusete
Dupa ce intreaga lume a fost cucerita de gustul special al ardeilor, acesta a fost incercat si in folosul frumusetii, iar rezultatele au fost foarte bune. Astfel, ardeiul ajuta la revigoarea firului de par si combate caderea acestuia. Stimuleaza circulatia sangvina din zona capului, intarind astfel radacina firului de par. Ardeiul, in special cel iute, este folosit si in curele pentru slabire si pentru mentinerea siluetei. De fapt, caldura resimtita de catre o persoana in urma consumului de ardei iute este energia care rezulta in urma arderii caloriilor.
Ardeiul este unul din remediile cele mai eficiente impotriva celulitei. De aceea el este folosit in creme si lotiuni anticelulitice sau se pot face masaje chiar cu pasta de ardei (obtinuta prin presarea ardeilor), iar rezultatele sunt foarte bune.

Retete culinare cu ardei
Atat gustul, cat si proprietatile lor benefice, au facut ca ardeiul sa fie un personaj foarte des intalnit in bucatariile din intreaga lume. Astfel, este renumita tocana cu ardei ungureasca, cu nota picanta specifica zonei, dar si pastele italiene cu ardei sau salata mexicana cu ardei copti.
In bucataria romaneasca, ardeiul este folosit atat in salate, in stare cruda, dar si pentru condimentat mancarea. Ardeii umpluti cu carne reprezinta una dintre cele mai comune mancaruri cu ardei. Iata una din modalitatile de preparare: Se aleg ardeii, sa fie cat mai frumosi, sa nu fie loviti. Puteti alege doar verzi sau puteti alege si verzi si rosii. Aveti nevoie de: 1 kilogram de carne tocata, 14-15 ardei grasi de marime medie, 2 cepe mari, 5 linguri ulei, sare, piper, boia dulce, 200 grame de orez, o legatura mica de patrunjel, o legatura de marar, 4 rosii proaspete, 500 ml de bullion, apa cat sa acopere ardeii. Optional, se pot adauga si cateva frunze de dafin pentru aroma sau alte condimente preferate. Se spala ardeii, se scot cotoarele cu ajutorul unui cutit, se curata de seminte. Se toaca ceapa si se caleste in ulei; se ia de pe foc si se lasa la racorit. Se pune carnea tocata intr-un vas incapator si se adauga ceapa calita, condimentele, orezul, patrunjelul si mararul tocate foarte fin, boiaua si rosiile decojite si taiate marunt. Se amesteca bine si se adauga bulionul, amestecand din nou. Se umplu ardeii, insa trebuie lasat un pic de spatiu pentru orezul care isi va mari volumul la fierbere. Se acopera fiecare ardei cu capacul sau, se aseaza in oala, unul langa altul. Spatiile goale dintre ardei pot fi umplute cu frunze de varza sau cu felii de rosii. Cine doreste, poate adauga printre ardei, felii subtiri de sunca afumata, pentru aroma. Se toarna apa, cat sa acopere ardeii, se acopera oala cu un capac si se lasa la fiert, intai la foc mediu (pana cand incep sa fiarba), apoi la foc mic, cam o ora.

Despre ardei si beneficiile acestora a vorbit si Cecilia Caragea, la rubrica Arta de a trai sanatos, difuzata in cadrul emisiunii Europolis de la TVR 1, martea de la ora 13.00 la ora 14.00. (Foto: www.pixabay.com, www.apimond.ro)



Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.