Alunitele, soarele si cancerul de piele

Imprimare

In ziua de azi aflam din ce in ce mai multe informatii despre alunite, cancer de piele, evitarea expunerii la soare, atat din media, cat si din lumea medicala. V-ati intrebat cu siguranta de ce oare. Unele persoane simplifica totul si trateaza subiectul cu superficialitate si scepticism: vor sa ne vanda o crema de protectie solara sau sa atraga clientela pentru diverse servicii medicale. Noi va prezentam insa 10 motive pentru care trebuie tratate cu atentie alunitele si expunerea la soare:
1. Aproximativ 132.000 cazuri de melanom au fost diagnosticate in fiecare an (World Health Association).
2. Nivelul stratului de ozon scade. Odata cu el scade si nivelul natural de protectie impotriva razelor ultraviolete care duc la mutatii specifice la nivel celular si ulterior la aparitia melanomului si altor cancere de piele.

3. Oricine poate dezvolta melanom. Spre deosebire de alte cancere, melanomul poate aparea la orice varsta si este frecvent diagnosticat la persoane mai tinere de 50 de ani.
4. Persoanele cu un istoric familial de melanom au sanse mai multe de a dezvolta acest cancer.
5. Cei cu piele deschisa la culoare, blonzi, cu ochi verzi sau albastri, deci care au mai putin pigment protector impotriva razelor UV, au risc mai mare de a dezvolta un melanom.
6. Avem nevoie de protectie suplimentara impotriva razelor UV pentru a evita aparitia cancerelor de piele intrucat stratul de ozon se subtiaza progesiv si considerabil. Din acest motiv medicul va recomanda sa folositi crème de fotoprotectie. De multe ori va sunt recomandate anumite creme si branduri deoarece in spatele unei creme de fotoprotectie de calitate se afla echipe intregi de chimisti, cercetare, industrie pentru a asigura o protectie solara cu spectru cat mai larg (impotriva UVA, UVB) de calitate si dovedita.
7. Tineti cont ca orice crema de fotoprotectie trebuie folosita in cantitatii generoase si reaplicata de cateva ori pe zi.
8. Diagnosticul precoce salveaza vieti! Examinarea atenta, personala si regulata, completata eventual cu poze periodice comparative reprezinta primul pas care nu este dificil si nu ne costa nimic. Trebuie sa va concentrati asupra tuturor alunitelor, inclusiv cele rosii sau de culoarea pielii si sa le urmariti pe cele cu forma neregulata si culoare variabila care isi schimba forma, culoarea, conturul, dimensiunile, alunitele care sangereaza chiar si fara a fi traumatizate. Daca aveti dubii, cel mai bine este sa va adresati dermatologului pentru examinare si dermatoscopie. In acest fel o sa stabiliti un status bazal de la care sa incepeti activitatea de urmarire personala.
9. Rata de supravietuire la 10 ani a pacientilor diagnosticati cu melanom in stadiul 1A este de 95% iar a celor in stadiul IV de 10-15% (www.cancer.org)
10. Sunt dovezi clare ca persoanele cu multe alunite atipice au risc mai crescut de a dezvolta melanom. in aceste cazuri, cartografierea (molemapping) alunitelor de catre dermatolog este o investigatie foarte utila.

Cu alte cuvinte, ar trebui sa trecem peste idei preconcepute,  sa realizam ca sanatatea noastra este pe primul loc si ca paza buna trece primejdia rea. Examinati-va alunitele, in special daca sunt in numar mare si daca aveti dubii adresati-va medicului dermatolog. Nu uitati ca o crema fotoprotectoare de calitate o sa blocheze din razele UV daunatoare, dar nu in totalitate, asa ca evitati expunerea indelungata la soare, mai ales la ore de varf.

Material realizat de dr. Laurentiu Vladau, Medic Specialist Dermatolog in cadrul campaniei de informare si crestere a respectului de sine a femeilor ”Frumusetea la 40 de ani”, proiect derulat in perioada martie 2015 – februarie 2016 de Russenart Communications in parteneriat cu Hebra Dermatologie, Pirifan Distribution, Metamorphosis Center, Jolidon, Beauty Boutique si pictorul Daniel Bulimar-Henciu.

Campania Frumusetea la 40 de ani este derulata timp de 12 luni, in perioada martie 2015 – februarie 2016. in cadrul campaniei, 12 doamne din presa, cu varsta intre 35 si 47 ani, sunt invitate sa vorbeasca despre ceea ce inseamna frumusetea in jurul varstei de 40 ani, oferind sfaturi pentru o ingrijire si o alimentatie sanatoasa. Lunar, fotografiile doamnelor participante in campanie sunt transformate in tablouri realizate de pictorul partener al proiectului, Daniel Bulimar-Henciu.
In 2016, din tablourile campaniei va fi realizat un calendar de perete si o expozitie.