Totul despre veninul de albine

Imprimare

Cititorul nostru fidel Ioan Marcus din Aiud ne-a trimis o veritabila sinteza a intrebuintarilor veninului de albine pentru sanatate. Desigur, alaturi de informatiile stiintifice si medicale, domnia sa ne-a oferit reteta originala a unui unguent antireumatic complex si reteta unei alifii antireumatice.
Intepaturile albinelor reprezinta un act reflex de autoaparare si se materializeaza prin folosirea organului specializat pentru functia de aparare, format din partea vulneranta cu punga de venin, partea motoare si glandele secretoare de venin. Cantitatea pe care o poate elimina la o intepatura o albina cu glanda de venin dezvoltata este de circa 0,3 mg de venin lichid, corespunzand la circa 0,1 mg substanta uscata. Cantitatea de venin e determinata de varsta albinei, de hrana si de sezon.

Cantitatea maxima de venin se obtine de la albinele in varsta de 15-20 de zile, dupa care glandele secretoare degenereaza treptat. In general, se afirma ca, odata folosita, rezerva de venin nu se mai reface. Alte cercetari mentioneaza ca, dimpotriva, dupa eliminarea prin intepare rezerva de venin a albinelor se reface, insa cu conditia ca integritatea organului specializat sa nu fie deteriorata.
Biologia secretiei de venin are particularitatile ei, cantitatea de venin variind de la o specie la alta, de la o populatie la alta si chiar de la un individ la altul, atingand o cantitate maxima secretata de circa 0,3 mg/insecta. Numeroasele cercetari efectuate pana in prezent arata ca veninul de albine are o structura complexa, continand atat substante de natura organica, cat si substante anorganice, care ii confera proprietati particulare, specifice.

Proprietatile fizice ale veninului de albine
Veninul de albine se caracterizeaza prin urmatoarele proprietati fizice: este un lichid dens, transparent (incolor), cu miros particular, intepator, gust amarui-acid, astringent, arzator si are insusirea de a cristaliza intr-un interval scurt de timp.
Proprietatile organoleptice si fizico-chimice ale veninului de albine cristalizat sunt urmatoarele:
- Aspect – masa pulverulenta omogena
- Culoare – alb-mat, usor cenusiu
- Consistenta – pulbere afanata
- Miros – iritant, caracteristic
- Gust – intepator, amar
- Puritate – fara impuritati

Compozitia chimica a veninului de albine
Veninul de albine contine 46,36% carbon, 7,56% hidrogen si 13,30% azot si e compus din proteine, enzime, hormoni, saruri minerale, uleiuri eterice si alte substante volatile. Greutatea specifica a veninului este de 1,131, iar reactia lui este acida, avand un pH de 4,5 - 5,5. Precipita in mediu alcalin. Veninul de albine are o compozitie complexa, iar principalul sau component e format din substante proteice active, in procent de pana la 75% din veninul uscat. Proteina activa cuprinde, la randul ei, 3 fractii: melitina, fosfolipaza si hialuronidaza. Din cele 8 fractii albuminoide existente, numai doua prezinta importanta.
Melitina e cea mai importanta, fiind si cea mai activa. Aceasta fractie dizolva eritrocitele, degajeaza histamina si serotonina, scurteaza fibrele musculare netede si striate, scade presiunea sanguina si ritmul respirator, blocheaza sincopele nervoase periferice si centrale etc. Este alcalina (pH 11) si are in componenta 13 aminoacizi: glicocol, alanina, valina, leucina, izoleucina, serina, treonina, uzina, arginina, triptofan, prolina, acid aspartic si acid glutamic. Are actiune toxica. A doua fractie e alcatuita din fermentii hialuronidazei si fosfolipazei A. Are in componenta 18 aminoacizi, respectiv cei mentionati la fractia anterioara plus tirozina, cistina, metionina, fenilalanina si histamina. Fosfolipaza A lezioneaza celulele, provoaca senzatia de durere si prezinta efecte toxice, sinergice cu melitina. Hialuronidaza hidrolizeaza tesuturile vecine si este denumita factor dispersant deoarece contribuie la raspandirea veninului in tesut si intensifica reactia locala. Aceasta fractie nu are actiune toxica.
Histamina din veninul de albine are rolul de a provoca in organism senzatia de mancarime si durere si umflarea locului intepat. Actioneaza cu intensitate asupra musculaturii netede, aparatului cardiovascular si a glandelor exocrine. Sub actiunea ei creste tonusul si peristaltismul musculaturii netede, ajungandu-se chiar la spasme intestinale. Pot aparea crize asmatiforme si poate stimula secretia salivara, lacrimara, bronsica, pancreatica si gastrica. Fosfolipaza este implicata in reactiile alergice. In compozitia veninului s-au mai identificat si o serie de aminoacizi liberi, acizi nucleici, grasimi, acizi volatili, acestia din urma pierzandu-se in cea mai mare parte prin uscare (acidul formic, acidul clorhidric si acidul ortofosforic). Cea de-a treia fractie proteica reprezinta 3% din veninul brut si nu este activa.
Veninul de albine contine, de asemenea, lipide, in special din grupa sterinilor, hidrocarbonati, acizi (formic, clorhidric, ortofosforic) si baze. Dintre substantele minerale, veninul contine calciu, magneziu, mangan, fosfor (sub forma de componenti organici ai acidului fosforic), sulf (numai sub forma de derivati organici) si cupru. In cenusa s-au gasit calciu 0,26%, magneziu 0,49% si fosfor 0,42%
In contact cu aerul la temperatura camerei se elibereaza componentii sai volatili si cristalizeaza in cristale de culoare alb-cenusie, cu miros caracteristic si gust astringent. Este solubil in apa si insolubil in sulfat de amoniu si mai greu solubil in alcool de 60°. Este solubil in solutii acide si precipita partial in cele alcaline, precipitatul dizolvandu-se la un pH acid. Solutia apoasa de venin precipita prin incalzire la 90-100°C, iar proteinele revin la starea initiala in mediu acid.
Veninul de albine este termorezistent. Astfel, la temperaturi joase, sub 0°C, isi pastreaza valabilitatea terapeutica vreme indelungata, iar la temperatura camerei in stare cristalizata se poate pastra mai multi ani fara a-si pierde proprietatile curative. Este rezistent la acizi si baze. Sub influenta unor bacterii si fermenti alimentari, veninul de albine isi pierde eficienta. Deoarece in contact cu mucoasele produce iritatie, se va evita, pe durata manipularii, ducerea mainii la nas si ochi. Natura complexa a veninului trebuie pusa pe seama marii diversitati de insecte si vertebrate pradatoare care pot ataca familia de albine.
La om, reactiile la picatura de venin sunt de trei feluri: locale, sistemice si anafilactice. In primul caz de reactie, umflatura locala se extinde in timp de cateva ore, iar locul intepat poate fi rosu, cald si sensibil timp de 2-3 zile. O reactie sistemica se petrece in cateva minute dupa intepatura si poate provoca o eruptie generala, tulburari respiratorii, greata, vomismente, dureri abdominale si sincope. In reactia anafilactica, simptomele se manifesta la cateva secunde dupa intepare si comporta dificultati respiratorii, confuzii mentale, vomismente, un soc de tensiune sanguina, care poate conduce la pierderea cunostintei si chiar la moartea prin colaps respirator si circulator. In general, se poate crea o oarecare rezistenta la intepaturile albinelor; totusi, reactiile la acestea pot deveni, pe neasteptate, dintr-o cauza sau alta, foarte intense. Cei care sunt foarte sensibili pot muri dintr-o singura intepatura de albina. Pe de alta parte, un om a inregistrat 2.243 de intepaturi si a supravietuit.

Falsificarea veninului de albine
Veninul de albine poate fi falsificat cu orice pulbere de culoare alba solubila in apa. Albusul de ou crud uscat si macinat sub forma de pulbere fina cu structura cristalina, alba stralucitoare, poate imita foarte bine veninul de albine. Aceasta falsificare se recunoaste astfel: in solutie apoasa 1% are tenta opalescenta, iar prin incalzirea acesteia se formeaza flocoane mici care la adaugare de clorura de sodiu se aglomereaza sub forma de coaguli, asemanator cu albusul de ou fiert. Solutia are un pH alcalin, depasind cu mult valoarea maxima de 5,5. Laptele praf adaugat veninului da o solutie apoasa cu aspect opalescent sau chiar lactescent. Prin adaugarea unor picaturi de acid clorhidric solutie 30% si incalzire se formeaza flocoane care ulterior tind sa se aglomereze.
Faina de cereale sau amidonul ca atare din venin se pune in evidenta in urma tratarii cu solutie de iod, cand apare culoarea albastra. La examenul microscopic al sedimentului, in lumina polarizata, se constata numeroase granule de amidon. Carbonatul, bicarbonatul sau alta pulbere alcalina din veninul de albine se pun in evidenta prin tratarea acestuia cu o picatura de acid clorhidric solutie 30%, aceasta producand o efervescenta puternica. Reactia solutiei 1% este alcalina, pH-ul avand valori mari, de peste 8. Clorura de sodiu adaugata in venin se poate identifica cu ajutorul azotatului de argint solutie 0,1 n in prezenta cromatului de potasiu. Daca produsul nu este impurificat, atunci apare in solutie culoarea caramizie, iar daca falsul s-a produs, solutia ramane galbena. Zaharurile direct reducatoare, cum ar fi glucoza, fructoza, lactoza, cat si cele nereducatoare, ca zaharoza, se pot pune in evidenta usor prin reactia Fehling. In cazul prezentei zaharurilor apare un precipitat rosu caramiziu de oxid cupros. Orientativ, decelarea zaharurilor se poate face topind cateva cristale de venin la flacara, pe spatula metalica. Daca apar aspectul si mirosul de caramel, inseamna ca veninul e falsificat cu zaharuri.

Recoltarea veninului de albine
Cantitatea de venin pe care o poate elibera o albina in momentul inteparii este de 0,3 mg venin lichid, adica 0,1 mg substanta uscata. Dupa cum am spus mai sus, secretia veninului este determinata de varsta albinelor, de cantitatea si calitatea hranei si de sezon. In momentul ecloziunii, albinele nu au venin, la 6 zile au circa 0,15 mg, la 11 zile, 0,21 mg, iar la 15 zile, 0,3 mg venin lichid, respectiv 0,05 mg, 0,07 mg si 0,1 mg substanta uscata.
Cantitatea maxima de venin este secretata de albinele in varsta de 15-20 de zile, varsta dupa care secretia glandelor incepe sa scada. Cantitatea de venin obtinuta de la albinele de primavara, cand resursele polinifere sunt bogate, este mai mare decat la generatiile de vara si toamna. Obtinerea veninului se poate face prin mai multe metode, dar, avand in vedere numarul extrem de mare al albinelor necesare pentru producerea unui gram de venin, nu toate au eficienta maxima. Recoltarea se face prin narcotizarea albinelor, fie prin inteparea unor membrane, fie cu ajutorul unor dispozitive electrice speciale instalate la urdinis.
Metoda narcotizarii consta in introducerea albinelor intr-un vas de sticla, peste care se asaza o hartie de filtru umectata cu eter. Albinele depun veninul pe peretii vasului, de unde se recupereaza prin spalare, filtrare si evaporare, astfel ca se obtine venin sub forma de precipitat. Dupa ce isi revin, albinele sunt redate familiei. Prin folosirea acestei metode, de la 1.000 de albine se obtin aproximativ 50-57 mg venin. Metoda prezinta dezavantajul ca veninul obtinut este impurificat cu diferite materii ce se afla pe corpul albinelor; in plus, randamentul este relativ scazut.
Metoda recoltarii individuale a veninului se face intr-un vas cu apa distilata, pe a carui gura se leaga o membrana subtire de piele, pe care se aplica albinele in scopul de a intepa. In urma acestei operatiuni, veninul se scurge in apa distilata, de unde prin fierbere si evaporare se recupereaza sub forma unui precipitat. Metoda este foarte greoaie, dar prezinta avantajul ca permite obtinerea veninului pur.
A treia metoda presupune instalarea la urdinis a unor dispozitive speciale care produc asupra albinelor un soc electric. Aparatura pentru recoltarea veninului se compune din: generator de impulsuri, sursa electrica, grila de excitatie cu caseta colectoare de venin si conductorii de legatura. Generatorul de impulsuri e un aparat electronic alimentat la o sursa de energie de 9-12 V, care produce impulsuri electromagnetice optime pentru declansarea actului de intepare si eliberarea veninului. Declansarea instinctului de intepare se realizeaza prin impulsuri electrice cu unda complexa ce are amplitudinea pozitiva de 45 V pe o perioada de 1,5 microsecunde, succedate instantaneu de o amplitudine negativa de 37 V, timp de 7 microsecunde.
Frecventa impulsului este de 58 Hz. Impulsurile sunt ciclice, sub forma de serii, cu pauza intre serii de 3 sau 6 secunde. Contactul uneia sau a doua albine cu firele grilei provoaca instantaneu reactia de intepare. Alarma data de primele albine produce un efect de avalansa in urma caruia in 1-2 minute un numar mare de albine se aduna pe grila si inteapa membrana, iar reactia lor inceteaza la scurt timp dupa intreruperea semnalului stimul. Grila de excitatie este constituita dintr-o retea de fire paralele neizolate cu grosimea de 0,5-0,6 mm, distantate intre ele la 4,5-5 mm. Cadrul grilei pe care se desfasoara reteaua este executat in doua variante.
La prima varianta, cadrul e format din doua piese din material plastic, fixate prin intermediul a doua tije metalice, desfasurarea retelei de conductori realizandu-se pe o singura fata. Cealalta varianta este sub forma unei rame din lemn cu dimensiunile ramei de magazin, pentru a putea fi folosita in toate celelalte tipuri de stupi, desfasurarea firelor retelei facandu-se pe ambele fete. Caseta colectoare de venin se plaseaza sub reteaua de fire si prezinta ca suport o placa de sticla peste care se asaza o membrana din plutex (latex), care este usor penetrabila si nu retine acul albinei. Conductorii pentru racordare asigura legatura intre generatorul de impulsuri si grilele colectoare montate la stupi (la urdinis, pe scandura de zbor, in pozitie orizontala, cu pelicula in sus).
Recoltarea veninului se poate face numai in timpul sezonului activ, din aprilie pana in septembrie, si numai de la familii puternice. In cursul unei zile, o familie de albine se poate supune unui ciclu de 4 excitari a 30 de minute, cu pauze intre ele de 60 de minute. Repetarea recoltarii se poate face de la aceeasi familie dupa 48 de ore. Casetele de colectare raman montate in grila pana la saturarea cu venin (8-10 recoltari). Dupa ultima recoltare, casetele sunt pastrate intr-o incapere minimum 72 de ore, pentru ca veninul de sub pelicula sa cristalizeze complet, si abia dupa aceea se procedeaza la desprinderea peliculei si razuirea veninului. Trebuie mentionat faptul ca recoltarea veninului nu influenteaza negativ nici organismul albinelor, nici activitatea acestora. Deoarece pe timpul recoltarii veninului se produce o irascibilizare extrem de mare a albinelor, care persista pana la 6 zile dupa efectuarea extractiei, si deoarece veninul este foarte toxic, se vor lua masuri severe de protectia muncii. Ambalarea veninului se face in recipiente cu dop rodat, inchise la culoare, si se pastreaza pana in momentul livrarii la temperatura camerei, in conditii de umiditate normala.

Insusirile terapeutice ale veninului de albine
Veninul de albine este un produs biologic propriu al albinei si nu intra in randul principiilor active transmise de plante. Componentele sale actioneaza, pe de o parte, ca inhibitoare ale sistemului nervos, iar pe de alta parte, ca stimulente ale inimii si ale glandelor cortico-suprarenale. Prin stimularea producerii de cortizon, veninul de albine actioneaza in tratarea afectiunilor reumatismale, mai cu seama in artrite. Administrat direct sau pe cale parentala (injectii), singur sau in asociere cu corticoizi, veninul de albine este cunoscut si utilizat astazi ca un factor activ in tratarea acestor afectiuni, iar prin combinarea mai multor metode sau tehnici curative se poate utiliza in combaterea si altor afectiuni, cum ar fi: poliartrite infectioase nespecifice si spondilartroze deformate; boli ale sistemului nervos periferic: lumbago, sciatica, nevralgii de trigemen si de facial, nevralgii intercostale, pareze si hemiplegii; boli vasculare: tromboflebita, endarterita, scleroza vaselor sanguine ale membrelor; guta, tireotoxicoza si astmul bronsic; reumatismul poliarticular, muscular si cardiac; boli de piele: ulcere trofice, fistule si plagi atone; boli oculare: irita si iridocilita.
In general, se poate spune ca veninul de albine, administrat in doze mici, repetate, prin compozitia sa foarte complexa, stimuleaza reactivitatea nervoasa si umorala a intregului organism, marindu-i capacitatea de aparare impotriva infectiilor, marind reactivitatea sistemului conjunctiv, favorizand Ieucocitoza si permeabilizand o serie de tesuturi sclerozate. Cu toate acestea, utilizarea lui se va face numai cu avizul medicilor reumatologi si cardiologi, specializati in apiterapie. Nu se vor trata cu preparate pe baza de venin bolnavii de diabet, de ficat si pancreas, cu afectiuni cardiovasculare de tipul infarctului miocardic, endocardite si miocardite, ateroscleroza avansata, cei cu nefrita si nefroza, cei cu tuberculoza, sifilis si bruceloza, cei cu epilepsie, encefalite si gravidele.

Aplicarea de unguente si creme pe baza de venin de albine
La noi in tara au fost puse la punct, la inceputul anilor 1980, doua formule ale produsului Apireven (unguent si liniment), care au fost utilizate in tratamentul poliartritei. Rezultatele aplicarii locale au condus la reducerea durerilor musculare, durerilor sciatice, neuromialgiilor si durerilor nervilor intercostali si bronsici. Cazuri de flebite si tromboflebite tratate cu venin de albine in aplicatii locale au inregistrat o crestere a temperaturii pielii, cu o modificare a circulatiei sanguine. Rezultate foarte bune se pot obtine in toate cazurile de afectare a nervului sciatic si in cele cu dureri de origine nervoasa sau musculara. In afectiunile cronice de inflamare a nervilor, veninul de albine ofera rezultate foarte bune, care se manifesta prin incetarea durerilor si printr-o recuperare partiala a miscarii. Combinarea terapiei cu venin de albine cu o terapie orala vitaminica conduce la obtinerea unor efecte analgezice la pacientii dependenti de cortizon ce sufera de poliartrita reumatoida.
Sub forma de unguent, veninul de albine se aplica timp de 4-5 zile, dupa care se face o pauza de 2, 3 zile. Apoi tratamentul este reluat. Veninul de albine este un exemplu clasic al principiului homeopatic care spune ca o substanta care produce simptomele unei boli este un medicament (leac) pentru respectiva boala. Bolile reumatice au ca rezultat edemul, durerea si inflamatia. O intepatura de albina produce aceleasi simptome. Veninul de albine stimuleaza sistemul imunitar pe axul hipotalamus – hipofiza – glande suprarenale. Efectul terapeutic este stimulant, si nu de supresie, total contrar efectelor multor altor  medicamente.

Preparate din venin pur de albine (Apis Venenum Purum): unguent, liniment, tinctura, pirule
Apireven unguent antireumatic din venin de albine
Compozitie: Rp. 0,015 g (15 mg) venin de albine, 1 g nicotinat de metil, 3 g camfor, 3 g extract fluid de ardei iute, 2 g extract pro oleum hyosciami decemplex (ulei de maselarita), 100 g baza de unguent. Liniment continand venin de albine 0,0015 g (1,5 mg), nicotinat de metil 0,5 g, camfor 3 g, extract fluid de Capsici 3 g, extract pro balsam Tranguillee decemplex 3 g, baza de emulsie 100 g (flacon cu 40 g). (Linimentul este un preparat farmaceutic lichid onctuos.) Daca se prepara dintr-un gram de venin unguentul Apireven, atunci este nevoie de 7 kg unguent de baza.
Calcul: 0,015 g (15 mg) venin x 70 = 1,05 g (1.050 mg) venin de albine, 100 g unguent de baza x 70 = 7.000 g (7 kg) unguent de baza.
Actiune terapeutica: veninul de albine este utilizat cu bune rezultate in tratamentul reumatismului acut si cronic, al durerilor reumatismale, musculare si articulare. Alaturi de celelalte componente cu actiune revulsiva, veninul de albine produce o crestere a temperaturii cutanate, intensifica irigarea sanguina pana in profunzimea muschiului, corectand lipsa de oxigen din zona dureroasa si avand in acelasi timp o importanta actiune antiinflamatoare. Produsele algogene ale metabolismului sunt eliminate si, drept urmare, durerile dispar rapid.
Indicatii: artrita, degeraturi, dureri articulare, dureri musculare, dureri reumatismale, guta, inflamatii articulare, lumbago, nevralgie postherpetica, nevralgii, psoriazis, sciatica. Se poate folosi si pentru masajul sportivilor.
Mod de administrare: unguentul Apireven se aplica pe zonele dureroase, pe articulatiile bolnave sau in apropierea acestora. In functie de suprafata care trebuie tratata, se aplica 1-3 cm de unguent, care se intinde si se lasa in repaus 2-5 minute. Dupa aceea, zona se frectioneaza bine si se acopera zona afectata, pentru a pastra caldura. Frictionarea se repeta seara, cu aceeasi cantitate de unguent. In ziua urmatoare se dubleaza cantitatea de unguent si se repeta frictionarea de 1, 2 ori pe zi. Dupa fiecare tratament se recomanda spalarea mainilor cu apa si sapun, pentru a se evita aparitia iritatiilor la nivelul ochilor si al mucoaselor. Dupa 4 zile de tratament se recomanda o pauza de 1 zi.
Pentru gonartroza algica se prepara un unguent: 3 mg (0,003 g) venin de albine incorporat in 100 g unguent de baza. Daca se prepara 500 g de unguent, atunci se folosesc 30 mg (0,03 g) venin de albine.
Calcul: 100 g unguent de baza x 5 = 500 g unguent, 3 mg (0,003 g) venin de albine x 5 = 15 mg (0,015 g) venin de albine. Daca se foloseste la prepararea unguentului 1 g venin de albine, atunci este nevoie de 35.000 g (35 kg) unguent de baza.
Calcul: 100 g unguent de baza x 350 = 35.000 g, 3 mg (0,003 g) venin de albine x 350 = 1050 mg (1,05 g) venin de albine.
Pentru artita, artrita deformata, artita reumatica (poliartrita infectioasa si reumatica): 0,015 g (15 mg, 0,015%) venin de albine pulbere, 3 g (3%) ulei de terebentina, 3 g (3%) camfor, 6 g (6%) salicilat de metil incorporat in 100 g baza de unguent.
Prepararea unguentului cu ser fiziologic: Se prepara unguentul in felul urmator: 0,1 g (100 mg) venin de albine uscat se amesteca intr-o sticluta sterilizata cu 1 ml ser fiziologic. Aceasta solutie se incorporeaza in 200 g unguent de baza, care patrunde usor in piele.
In 100 g unguent de baza se pun doar 0,05 g (50 mg) venin de albine uscate.
Calcul: 200 g unguent de baza : 2 = 100 g unguent de baza, 0,1 g (100 mg) venin uscat : 2 = 0,05 g (50 mg) venin de albine uscat.
Daca se prepara 1000 g (1 kg) unguent cu venin de albine uscat, se folosesc 0,5 g (500 mg) venin de albine uscat.
Calcul: 200 g unguent de baza x 5 = 1000 g (1 kg) unguent de baza, 0,1 g (100 mg) venin de albine uscat x 5 = 0,5 g (500 mg) venin de albine uscat. Daca se foloseste la prepararea unguentului 1 g (1000 mg) venin de albine uscat, atunci e nevoie de 2000 g (2 kg) unguent de baza.
Calcul: 200 g unguent de baza x 10 = 2000 g (2 kg), 0,1 g (100 mg) venin de albine uscat x 10 = 1 g (1000 mg) venin.

Veninul de albine in produse de baza (homeopatice)
Albinele au acest component, veninul, pentru apararea coloniei. In produse, veninul e utilizat si procesat in trei forme diferite: Apis mellifica, Apis virus sau veninul de albine, Apis venenum purum sau veninul pur de albine.
Apis mellifica este o tinctura obtinuta prin punerea unui numar de albine intr-o sticla curata cu dop, dupa care ele sunt iritate. Este adaugata o cantitate specifica de solvent, iar amestecul va fi lasat sa macereze timp de 8-10 zile, amestecandu-se de doua ori pe zi. Solutia va fi apoi filtrata si strecurata. Taria tincturii difera in functie de varsta albinelor, sezonul in care au fost obtinute, sursele de nectar si de polen. Este diluata ulterior pana la potenta dorita. Mai este cunoscuta si ca extract din intregul corp al albinei sau ca tinctura-mama, avand simbolul Q (thela). Contine venin de albine, fluide animale, miere si polen.
Prepararea tincturii-mama: Apis mellifica 1/5 din greutatea diluentilor, glicerina 225 ml, apa distilata 225 ml, alcool (95%) 425 ml.
Taria tincturii: 1:10 (1 parte tinctura va fi diluata cu 10 parti solvent).
Medicatia: 1:1000 sau mai mare. Tinctura-mama, diluata si potentata, este folosita la prepararea capsulelor, cremelor, picaturilor, frectiilor, granulelor, injectiilor, alifiilor, unguentelor, tabletelor etc.
Aplicatie: naturopatie, homeopatie si homeocupunctura. Apis virus este veninul de albine obtinut de la albine vii prin scoaterea acului
impreuna cu sacul de venin. Un numar oarecare de saci cu venin se introduce intr-un tub de sticla, unde acestia sunt storsi si amestecati cu lactoza. Dupa ce tot veninul s-a incorporat in zahar, este triturat si convertit in potente ale lichidului.
Preparare (tableta): 500 saci cu venin, 67 g lactoza.
Medicatie: 1:1000.
Termeni. Potenta – puterea unui remediu; potentare – prepararea unui remediu prin dilutii si agitare puternica; trituratie – metoda de preparare a unui remediu in care pudra fina a unei substante medicamentoase insolubila in apa sau alcool este amestecata cu lapte indulcit. 1 g venin uscat este echivalent cu 10.000 intepaturi de albine. 0,1 g venin uscat e echivalent cu 1.000 de intepaturi.

Alifie cu frunze de frasin si venin de albine
Iata cum putem prepara acasa un unguent pe baza de venin de albine, bun pentru tratarea tuturor formelor de reumatism si a junghiurilor.
Ingrediente: 500 g unt; un manunchi de frunze de frasin; o lingura de lanolina si 50 mg (0,05 g) venin de albine.
Preparare: Se topesc impreuna untul si lanolina, iar in topitura se fierb frunzele de frasin pana sfaraie. Se ia compozitia de pe foc. A doua si a treia zi se incalzeste preparatul pana la topire, dupa care se amesteca bine. Dupa 3 zile de preparare, topitura se strecoara. I se pot adauga ceara de albine, unt de cacao, unt de shea, cate o lingura din fiecare. Aceste ingrediente se topesc separat si se amesteca bine cu unguentul topit. Se adauga veninul de albine. Este bine ca veninul de albine sa fie dizolvat in apa distilata. I se mai pot adauga unguentului topit uleiuri volatile: menta, eucalipt, lavanda, ienupar, rozmarin, brad.
Daca se prepara unguentul din 1.500 g unt, atunci se pun 150 mg (0,15 g) venin de albine. 500 g unt x 3 = 1.500 g unt, unguent, 50 mg x 3 = 150 mg (0,15 g). La 100 g de unguent se folosesc 10 mg (0,01 g) venin de albine (500 g unt : 5 = 100 g unt, 50 mg venin : 5 = 10 mg. adica 0,01 g venin de albine. Daca se foloseste la prepararea acestui unguent 1 g (1.000 mg) venin de albine, atunci este nevoie de 10.000 g (10 kg) de unt. Calcul: 500 g unt x 20 = 10.000 g, 50 mg (0,05 g) venin de albine x 20 = 1.000 mg, 1 g venin de albine. Deci in 10 kg de unt se poate incorpora 1 g (1.000 mg) venin de albine. Se obtin astfel 100 de cutiute de unguent cu venin a cate 100 g fiecare.
Daca se prepara unguentul cu venin din 5.000 g (5 kg) unt, atunci se folosesc 500 mg (0,5 g) venin de albine. Calcul: 500 g unt x 10 = 5.000 g unt, 50 mg (0,05 g) venin x 10 = 500 mg (0,5 g) venin de albine.

Modul de preparare a unui unguent antireumatic complex
Ingrediente: 50 bucati flori de galbenele (Calendula officinalis), 50 bucati flori de coada soricelului (Achillea millefolium), 50 g flori de musetel (Matricaria chamomilla), 10 g (2 lingurite) radacina de tataneasa (Symphytum officinale), 10 g (2 lingurite) dragaica lipicioasa, partea aeriana (Galium aparine), 10 g (2 lingurite) sanziene galbene, partea aeriana (Galium mollugo), 10 g (3 lingurite) flori de arnica (Arnica montana), 10 g (2 lingurite) sunatoare, partea aeriana (Hypericum perforatum), 20 g piper de Cayenne (Capsicum annum) sau ardei iute rosu, 10 g (3 lingurite) foi de dafin (Laurus nobilis), 10 g (1 lingurita) scortisoara (Cinnamomum zeylonicum), 10 g (1 lingurita) cuisoare (Eugenia caryophillata), 10 g (1 lingurita) coaja de salcie (Salix alba), 10 g (1 lingurita) muguri de plop negru (Populus nigra), 10 g (2 lingurite) pedicuta, partea aeriana (Lycopodium clavatum), 10 g (2 lingurite) fructe de ienupar (Juniperus communis), 10 g (3 lingurite) frunze de frasin (Fraxinus excelsior), 10 g (3 lingurite) frunze de menta (Mentha piperita), 10 g (3 lingurite) frunze de tuia (Thuja occidentalis), 10 g (3 lingurite) flori de levantica (Lavandula angustifolia), 10 g (2 lingurite) fructe de macese (Rosa canina), 10 g (2 lingurite) fructe de catina (Hippophaë rhammoides), 10 g (3 lingurite) spanz, radacina sau frunze (Helleborus purpurascens), 10 g (3 lingurite) frunze de Ginkgo biloba, 10 g (2 lingurite) radacina de ghimbir (Zingiber officinale), 10 g (2 lingurite) cimbru de gradina, partea aeriana (Satureja hortensis), 10 g (3 lingurite) frunze de nuc (Juglans regia), 10 g (3 lingurite) frunze de salvie si Echinaceea, 100 g frunze de urzica vie (Urtica dioica).
Preparare: Toate plantele de mai sus (folosim plante bine uscate) se maruntesc si se fierb intr-un kilogram de untura de porc (nesarata) sau unt, pana sfaraie, amestecandu-se bine in prealabil. Operatia de mai sus se repeta inca 3 - 5 zile la rand (pana la topire). In ultima zi, se incalzeste preparatul pana la topire, apoi se strecoara. Se pot adauga 30 g ceara de albine si 20 g rasina de brad, precum si alte ingrediente: unt de shea, unt de cacao. Acestea se topesc separat, intr-un alt vas sau in vasul din care s-a strecurat unguentul, apoi se amesteca bine cu unguentul topit. 
Utilizare: Se unge locul afectat de boala de cate ori este nevoie, de 2-3 ori pe zi. Eu folosesc acum pe post de crema de baza urmatorul amestec: 250 g ulei de masline, 200 g unt topit si 50 g ceara de albine. In crema de baza fierb plantele timp de 1 saptamana, apoi le strecor si le adaug ceara de albine (eventual alte ingrediente, cum ar fi uleiuri volatile: menta, eucalipt, ienupar, lavanda, rozmarin, brad).  Si in acest unguent antireumatic complex se poate adauga venin de albine. La 7.000 g (7 kg) de unguent antireumatic complex se poate adauga 1 g (1.000 mg) de venin de albine.
Calcul: in 100 g baza de unguent se incorporeaza 0,015 g (15 mg) venin de albine – 100 g unguent de baza x 70 = 7.000 g unguent de baza, 0,015 g venin x 70 = 1,05 g (1.050 mg) venin de albine. Daca se prepara unguent din 3.500 g (3,5 kg) unt, atunci se folosesc 525 mg (0,525 g) venin de albine.
Calcul rezultat: 70 : 2 = 35 unt, 1,05 g (1.050 mg) venin : 2 = 525 mg (0,525 g) venin. In unguentul antireumatic cu venin de albine se poate incorpora si propolis.
Indicatii pentru unguentul antireumatic complex): reumatism cronic, arterita, guta, paralizie, carcei la picioare, sciatica, spondiloza, hernie de disc. Se completeaza si cu indicatiile terapeutice al veninului de albine.

Crema Apireven
Ingrediente: extract de propolis, ceara de albine, lanolina, ulei de parafina, cetaceum, extract de Capsici, camfor, nicotinat de metil, solutie venin de albine, nipagin, borax.
Recomandari: este o crema de masaj, ajuta la mentinerea starii de confort a muschilor si articulatiilor, asigurand astfel relaxarea musculara. Activeaza circulatia sanguina periferica si este utila, de asemenea, in intinderi musculare. Crema se aplica in cantitati mici pe suprafata de masat, se face masaj usor, fara presiuni pe tesuturi. Se acopera zona masata cu fibre naturale (lana).
Modul de preparare a unguentului Propoderm 5,66%
Ingrediente: 10 g extract de propolis, 10 g lanolina anhindra, 9,5 g acid boric, 5 g ceara de albine, 12,5 g apa distilata, 100 g vaselina alba.
Preparare: Se topesc la bain-marie ceara, lanolina si vaselina, se pune in topitura extractul de propolis, se fierbe cca 10 minute, se amesteca apa distilata cu acidul boric, iar la 10 minute dupa ce a fiert preparatul se adauga solutia boricata. Preparatul se ia apoi de pe foc (bain-marie) si se amesteca foarte bine, pana la omogenizare completa. Si in acest unguent cu propolis se poate incorpora venin de albine.
Indicatii: arsuri, ulcer varicos, radiodermite (boala cutanata provocata de radiatii), fisuri perianale, hemoroizi, eczeme.

Extract alcoolic de polen
Amestecati intr-o sticla de culoare inchisa ¼ polen cu alcool alimentar de 96°. Agitati amestecul de cateva ori pe zi; cu cat il agitati mai bine, cu atat va fi mai bun extractul final. Dupa 8 zile, filtrati-l printr-un tifon. Pastrati preparatul final in frigider, in recipiente mici.
Fiind un extract alcoolic, acest preparat poate fi pastrat perioade lungi de timp. Alcoolul poate extrage din polen toate substantele mai mult sau mai putin legate de grasimi (vitamine solubile, uleiuri), de culori (pigmenti) si de rasini. Concentratiile mai mici de alcool vor extrage mai eficient taninurile, carbohidratii si acizii din polen.
Polenul este nutritiv, tonic general, antianemic, cicatrizant, reparatoriu, stimulator al activitatii nervoase, stimulator al activitatii glandulare si sexuale, antagonist al excesului de foliculina, calmant, tonic vascular, stimulator al cresterii, are actiune antibiotica, scade colesterolul din sange, combate nevroza, neurastenia si depresia psihica. Ca o concluzie, iata mai jos o sinteza a indicatiilor terapeutice al veninului de albine.
Afectiuni cardiovasculare: aritmii, arterita obliteranta, arterita ateroscleroza a membrului inferior, boala ischemica coronariana, boala Raynaud, boala vasculara periferica, cardita acuta reumtoida, hipetensiune arteriala, sindrom degenerativ ischemic periferic, tromboze cerebrale, varice.
Afectiunile sistemului muschulo-scheletic: afectiuni reumatice ale muschilor, nervilor si articulatiilor, artrite, artrita psoriazica, artrita reumatoida, artrite traumatice, boala Scheuerman (osteocondroza), bursite acute si cronice, epicondilita laterala (cotul tenismanului), fibroze, hipotonie (reducerea fortei musculare), mialgie, osteoartrite, periartrita umarului cu calcificari, poliartrita deformata, poliartrita reumatoida juvenila, probleme de tonus muscular, plobleme ligamentare, spondilartroze: artroze clinice, spondilita anchilozanta, spondilita anchilozanta deformanta.
Bolile sistemului nervos: contractura Dupuytren (este o fibromatoza palmara), lumbago, nevralgii, nevrita periferica, nevralgie post-herpetica, parestezii legate de spondilartroza parestezica, tromboze cerebrale, tulburari neuronale, sciatica, scleroza multipla, sindrom dureros cronic, zona Zoster.
Afectiuni oculare (oftalmologice): iridociclite (este un proces inflamator in interiorul ochiului), irite.
Afectiuni dermatologice: alunite, caderea parului, cicatrice, dermatita seboreica, eczeme, melanoame (melanomul este o tumoare maligna), micoza fungoida, negi, psoriazis, rani, sclerodermie (sclerodermia este o afectiune cronica autoimuna, este provocat de supraproductie de colagen in tesutul conjuctiv al corpului), sensibilitate crescuta, sensibilitate scazuta, ulcer topic, ulcer trofic, vanatai, zona Zoster.
Afectiunile sistemului endocrin: crampe menstruale, disfunctii ale secretiei cortizonului, dispozitie schimbatoare, hipertiroidism (hipertiroidismul apare cand glanda tiroida produce hormon tiroidian in exces; duce la scadere in greutate), hipoglicemie, menstruatii neregulate, sindrom disfunctional hipofoliculinic, sindrom premenstrual.
Afectiunile aparatului genital (ginecologie): crampe menstruale, dispozitie schimbatoare, menstruatii neregulate, sindrom disfunctional hipofoliculinic, sindrom premenstrual.
Afectiunile sistemului imun: SIDA, intensificarea activitatii limfocitelor, Lupus eritematos sistemic, supresia limfocitelor T.
Boli virale: SIDA, boala Epstein-Barr (boala sarutului, mononucleoza este o infectie deterninata de virusul Epstein Barr), raceala, mononucleoza, nevralgie postherpetica, negi.
Tumori (oncologie): carcinom cu celule bazale, limfoame, melanom malign.
Alergii: desensibilizari pentru alergia veninului de albine prin administrarea de venin de albine.

Unitati de masura (utilizate la prepararea si administrarea medicamentelor)
1 g = 10 dg = 100 cg = 1.000 mg; 1 mg = 0,001 g. Cand se fac transformari de grame in decigrame, centigrame sau miligrame, cifra respectiva se va inmulti cu 10 (dg), 100 (cg), respectiv 1.000 (mg).
Exemplu: 3 grame = 30 dg (3 g x 10 = 30 dg), 300 cg (3 g x 100 = 300 cg), 3.000 mg, (3 g x 1.000 = 3.000 mg)  sau  0,07 grame = 7 cg (0,07 g x 100 = 7 cg), 70 mg  (0,07 g x 1.000 = 70 mg). Cand se fac transformari in grame ale decigramelor, centigramelor sau miligramelor, se va imparti cifra respectiva cu 10 (dg), 100 (cg) sau 1000 (mg).
Exemplu: 4 decigrame = 0,4 g (4 dg : 10 = 0,4 g); 4 centigrame = 0,04 g (4 cg : 100 = 0,04 g); 4 miligrame = 0,004 g (4 mg : 1.000 = 0,004 g).
Subdiviziunile gramului:
1 gram (g)
0,1 g = 1 decigram (dg) = 10 centigrame
0,01 g = 1 centigram (cg) = 10 miligrame
0,001 g = 1 miligram (mg)
0,000001 g = 1 microgram (µg, mcg sau gamma)

Ioan Marcus din Aiud, pasionat de fitoterapie
Pe domnul Ioan Marcus il puteti contacta la numarul de telefon 0745.558.868 sau la adresa de e-mail Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

allurecosmetics.com.ua/
www.retail.ua/