Sfecla, minunea rosie

Imprimare

Deseori, se spune ca stramosii nostri erau mai sanatosi decat noi. Ganditi-va la alimentatia simpla si naturala! Poate e in stransa legatura cu secretul longevitatii. M-am gandit, dragii mei prieteni Dacic Cool, sa va vorbesc despre o leguma minune cunoscuta din timpuri stravechi ca aliment si medicament, cu un gust dulceag si o culoare care iti imbie vazul, sfecla rosie. Cel mai adesea, am auzit despre sfecla rosie ca regleaza tensiunea arteriala. Dar are si alte numeroase beneficii.
Sfecla rosie are efecte antitumorale, este nemaipomenita in leucemie sau cancerul de colon. Gratie continutului ridicat de vitamine, minerale si fibre, stimuleaza sistemul imunitar, energizeaza organismul, il echilibreaza si reduce procesul de imbatranire. Este indicata in perioada de sarcina, previne malformatiile pe care le-ar putea suferi copilul in faza intrauterina. De asemenea, protejeaza si detoxifiaza ficatul. Fibrele alimentare continute de sfecla rosie deblocheaza tranzitul intestinal si elimina toxinele din colon, fiind indicata in constipatie.
Sucul de sfecla rosie, fiind puternic alcalin, este indicat in gastrita hiperacida, in prevenirea si calmarea arsurilor gastrice. Pentru a imbunatati gustul sucului de sfecla rosie, se poate combina cu suc de morcovi sau de mere. Insa un consum exagerat, de peste 400 ml suc de sfecla, poate conduce la paralizia temporara a corzilor vocale. Sfecla rosie este contraindicata diabeticilor, datorita continutului mare de zahar. De asemenea, trebuie folosita cu precautie de catre cei care au pietre la rinichi.
Sfecla rosie nu ingrasa, are putine calorii, chiar daca este dulce. Este una dintre legumele care pot fi consumate proaspete si iarna. Este rezistenta, poate fi pastrata in pivnite sau camari. Daca aveti spatiu, indicata ar fi pastrarea in lazi din lemn cu nisip umezit. In general, aceasta leguma este tolerata foarte bine de organismul uman in orice stare a ei: cruda, fiarta, coapta, murata. Pentru ca se numara printre putinele legume care nu isi pierd proprietatile prin gatire, sfecla rosie este preferata nutritionistilor. Poate fi consumata atat sub forma de suc, cat si sub forma de salata sau chiar ciorba sau bors. Preferata mea este o reteta a copilariei, salata de sfecla rosie cu hrean.
Sfecla si hreanul se dau prin razatoare, se pune hrean un sfert din cantitatea de sfecla. Se adauga sare, ulei si otet, dupa gust. Se pune in borcane, inchise ermetic. O putem folosi ca salata la friptura, este o alternativa foarte buna pe timp de iarna. Pentru o masa sanatoasa, aveti grija ce cumparati. Mergeti mai des la piata. Puneti in sacosa si o sfecla rosie. Nu veti regreta! (Aglaea Ciubotaru, Foto: Stock.XCHNG)

atl-service.kiev.ua/
http://www.senordecor.com.ua/