Urzica, aliment si medicament

Imprimare

Aceasta planta erbacee, pe care o gasim in aceasta perioada pe terenuri necultivate incepand din zona de campie pana in sectoarele montane nu foarte inalte, are un renume bine definit in randul plantelor medicinale, fiind considerata medicament. Beneficiile sale pentru sanatate sunt uriase, de aceea, aceasta planta nu ar trebui sa lipseasca de pe masa noastra la inceput de primavara. Pe langa proprietatile sale curative bine-cunoscute, consumul de urzici este recomandat si pentru gustul placut al acestora. Continutul ridicat de fier si de clorofila al urzicilor este relevat de culoarea verde a acestora. In plus, urzicile contin cantitati importante din urmatoarele minerale esentiale pentru un corp sanatos: calciu, magneziu, siliciu, crom, zinc, potasiu si fosfor. Din multitudinea vitaminelor le amintim doar pe cele dominante: vitamina A, C, D, E, K, riboflavina si tiamina.

Aceste substante de maxima importanta pentru organismul nostru confera urzicilor un efect tonic asupra organismului si activeaza procesele fiziologice de formare a celulelor sanguine asigurand functionarea optima a acestora. Deoarece fluidifica secretiile bronhice si favorizeaza eliminarea lor, combate bronsita si astmul. In scop medicinal, atat tulpinile, cat si frunzele, florile si radacinile urzicilor sunt folosite cu succes in tratarea multor afectiuni.
Iata cateva dintre afectiunile asupra carora consumul de urzici intervine in mod pozitiv si eficient:
1. Diabet - ceaiul de radacina de urzica (3 cani/zi inaintea meselor principale) este recomandat pentru reglarea glicemiei. Radacina maruntita se pune in apa de seara pana dimineata, apoi se tine la foc mic pana da in clocot, se fierbe inca 5 minute si se lasa la infuzat alte 10 minute.
2. Detoxifiere - detoxifierea de primavara a organismului este asigurata printr-o cura cu ceai de urzici crude: se opareste o lingura de urzici proaspete, maruntite cu 250 ml de apa, lasand apoi 5-10 minute la infuzat. Se recomanda 3 cani/zi, timp de 2-3 saptamani, pentru a tine sub control oboseala cu care ne confruntam la debutul primaverii.
3. Astm, alergii, rinita alergica - se consuma 2 pahare de suc de urzica/zi, inainte de masa, timp de o luna, urzica avand proprietati imunoreglatoare. Sucul este obtinut din frunze proaspete de urzica si apa, care se mixeaza in blender. Aceste afectiuni se mai pot trata cu pulbere de urzica, cate o lingurita de 4 ori pe zi. Pulberea se obtine din planta uscata si macinata.
4. Anemie - in caz de anemie, sau pentru a o preveni, se recomanda cura cu ceai, sirop sau suc de urzica. Ceai de urzica: o lingurita de frunze proaspete/ uscate oparite cu 250 ml apa si lasate 10 minute la infuzat. Se consuma 3 cani/zi. Pentru a prepara siropul de urzica aveti nevoie de un borcan de sticla pe care il umpleti, trei sferturi, cu frunze proaspete de urzica tocate marunt si restul cu miere. Amestecul se pune la macerat, vreme de 30 zile. Se iau 3 lingurite de sirop/zi, timp de o luna.
5. Reumatism, artrite - urzica are efecte antiinflamatorii articulare notabile. Se administreaza infuzie combinata de urzica (macerat la rece amestecat cu infuzie obisnuita de urzica): o cana de 3 ori/zi, inainte de masa, timp de o luna.
6. Boli renale - cura cu suc de urzica (1 pahar/zi, timp de 30 zile) ceaiul sau tinctura de urzica are efecte diuretice, antimicrobiene si regenerative asupra rinichiului, fiind de folos in toate bolile renale (cistita, pielonefrita, insuficienta renala).
7. Flebite si varice - pentru afectiunile venelor de la picioare se recomanda bai fierbinti cu urzica intreaga (radacina, tulpina si frunze).
8. Hemoroizi - cura de o luna cu suc de urzica ajuta la vindecarea hemoroizilor, intarind vasele de sange si impiedicand inflamatia si sangerarile.
9. Boli de piele - in bolile de piele, inclusiv acnee se recomanda cure cu ceai de urzica, dar si aplicatii externe, pe zonele afectate, de comprese cu ceai de urzica. Este recomandat sa se puna in ceai si o lingurita de bitter suedez. Se beau 3 ceaiuri pe zi.
10. Caderea parului si eliminarea matretii - urzica ajuta la combaterea caderii parului si a matretii. Se frictioneaza pielea capului cu tinctura de urzica si se clateste parul dupa spalare cu ceai de urzica.

Sursa: Antena Satelor