Marti, 16 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Sanatate si Frumusete Remedii Naturale Portocalele, parfumate, delicioase si revigorante

Portocalele, parfumate, delicioase si revigorante

Email Imprimare

Nimic nu poate fi mai placut, in serile reci de iarna, decat parfumul proaspat al portocalelor. Aromate si exotice, nascute pe meleagurile indepartate ale Chinei si Indiei, portocalele sunt deliciile anotimpului rece, placute la gust, insa cu reale beneficii aduse sanatatii. Pentru ca sezonul rece inseamna valuri de raceli si diferite tipuri de gripe, acest fruct exotic - cu un bogat continut de vitamine A, B si E si C, saruri minerale, acizi organici, dar si alte substante cu rol important in mentinerea sanatatii – reprezinta o adevarata arma de aparare care confera organismului forta necesara pentru a face fata tuturor afectiunilor specifice acestui sezon. Recunoscute si apreciate in special pentru continutul de vitamina C, portocalele, consumate in stare cruda sau sub forma de suc, aduc organismului nu doar un plus de energie, ci si de sanatate.
Unii medici recomanda sucul proaspat (de preferinta facut acasa, nu cel din comert, in care se gasesc aditivi alimentari sau conservanti), pentru copii, atat pentru energizare, cat si pentru sporirea imunitatii, pentru ca in fructul si implicit in sucul proaspat se gasesc minerale esentiale in buna functionare a organismului, precum calciu, magneziu, fier, potasiu sau zinc. Sucul proaspat mai este benefic si in combaterea gripei, a gingivitelor, are rol de tonic general, ajutand la regenerarea celulara si protejand circulatia sanguina, reducand riscurile de accidente vasculare sau afectiunile cardiace.
Cunoscut inca din cele mai vechi timpuri, portocalul apare in limba sanscrita sub denumirea de naru (parfum), apoi, odata cu raspandirea lui in Europa, fructul acestui arbore capata diferite denumiri, orange in engleza, arance in italiana, sinaasappel in olandeza, portocala in romana.
Sa revenim insa la beneficiile pe care fructul portocalului le aduce organismului. Datorita continutului bogat si variat de vitamine si minerale, portocalele sunt adevarate medicamente naturale pentru sustinerea imunitatii, sunt solutia naturala cea mai eficienta, dar si cea mai placuta de a se fortifica si de a se apara impotriva afectiunilor de sezon. Pe langa aceste atribute importante, in fructul portocalului se gasesc antioxidanti, esentiali in anihilarea radicalilor liberi si, implicit, in incetinirea procesului de imbatranire.
Nu degeaba, atat din fruct, cat si din coaja portocalului se extrag substante care intra in componenta unor produse cosmetice de tipul cremelor antirid, a lotiunilor demachiante, a cremelor anticelulita sau a apelor tonice. Din florile de portocal (dar si din cojile acestuia) se extrage un ulei volatil care se foloseste in confectionarea parfumurilor. Tot din coaja de portocale se extrag substante folosite in compozitia unor medicamente cu rol de indepartare a febrei sau de stimulare a activitatii stomacale.
In cazul persoanelor stresate sau nervoase, este benefica infuzia de frunze sau flori, 15 grame la un litru de apa, administrata calda, seara, inainte de culcare. In partea de sud a Italiei se cultiva o specie de portocal, numita si Bergamia Risso, al carui fruct nu este comestibil, insa se foloseste in industria cosmetica, datorita intensitatii parfumului pe care il are. Asadar, fie ca este vara, si ne racorim cu un suc proaspat de portocale, fie ca este iarna, si desfacem portocale raspandind parfumul proaspat si bucurandu-ne de gustul unic, portocalele raman printre cele mai iubite si mai tonice fructe. (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.