Asistenta medicala reprezinta, fara indoiala, o problema grava si, in acelasi timp, extrem de dificila. Medicina progreseaza rapid, dar in acelasi timp cresc si costurile. Atat medicamentele devin mereu mai scumpe, cat si aparatura medicala. Simultan, starea de sanatate a populatiei nu conteneste sa se degradeze. La aceasta contribuie atat procesul de imbatranire a populatiei, cat si cresterea stresului, a poluarii si chimizarea alimentatiei. In plus, preventia nu joaca nici pe departe rolul firesc pe care ar trebui sa-l joace. Si aceasta nici din punctul de vedere al modului in care functioneaza sistemul medical, nici din cel al deprinderilor noastre. Acestea ar putea fi insa schimbate prin informare. Rezultatul cumulat al acestor factori se traduce insa prin cresterea numarului de bolnavi, care la randul lui se traduce atat prin cresterea costurilor asistentei medicale, cat si prin costuri sociale legate de scaderea productivitatii.

Deja de la sfarsitul secolului al XIX-lea si pana astazi, Romania a beneficiat in permanenta de o exceptionala scoala de medicina ceea ce a facut ca pe de o parte aici sa studieze nenumarati tineri de pe felurite meleaguri si, in acelasi timp, ca medicii nostri sa fie apreciati peste tot in lume. Dar nu este mai putin adevarat ca sistemul nostru medical sufera de foarte mult timp de o cumplita subfinantare. Multe cladiri spitalicesti sunt intr-o stare jalnica, pline de igrasie, cu tavane ce se prabusesc peste bolnavi, pline de sobolani si cu dotari pe care nu le mai gasesti decat cel mult in tarile cele mai sarace ale lumii. In acelasi timp, capacitatea insuficienta a spitalelor face ca, de multe ori, bolnavii sa stea doi sau chiar trei in pat. Aparatura, instrumentarul si disponibilul de medicamente sunt si ele, de multe ori, mai mult decat precare. Cu toate acestea, sunt si spitale care in ultimii ani au reusit sa se ridice la alte standarde de calitate.
O alta problema majora cu care ne confruntam o reprezinta plecarea masiva in strainatate a medicilor si asistentelor medicale. Conform statisticilor, in 2010 au plecat in strainatate 2.800 de medici. Aceasta pierdere reprezinta atat un pericol pentru posibilitatea asigurarii in continuare a serviciilor medicale, cat si o pierdere materiala majora. Un calcul simplu ne arata ca, scolarizarea de baza a unui medic costand peste 8.000 de euro (mai exact 5.786 de lei pentru fiecare dintre cei sase ani de faculate), aceste plecari au condus la o pierdere de 22 de milioane de euro. Dar cum majoritatea acestor medici aveau deja o specializare indelungata, pierderea reala este mult mai mare. Cifrele sunt de interes pentru a intelege care este efortul necesar pentru inlocuirea lor. Iar fenomenul este in plina desfasurare, fiind multi altii care se pregatesc sa plece in continuare. Dar mai grav decat partea financiara este lunga perioada de timp necesara pentru formarea unui medic, sase ani de faculate, plus alti ani de practica si de specializare. Si atunci se naste intrebarea fireasca - de ce medici va mai putea beneficia Romania in anii viitori? Fenomenul este cel putin la fel de grav si in Cehia unde numeroase spitale si policlinici de stat si-ar putea inchide portile din cauza plecarii in masa a medicilor. In urma unui conflict salarial cu statul, un sfert dintre acestia si-au dat demisia si nu au acceptat sa revina nici dupa ce statul, in disperare de cauza, le-a promis cresterea salariilor de la 700 la 2.000 de euro. La noi, salariile sunt oricum mult mai mici, iar medicii s-au gasit, si inainte de ’89, la fel ca si acum, la un nivel de salarizare mult mai scazut fata de alti bugetari. Se pare ca si atunci, ca si acum, mentalitatea legiuitorului este ca, oricum, medicul nu traieste din salariu. Asta ar insemna insa ca practica de a merge la medic cu un "cadou" reprezinta, de fapt, o politica de stat, iar cei care traiesc din salariu nu ar trebui considerati cinstiti, ci ar trebui spus despre ei ca… nu respecta doctrina legiuitorului.
In Romania, problema principala a fost si ramane subfinantarea cronica a sistemului de sanatate. Deoarece prin legea bugetului pe 2011, asa cum a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, 3% din PIB inseamna, dupa cum apreciaza Alianta pentru Sanatate din Romania, o grava subfinantare, aceasta a anuntat ca va sesiza Parlamentul European. Dar subfinantarea sanatatii nu este un lucru nou. Efectele pe care le vedem astazi sunt cumulative. In plus, mereu mai multe voci ridica problema utilizarii banilor din sanatate. Primul aspect este legat de faptul ca multe firme de stat nu platesc contributiile de sanatate. Apoi este pus sub semnul intrebarii modul de folosire al banilor existenti, fiind suspectate multe fraude si deturnari de fonduri. Apoi se pune problema stabilirii unui mod judicios de utilizare al banilor, din punct de vedere al stabilirii prioritatilor. Apar astfel mai multe probleme concrete care se gasesc astazi in dezbatere.
In primul rand, trebuie mentionata coplata. Astfel fiecare este obligat in afara de contributia procentuala la bugetul asigurarilor de sanatate sa mai contribuie cu o suma de fiecare data cand apeleaza la un serviciu medical. Nu este o inventie romaneasca. Sistemul este menit atat sa atraga o sursa noua de finantare, cat sa si determine asiguratul sa se gandeasca de doua ori inainte de a apela la medic. La noi exista insa parerea ca mecanismul risca sa le taie accesul la serviciile medicale celor cu venituri mici.
Apoi o problema care aproape in fiecare an conduce la un conflict serios este data de finantarea medicilor de familie. Aceeasi problema a aparut si anul acesta. Conflictul, legat de reducerea veniturilor lor, a fost agravat si de sarcinile suplimentare ce ar reveni medicilor de familie din punct de vedere al realizarii noilor carduri de sanatate ce ar cadea in sarcina lor. De asemenea, stabilirea unui buget orientativ la medicamente si investigatii medicale este interpretat ca un plafon care ar obliga medicii de familie sa aleaga cui ii prescrie medicamente si investigatii si cui nu sau, cu exprimarea unor reprezentanti ai Federatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de Familie din Romania si ai Societatii Nationale de Medicina Familiei, aceasta ar insemna ca medicii de familie sa stabileasca cine traieste si cine moare. In acelasi timp, este contestata infiintarea centrelor de permanenta cu impunerea obligativitatii asigurarii permanentei de catre medicii de familie fara asigurarea unei finantari decente. Invocand aceste motive, medicii de familie au anuntat refuzul lor de a semna contractul cadru cu CNAS si ca vor contesta in instanta actele normative care le incalca drepturile atat lor, cat si pacientilor, urmand sa sesizeze si Uniunea Europeana privind gravele incalcari ale directivelor europene.
Dar problema cea mai serioasa care se afla in curs de realizare in acest moment si care se loveste de multiple proteste si contestatii o reprezinta reorganizarea unitatilor sanitare. Astfel, conform comunicatului de presa postat pe site-ul Ministerului Sanatatii, Ministerul a inceput reorganizarea sistemului spitalicesc. Conform proiectului Ministerului Sanatatii, dintre cele 435 de unitati sanitare cu paturi care exista in prezent, atat in reteaua proprie, cat si in administrarea autoritatilor locale, 111 vor fi comasate, iar 71 se vor reprofila in camine pentru persoane varstnice sau centre de permanenta.
Dezvoltarea unui sistem de camine pentru persoane varstnice este fara indoiala necesara. Astazi, exista doar 25 de camine de batrani cu 1.570 de paturi finantate de la bugetul de stat si de la autoritatile locale, 51 de unitati pentru tratarea persoanelor cu  afectiuni psiholocomotorii si inca 53 de unitati finantate de ONG-uri. Dar, conform datelor raportate de directiile de asistenta sociala catre Ministerul Muncii, pe listele de asteptare pentru a ocupa un loc intr-un camin de batrani se afla peste 2.800 de persoane. Astfel, infiintarea de noi camine de batrani este, in mod cert, absolut necesara si chiar in regim de urgenta.
Intrebarea care se pune priveste insa oportunitatea de a transforma cele 71 de spitale in camine de batrani sau, altfel spus, oportunitatea de a desfiinta cele 71 de spitale. Ori exact din acest punct de vedere au aparut deja nenumarate proteste. De ce? Simplu, pentru ca este vorba de spitale care deservesc o populatie de 35-45.000 de locuitori, intr-o zona in care nu exista un alt spital la o distanta mai mica de 30-40 km. In multe cazuri aceste spitale au fost renovate si se prezinta chiar intr-o stare mai buna decat unele spitale mari din centre de judet. Ideea de a transporta fiecare urgenta la spitalul judetean suna aproape utopic si, daca s-ar realiza, nu ar conduce decat la o crestere a costurilor. In plus, multe afectiuni nu intra in categoria urgentelor si atunci pacientul ar trebui sa se deplaseze singur la acel spital. Cum si pe banii cui? Caci multi nu au veniturile necesare care sa le permita aceste deplasari, mai ales atunci cand un tratament ambulatoriu necesita multiple prezentari la spital. Ori reducerea costurilor inseamna tocmai reducerea pe cat posibil a internarilor in favoarea tratamentelor ambulatorii… Astfel, aceasta desfiintare de spitale risca sa lase o parte insemnata a populatiei practic fara acces la serviciile spitalicesti.
O alta problema serioasa ridicata de aceasta reorganizare o ridica comasarea celor 111 spitale. Unele comasari s-ar putea sa fie justificate. Altele insa au provocat proteste vehemente si, cel putin o parte dintre ele, par sa fie indreptatite. Astfel, in unele cazuri este vorba de a stabili o conducere comuna pentru spitale care se gasesc la o distanta apreciabila intre ele. Sigur ca se face o economie cu cateva posturi de conducere. Dar cum sa organizezi o activitate comuna cand unitatile se gasesc in locuri diferite? Multi considera ca din punct de vedere al calitatii actului medical lucrurile vor sta mult mai prost decat in prezent. Iar economiile sunt iarasi in mod evident derizorii. Insa mai grav stau lucrurile din punct de vedere al unor centre de excelenta, al unor spitale care au o specializare stricta pe un domeniu de interes in care, atat din punct de vedere al dotarilor, cat si al calificarii personalului, ele reprezinta centre de referinta la nivel national cu rezultate la nivel international. Nu ai cum sa pui o asemenea unitate sub conducerea unui spital generalist…
A mai existat pe vremea lui Ceausescu o campanie menita sa realizeze economii prin comasare. Atunci marele profesor si matematician Grigore Moisil, revoltat, a sarjat, cu recunoscutul lui umor, propunand comasarea geometriei, geografiei si geologiei, sub conducerea lui Geo Bogza. Centrele de excelenta sunt tratate cu o atentie speciala in toata lumea. Formarea unui adevarat specialist si inca si mai greu a unui intreg colectiv superspecializat, cu rezultate recunoscute la nivel mondial, este un lucru extrem de greu de realizat. A periclita un astfel de centru de interes national este o adevarata crima. Pentru economia realizata din taierea catorva posturi de conducere, risti sa ajungi fie sa condamni toti bolnavii care in viitor ar necesita asistenta acestor specialisti, fie sa suporti costurile tratarii lor in centre de excelenta din strainatate. Si nu trebuie uitat faptul ca multi dintre medicii care pleaca iau aceasta hotarare nu neaparat din cauza salariului, ci in special din cauza conditiilor improprii in care trebuie sa-si desfasoare activitatea in tara. Prin anularea personalitatii juridice a unor astfel de centre de excelenta, exista riscul ca majoritatea specialistilor din aceste centre sa plece. Ei isi pot gasi oricand o angajare in marile spitale ale lumii la salarii de 10-20 de ori mai mari decat in Romania. De aceea, este bine ca astfel de masuri sa fie cumpanite de doua ori inainte de a fi puse in practica. De desfiintat este usor. De facut mult mai greu.
Cum problema sanatatii ne priveste pe toti si afecteaza intreaga societate pe termen lung, este nimerit ca aceste probleme sa se gaseasca in dezbatere in cadrul intregii societati. Aceasta inseamna ca fiecare dintre noi sa incercam sa ne informam, sa incercam sa judecam singuri. Si doar dupa ce ne-am informat corect sa incercam sa dezbatem fiecare problema de interes general. O societate democratica nu poate progresa decat printr-o implicare generala a fiecarui membru al ei. Iar hotararea comuna trebuie apoi asumata de fiecare, astfel incat transpunerea ei in viata sa devina o asumare comuna a tuturor. Nu este un exercitiu usor. Dar este un angajament necesar intr-o societate careia ii pasa de viitorul ei. E usor sa critici si sa astepti sa faca altii. Important e sa te implici! Internetul, in general, este un spatiu ideal de dezbatere si de informare. Si asta va sugeram si noi. Sa ne exprimam fiecare parerea. Dacic Cool va sta la dispozitie. (Foto: Stock.XCHNG)