Balmosului muscelean, Bogdan Gilculescu, unul dintre cei mai patimasi gurmeti din prima ceta de scaun a Tarii Romanesti, ii spunea fondue roumaine, alintandu-l si, in acelasi timp, relevand superbul arc in timp si spatiu intre ciobanii din Carpati si pastorii din Alpi.
Respectand regulile oricarui fondue din Alpi, si balmosul ciobanilor din Muscel se face din trei feluri de branza. Mai precis, din branza de burduf, telemea de oaie proaspata si urda grasa de oaie, careia i se mai adauga si ceva unt de oaie, ingredient pe care, din pacate, nu-l gasim decat la stana sau, cel mult, in locurile unde ciobanii isi desfac produsele.

Se face mai intai un cir – terci, n.n. – de mama­liga, cu putin malai macinat mai grosier, la moara traditionala, si lapte proaspat muls. Se adauga branzeturile si se lasa sa fiarba usor pana se leaga toate si se face o pasta cremoasa. Pana sa-l iau de pe foc, eu torn iute si-un ciocan de tuica de pruna. Pana si acest ultim amanunt, alcoolul adaugat branzeturilor, apropie balmosul carpatin de fondue-ul alpin, in care se toarna, indeobste, un pahar de vin alb.
Balmosul se serveste cu mamaliga rece sau calda, insa varianta cea mai subtire este aceea in care pui alaturi cuburi de mamaliga rece. Le infigi in furculitele pentru fondue si le treci prin balmosul fierbinte, care se lipeste cu atata dragoste de ele!

Sursa: Antena Satelor (Simona Lazar)