Utilizam plantele aromatice in bucatarie pentru a da gust si savoare preparatelor culinare, insa multe dintre aceste plante frumos mirositoare au si calitati terapeutice si medicinale, fiind administrate sub forma de infuzii, cataplasme, unguente etc. Plantele aromatice sunt cunoscute pentru calitatile lor de milenii, iar astazi cunosc o noua tinerete, tot mai multi oameni cultivandu-le in bucatarie, pe terasa sau in gradina proprie, fie in jardiniere, fie in sol, pentru a le avea la indemana proaspete. Totusi, aceste plante pot fi folosite si sub forma uscata (frunzele si partea aeriana), congelate sau conservate (in solutie de sare sau de otet), iar acest lucru e util mai ales iarna.

Cimbrul este foarte aromat, picant, piperat. E potrivit mai ales in mancarurile cu carne grasa sau carne de vanat, e alaturat pastramelor, dar il gasim si in ciorbe, mancaruri de cartofi, varza, fasole, rosii si ciuperci. Cimbrul de gradina (Satureja hortensis), denumit si cimbru brun sau cimbru mirositor, este originar din Europa. Are flori mici, albe sau roz-pal si o aroma puternica. E foarte potrivit pentru mancarurile din linte, fasole si varza, din ciuperci, din carne rosie si din carne de pui, precum si pentru muraturi – varza, castraveti, gogonele etc. Frunzele proaspete se pun in tocane, ciorbe si sosuri, iar crengutele la fripturi si la puiul gatit la cuptor. Se pastreaza uscat – frunzele si florile se macina si se inchid in recipiente ermetice, iar crengutele uscate se pun in muraturi.
Asemanator cu el este cimbrul de cultura (Thymus vulgaris), la fel de aromat, cu o aroma dulceaga-picanta, placuta. Provine din Grecia si e potrivit mancarurilor din zona mediterana, mai ales celor din carne de miel. Este unul din ingredientele principale ale amestecului de ierburi de Provence. La noi, se pune in carnea de porc, alaturi de usturoi, in fripturi si tocaturi. Combinat cu busuioc sau piper, e bun in mancarurile de pui si de peste. Traditional, se foloseste in mancarurile sezonului rece: cartofi, fasole boabe, carne afumata. Mai este numit cimbru adevarat, cimbrisor de gradina, cimbrisor grecesc sau lamaioara.
Rudele salbatice ale cimbrului sunt cimbrisorul (Thymus pulegioides) si cimbrisorul de munte (Thymus serpyllum), numit popular si iarba cucului sau lamaita, specific zonelor alpine ale Carpatilor. Acesta e folosit si ca planta decorativa, dar si in medicina naturala, ca infuzie, avand efecte diuretice si antiseptice. Florile cimbrisorului, foarte parfumate, sunt cautate de albine, iar mierea de cimbrisor are o aroma deosebita.
Patrunjelul (Petroslinum crispum) e una dintre cele mai utilizate ierburi aromatice, fiind aproape nelipsit din bucatarie. Da savoare supelor si ciorbelor, mancarurilor de cartofi, umpluturilor si orezului. Se potriveste si cu fructele de mare. La noi i se mai spune si patrunjica, petersil, patlagele sau gagaut.
Leusteanul (Levisticum officinalis) seamana cu patrunjelul, dar e mai inalt, are frunze mai mari, iar aroma, puternica si persistenta, e diferita. E foarte bun pentru supe, ciorbe, mancaruri de legume si fripturi. Si el are calitati medicinale, stimuland pofta de mancare, calmand durerile gastrice si drenand vezica biliara.
Menta (Mentha piperita), cunoscuta la noi si sub numele de izma creata, izma buna sau izma de gradina, este una din cele mai renumite si utilizate plante aromatice. In mitologia vechilor greci, nimfa Mentha, o naiada a raului Cocytus, era curtata de catre zeul Hades. Persefona, sotia geloasa a acestuia, a tintuit-o in pamant, iar Hades a transformat-o intr-o planta aromatica, stiind ca oamenii o vor aprecia. Menta a fost cultivata din timpuri stravechi in Japonia si China. S-au gasit urme ale utilizarii ei intr-un mormant egiptean vechi de trei mii de ani.
Mentha piperita este o incrucisare intre Mentha aquatica (menta de apa) si Mentha spicata (iarba creata). Are un gust proaspat, revigorant, puternic. Se potriveste atat cu mancarurile sarate, cat si in prajituri, de exemplu in cele cu ciocolata sau cu fructe de padure. Se adauga in sosuri si peltele, in dressinguri de salate, in oteturi sau in infuzii si ceaiuri. Merge cu cartofii si cu cartofii noi, cu cotletele de miel si cu dovleceii, dar si in mancarurile de mazare si de morcovi.
Menta atrage albinele prin florile ei roz-mov, iar mierea care rezulta este cu totul deosebita, fiind printre cele mai cautate varietati. Are o culoare galbena cu o tenta verzuie, are un gust placut, dulce, specific, persistent, dar nu atat de mentolat pe cat ne-am astepta. Continand cantitati mari de vitamina C si uleiuri volatile specifice, mierea de menta, cum este si miere Bio de izma de la Apimond, este buna pentru digestie in general, fiind in acelasi timp un bun tonic nervos. De asemenea, regleaza cantitatea de fiere eliminata de bila (in cazurile de dischinezie biliara), are efecte asupra colicilor intestinale si are proprietati antispastice. In plus, este indicata ca remediu pentru tuse si ca bronhodilatator. La noi, albinele produc aceasta miere mai ales in regiunea Deltei Dunarii, unde hibrizii de menta sunt cultivati ca plante medicinala pe suprafete mari.
Exista mai multe specii comestibile de menta din totalul de 25 de specii care cresc in Europa, America de Nord si Asia. Aceasta planta racoritoare e recomandata, de asemenea, si in unele afectiuni: boli de ficat, greata, diaree, balonari etc. Proprietatile sale medicinale le datoreaza continutului in vitaminele A si C, minerale si o serie de uleiuri esentiale – mai ales mentol, care are un efect racoritor si un slab efect anesteziant. De altfel, menta e cunoscuta ca planta medicinala de mii de ani. In mod traditional, a fost folosita pentru a vindeca racelile si tusea, pentru a desfunda caile respiratorii si sinusurile, pentru a calma durerile (de cap, de dinti, musculare etc.) si inflamatiile si pentru a atenua problemele digestive. Vechii egipteni, una din cele mai avansate culturi medicale ale trecutului, o cultivau si ii foloseau frunzele in cazurile de indigestie. Vechii greci si vechii romani luau si ei menta pentru a-si regla stomacul. In Europa, mai ales in partea occidentala, menta a cunoscut o mare popularitate in secolul al XVIII-lea, fiind utilizata pe post de calmant stomacal si de calmant al durerilor menstruale.
Uleiul esential de menta are foarte multe utilizari. In aromaterapie, stimuleaza mintea, creste puterea de concentrare si agilitatea mentala. E bun in cazurile de oboseala psihica si depresii, improspatand spiritul si ajutand in cazurile de stres, migrene, dureri de cap, ameteli, stari de lesin, dar si in dereglari respiratorii. La nivel cutanat, racoreste pielea, reduce roseata acesteia, calmeaza iritatiile si mancarimile, pruritul si arsurile solare. Are o actiune racoritoare si e utilizata si in acnee, dermatite si alte afectiuni ale pielii.
Menta se cultiva greu din seminte – cel mai simplu este sa o inmultesti plantand cateva plantute cu radacini, luate din tufe mai dese. Odata ce se prinde, creste rapid, fie in sol, fie in ghivece. Nu e pretentioasa in ceea ce priveste spatiul, insa are nevoie de umezeala destul de multa. (Fotografii: www.freeimages.ro, www.apimond.ro)
Despre menta si despre plante aromatice, in general, au vorbit si Cecilia Caragea, consultant comunicare, si Daniel Anca, chef Ristorante Neptunus, la rubrica Arta de a trai sanatos din cadrul emisiunii Europolis (TVR 1).