Povestea pedagogiei Montessori

Imprimare

Montessori este un demers educational care se bazeaza pe observarea nevoilor copiilor din diferite culturi si care se adreseaza copiilor de la nastere pana ajung la varsta adulta. Cu o suta de ani in urma, Maria Montessori si-a dezvoltat sistemul observand felul in care copiii invata lucruri noi in mod natural, crescand intr-un mediu pregatit, si anume in grupuri de copii cu varste diferite: intre 0 si 3 ani, 3-6 ani, 6-9 ani, 9-12 ani si 12-14 ani. Dr. Maria Montessori si-a inceput activitatea pedagogica cu copiii dintr-o institutie de boli mintale, fiind convinsa ca, aplicand metodele potrivite, ii poate schimba in bine. O parte dintre acei copii au facut progrese atat de mari, incat atunci cand i-a dus la teste oficiale i-au depasit pe copiii educati in scoli obisnuite. In acel moment, Montessori si-a dat seama ca sistemul pedagogic obisnuit nu este chiar in regula. De aceea, a inceput cercetarile asupra imbunatatirii pedagogiei.

In anul 1907, ea a fost numita director al unei gradinite cu 50 de copii cu varste cuprinse intre 3 si 6 ani dintr-o mahala a Romei, create de municipalitate pentru ca acestia sa nu stea pe strada. Asa si-a inceput activitatea prima "Casa dei Bambini". Montessori a folosit aceleasi tehnici pe care le incercase deja la clinica, permitandu-le copiilor sa lucreze in mod independent si sa-si aleaga singuri activitatile care li se pareau interesante. Practic, ea s-a lasat "condusa" de copii si a observat cu atentie modul in care invatau si ce materiale pedagogice alegeau. A observat ca, in timp ce copiii lucrau cu materialele, isi dezvoltau foarte mult abilitatile de a se concentra si autodisciplinarea. A creat noi materiale educationale si a renuntat la tot ceea ce era lipsit de interes pentru copii. Apoi a dezvoltat teoriile metodei Montessori, bazandu-se pe observarea cu atentie a lucrurilor pe care copiii insisi le dezvaluiau in privinta necesitatilor lor educationale.
Scopul acestei metode pedagogice este unul foarte ambitios: sa ajute la dezvoltarea copilului pana cand acesta devine un adult complet, care se simte bine in pielea lui, in mediul social in care traieste si in sanul umanitatii ca intreg. In timp ce sistemul de educatie traditional, care este astazi proponderent, pune accentul pe transmiterea anumitor cunostinte, demersul pedagogiei Montessori pune accentul pe a oferi sprijin si un mediu propice dezvoltarii naturale a fiintei umane. Se considera ca, in acest fel, fiinta umana complet dezvoltata este mai dispusa si mai bine pregatita sa invete lucrurile de care are nevoie pentru a deveni un membru activ al societatii, pentru a se integra in viata sociala inconjuratoare. In educatia traditionala se considera ca substanta fiintei umane, dezvoltarea deplina si integrata a caracterului si a personalitatii proprii trebuie inoculata copilului. Rezultatul? Copii plictisiti, suprasolicitati, stresati si o societate cu tot mai multe boli mintale.
La fel cum se intampla cu un secol in urma, astazi educatia este vazuta, in mod corect, ca un mijloc de a evita saracia, inegalitatile sociale, comportamentele antisociale si alte "boli" ale societatii in care traim. Deja de dinainte de nastere, copilul este cel care isi dirijeaza propria dezvoltare. Problema cea mai mare, fundamentala a educatiei traditionale este faptul ca nu i se acorda copilului incredere ca isi poate dirija, conduce singur propria dezvoltare si ca ii poate ghida pe educatorii lui cum sa-l sprijine in acest proces.
Pedagogia Montessori incepe prin intelegerea ca rolul adultului este acela de a ajuta la dezvoltarea, la "imbobocirea" fortelor de dezvoltare innascute ale copilului. Deja din primele momente ale vietii sale copilul este dotat cu puternice energii creative si constructive care dirijeaza formarea gandirii sale si coordonarea corpului sau. Demersul Montessori a fost dezvoltat fara idei preconcepute referitoare la cum ar fi mai bine sa-l ajutam pe copil in "calatoria" sa spre maturitate. Dimpotriva, ideile acestei pedagogii s-au bazat pe observarea copiilor din multe tari si culturi diferite.
Iata mai jos teoriile de baza care au rezultat din aceste observatii:
1. Sunt patru faze de dezvoltare, patru planuri: 0-6 ani, 6-12 ani, 12-18 ani si 18-24 ani. Fiecare dintre ele are anumite obiective: prima, dezvoltarea de sine ca fiinta individuala; a doua, dezvoltarea ca fiinta sociala; a treia, nasterea adultului si gasirea sensului existentei proprii; a patra, consolidarea personalitatii mature si transformarea intr-un explorator specializat. Desavarsirea fiintei umane adulte prespune care fiecare dintre cele patru obiective specifice sa fie atinse.
2. In fiecare dintre aceste faze, copilul si adolescentul au anumite sensibilitati sau ferestre de oportunitati pentru a dobandi o anumita deprindere umana. De exemplu: sensibilitatea care il ghideaza pe copil la dobandirea limbajului, in prima faza, sau sensibilitatea care il ghideaza spre dezvoltarea reperelor morale, in a doua faza.
3. Pe langa aceste sensibilitati specifice diferitelor etape de varsta, fiintele umane au anumite trasaturi care dau fiecarui copil posibilitatea si abilitatea de a se adapta la locul si la timpul sau. Aceste trasaturi, dintre care putem aminti experimentarea, explorarea, ordonarea, manipularea (unor obiecte), imaginatia, repetitia, munca, comunicarea, au fost cruciale in evolutia umanitatii si sunt active in interiorul copilului.
Iata cum raspunde, in mod practic, pedagogia Montessori la acest mod de a vedea dezvoltarea copilului.
Educatia Montessori incearca sa-i asigure copilului un mediu cat mai potrivit cu etapa sa de dezvoltare, care sa-i permita sa raspunda la chemarea interioara a "sensibilitatilor" sale specifice si care sa-i dea libertatea de a actiona in concordanta cu tendintele comportamentale naturale. Acest lucru constituie baza sigura pe care poate fi construit procesul de educare, daca educatia e vazuta ca o metoda de a valorifica la maximum potentialul copilului in toate fatetele personalitatii sale in formare.
Copilul are nevoie de un loc special creat pentru a-si dezvolta sensibilitatile si talentele innascute. Acest loc, numit si “mediu pregatit”, este diferit pentru fiecare dintre cele patru faze de dezvoltare, insa respecta aceleasi principii. Mediul pregatit si rolul invatatorului in clasa fac diferenta intre metoda Montessori si alte metode educationale. De exemplu, activitatile independente inseamna 80% din totalul activitatilor, iar cele ghidate de invatator, 20%. In pedagogia traditional, aceste procente sunt exact invers.
Mediul special le permite copiilor sa-si insuseasca anumite abilitati, cum ar fi gandirea despre relatiile interumane. Modul logic, secvential, in care este constituit acest mediu pune la dispozitia lor structuri ordonate care incita la descoperire: teoremele sunt descoperite, nu prezentate, regulile silabisirii provin din recunoasterea unor modele, nu sunt doar memorate. Fiecare aspect al programei implica inventivitate, creativitate si o analiza facuta cu mare grija.
In procesul de invatare prin metoda Montessori, in fiecare faza, se pune accentul pe faptul ca DE CE si CUM ajunge elevul la ceea ce stie sunt lucruri la fel de importante ca CE stie el.
Pentru a cunoaste materiile si materialele utilizate de metoda Montessori, cel mai bun exemplu este mediul pregatit pentru copiii de 3-6 ani. La aceasta varsta, copilul isi consolideaza formarea eului ca fiinta individuala, proces care incepe inca de la nastere. Mediul este gandit ca un pod, ca o legatura intre mediul de acasa si lumea larga. Montessori a numit acest loc Casa dei Bambini, Casa Copiilor. Primele materiale educationale pe care copiii le intalnesc aici sunt activitatile de "viata practica", respectiv activitati de zi cu zi, care le sunt familiare de acasa: cum sa-si incheie nasturii, cum sa aranjeze o masa, cum sa curete masa etc. Astfel, copiii sunt ajutati sa-si obtina independenta prin dobandirea anumitor aptitudini, dar scopul principal al acestor activitati este de a-i ajuta sa-si dezvolte capacitatea de a se concentra si de a-si coordona miscarile.
Din curriculum-ul destinat acestei varste fac parte si materiile "senzoriale", matematica, limbajul si cultura. Materiile senzoriale sunt adecvate modului in care copilul invata la aceasta varsta, prin simturi, nu prin intelect. Exista materiale pedagogice care rafineaza fiecare simt, prin intermediul unor activitati axate pe o anumita calitate: culoarea, marimea, greutatea, gustul etc. Un exemplu: asa-numitul turn roz este facut din 10 cuburi de marimi diferite. Copilul de 3 ani construieste un turn punand cubul cel mai mare la baza si pe cel mai mic in varf. Acest material accentueaza conceptul de marime, caci cuburile au aceeasi culoare si textura, difera doar prin marime. Alte materiale izoleaza alte concepte: tablite colorate pentru culoare, obiecte geometrice pentru forma etc.
Pe masura ce copilul continua sa exploreze, materialele se combina. Mult mai tarziu, noi aspecte ale acestora ies la iveala. De exemplu, atunci cand studiaza volumul, copilul se poate intoarce la turnul roz, descoperind cum cuburile acestuia cresc progresiv de la un centimetru cub pana la un decimetru cub. La varsta prescolara, cand copilul este bombardat cu informatie senzoriala, aceste materiale il ajuta sa-si ordoneze lumea si sa-i dea un sens, precum si sa-si ascuta perceptia.
Abilitatile de a numara sau de a calcula, de a scrie sau de a citi sunt produse secundare ale timpului petrecut de copil in acest mediu pregatit, nu scopul. Lucrand cu diferite materiale "senzoriale", copilul isi rafineaza perceperea marimii pana in punctul in care doreste sa stie cu cat este mai mare un obiect fata de altul. Matematica decurge in mod natural de aici. Cand copilul ajunge in acest punct, lui trebuie sa-i fie introdus conceptul de numar pentru a-i sustine interesul.
La fel se intampla cu limbajul. Pregatirea subtila pe care o primeste copilul in acest mediu - numeroase cantece, povesti, poezii, controlarea miscarilor mainii in timpul lustruirii unei suprafete - ii permite ca la 4, 5 ani sa inceapa sa citeasca si sa scrie fara efort, de la sine. Metoda Montessori a folosit timp de 100 de ani un foarte eficient sistem, care se bazeaza pe un set format din 26 de simboluri-litera pentru fiecare sunet, confectionate din glaspapir. Copiii de 3 ani vad si simt aceste simboluri, asociindu-le sunetul corespondent, integrand combinatia dintre sunet si simbol prin intermediul a trei simturi diferite
In sfarsit, materialele culturale aduc copilului lumea, animalele, plantele, apoi lumea oamenilor. Ca orice alt lucru oferit copilului la aceasta varsta, materialele sunt gandite sa impresioneze simturile si sunt introduse intr-o anumita ordine: intai lumea, apoi plantele si animalele din ea; intai animalele, apoi mamiferele, pasarile, amfibienii, reptilele si pestii; intai lucrurile concrete (o planta reala), apoi imagini mai abstracte sau cuvintele care descriu acele lucruri.
Toate materialele Montessori sunt concepute pentru a conferi o independenta maxima copilului. Il invita la activitate si il ajuta sa devina independent. Exista forme geometrice solide, colorate, harti tip puzzle, margele colorate si mai multe tije si forme specializate. Toate obiectele sunt pe masura copiilor, inclusiv peria de praf. Materialele sunt aranjate intr-o anumita ordine in sertarele usor accesibile, iar felul in care sunt construite fac ca copilul sa identifice si, in timp, sa corecteze orice eroare. In acest fel, este eliminata necesitatea ca invatatorul sa-i corecteze pe copii, un lucru care este lege in educatia traditionala. In loc de cineva care sa-i judece din exterior, copiii se bazeaza pe judecata impersonala care rezulta din ceea ce simt ei.
Grupurile de copii sunt alcatuite din copii cu varste diferite deoarece peste tot in viata (in familie, in societate), noi, oamenii, interactionam incontinuu cu persoane mai tinere sau mai in varsta decat noi. Copiii din scolile traditionale sunt singurii membri ai societatii grupati pe criteriul varstei. Mediul cu varste diferite este un element important al metodei Montessori. Copiii mai mici din fiecare grup sunt inconjurati, practic, de modele de urmat – copiii mai mari. Iar copiii mai mari se simt responsabili fata de cei mai mici, le arata acestora ce stiu, ceea ce au invatat, sporindu-si astfel increderea de sine. Este o autoeducare. Iar, in loc de competitie, cooperare este "forta conducatoare" in aceste minisocietati.
La fel de important ca mediul fizic inconjurator este modul in care acest mediu functioneaza. Mediul Montessori ii da copilului uneltele de care are nevoie, dar el trebuie sa aiba, de asemenea, libertatea de a le folosi si de a-si manifesta tendinta de a repeta, de a explora si de a manipula. Fiecarui copil i se da libertatea de alegere. Interactiunea copilului cu mediul este mult mai productiva, in sensul dezvoltarii personale atunci cand aceasta interactiune este facuta din dorinta sa proprie si cand se bazeaza pe un interes individual. In pedagogia Montessori, din momentul in care intra in clasa, dimineata, copilul este liber sa-si aleaga activitatile. Unii isi incep ziua cu un suc si o discutie, altii alega sa stea pe scaun si sa nu faca nimic, ci doar sa-si priveasca prietenii in liniste inainte de a alege un grup. Altii vor dori imediat sa atinga literele cu degetele, apoi sa scrie pe tabla cu creta. Aceasta este autoeducarea – libertatea copilului de a raspunde "invatatorului" din interiorul lui si accesul la materiale care ii pot satisface nevoile de dezvoltare, atata timp cat doreste.
In mod aparent paradoxal, libertatea conduce la disciplina. Educatia traditionala considera ca copiii sunt in mod natural dezordonati si ca impulsurile lor de vointa trebuie sa fie inhibate printr-o disciplina exterioara. Se considera ca copiii au nevoie de recompense (stelute, calificative, note) sau de pedepse pentru a se comporta cum trebuie. In pedagogia actuala se merge mai mult pe recompense, desigur, dar problema ramane aceeasi. Iar dorinta copiilor de a coopera cu societatea inconjuratoare se bazeaza mai mult pe notiunea de "trebuie sa fac" decat pe "vreau sa fac".
Pedagogia Montessori ajuta la dezvoltarea vointei copilului. Prin faptul ca el ia decizii si face alegeri de unul singur in mod constant, el invata sa-si asculte impulsurile si interesele. Desigur, mediul inconjurator contine si limite, unele naturale, altele sociale, iar acestea il invata pe copil cum sa-si inhibe anumite impulsuri. In metoda Montessori exista un singur set de materiale. De exemplu, un singur set pentru pictura. Daca un copil doreste sa picteze, iar alt copil picteaza deja, apare o limita naturala pentru impulsul celui dintai.
Pedagogia Montessori are un termen special pentru descrierea procesului prin care anumite trasaturi importante (initiativa, autodisciplina, concentrarea, independenta, dorinta de a face o activitate care are un scop anume etc.) devin manifeste in comportamentul copilului: normalizare. Termenul nu e folosit in sensul unei standardizari, al unui proces in care copilul trebuie sa se conformeze unor reguli, ci descrie procesul unic al dezvoltarii copilului in sensul atingerii unor caracteristici normale ale copilariei. Montessori considera ca acele “probleme” de comportament asociate cu copilaria (cum ar fi egoismul, capriciile, lenea sau lipsa concentrarii) apar doar atunci cand dezvoltarea naturala a copilului este perturbata. Cand copilului i se da libertate intr-un mediu conceput pentru nevoile sale, el va inflori in mod natural, armonios. (Foto: Stock.XCHNG)
Va invitam sa ascultati emisiunea Intalniri Capitale, realizata de Ioana Brusten, pe Bucuresti FM, la care au fost invitate Ligia Stanciu, presedintele Fundatiei Montessori, si Cecilia Caragea.