Reteta bucovineana: Sarbusca

Imprimare

In cadrul proiectului Descopera traditiile culinare romanesti! a fost prezentata o reteta bucovineana: Sarbusca. Reteta bucovineana Sarbusca era folosita in satele din Bucovina la finalul secolului al XIX-lea si a fost preparata de Gelu-Marian Jilavu, Food Manager, in cadrul campaniei Descopera traditiile culinare romanesti! Va prezentam in cele ce urmeaza aceasta reteta, Sarbusca, pe care va invitam sa o incercati si dumneavoastra!

Ingrediente: 1 litru apa, 1 oala zer, 1 radacina de patrunjel, 6 cartofi, 3 morcovi, 3 cepe, 1 mana malai, patrunjel verde, marar verde, sare, ulei.
Mod de preparare: Morcovii si patrunjelul se taie in bucati, iar ceapa se toaca marunt. Se calesc in ulei si apoi se fierb in apa amestecata cu zerul dat prin strecuratoare.
Se pune cratita la foc domol si dupa ce scade se adauga cartofii taiati marunt.
Se potriveste de sare si se pune malaiul, amestecand usor pentru a nu face cocoloase. La sfarsit se pune verdeata tocata marunt.
Mod de servire: Se mananca fierbinte cu mamaliga.
Proiectul Descopera traditiile culinare romanesti! este derulat de agentia Russenart Comunications, in parteneriat cu Gold Maya si Heinner, in perioada ianuarie - noiembrie 2014. Printre partenerii media se numara si revista noastra online, Dacic Cool, care sustine si promoveaza traditiile romanesti.