Mierea, nectarul Soarelui

Imprimare

Albinele exista pe planeta noastra din timpuri foarte vechi. O albina pastrata intacta intr-o bucata de chihlimbar, descoperita nu de mult in Myanmar, Burma, indica faptul ca aceste insecte traiesc aici de aproximativ 100 de milioane de ani, din Cretacic, de pe vremea dinozaurilor. Este posibil ca atunci albinele sa fi fost insecte solitare, nu sociale. Povestea albinelor sociale care produc miere incepe in Miocen, in urma cu 10-20 de milioane de ani. In acea vreme, isi faceau cuiburile in scorburile copacilor, in pesteri, in fisuri din stanci, in crevase sau in gauri din pamant. Stupii au aparut in Paleolitic, se pare: desenele rupestre vechi de 10.000 de ani dintr-o pestera din Valencia prezinta doua femei care strang mierea din stupii albinelor salbatice, din copaci, folosindu-se de scari si de anumite recipiente.

In Valea Regilor, intr-un mormant egiptean al dinastiei a XVIII-a s-a gasit miere veche de peste 3.000 de ani in vase ceramice. Culoarea sa era mult schimbata, insa era comestibila, nu era alterata deloc! Vechii egipteni foloseau mierea ca indulcitor alimentar, dar mai ales in ritualuri religioase, ca ofranda adusa lui Min, o zeitate a fertilitatii, ca hrana pentru animalele sacre in anumite ceremonii si chiar pentru imbalsamare. Stim aceste lucruri pentru ca, in anii 3.000 i.H., egiptenii tineau deja evidenta activitatilor legate de apicultura. Ei transportau stupii cu albine pe Nil in jos, cu ajutorul unor barje, ducandu-le in zone cu flori. De altfel, toate popoarele antice vedeau mierea ca pe ceva sacru, magic, cu totul special si o utilizau mai mult in scopuri medicale decat alimentare. Unele popoare o foloseau doar sub forma de bautura fermentata, de mied.
Cea mai veche carte sacra indiana, Rig Veda, scrisa in mileniul III i.H., face multe referinte la albine si la miere. Vechii indieni foloseau mierea in ceremonii si ritualuri, precum si in medicina. In textele lor, Soarele este descris ca un fagure de miere, iar mierea era numita nectarul Soarelui. Cele patru Vede sunt reprezentate printr-un fagure, care e descris ca fiind dulce, frumos, auriu ca Soarele. Mierea e descrisa si ca un amestec al nectarurilor din multe flori. Cunoasterea mierii reprezenta, pentru vechii hindusi, unitatea tuturor lucrurilor. In ritualurile lor, mierea era unul din cele cinci ingrediente ale celor cinci nectaruri, celelalte patru fiind ghee (unt clarificat), laptele, zaharul si untul.
De fapt, mierea este mentionata in toate textele religioase vechi, inclusiv Biblia, Noul Testament si Coranul. In budism, mierea are un rol important in unele festivitati religioase, mai ales in Madhu Purnima, care celebreaza retragerea lui Buddha in salbaticie, pentru a face pace intre discipolii sai. Legenda spune ca, in aceasta perioada, o maimuta i-a adus drept hrana lui Buddha miere de albine. Acest dar pretios al maimutei este intruchipat in multe opere de arta budiste.
In epoca de aur a Greciei vechi (600-140 i.H.), albinele nu erau doar exploatate, ci mai ales studiate. Istoria naturala a lui Aristotel prezinta multe observatii referitoare la albine si miere, iar Iliada si Odiseea sunt pline si ele cu asemenea referinte. Si vechii romani au scris mult despre apicultura, despre producerea mierii, mai ales in timpul expansiunii imperiului (400-200 i.H.). Legea romana a decretat ca albinele sunt proprietatea celui care le pune in stupi, nu ale proprietarului pamantului respectiv.
Stramosii nostri, dacii, erau si ei apicultori iscusiti. Herodot insusi noteaza ca tinuturile de la nord de Dunare sunt cunoscute pentru mierea de calitate. In primul secol dupa Hristos, mierea devenise unul dintre cele mai importate produse de catre China - era foarte pretuita acolo, fiind utilizata ca medicament. Dar chinezii o recoltau deja, caci exista texte vechi atribuite lui Fan Li din statul Ye care arata ca, intre secolele VIII si V i.H., chinezii dezvoltasera deja mult apicultura. Stiau, de exemplu, ca tipul de lemn folosit la construirea stupilor influenteaza calitatea mierii.
Mai tarziu, arabii musulmani au pretuit si ei mierea. Ibn Magih il cita pe profetul Mohamed care ar fi spus ca mierea e un leac pentru toate bolile, iar Coranul e un leac pentru toate bolile mintii, de aceea va recomand ambele leacuri, Coranul si mierea. Albinele au fost aduse in Lumea Noua de catre europeni, desi in zonele tropicale si subtropicale exista deja o specie de albine fara ac. Maiasii produceau cea mai multa miere din regiune - cronicile lor reprezinta albine, stupi, faguri de miere si mied fermentat. Iar nativii nord-americani, amerindienii, numeau albinele mustele omului alb si se temeau de ele, caci prezenta lor marca venirea invadatorilor cu fete palide.
Manuscrisele europene timpurii (anii 400 d.H.) ne spun ca mierea era folosita ca hrana, bautura, medicament, in scopuri de conservare si in ritualuri magice si religioase. Dupa anul 1500, tehnicile albinaritului s-au dezvoltat foarte mult, iar de la jumatatea secolului al XIX-lea mierea produsa de albine era recoltata de om aproape peste tot in lume. Cam pe atunci a fost inventata rama detasabila pentru faguri, care s-a raspandit imediat si care e folosita si astazi in apicultura. In mod empiric, oamenii au stiut dintotdeauna ca mierea are multe calitati medicinale, insa explicatiile stiintifice, chimice ale acestora sunt obtinute abia acum, in zilele noastre. Mierea contine antioxidanti puternici, care au efecte antiseptice si antibiotice. Ea este utilizata atat in "medicina alternativa", cat si in "medicina oficiala".
Calitatile medicinale ale mierii au fost foarte apreciate din toate timpurile. Si nu doar din punct de vedere nutritional, ci mai ales ca substanta medicinala.
Medicina ayurvedica indiana a utilizat mierea timp de cel putin 4.000 de ani, considerand ca are efect pozitiv in toate cele trei dezechilibre ale organismului. In sistemul medical ayurvedic, exista opt tipuri distincte de miere curativa. Exista peste 634 de remedii pe baza de miere, multe dintre ele avand formule foarte complexe. De exemplu, un preparat popular impotriva viermilor intestinali se face din miere si din sucul fructului palash al copacului Butea monosperma (numit si flacara padurii sau copacul papagalului).
Vechii egipteni o utilizau in numeroase unguente, in uz extern, iar vechii greci credeau ca mierea creste virilitatea si prelungeste viata. In timpul dinastiei Ming, un vindecator chinez folosea mierea impotriva insomniei. Cu o mie de ani inainte de Hristos, saxonii o foloseau pentru a trata urciorul (la ochi), ranile si membrele amputate.
Mai aproape de noi, Aristotel, Aristoxenus, Hipocrate, Porphyr, Cornelius Celsus si Dioscorides, dar si arabii El Mad Joussy si El Basry, mai tarziu, au vorbit despre miere ca medicament. In secolul al XII-lea, un medic musulman descria efectele mierii in a dispersa fluidele corporale, in a vindeca hidropizii, in a calma spasmele faciale, in stimularea poftei de mancare, in prevenirea slabirii musculare etc.
Soldatii din legiunile romane isi ungeau ranile cu miere pentru a le grabi vindecarea. Acest produs miraculos are proprietati antibacteriene naturale care previn si vindeca infectiile.
Astazi, multe dintre cremele si unguentele pentru ten si piele contin miere tocmai datorita acestor proprietati. In plus, mierea vindeca eruptiile cutanate si arsurile. Maiasii din America Centrala se ocupau cu cresterea albinelor (o specie fara ac), considerandu-le insecte sacre, tocmai pentru aceste calitati medicinale ale mierii lor. Astazi, mierea devine un leac din ce in ce mai popular. In anii 2000 au fost popularizate proprietatile cu totul speciale ale mierii Manuka, care exista doar in Noua Zeelanda. In urma studiilor stiintifice riguroase, s-a demonstrat ca aceasta distruge stafilococul auriu si alte bacterii puternice. In plus, fata de antibiotice, aceasta este netoxica si nu are efecte secundare.
Mierea este compusa din zaharuri ca glucoza si fructoza, din minerale precum magneziu, potasiu, calciu, clorinat de sodiu, sulf, fier si fosfati. In functie de calitatea nectarului si a polenului recoltat, mierea contine multe vitamine, precum B1, B2, B3, B5, B6 si C. Nivelul pH-ului din miere este situat intre 3,2 si 4,5. Aceasta aciditate relativa previne dezvoltarea multor bacterii. Activitatea antibiotica a mierii se datoreaza metal-glioxalului (MGO) si a unui component inca neidentificat, care actioneaza sinergic. In plus, mierea poate vindeca anumite alergii de sezon (la polen etc.), durerile de gat, tusea si, asa cum arata ultimele cercetari, este mai eficienta ca antitusiv decat multe alte medicamente consacrate.
Antioxidantii continuti reduc, de asemenea, riscul de afectiuni ale colonului. Mierea e eficienta si in distrugerea peliculelor rezistente la medicamente care sunt implicate in rinosinuzita cronica. Cercetatorii au aratat si ca mierea ajuta la absorbtia calciului in organism.
Ca aliment, sa spunem ca, pe langa numeroasele sale substante foarte utile organismului nostru, binecunoscute, mierea contine zahar invertit, care are calitatea de a furniza energie in mod instantaneu.
In produsele cosmetice, mierea este utilizata datorita efectelor benefice pe care le are asupra pielii. Ea hidrateaza tenul, reduce acneea si petele rosietice ale tenului. Este folosita si in sampoane. Deseori este combinata cu ulei de masline si cu ulei de ricin.
Sa nu uitam, desigur, si de celelalte produse ale stupului, la fel de sanatoase: propolisul, pastura, laptisorul de matca pur si polenul crud. (Foto: freeimages.com)
Despre calitatile mierii si despre cat de benefica este ea pentru sanatatea noastra a vorbit si Cecilia Caragea, in cadrul emisiunii Europolis (TVR 1), la rubrica Arta de a trai sanatos.