Despre unghii – ce le dauneaza si ce le face frumoase?

Imprimare

Se spune despre maini ca sunt un element esential din eticheta unei persoane. Astfel, sanatatea unghiilor determina – intr-o mare masura - aspectul general al mainilor. Dupa caracteristicile unghiilor, medicii pot detecta adesea anumite afectiuni. Exista, din pacate, foarte multi factori nocivi care altereaza sanatatea si aspectul natural al unghiilor.

Iata cateva cauze care duc la degradarea acestora:
1. Detergentii agresivi. Piata de detergenti este una abundenta in produse care de care mai parfumate si mai eficiente in indepartarea murdariei. Desi medicii dermatologi recomanda purtarea manusilor la spalarea vaselor, destul de putine femei respecta aceste reguli, iar consecintele sunt adesea reflectate in aspectul unghiilor. Una din solutii ar fi alegerea unui detergent ecologic care sa nu aiba in compozitie substante chimice agresive, nici pentru piele, nici pentru unghii. Sa nu uitam ca folosind produse eco, ne protejam organismul, dar protejam si mediul inconjurator.
2. Lacurile de unghii. Ne place sa avem unghii frumoase, insa folosirea frecventa a ojelor, in special a celor care contin substante agresive, determina deteriorarea unghiilor. Acestea se vor exfolia, vor capata o culoare galbuie, nesanatoasa.
3. Afectiuni precum anemia si tiroida. Fragilitatea si aspectul nesanatos al unghiilor pot fi elemente care scot la iveala carente ale organismului, dar si alte dezechilibre, cum ar fi dereglari ale glandei tiroide. Este important sa urmam sfatul unui specialist in aceste cazuri.
4. Infectii ale unghiilor. Infectiile localizate in unghii determina deteriorarea aspectului unghiilor atat de la maini, cat si de la picioare. Unghiile afectate de infectii devin fragile, casante si capata o nuanta galbena. Este important sa se ceara sfatul unui medic dermatolog si sa se urmeze tratamentul adecvat pana la combaterea completa a infectiei.
5. Carenze nutritionale. Fragilitatea unghiilor este cauzata si de carenta de substante nutritive esentiale in mentinerea echilibrului organismului. Astfel, lipsa de zinc, vitamina B6 si B5 stopeaza cresterea normala a unghiilor, la fel cum se intampla si in cazul lipsei de calciu sau de vitamina A.
Acestea sunt cinci din cauzele deteriorarii aspectului sanatos al unghiilor.

Iata si cateva remedii naturale care readuc aspectul sanatos si frumos al acestora:
1. Mierea de albine. Este unul dintre cele mai eficiente remedii care revitalizeaza si redau aspectul natural al unghiilor. Se poate alege mierea de salcam amestecata cu ulei de ricin . Se maseaza foarte bine unghiile cu acest amestec si apoi se clatesc mainile cu apa din abundenta. Acest amestec va hidrata in profunzime si va repara structura unghiei, dar este, in acelasi timp, benefic si pentru pielea mainilor. Putem aplica acest tratament natural o data pe saptamana, mai ales daca obisnuim sa ne vopsim unghiile frecvent.
2. Sucul de lamaie si sucul de ceapa. Fie ca sunt folosite separat sau in amestec, aceste doua remedii naturale readuc sanatatea unghiilor, mai ales a celor care sunt casante, se rup usor si se ingalbenesc. 
3. Uleiul de masline si uleiul de migdale. Pot fi folosite singure sau in combinatie. Se poate adauga si miere si se folosesc ca tratament pentru unghii in fiecare seara, pana cand aspectul acestora isi recapata naturaletea.
4. Uleiul de ricin. Este unul dintre cele mai des folosite remedii pentru unghii, mai ales daca acestea sunt fragile si deteriorate. Se maseaza unghiile in fiecare seara, pana cand unghiile isi recapata sanatatea.  
5. Ceara de albine. Bunicile noastre o foloseau ca tratament pentru unghii. Aceasta este foarte eficienta in cresterea sanatoasa a unghiilor, dar si pentru rezistenta ei. Iata cum se poate face un tratament din ceara de albine: se topeste o jumatate de lingurita, se amesteca cu ulei de masline si cu un strop de suc de lamaie si se maseaza fiecare unghie. (Sursa: donnamoderna.com)