Ciuperci taranesti

Imprimare

Zilele de post, in satele de pe apa Tazlaului, vin una dupa cealalta cu un retetar fabulos. La Berzunti, muncel cu paduri si tot felul de bucate ce vin in gospodarie de la padure, nu puteau sa lipseasca mancarurile de ciuperci. In postul Pastelui, in casele care respecta traditia, veti afla la vremea aceasta ciuperci feliate si uscate, care se adauga in cratita, dupa ce au fost rehidratate cu apa clocotita. Daca aveti totusi ciuperci proaspete la indemana, atunci reteta aceasta va va fi de folos.

Aveti trebuinta de: 500 g ciuperci, o ceapa, doua linguri de untdelemn, o lingura de faina, sare, piper, o legatura de marar; facultativ: 100 g smantana.
Cum se procedeaza: Se curata ciupercile, se spala bine si se taie felii. Se oparesc cu apa clocotita, se scurg si se pun intr-o cratita impreuna cu o ceapa tocata foarte fin si untdelemn. Se lasa sa se prajeasca pentru cateva minute, apoi se pune peste ele o lingura de faina, desfacuta in putina apa (daca este permis si nu e zi de post, se poate adauga si smantana). Se presara sare, piper si mararul tocat marunt si se lasa sa fiarba in cuptor (sau in rola) o ora.

Reteta culeasa din satul Berzunti, judetul Bacau, si publicata in volumul Retete alese pentru Post si Craciun de Simona Lazar, Editura Jurnalul, 2010.
Sursa: antenasatelor.ro
(Simona Lazar, Antena Satelor)