Sambata, 19 Sep

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Sanatate si Frumusete Remedii Naturale Cum se realizeaza o reteta de ceai

Cum se realizeaza o reteta de ceai

Email Imprimare

Sorbim zilnic din ceasca de ceai cu increderea ca, odata cu savoarea licorii aburinde, avem parte de un adevarat elixir al sanatatii. Pentru a realiza mereu noi retete de ceai este nevoie de multa munca, de stiinta si - de ce nu? - chiar de o adevarata arta. Despre toate acestea am stat de vorba cu inginerul Radu Moldovan, seful Departamentului de Cercetare al Laboratoarelor Fares Bio Vital din Orastie.

Utilizate de mii de ani si revenite la moda, ceaiurile constituie modalitatea cea mai eficienta de extragere a principiilor active din plante si, spre deosebire de medicamente, nu produc efecte secundare nedorite. O alternativa placuta si putin costisitoare pentru tratarea afectiunilor si fortificarea organismului, ceaiurile reprezinta, in acelasi timp, o bautura extrem de placuta.
Asocierea plantelor intr-o reteta este foarte importanta, deoarece plantele nu se pun la intamplare intr-o reteta, ci exista o adevarata stiinta a asocierii lor. La construirea unei retete se are in vedere asocierea plantelor pentru a se ajunge in final atat la un echilibru din punct de vedere organoleptic, cat si la obtinerea unui produs calitativ si bun din punct de vedere terapeutic, construirea unei retete realizandu-se pe baze stiintifice, pe experienta si prin munca in echipa, spune domnul inginer Radu Moldovan.
Un creator de ceai trebuie sa cunoasca toate plantele utilizate, sa cunoasca gustul fiecareia si apoi sa armonizeze intre ele gusturile tuturor plantelor folosite. Creativitatea conteaza foarte mult... Impresiile gustative create nu trebuie sa intre in opozitie sau sa se anuleze, ci trebuie sa se puna reciproc in valoare, existand anumite raporturi de ordin calitativ care trebuie create intre plante. Trebuie spus insa ca, pe langa gust, sunt foarte importante aspectul si prospetimea plantelor folosite.

Retetele de ceai, intre stiinta si inspiratie
La realizarea unei retete de ceai terapeutic, stiinta trebuie sa completeze inspiratia, deoarece aici se tine cont de actiunea farmacologica a plantei, recomandarile, contraindicatiile, efectele secundare si interactiunile, pentru ca, in final, sa se obtina un bun ceai terapeutic. Astfel, construirea unei retete de ceai este o imbinare intre stiinta si inspiratie, fara a putea delimita foarte clar ariile de acoperire ale celor doua.
La elaborarea unei retete de ceai, in laboratoarele din Orastie, munceste o intreaga echipa formata din medici, farmacisti, chimisti, toti implicandu-se in asocierea corecta a plantelor intr-o reteta, pentru a avea rezultate certe, retetele realizandu-se pe baze stiintifice. Aici, cei aproape 80 de ani de traditie in domeniul plantelor medicinale au facut ca echipa de azi sa fie creativa, inovativa, gandindu-se nu doar la produsele pentru bolile "traditionale", ci si la nevoile omului modern.
Pentru obtinerea unui ceai calitativ, bun terapeutic si cu un gust placut, este nevoie, asadar, de multa munca si documentare, insa nota distincta si originalitatea ceaiului o da inspiratia si experienta.
Un element esential in realizarea unei noi retete il reprezinta, asa cum spuneam, armonizarea gustului diferitelor plante utilizate. Si, la fel ca in industria vinului, si in cea a ceaiului este necesara o anumita expertiza a gustului.

Degustatorii de ceai
Cel mai mare degustator a fost probabil Cai Xiang, nascut in 1012. Exista multe povesti despre acest furnizor de ceai care a devenit apoi guvernator. Se povesteste ca era capabil sa spuna chiar si cand era adaugata doar o cantitate infima dintr-o planta intr-un ceai. Astazi degustatorii de ceai sunt destul de rari... In Romania, nu exista o scoala care sa formeze degustatori de ceaiuri, insa aceasta capacitate se dezvolta in timp, in urma cunostintelor si a experientei acumulate.
Chiar daca la noi in tara nu exista o adevarata cultura a degustarii ceaiului, amatorii trebuie sa afle ca exista cercetatori-creatori de ceaiuri care sunt foarte minutiosi in a respecta proportiile si cantitatile de ingrediente folosite.
Astfel, la finalizarea unei retete de ceai aromat, de exemplu, se fac sedinte de degustare la care participa mai multe persoane, in acest fel realizandu-se validarea gustului. La realizarea unei retete de ceai se tine cont, in primul rand, de preferintele consumatorului, de necesitatile pietei. Apoi, dupa ce produsul ajunge pe piata, se realizeaza diferite studii de satisfactie a consumatorului, pentru a avea in final certitudinea calitatii produsului respectiv.

Povestea ceaiului
Servirea unei cesti de ceai a fost o sursa de fascinatie si de placere inca din cele mai vechi timpuri. Legenda il crediteaza pe imparatul chinez Shen Nung ca fiind descoperitorul ceaiului. Un om pretentios, obisnuit sa bea doar apa fiarta, convins ca astfel va fi ferit de toate bolile, imparatul a cerut intr-o zi slujitorilor sa-i fiarba apa. Acestia au facut focul folosind lemnele unui tufis de camelii din apropiere. Luate de vant, cateva din frunzele plantei au cazut in apa care fierbea. Atentia imparatului a fost atrasa imediat de aroma care se raspandea din ceasca. Fiind captivat de gustul si prospetimea bauturii, imparatul a stiut imediat ca a descoperit ceva de o mare importanta.
In esenta sa, servirea ceaiului reprezinta expresia aspectelor fundamentale ale culturii japoneze. Numele de chanoyu este cunoscut ca avand semnificatia de ceremonia japoneza a ceaiului, desi, tradus exact, inseamna, de fapt, apa fierbinte pentru ceai. Se considera ca servirea ceaiului este o "arta", este o "cale spirituala", un mod de disciplinare a sufletului omenesc. Esenta ceremonialului este de natura spirituala si presupune o anumita stare sufleteasca din partea consumatorului.
Chiar daca nimic nu pare mai traditional decat o cesca de ceai, moda se face simtita si in acest domeniu...

Ceaiurile la moda
Retetele de ceai trebuie sa tina cont si de necesitatile consumatorului, de cerintele diversificate de pe piata, care, uneori, sunt si in functie de "moda". Insa tocmai acesta este secretul produselor de succes, pentru ca daca este vorba de un produs de calitate, care are o personalitate unica, acesta rezista pe piata, chiar daca "moda" a trecut.
Pentru a putea realiza noi retete de valoare ai nevoie, in primul rand, de o intreaga diversitate de plante de valoare. La Orastie se lucreaza cu zeci de specii de plante medicinale, care cresc atat in flora spontana, cat si in culturi, cu specii de plante atat de pe teritoriul tarii noastre, cat si cu plante din import, iar cunoasterea spectrului larg de plante ne este necesara pentru a delimita clar plantele eficiente de cele mai putin eficiente, plantele toxice de cele utile, toate aceste aspecte fiind importante pentru a utiliza in produsele noastre doar acele plante care au un real efect si care nu pun in pericol siguranta consumatorului, spune Radu Moldovan, un adevarat maestru al ceaiului.
Plantele au principii active diferite si, de asemenea, substante aromatice diferite. La asocierea plantelor intr-o reteta se tine cont de "personalitatea" fiecarei plante in parte, incercandu-se realizarea unei simbioze favorabile asocierii plantelor, respectiv a gustului final, fara insa sa a fi neglijat efectul terapeutic al ceaiului.
Ceaiurile se prepara din diverse parti de planta sau amestecuri de plante medicinale, utilizand ca solvent apa, preferabil dedurizata. In apa se dizolva insa numai substantele active, hidrosolubile, la un pH apropiat de cel neutru; de aceea, in unele cazuri se recomanda alcalinizarea usoara a apei cu bicarbonat de sodiu sau acidifierea cu acid citric, pentru corectarea gustului. La unele ceaiuri terapeutice putand avea in compozitie plante mai amare, gustul neplacut se poate corecta prin indulcire, dupa gust, cu zahar sau miere.

Plantele de leac
Exista mai multe conditii ce trebuie indeplinite pentru ca o planta sa fie de calitate si sa aiba efectul dorit. Astfel, in primul rand, la recoltare, trebuie sa se cunoasca foarte bine specia, astfel incat sa nu se confunde cu una toxica. Daca aveti dubii privind identificarea plantei, sfatul nostru este de a nu utiliza produsul respectiv; numeroase cazuri de intoxicatie sunt cauzate de astfel de erori in identificarea plantei. De asemenea, plantele trebuie sa fie culese din anumite zone nepoluate sau sa fie cultivate in arealuri nepoluate. Acest lucru se controleaza cel mai bine prin cultivarea plantelor medicinale, adica prin folosirea plantelor medicinale din culturi, si nu din flora spontana. In zona Muntilor Orastiei exista peste 200 hectare in zone nepoluate cultivate cu plante medicinale. Plantele trebuie recoltate in momentul optim cand continutul in substante active este cel maxim. Continutul in principii active poate fi influentat de altitudine, tipul de pamant, gradul de umiditate, si chiar ora zilei de recoltare. Plantele trebuie prelucrate corect, astfel incat nivelul de substante active sa se mentina si in plantele uscate.

 



Universul ceaiului, intre traditie si inovatie
O noua reteta de ceai este, asa cum spuneam, rezultatul unei munci de echipa in care lucreaza farmacisti, medici, chimisti... La crearea unei retete de ceai, farmacistul isi pune in aplicare cunostintele de farmacologie, are rol in stabilirea actiunii farmacologice a produsului respectiv, in stabilirea dozelor de plante utilizate si, practic, in validarea finala a produsului, pe cand chimistul realizeaza analizele de laborator si stabileste buletinele de analiza a plantelor materie prima si produs finit, in urma analizelor fizico-chimice, cromatografice, a continutului in principii active. Laboratoarele din Orastie, pe langa medicii angajati, colaboreaza si cu alti medici consacrati din tara, acestia implicandu-se atat in stabilirea plantelor si dozelor de planta care intra intr-o reteta, stabilind cu exactitate spectrul de afectiuni urmarit prin produsul respectiv, cat si in stabilirea ulterioara a eventualelor contraindicatii, efecte secundare si interactiuni, efecte adverse, doza zilnica, durata unei cure. De asemenea, impreuna cu medicii colaboratori, s-a inceput realizarea unor studii clinice, pentru a avea garantia eficacitatii ceaiurilor realizate. Folosim feedback-ul pietei pentru adaptarea viitoarelor strategii de promovare si patrunderea pe noi nise de piata si pentru a cunoaste mai bine nevoile consumatorului si, ulterior, in satisfacerea nevoilor sale, prin creearea de produse eficiente, de calitate, pentru o patura cat mai larga de consumatori, produse care imbina intr-un mod cat mai util raportul calitate-pret, spune Radu Moldovan.
Pentru a lansa pe piata un nou produs este evident nevoie si de un nou ambalaj, dar si de un nou nume. In general, se urmareste ca denumirea ceaiului sa fie cat mai sugestiva, astfel incat consumatorului sa asocieze cat mai usor denumirea produsului cu afectiunea suferita.
Chiar daca si in privinta ceaiurilor, moda are un cuvant destul de greu, retetele traditionale de ceai au ramas totusi in actualitate. De exemplu, chiar si astazi se mai produc ceaiuri dupa retetele originale ale farmacistului Andrei Farago, fondatorul laboratoarelor din Orastie, retete ce se dovedesc si astazi de mare actualitate atat prin compozitie, cat si prin paleta de afectiuni carora li se adreseaza. Dozele de planta folosite in aceste ceaiuri sunt indelung studiate. Doar in aparenta ele sunt niste retete simple, insa tocmai aceasta simplitate a retetelor, castigata in ani buni de experienta, asigura valoarea terapeutica a acestora.

Andrei Farago - un farmacist de renume
Farmacist de renume in perioada interbelica, Andrei Farago a avut inca de la inceputul carierei preocupari legate de cultura plantelor medicinale in sistem organizat, el infiintand Cooperativa Digitalis - Prima Cooperativa pentru cultivarea plantelor medicinale din Romania. De asemenea, a fost preocupat si de studiul plantelor medicinale si a intrebuintarii lor in fitoterapie. Farago a trait o viata de om cu pasiunea si credinta nestramutata in binefacerile plantelor medicinale, iar motto-ul care i-a calauzit intreaga viata si cariera este: Domnul lasa sa creasca leacurile din pamant, iar un om cu minte nu trebuie sa le nesocoteasca. La Orastie traditia impusa de acesta continua si astazi... (Cecilia Caragea)

Comentarii (2)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.