Viata dulce cu lemn-dulce

Imprimare

Lemnul-dulce este o planta cu o aroma specifica, unica, speciala, cu gust dulce (de unde si numele in limba romana), o planta cunoscuta si apreciata in mai multe culturi, de peste trei milenii. Este o planta care a fost in atentia faraonilor si profetilor, a unor mari conducatori militari sau religiosi. In mormantul marelui faraon egiptean Tut, alaturi de aur, bijuterii pretioase si alte comori, s-au gasit mari cantitati de radacina de lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra), pastrata in conditii foarte bune. Prin urmare, aceasta planta era considerata deosebit de valoroasa.

Se crede ca faraonul a considerat ca are nevoie de ea in lumea de dincolo, pentru a-si pregati bautura sa dulce preferata, Mai sus. De fapt, egiptenii considerau lemnul-dulce o planta buna la toate, un fel de panaceu, asa cum la chinezi era (si este inca) ginsengul. In vremurile in care Biblia inca se scria, barbatii egipteni beau o licoare care avea ca ingredient lemnul-dulce. Dar multe alte popoare si populatii antice cunosteau bine lemnul-dulce, de la chinezi, brahmanii indieni si hindusi pana la sciti, greci, romani si babilonieni. Grecii l-au preluat de la sciti, iar Theophrastus il numea, cu trei secole inainte de Hristos, radacina scita. Se pare ca ostenii din armata scitilor puteau calatori timp de 12 zile fara a bea apa, doar mestecand lemn-dulce si mancand branza din lapte de iapa. Iar hindusii il amestecau cu lapte si zahar, obtinand o licoare care marea potenta.
Dioscoride a dat lemnului-dulce numele sau botanic, de la glukos = dulce si riza = radacina, in greaca veche. El a mers alaturi de oastea lui Alexandru cel Mare si le-a recomandat soldatilor sa-si aline setea si foamea si sa-si creasca totodata rezistenta la efort cu ajutorul lemnului-dulce. Alexandru cel Mare insusi a apreciat calitatile lemnului-dulce. In acea perioada, se considera ca aceasta radacina e buna pentru tulburarile gastrice, ale ficatului si ale rinichilor, pentru tuse si durerile din zona pieptului. Marele imparat roman Cezar a fost, de asemenea, convins de calitatile acestei plante. Mult mai tarziu, Napoleon a mestecat atat de mult lemn-dulce incat dintii i s-au innegrit.
In Evul Mediu, lemnul-dulce diminua efectul negativ al mancarurilor prea condimentate sau gatite prea mult. In acea vreme, nu existau frigidere, astfel ca mancarea se pastra, de multe ori, prin adaugarea unor mari cantitati de sare sau de ierburi aromatice. Iar in sudul Europei se ingurgitau mari cantitati de apa de lemn-dulce, deoarece se credea ca aceasta infuzie purifica sangele.
Ayurveda, medicina traditionala indiana, considera ca Glycyrrhiza glabra este tonic, expectorant si emolient. Gratie acestor proprietati, lemnul-dulce a fost utilizat in mod traditional in tratarea tusei si a astmului. Astazi, se considera ca lemnul-dulce calmeaza membranele iritate, trateaza ulcerele stomacale, refluxul gastroesofagian, reduce iritatiile pielii, este laxativ, echilibreaza nivelul de zahar din sange, are efect expectorant si stimuleaza secretiile mucoase ale traheei. De asemenea, are efecte antiinflamatoare, diminueaza grasimile din organism, protejeaza ficatul de substantele toxice, intareste organismul in conditii de stres si are activitate antialergica. Contine vitamina E, complexul B, biotina, niacina, acid pantotenic, lecitina, mangan etc. Totusi, nu exista inca suficiente studii stiintifice care sa probeze toate proprietatile medicale ale lemnului-dulce.
Glycyrizina, substanta dulce care se gaseste in cantitati mari in radacina de lemn-dulce, este de 50 de ori mai dulce decat zaharul. De aceea, este firesc sa intalnim multe dulciuri gustoase care au ca ingredient aceasta radacina.
In portofoliul companiei Apidava, de pilda, intalnim bomboanele cu propolis si lemn-dulce. Sunt niste bomboane sanatoase, care nu contin deloc zahar. Aceste bomboane sunt deosebit de delicioase, fiind preferate atat de adulti, cat si de copii. Sunt ideale pentru persoanele care, din diferite motive, sunt nevoite sa renunte complet la zahar. Dulciuri pe baza de lemn-dulce au inceput sa fie fabricate inca de la inceputul secolului XX. Cu toate acestea, nu tot ce pare a contine lemn-dulce are aceasta planta ca ingredient. Anasonul are un gust asemanator si este utilizat, de multe ori, ca inlocuitor al sau.
Lemnul-dulce era foarte valoros in Europa medievala. In secolul al XIV-lea, englezii au pus o taxa pe importul de lemn-dulce, pentru a strange banii necesari repararii celebrului pod London Bridge. Pe langa alte intrebuintari, acest ingredient se regasea si in tutunul din tigari sau in tutunul care se mesteca. Astazi, unii considera ca te poti lasa de fumat mestecand lemn-dulce. Pe langa faptul ca radacina acestei plante are, cumva, forma unei tigarete, inlocuind tigara reala, ea are si un gust care aduce cu gustul tutunului, din moment ce era folosita ca ingredient in compozitia acestuia.