Sambata, 19 Oct

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Stil de Viata Arta culinara Masa de Paste

Masa de Paste

Email Imprimare

Fie ca vorbim de Craciun, de Anul Noul sau de Paste, un element esential in cadrul acestor sarbatori il constituie masa. In functie de specificul sarbatorii, in intreaga lume, masa are o importanta substantiala, existand mereu un raport direct intre simbolistica sarbatorii si cea a bucatelor alese.
Sarbatoarea Pastelui este una dintre cele mai importante sarbatori crestine, cu semnificatii profunde pentru lumea crestin ortodoxa si nu numai. De Pasti se sarbatoreste Invierea Mantuitorului, un moment religios crucial. Este o sarbatoare care simbolizeaza purificarea noastra spirituala ca oameni, ca fii ai lui Dumnezeu, dar si purificarea trupeasca, prin saptamana care precede aceasta mare sarbatoare. Un adevarat ritual culinar, caruia i se adauga o conduita crestineasca impecabila, aminteste credinciosilor de sacrificiul pe care Mantuitorul L-a facut pentru noi. Este, in acelasi timp, prilej de renastere, de intampinare a primaverii, dar si de reinnoire sufleteasca.
Iata de ce masa de Paste nu este doar o masa de sarbatoare, ci una in care simbolurile religioase se impletesc cu bucatele alese, atent pregatite, dar si cu atmosfera calda, de primavara sufleteasca si de renastere. Un rol esential in aceste sens il au culorile. Acestea trebuie sa fie cat mai vii si cat mai frumos imbinate, astfel incat sa creeze un intreg primitor, un fundal propice starii de bine. Masa de Paste trebuie sa constituie un element al armoniei, un pretext al reunirii familiei si al reinnoirii notiunii de familie.

Masa de Paste in Europa
Nu doar pentru noi, romanii, ci si pentru multe alte tari din Europa si din lume, masa de Paste contine numeroase simboluri. Nelipsit din aproape nici o tara europeana, oul este in Germania, pe langa ingredient pentru bucatele de pe masa, un obiect de decor cu care se impodobesc tufele si copacii din preajma casei. Pentru a ornamenta copacii in acest mod, ouale de gaina sunt golite de continut si apoi colorate de catre copii. In aceasta tara, iepurasul de Paste ascunde oua de ciocolata si alte dulciuri, in gradina, urmand sa fie descoperite de catre copii. Un adevarat ritual indragit foarte mult de copiii din Germania este suflatul oualor folosite pentru decor. Se fac doua gauri si se sulfa continutul, procedeu destul de anevoios, insa cu aceste oua copiii pot realiza adevarate ornamente pe care le agata in copaci. Tot aici, copiii participa si la vopsirea oualor, folosind, evident, o vopsea destinata special uzului micilor artisti.
In Germania, de pe masa de Paste nu lipsesc bucatele traditionale. Astfel, pe langa cosuletele cu oua vopsite, frumos decorate cu fire verzi de iarba, nu lipseste cozonacul si friptura de miel.

In Bulgaria, intalnim o traditie mai neobisnuita legata de ciocnitul oualor. Acestea se ciocnesc de peretele bisericii, inaintea slujbei de Inviere. Bulgarii sunt mari iubitori de carne de miel, pe care o consuma nu doar la sarbatori, ci si pe parcursul anului. Tot ei sunt si adevarati maestri in patiserie, asadar de pe masa de Paste nu lipsesc dulciuri de genul nucilor umplute cu diverse creme si nici celebrele placinte dulci sau sarate.

In Serbia, la masa de Paste exista obiceiul ca persoana cea mai in varsta din casa sa ciocneasca un ou incondeiat cu toti invitatii, facandu-le urari de sanatate si de noroc. Masa este bogata, se pregateste drobul, nelipsita friptura de miel si dulciurile. Pasca preparata in Serbia este umpluta cu branza, smantana sau cu ciocolata.  

In Franta, nu exista iepurasul de Paste, ci pestii de Aprilie. Acesti pesti, din hartie colorata, impodobesc casele francezilor inca de la inceputul lui aprilie. Cunoscuta pentru vinuri fine si mancaruri sofisticate, dar savuroase, Franta sarbatoreste Pastele cu o masa plina de bucate alese. Nu lipseste mielul, preparat fie la cuptor, fie sub forma de frigarui combinate cu diverse legume. Cand vine vorba de dulciuri, francezii se intrec si ei in cele mai delicioase tarte, de fructe sau de ciocolata.

Suedia are foarte multe superstitii legate de aceasta mare sarbatoare. Astfel, aici se crede ca in Saptamana Mare, vrajitoarele isi sporesc puterea. Exista si obiceiul ca fetele si baietii sa mearga din casa in casa, imbracati in vrajitori, si sa ofere vecinilor felicitari frumoase, cu elemente pascale. Ouale sunt si aici vopsite in cele mai frumoase culori, iar masa include pestele, preparat in cele mai diverse si rafinate moduri, marinat sau afumat, alaturi de garnituri de legume. Preparatele culinare sunt intotdeauna insotite de bauturi facute din cereale sau cartofi.

Spania este una din tarile europene in care masa de Paste este una indelung pregatita. Una din specialitatile culinare prezente pe masa festiva de Paste este painea umpluta, fie cu carne, fie cu legume. Pe langa aceste painici, bucatele traditionale pentru masa de Paste includ pestele preparat alaturi de legume, dar si carnea de miel la cuptor cu garnituri de cartofi sau fasole verde. Nelipsite de la masa de Paste ale spaniolilor sunt supele de peste si sparanghel, cu maioneza si condimentate cu usturoi. Copiii primesc in dar iepurasi de ciocolata sau alte figurine de ciocolata. Se pare ca ciocolata este la loc de cinste in aceasta tara, in Barcelona existand chiar un muzeu al ciocolatei, unde sunt expuse adevarate opere artistice din ciocolata.
Tot in Spania exista si o frumoasa traditie prin care, pe apele curgatoare, de Paste trec lin, barcute care duc personaje celebre din Biblie.

Grecia este si ea una dintre tarile in care Pastele se sarbatoreste cu mese bogate in cele mai alese bucate. Fireste, nu exista masa de Paste fara preparatele din miel. Acesta se prepara la cuptor, impreuna cu multe condimente care confera o savoare speciala, asa cum se cuvine unei mese de sarbatoare. Nu lipsesc sosurile rafinate, din menta si nici vinul rosu. Iar printre aceste minunate bucate, isi face intotdeauna locul, faimoasa baclava. In Grecia, in ziua de Paste se daruiesc lumanari frumos decorate. Cand se intorc de la slujba de Inviere, grecii servesc o supa numita “magiritsa”.

Si in Italia, vedeta la masa de Paste este mielul. Marinat sau inabusit la cuptor, acestuia i se adauga intotdeauna condimente, precum rozmarin sau lamaie. Masa este bogata in legume: spanac, sparanghel sau anghinare. Desigur, nu pot lipsi pastele, cu sosuri festive, de busuioc sau cu fructe de mare. Asemanatoare cu pasca romaneasca este Pane di Pasqua, un preparat din branza dulce, aromata cu vanilie si lamaie. Tot aici se prepara si cozonacul cu migdale, in forma de porumbel, cozonac care poarta numele de Colomba.

Olanda este tara in care sarbatoarea Pastelui este precedata de o serie de carnavaluri, petreceri la care sunt organizate numeroase concursuri si, din fiecare oras este ales liderul localitatii, caruia ii sunt inmanate cheile orasului. Masa festiva este frumos aranjata, impodobita cu flori de primavara si oua vopsite. Dulcele olandez, specific sarbatorii pascale, este un fel de paine dulce, umpluta cu struguri si stafide.

Rusii pregatesc si ei cozonac, cu diverse umpluturi, cu mac, cu nuci, cu diverse arome, de vanilie, de rom sau de lamaie. Masa de Paste in Rusia este foarte bogata. Gospodinele pregatesc borsuri, preparate din pui, garnituri de legume, sosuri aromate, dar si sunca afumata, imbracata in aluat, preparata la cuptor. Ouale se incondeiaza, se vopsesc in special in culoarea rosie, iar apoi se sparg cu ajutorul unor cuie, pentru a simboliza cuiele care au strapuns trupul Mantuitorului.

In Ungaria, pregatirile pentru sarbatorile pascale sunt similare cu ale noastre. In saptamana care precede sarbatoarea, se face curatenie; se curata nu doar casa in care se locuieste, ci si sufletul, in asteptarea marii sarbatori. Se incondeiaza ouale, se pregatesc cele mai alese bucate si se petrece timp in sanul familiei. Micul dejun din prima zi de Paste include neaparat oua. Tot in aceasta zi, are loc (la fel ca si in unele zone din tara noastra) stropirea fetelor cu parfum, pentru ca acestea sa aiba noroc intregul an. Fetele stropite daruiesc baietilor oua incondeiate.

Masa de Paste in America
Americanii au si ei traditii legate de sarbatorile pascale. Exista numeroase carnavale in cinstea Invierii, dar si numeroase evenimente care ii antreneaza pe copii in diverse activitati. In unele zone din America de Nord, incondeierea oualor este un prilej de reuniune familiala. Ouale sunt vopsite nu doar in rosu, ci in diverse culori. Iepurasul aduce copiilor oua de ciocolata sau dulciuri, pe care uneori le ascunde prin gradina, lasand copiii sa cerceteze zona. Carnavalele dedicate acestei sarbatori sunt prezente atat in America de Nord, cat si in America de Sud.
Pentru Masa de Paste in America, nelipsite sunt sunca afumata si ouale vopsite. Consumul de bomboane in aceasta perioada este aproape la fel de mare cu consumul de bomboane de Craciun. Preferate de Paste sunt jeleurile in forma de iepuras, dar si ciocolata, in diverse forme.

Masa de Paste in Africa
Nici in Africa, sarbatoarea pascala nu trece neobservata. Aici, in majoritatea tarilor, bisericile se impodobesc cu cele mai frumoase flori si cu cele mai pretuite fructe. Se canta si se danseaza. In unele zone din Africa, postul care precede Pastele dureaza 55 de zile. Si in Africa se mananca miel de Paste, inabusit la cuptor si insotit de diverse preparate din cuscus, dar si carne de pui. Specific acestei sarbatori este un fel de cozonac urias, care se daruieste fiecarui invitat.

Masa de Paste in Australia
Australienii considera ca simbolul tarii lor, cangurul, este mai potrivit pentru a aduce dulciuri copiilor, asa ca iepurasul a intrat, pe acest continent, intr-un con al uitarii. Cangurul, pe nume Bilby, le aduce ciocolata in diverse forme, insa le ascunde pe langa casa, iar copiii au misiunea de a le descoperi.

Masa de Paste pe meleagurile noastre
Din timpuri stravechi, in Romania, Pastele este una dintre cele mai asteptate sarbatori religioase. Dupa postul care precede marea sarbatoare, dupa cele 40 de zile de curatire sufleteasca si trupeasca, masa de Paste abunda in cele mai alese bucate traditionale. In functie de zona tarii, gospodinele pregatesc drob de miel, friptura de miel, cozonac, pasca si incondeiaza ouale. Acest procedeu, de incondeiere a oualor, a devenit o traditie dusa la rang de arta in tara noastra.
Dupa ce participa la slujba de Inviere, romanii savureaza un mic dejun festiv, din care nu lipsesc ouale vopsite, ceapa verde, casul, dar si celebrul drob. Insa, inainte sa serveasca acest bogat mic dejun, in unele zone din tara se mai pastreaza inca traditia ca oamenii sa se spele pe fata cu apa neinceputa, in care se pune un ou sfintit, ritual despre care se crede ca aduce noroc si bunastare pentru restul anului. La slujba de Inviere, oamenii merg imbracati in haine noi sau in port traditional. Hainele noi sunt menite sa completeze procesul de renastere, desfasurat in timpul postului. Astfel, dupa ce si trupul si sufletul s-au reinnoit, e nevoie si de straie noi, ca imaginea sa fie completa. La fel ca si la alte popoare, si in Romania, masa de Paste este prilej de intrunire cu familia, de regasire a radacinilor si de respect pentru traditiile stramosilor nostri.
Cozonacul si pasca sunt nelipsite de pe masa de Paste a romanilor. Fie ca este umplut cu nuca sau cu mac, impletit sau rulat, cozonacul este un element esential al meniului pentru acesta mare sarbatoare, desigur, alaturi de pasca, preparata in unele zone dupa retete foarte vechi.
Drobul face parte si el din acest meniu, fiind un preparat traditional romanesc, intalnit insa si in Scotia, insa preparat cu mult mai putina verdeata decat la noi. In Romania, drobul contine, pe langa maruntaie de miel, verdeturi precum patrunjel, marar, ceapa verde sua chiar leustean.
Nelipsita de la masa de Paste este si friptura de miel, insotita de garnituri de legume.
Din toate aceste bucate delicioase, de Paste, la fel ca si de alte sarbatori, romanii daruiesc din toata inima. Astfel, in majoritatea zonelor din tara, imediat dupa sfintirea cosului, oamenii isi impart intre ei pasca, oua incondeiate si cozonac, fie ca ofranda in memoria celor trecuti dincolo, fie ca semn al aprecierii fata de semeni.

Fara indoiala, Pastele este o sarbatoare pretuita in intreaga lume. Fiecare tara are, desigur, cultura, traditiile si obiceiurile sale, insa fundamentul acestei mari sarbatori este, pentru toti, Invierea Mantuitorului. Este momentul potrivit pentru ca familia sa se reuneasca si sa savureze bucate alese, preparate cu atentie si cu multa daruire. (Foto: www.freeimages.com)

Despre obiceiurile si traditiile legate de masa de Paste, dar si despre cele mai celebre bucate preparate cu ocazia acestei mari sarbatori, a vorbit si Cecilia Caragea, consultant comunicare, la rubrica Arta de a trai sanatos din cadrul emisiunii Europolis (TVR 1).

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.