Faptul ca medicina moderna s-a dezvoltat relativ tarziu, in mare parte simultan cu modernizarea Tarilor Romane, a facut ca deja de la mijlocul secolului al XIX-lea sa asistam la o integrare deplina a medicinei romanesti in dinamica medicinei europene moderne. Multe dintre personalitatile noastre de seama figureaza astfel cu cinste in istoria medicinei ultimelor secole. Iata povestea catorva personalitati de seama a caror contributie este astazi recunoscuta in unanimitate, chiar daca in epoca acesti eroi nu au ocupat intotdeauna locul pe care il meritau!

Nu de mic ajutor a fost si este in aceasta dezvoltare si bogata noastra traditie a medicinei populare. In acest sens este poate de semnalat in primul rand Lucian Valeriu Bologa (1892-1971), medic si istoric al medicinei, fondatorul scolii de istoria medicinei la Cluj, care a scris importante lucrari despre istoria medicinei, de la cea dacica si cea din perioada feudala si pana la istoria medicinei romanesti si universale din secolele XVIII-XX.

Chiar daca Hipocrate (460-375 i.Hr.) este numit parintele medicinei, bazele medicinei moderne sunt puse cu mult mai tarziu. Un prim pas in acest sens este realizat in secolele XVI-XVII, atunci cand este intemeiata anatomia moderna, Andreas Vesalius (1514-1564) descrie legile circulatiei, William Harvey scrie, in 1628, Essay on the Motion of the Heart and Blood si apoi Marcello Malpighide (1628-1694) descopera capilarele, iar Thomas Willis (1621-1675), vasele de la baza creierului. In secolul urmator, lucrarile lui Marie François Xavier Bichat (1771-1802) pun bazele histologiei, dar bazele auscultatiei vor fi puse si mai tarziu, de Rene Theophile Hyacinthe Laennnec (1781-1826), inventatorul stetoscopului, in 1816, si autorul lucrarii fundamentale De l'Auscultation Mediate, publicata in 1819.
In acest timp, Edward Jenner (1749-1823) descopera si testeaza in 1796 vaccinul contra variolei, urmand ca apoi Louis Pasteur (1822-1895) sa puna la punct vaccinul impotriva variolei si sa-l aplice cu succes in 1881. Dar Pasteur reuseste in primul rand sa izoleze germenul patologic numit stafilococ, dupa ce Robert Koch (1843-1910) demonstrase experimental ca un anumit tip de microbi provoaca o anumita maladie specifica. Aceste cercetari desfasurate in Franta si in Germania la sfarsit de secol XIX aveau sa puna bazele microbiologiei. La randul sau, Santiago Ramon y Cajal (1852 -1934), laureat al premiului Nobel, fundamenteaza morfologic, in 1888, teoria neuronala, fiind considerat unul dintre fondatorii neurostiintei moderne. Nu mai putin importanta este punerea la punct, la jumatatea secolului XIX, a anesteziei prin inhalatie, care va da un nou avant chirurgiei, si realizarea imediat dupa 1895 de catre Wilhelm Conrad Rontgen (1845-1923) a primei radiografii. Astfel, la inceputul secolului XX erau deja puse bazele medicinei moderne, care avea apoi sa duca la dezvoltarea rapida a tehnicilor moderne, atat din punctul de vedere al investigatiilor, cat si al tratamentelor si al tehnicilor chirurgicale invazive si noninvazive.

In Romania, dezvoltarea medicinei a mers in paralel, medicii nostri aducandu-si contributii esentiale. De altfel, scoala romaneasca de medicina a fost tot timpul apreciata in intreaga lume. Daca pana in secolul XV la noi intalnim doar asa-numitele bolnite, situate pe langa manastiri, apar apoi si primele spitale laice, iar in secolul XVII, in timpul lui Vasile Lupu si Matei Basarab, apare si cea dintai legislatie cu reglementari ce priveau activitatea sanitara, pentru ca in 1775 sa ia fiinta la Cluj cea dintai scoala de invatamant medical. Insa deja din 1710 este infiintat la Bucuresti Spitalul Coltea, in 1735 - Spitalul Pantelimon, iar in 1745 - Spiridonia din Iasi. Lucrurile aveau sa intre intr-o noua ordine odata cu prevederile sanitare prevazute de Regulamentul Organic din 1831 si apoi cu deschiderea Facultatii de Medicina si Farmacie din Bucuresti, in 1857, urmata de cele din Iasi si Cluj. In cadrul acestui proces, un rol esential l-au jucat Carol Davila (1828-1884) si Nicolae Kretzulescu (1812-1900), care au pus bazele invatamantului nostru medical, dar si ale Societatii Medicale (1857), Societatii de Cruce Rosie (1876), Societatea Stiintelor Naturale (1876) si a revistelor medicale Monitorul Medical (1862) si Gazeta Medicala (1865).
In aceasta perioada de pionierat nu poate fi trecuta cu vederea contributia remarcabila la dezvoltarea medicinei interne a unor medici si, in acelasi timp, profesori, precum Alexandru Marcovici, George Stoicescu, Nicolae Kalinderu sau Christian Buicliu. 
Activitatea medicala in cadrul clinicilor medicale infiintate in secolul XIX s-a dezvoltat rapid, aparand nenumarate contributii importante ale medicilor romani. Astfel, in cadrul Clinicii de Ginecologie conduse de Constantin Daniel (1876-1914), profesorul Aurel A. Babes (1886-1962) initiaza citodiagnosticul cancerului de col uterin, propunand examenul frotiului citovaginal deja din 1927, cu un an inainte ca G.N. Papanicolau sa dezvolte testul ce ii poarta numele.

Un nume de referinta al acelor ani il reprezinta Mina Minovici (1858-1933), profesor, fondatorul scolii romanesti de medicina judiciara si organizatorul institutiilor centrale de medicina criminalistica din Romania. Cu multiple contributii recunoscute in intreaga lume, Tratatul lui de medicina legala si Institutul Medico-Legal, fondat de el la Bucuresti, in 1892, au reprezentat un important model pentru multe alte tari. De numele Minovici sunt legate insa in egala masura Spitalul de Urgenta, Facultatea de Chimie, Casa Centrala a Asigurarilor Sociale, Salvarea si multe altele. Pentru ca alaturi de Mina Minovici nu-i putem uita pe Dumitru, Nicolae si Stefan Minovici. Pe buna dreptate s-a vorbit despre familia Minovici ca despre un adevarat inceput de drum.
O somitate de necontestat, Victor Babes (1854-1926), medic, profesor, academician, membru al Academiei de Medicina din Paris, ofiter al Legiunii de Onoare, fondatorul scolii romanesti de microbiologie, a realizat in 1885, in colaborare cu Victor Andre Cornil, primul tratat de bacteriologie din lume, punand astfel bazele moderne ale acestei stiinte si, in 1892, impreuna cu Gheorghe Marinescu si Paul Blocq, un Atlas de Histologie Patologica a Sistemului Nervos. A creat ca sinteza a microbiologiei si histopatologiei o conceptie denumita si patomorfologia procesului infectios. Cercetarile sale au dus la descoperiri importante in studiul tuberculozei, al leprei, al vaccinarii antirabice si seroterapiei antidifterice, la descoperirea de noi microorganisme, un intreg gen de paraziti fiind clasificati, in 1900, la Congresul International de Zoologie din Londra sub numele Babesia. Cercetarile si descoperirile sale au dus si la alte denumiri de referinta, precum corpusculii Babes-Ernst, corpusculii Babes-Negri sau Babesioze, o boala grava cauzata de un protozoar numit Babesia microti.
Nu mai putin important si celebru este Ioan Cantacuzino (1863-1934), medic, microbiolog, profesor, academician, fondator al scolii romanesti de imunologie si patologie experimentala, membru al Academiei de Stiinte din Paris, Doctor Honoris Causa al Universitatilor din Lyon, Bruxelles, Montpellier, Atena si Bordeaux, autorul unor lucrari fundamentale asupra functiilor fagocitare in regnul animal, despre rolul fenomenelor electrofiziologice in mecanismele imunitare, cu privire la descoperirea imunitatii celulare si umorale, asupra sensibilitatii si lipsei de imunitate a organismului fata de scarlatina. A creat notiunea de imunitate prin contact si a pus la punct vaccinarea antiholerica, numita Metoda Cantacuzino, folosita si astazi. Vaccinarea antiholerica masiva realizata de el in 1913 este cunoscuta ca Marea experienta romaneasca. In 1921, infiinteaza din punct de vedere legal Institutul de Seruri si Vaccinuri Dr. I. Cantacuzino, care continua de fapt activitatea inceputa deja din 1901 in cadrul Laboratorului de Medicina Experimentala pe care l-a creat in 1901, cand a fost numit profesor la Facultatea de Medicina din Bucuresti. Iar acum, dupa un secol de activitate neintrerupta, o unitate de prestigiu cu o functie esentiala pentru siguranta nationala este impinsa de ani de zile spre desfiintare pentru ca detine aproape 100 de hectare de teren a caror valoare este greu de calculat si pentru ca, poate si mai important, incetandu-si activitatea, face loc pe piata vaccinurilor straine, duble ca pret, cu nimic mai bune, dar cu siguranta din punct de vedere financiar benefice pentru multa lume… Iar astazi riscul epidemiologic este chiar mai mare decat cel militar, iar Romania ramane complet lipsita de aparare dupa ce de mai bine de un secol a fost una dintre cele mai avansate tari in acest domeniu.

Scoala romaneasca de oftalmologie este infiintata de Nicolae Manolescu (1850-1910), care a pus la punct o serie de procedee ce au cunoscut o larga raspandire internationala dupa ce au fost prezentate la Congresul International de Medicina de la Lisabona. La randul lui, Thoma Ionescu (1860-1926), chirurg si anatomist, profesor universitar la Bucuresti si Paris, membru de onoare al Academiei Romane, unul dintre intemeietorii scolii romanesti de chirurgie si anatomie topografica, a fondat in 1897 Societatea de Chirurgie si revista de chirurgie, fiindu-i recunoscute meritele deosebite in introducerea rahianesteziei inalte si a unor noi tehnici in chirurgia cancerului uterin, a nervului simpatic si a herniilor. In domeniul fiziologiei trebuie amintit Ioan Athanasiu (1868-1926), unul dintre intemeietorii fiziologiei moderne romanesti si autor a mai multor articole privind bazele stiintifice ale educatiei fizice, profesor si membru corespondent al Academiei Romane. O personalitate de exceptie a fost si Constantin Levaditi (1874-1953), nascut la Galati si naturalizat in Franta, unul dintre fondatorii inframicrobiologiei moderne, absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti, membru de onoare al Academiei Romane, membru al Academiei Franceze de Medicina.
O personalitate deosebita, profesorul si academicianul Gheorghe Marinescu (1863-1938) este fondatorul scolii romanesti de neurologie. Printre multiplele sale contributii la dezvoltarea neurologiei se numara si studiul unui sindrom ereditar cunoscut in literatura sub numele de Sindromul Marinesco-Sjogren. Apoi Dumitru Bagdasar (1893-1946), specializat in neurologie sub indrumarea lui Gh. Marinescu, a pus bazele scolii romanesti de neurochirurgie pe care avea sa o continue si sa o dezvolte Constantin Arseni (1912-1994), care reuseste sa organizeze o clinica moderna de neurochirurgie cu o reala recunoastere internationala. Cu o activitate neobosita, autor a peste 250 de articole, 15 tratate si monografii, profesor, membru al Academiei Romane si a numeroase societati international, Constantin Arseni a fost, fara indoiala, in egala masura un excelent organizator, profesor, cercetator si un chirurg de exceptie.

Trecand in revista titanii medicinei romanesti, nu poate fi ignorat Iuliu Hatieganu (1885-1959), excelent pedagog si desavarsit clinician, un adevarat creator al scolii de medicina interna, coordonator impreuna cu I. Goia a unui monumental tratat de semiologie si patologie. Rezultatele repurtate in activitatea de cercetare au fost confirmate si apreciate la nivel international. Un alt ilustru internist si eminent profesor, creatorul scolii romanesti de hematologie, reprezentant al orientarii anatomo-clinice, Nicolae Gh. Lupu (1884-1966), a creat dupa o conceptie originala preluata de multe institutii straine, in cadrul Spitalului Colentina, un institut clinic cu adevarat de referinta. De asemenea, trebuie mentionat Constantin I. Parhon (1874-1969), unul dintre creatorii endocrinologiei si autor impreuna cu M. Goldstein al lucrarii Secretiile interne, publicata in 1909 si care poate fi considerata drept primul tratat de endocrinologie.

In studiul si combaterea tuberculozei, o contributie importanta au avut academicianul Marius Nasta (1890-1965) si Leon Daniello (1898-1970) in timp ce Tiberiu Sparchez (1899-1977) a abordat in special problemele tubului digestiv, in domeniul cardiologiei trebuind mentionati Bazil Theodorescu (1891-1967), care a pus in evidenta rolul factorilor meteorologici in declansarea preinfarctului, si Constantin C. Iliescu (1892-1978), fondatorul Centrului de Asistenta Cardiaca din Bucuresti, cu contributii importante privind sindroamele coronariene si endocardita lenta. Chiar daca intr-o zona conexa, nu poti sa nu amintesti si meritele deosebite ale savantului, explorator, speolog si biolog Emil Racovita (1868-1947), considerat fondatorul biospeologiei.
Cu o pregatire realizata integral in tara, fondator si director al Institutului de Fiziologie Normala si Patologica al Academiei Romane si initiator si secretar al Academiei de Medicina, Daniel Danielopolu (1884-1955) se situeaza printre precursorii medicinei cibernetice, elaborand o conceptie inchegata si cuprinzatoare a legilor generale ale echilibrarii functiilor organice. Astfel, pe baza unui studiu amplu asupra functionarii sistemului nervos, a celui endocrin si a celui imunitar, cat si a corelatiilor dintre acestea, a evidentiat mecanisme si a dedus legi operationale specifice biociberneticii, reusind in 1928 sa formuleze principiul antagonismului interstimulant care corespunde conexiunii inverse negative din cibernetica, dupa ce a propus deja din 1923 unele circuite cibernetice cu conexiune inversa, atat pozitiva, cat si negativa. Dispunerea ierarhizata a acestor dispozitive poate explica o serie de fenomene biologice, in special in privinta sistemului neurovegetativ. Astfel, depasind mecanismele etiologice specifice si urmarind o actiune fiziopatologica generala cu impact asupra mecanismelor reglatoare ale echilibrului functional organic, a promovat o farmacologie nespecifica de esenta cibernetica. Dar cel care avea sa dezvolte prima inchegare sistematica a ceea ce mai tarziu urma sa capete denumirea de cibernetica a fost medicul Stefan Odobleja (1902-1978), adevaratul parinte al ciberneticii. Fiul unei familii de tarani saraci din comuna mehedinteana Albesti a urmat liceul la Turnu Severin si facultatea la Bucuresti ca bursier al Institutului Medico-Militar, activand apoi ca medic militar in diferite garnizoane din tara. Dupa ce publica in 1929 Metoda de transonanta toracica, in care enunta pentru prima data principiul reversibilitatii si obtine premiul General Doctor Papiu Alexandru cu lucrarea La phonoscopie, aparuta la Paris, in 1932, la Editura G. Dion, anunta in 1837 la Congresul International de Medicina Militara din Bucuresti aparitia operei sale capitale Psihologia consonantista, lucrare care avea sa vada lumina tiparului in 1938 cu primul volum si in 1939 cu cel de al doilea, amandoua aparand la Editura Maloine in Paris. Psihologia consonantista a facut publica prima elaborare sistematica a conceptiei cibernetice generalizate, demonstrand in acelasi timp caracterul multi si interdisciplinar al acesteia. Din pacate, opera si contributiile sale au ramas mult timp ignorate si nerecunoscute, astfel incat drept parinte al ciberneticii sa fie consacrat Norbert Wiener, preocupat in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial de dirijarea artileriei si de dezvoltarea sistemului de comunicare, dupa ce din 1940 incepuse sa se preocupe de problema calculatoarelor. Astfel, dupa 1943, ajunge treptat la propria conceptie asupra ciberneticii si la publicarea in 1948 a cartii sale Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine, aproape simultan in Paris si New York, lucrare care il consacra drept parinte al ciberneticii. Odobleja ia cunostinta de scrierile lui Wiener in 1972 si, convins ca originea ciberneticii se afla in psihologie, pentru a-si marca paternitatea domeniului, indiferent de numele sub care acesta se impune in constiinta epocii, scrie lucrarea Psihologia consonantista si cibernetica, aparuta in 1978. In loc de a-i aduce recunoasterea internationala, preocuparile sale legate de cibernetica i-au adus doar ostilitatea regimului comunist, aflandu-se mult timp sub supravegherea organelor de securitate, o parte a operelor sale fiind publicate dupa moartea sa si fiind ales abia dupa 1989, post-mortem, membru al Academiei Romane.
Dar Stefan Odobleja nu este singura victima a istoriei. La fel de napastuit a fost si Nicolae Paulescu (1869-1931), adevaratul descoperitor in 1921 al insulinei, pe care el o denumise initial pancreina, aceasta fiind secretata de pancreas. Hormonul descoperit de el regleaza metabolismul glucidelor, fiind implicat in egala masura si in metabolismul lipidelor si protidelor. Paulescu a demonstrat de asemenea eficienta hormonului descoperit de el in reducerea hiperglicemiei si in tratarea diabetului. Cu toate acestea, premiul Nobel pentru descoperirea insulinei este acordat canadienilor Frederick Banting si Charles Best, care au reusit sa izoleze insulina, dupa ce Paulescu isi publicase rezultatele intr-o serie de articole aparute in sectiunea romana a Societatii de Biologie din Paris si intr-o revista belgiana cu peste opt luni inainte. Rezultatele le obtinuse insa cu si mai mult timp inainte, dar in 1916, atunci cand isi finaliza lucrarea, Bucurestiul fiind ocupat de trupele germane, s-a vazut nevoit sa amane publicarea lucrarii. Aceasta a vazut insa oricum lumina tiparului cu mult inainte ca viitorii laureati ai premiului Nobel sa-si fi realizat cercetarile. Singurul lucru care mai starneste discutii este daca cei doi au citit articolele lui Paulescu sau nu. Oricum, meritul incontestabil pentru descoperirea insulinei si adevarata paternitate a acesteia nu ii poate apartine decat lui Paulescu, indiferent cine a primit mult ravnitul premiu.

Mai putin ghinionist a fost George Emil Palade (1912-2008), singurul roman laureat al premiului Nobel, obtinut de el in 1974, pentru fiziologie si medicina. Considerat astazi parintele biologiei celulare moderne, a primit in 1986 si Medalia Nationala pentru Stiinta a Statelor Unite ale Americii. Nascut la Iasi, absolvent si doctor al Facultatii de Medicina din Bucuresti, a servit in timpul razboiului in Corpul Medical al Armatei Romane, dupa care a plecat in America, la Universitatea Rockefeller din New York. In cadrul cercetarilor sale a reusit sa explice mecanismul celular de productie a proteinelor, punand in evidenta particule intracitoplasmatice, numite ribozomi sau corpusculi Palade, la nivelul carora se realizeaza biosinteza proteinelor.

Un nume cu totul de exceptie il reprezinta Ana Aslan (1897-1988), medic specialist in gerontologie si academician. Pornind de la importanta procainei in ameliorarea tulburarilor distrofice legate de varsta, ea a dezvoltat Gerovitalul, vitamina H3, preparat in 1952 si brevetat in 30 de tari. In acelasi an, ia nastere sub conducerea ei primul institut de geriatrie din lume, Institutul National de Geronto-Geriatrie Dr. Ana Aslan, ce avea sa reprezinte, atat prin asistenta clinica, cat si prin activitatea de cercetare, un model pentru tarile civilizate. S-au tratat la acest institut unele dintre cele mai remarcabile figuri ale secolului XX - precum de Gaulle, Tito, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, nenumarate printese, conti si directorii unor mari banci sau firme prestigioase ale lumii. Altii au apelat la serviciile deja celebrei Ana Aslan pentru a urma la domiciliu diferite tratamente pe baza de Gerovital. Este si cazul lui John Kennedy, care a recurs la aceasta solutie pentru a-si trata o afectiune a coloanei vertebrale.
Chiar daca nu la acelasi nivel, adevarate vedete au devenit printre multe altele si Boicilul, un extract original din plante creat de Vasile Boici, sau calmantul gastric Ulcosilvanil B, realizat de Ion Puscas. In acest context nu poti sa nu amintesti si cercetarile realizate de Hofigal, compania condusa de Stefan Manea, care a dezvoltat zeci de produse originale si a condus la nenumarate premiere mondiale si la obtinerea a nenumarate premii, medalii si distinctii.
Evident, lista personalitatilor de seama ale medicinei romanesti si a realizarilor medicilor si cercetatorilor romani este cu mult mai ampla si inclusiv astazi nenumarati medici din tara sau, din pacate, altii care deja au plecat pe alte meleaguri reprezinta valori bine cunoscute si recunoscute in lumea intreaga.

P.S. Suntem convinsi ca fiecare dintre noi a beneficiat la un moment dat de binefacerile unui produs romanesc, fie el disponibil in sistemul farmaceutic, fie ca remediu traditional. Si iarasi suntem convinsi ca experientele pozitive trebuie impartasite, pentru ca si ceilalti sa poata beneficia de aceste binefaceri ale naturii. De aceea, va invitam sa ne impartasiti experientele dumneavoastra sau ale cunoscutilor dumneavoastra. Cele mai interesante postari le vom premia cu produse romanesti prezente in magazinul online Dacic Cool. (Foto: Wikipedia, Wikipedia, Wikipedia, Wikipedia, Wikipedia, Wikipedia, Wikipedia)