De la inceputul anilor 1950, cercetarile intreprinse in lumea intreaga au confirmat proprietatile atribuite, in mod traditional, mierii si propolisului, si au scos la lumina virtutile, pana atunci nebanuite, ale polenului si laptisorului de matca. Cu toate acestea, cea mai veche si mai cunoscuta utilizare terapeutica a unui produs apicol ramane cea a veninului de albine (apitoxina). De la reumatism si artrite cronice la afectiuni inflamatorii si scleroza in plagi, toate isi pot gasi alinarea prin terapia cu veninul de albine. Fara sa uitam nici de binefacerile apitoxinei pentru frumusetea pielii, numeroase vedete de peste hotare incluzand, in ritualurile lor de ingrijire a tenului, produse cosmetice pe baza de venin de albine.
Arma de aparare
Doar albinele femele sunt inzestrate cu un sistem de aparare, alcatuit din ac si dintr-un mecanism de secretare si depozitare a veninului. Veninul este secretat de doua glande: una produce un lichid acid ce ajunge in rezervorul cu venin, iar cealalta secreta o substanta alcalina care lubrifiaza acul. Acul masoara 2 milimetri lungime, insa in piele nu patrunde, in general, decat 1 milimetru. Printr-o intepatura se injecteaza intre 0.2 si 0.3 miligrame de venin. Regina se distinge prin acul ei neted, la fel ca cel al viespilor, care ii permite sa-l retraga din victima fara sa aiba de suferit. Albinele lucratoare au acul dantelat si, din aceasta cauza, nu-l pot scoate dupa ce si-au intepat victima. Consecinta: intregul lor sistem de aparare ramane captiv in corpul victimei, iar ele mor in orele imediat urmatoare. Albinele tinere, care au mai putin de 3 zile de viata, sunt inofensive, pentru ca scheletul lor nu este inca suficient de rigid pentru ca muschii sa poata impinge acul la exterior, dar si pentru ca saculetul lor cu venin este gol. Masculii nu au ac, asadar sunt si ei inofensivi. Dupa intepatura, saculetul cu venin, care a ramas agatat de ac, este cuprins de spasme care nu fac decat sa injecteze si mai mult venin in corpul victimei. De aceea, acul trebuie scos cat se poate de repede din piele, cu multa atentie, pentru a nu sparge saculetul cu venin.
Recoltarea veninului
In general, veninul este recoltat la intrarea albinelor in stup. Metoda, desi putin barbara, are avantajul ca nu ucide albinele, asa cum se intampla dupa o intepatura. Pe placa de zbor se asaza o planseta acoperita cu un un grilaj electrificat. Stimulata electric, albina inteapa planseta – o membrana subtire situata la cativa milimetri deasupra unui platou detasabil din sticla. Pentru ca membrana este subtire, albina isi poate retrage acul fara sa moara, iar veninul picura pe planseta. Dat fiind ca veninul contine un feromon de atac, alte albine, care au simtit si ele pericolul, vin cu intariri si inteapa, la randul lor, membrana. Prin aceasta metoda se pot recolta pana la 50 miligrame de venin dintr-un stup. Este nevoie de aproximativ douazeci de stupi pentru a extrage 1 gram de venin.
Veninul recoltat este apoi deshidratat (liofilizat) si stocat sub forma unui praf de culoare alba. Desi isi pastreaza proprietatile toxice, veninul astfel depozitat isi pierde din caracteristicile chimice (de exemplu, isi pierde aciditatea datorata compusilor volatili care nu se regasesc in praf). Din acest motiv, veninul este uneori stocat in fiole. Acestea au si ele un inconvenient: veninul este diluat.
Compozitia veninului de albine
Veninul este un lichid transparent, acid, mai dens decat apa, cu un miros placut, fructat, dar cu un gust foarte amar. Mirosul fructat se datoreaza, in parte, feromonului de atac (acetatul de izoamil), care are un miros asemanator celui de banana. Veninul de albine este bactericid, bacteriostatic, antifungic si antibiotic, activand sistemul imunitar.
Este compus, in proportie de aproximativ 90%, din apa. Restul de 10% este reprezentat de aproximativ saizeci de substante, dintre care cele mai importante sunt enzime (fosfolipaza de tip A2, hialuronidaza, fosfomonoesteraza, lisofosfolipaze) si peptide (melitina, apamina, peptida 401-MCD, secapina, tertiapina, procamina). Principalul element al veninului il constituie melitina, substanta anticoagulanta si antiinflamatorie ce contine peste 20 de aminoacizi. Este componenta cea mai toxica a veninului si are rolul de a evita ca zona intepata sa trimita prea multe semnale de avertizare catre sistemul imunitar si de a incetini astfel reactia victimei, lasand veninului timp sa se raspandeasca. Prin blocarea actiunii potasiului si a calciului, melitina are si efect analgezic. Se pare ca melitina ar avea actiune antitumorala, proprietati radioprotectoare si ca ar scadea tensiunea arteriala. Fosfolipaza si fosfomonoesteraza sunt principalele substante alergene din veninul de albine.
Veninul de albine si frumusetea
Ridicata la rangul de fashion icon, Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, se impune cu fiecare aparitie, fiind admirata pentru eleganta si bun gust. In 2011, publicatia Vanity Fair a desemnat-o vedeta cea mai bine imbracata. Fiecare aparitie publica este pentru Kate Middleton si un nou prilej de a-si pune in valoare tenul impecabil. Pentru ca Ducesa de Cambridge, asemenea altor doamne din inalta societate britanica, precum Camilla Parker-Bowles, Ducesa de Cornwall, si Victoria Beckham, foloseste o masca faciala cu venin de albine bio, preparata de dermatologul britanic Deborah Mitchell. Potrivit publicatiei Elle Quebec, starul Victoria Beckham aplica pe fata si pe gat, de doua ori pe zi, aceasta masca minune, pe care o lasa sa actioneze timp de douazeci de minute.
Veninul de albine este considerat, in prezent, alternativa naturala la botox, estompand ridurile si mentinand elasticitatea pielii, fara sa paralizeze insa muschii fetei, asa cum se intampla in cazul toxinei botulinice. Specialistii sunt de parere ca pielea reactioneaza la venin crescandu-si productia de colagen si imbunatatindu-si, astfel, elasticitatea. Potrivit lui Ciro Protta, cercetatorul si apicultorul care a stat la originea acestei descoperiri, veninul ar transmite pielii aceeasi senzatie pe care o da intepatura de albina.
Cremele pe baza de venin de albine imbunatatesc circulatia sangvina, contribuie la eliminarea celulelor moarte, relaxeaza muschii fetei si atenueaza ridurile. Veninul de albine creste numarul de keratinocite (celule din stratul superior al pielii, care confera pielii aspectul tanar), actioneaza ca o bariera impotriva factorilor de mediu, combate pierderea de apa si efectele expunerii indelungate la soare. Producatorii romani de cosmetice nu au ramas nici ei indiferenti la uimitoarele efecte ale veninului de albine asupra pielii. Este si cazul brandului Apimond, infiintat in 1992, care produce astazi o gama variata de sortimente de miere, specialitati de miere si produse cosmetice pe baza de ingrediente naturale, printre care si cosmetice bio cu venin de albine. Este vorba despre trei produse care restabilesc echilibrul natural al pielii, hidratand-o si producand un efect de lifting vizibil dupa cateva utilizari. Masca de reintinerire contine, in 50 mililitri, echivalentul de venin rezultat din 4.000 de intepaturi de albine. Pentru un ten devitalizat, lipsit de fermitate, masca se aplica o data sau de doua ori pe zi, iar pentru intretinerea tenului se aplica o data pe saptamana. Aplicat dimineata sau seara, dupa demachiere, serul tratament accelereaza circulatia sangelui, crescand permeabilitatea vaselor capilare. La randul ei, crema de reintinerire ajuta la reducerea liniilor fine si a ridurilor, crescand productia de colagen si elastina, doua elemente esentiale pentru aspectul catifelat, stralucitor si tanar al tenului.
Terapia cu venin de albine
Apiterapia (de la latinescul apis, care inseamna albina) este la fel de veche precum apicultura insasi. Este o practica milenara ce consta in utilizarea produselor recoltate, prelucrate sau secretate de catre albine in scopuri terapeutice.
Se pare ca veninul de albine este folosit in scopuri medicinale inca din Antichitate. Veninul este mentionat in texte chineze vechi de 2.000 de ani, iar insusi Hipocrate (460-377 i. H.), parintele medicinei, considera veninul de albine remediul ideal pentru tratarea artritelor si a problemelor articulare in general. Se spune ca veninul de albine ar fi fost folosit de Carol cel Mare (800-814) si Ivan cel Groaznic (1533-1584) pentru a-si alina crizele de guta. In secolul al XIX-lea, medicul austriac Phillip Terc, pionier al apiterapiei in medicina moderna, folosea veninul de albine pentru tratarea afectiunilor reumatismale. In privinta eficientei terapiei nu incap dubii, daca ne gandim la raportul pe care Terc l-a publicat in 1888 (Report about a peculiar connection between the bee stings and rheumatism) si in care consemna ca pe parcursul celor 25 de ani in care a tratat cu venin de albine peste 500 de pacienti cu reumatism nu s-a confruntat cu nici o complicatie. In 1928, Franz Kretchy a pus la punct o metoda care permitea evitarea aplicarii directe a veninului prin intepatura de albina: injectarea veninului cu ajutorul seringii.
Desi, pana in prezent, nu au fost elaborate studii stiintifice care sa demonstreze clar efectele terapeutice ale veninului de albine, mai multe cercetari recente au dus la identificarea partiala a substantelor responsabile de proprietatile sale. S-a constatat ca veninul de albine contine agenti antiinflamatori, mai ales melitina. Recunoscuta pentru ca este de 100 de ori mai puternica decat hidrocortizonul, melitina stimuleaza productia de cortizol, un hormon steroid care actioneaza si ca antiinflamator. In general, specialistii sunt de parere ca aceste substante au actiune tonifianta si stimulanta, intarind sistemul imunitar si contribuind la detoxifierea organismului.
Veninul se administreaza fie direct, prin intepatura de albina, fie cu ajutorul unei seringi cu venin diluat. Se mai practica inca metoda traditionala care consta in asezarea, pe piele, cu ajutorul unei pense, a catorva albine vii. Albinele se asaza mai ales in zonele dureroase. De indata ce acul patrunde in piele, albina isi pierde o parte din abdomen si moare in orele imediat urmatoare. Pentru a se evita aplicarea directa a albinelor pe piele, au fost puse la punct diverse metode prin care veninul poate fi injectat fara a se ajunge la moartea albinelor. In tratarea tendinitei, de exemplu, se pare ca ar fi suficiente doua-trei sedinte in care pacientului i s-ar administra intre doua si zece injectii cu venin. In cazul unei afectiuni grave, cum ar fi scleroza in plagi, tratamentul se poate intinde pe o perioada mai lunga.
Veninul de albine intra in compozitia a numeroase produse, de la comprimate la unguente si lotiuni, folosite pentru tratarea a diferite probleme de sanatate, printre care artrita, inflamatii articulare, tendinite, afectiuni respiratorii (bronsita, astm) si afectiuni cutanate. In ciuda lipsei de dovezi stiintifice, terapia cu venin de albine se bucura de un real succes in randul persoanelor care sufera de afectiuni musculoscheletice (artrita, artrita reumatoida) si de boli cronice (scleroza in plagi). In Coreea de Sud, de exemplu, terapia cu venin de albine este o practica frecventa. Incepand din 2001, cercetatorii coreeni au publicat aproximativ douazeci de studii care evalueaza potentialul analgezic si antiinflamator al veninului de albine la animale, precum si capacitatea acestuia de a diminua durerea.
Terapia cu venin de albine este contraindicata in urmatoarele cazuri: alergie la venin de albine, diabet insulino-dependent, insuficienta renala, boli cardiovasculare grave sau intr-un stadiu avansat, tuberculoza, hepatite, nefrite, boli venerice, dar si in cazul femeilor insarcinate.
Arata formular/Ascunde
Scrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa 
Poti castiga premii constand in 
Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. 
Asteptam materialele tale pe adresa