Vineri, 3 Jul

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Stil de Viata Casa si Gradina Castanul, copacul puternic si misterios

Castanul, copacul puternic si misterios

Email Imprimare

Ne incanta primaverile cu ramurile sale viu colorate, cu parfumul proaspat al florilor, iar toamna, fructele sale se ascund prin desisuri, spre bucuria copiilor. Originar din Asia, castanul salbatic, pe numele sau stiintific Aesculus hippocastanum, este un arbore fascinant prin alura si prin spectacolul cu care isi schimba infatisarea in functie de anotimp. Astfel, frunzele mari, compuse din 7 foliole, sunt insotite primavara de ciorchine de flori albe, atinse de nuante rosietice sau galbene, creand un tablou feeric privitorului. Fara indoiala, castanul este unul dintre cei mai fascinanti copaci, iar strazile care au de o parte si de alta acesti minunati arbori sunt o adevarata priveliste minunata.

Parcurile in care aleile sunt captusite de castani sunt locurile preferate in care oamenii isi regasesc linistea si reusesc sa isi refaca fortele. Cele mai cunoscute specii de castan sunt Castanea sativa (sau castanul dulce), intalnit in Europa, castanul japonez si castanul chinezesc, intalniti in Asia, iar in America exista Castanea dentata (sau castanul american), Castanea pumila (sau castanul pitic), una din conditiile de crestere a acestui arbore fiind umiditatea ridicata a solului.
Impozanta si frumusetea castanului au facut din acesta subiectul a numeroase legende. Una dintre ele povesteste despre un copac fara rod care obisnuia sa asculte necazurile unui flacau, pe nume Castan. Acesta era foarte sarac si nu avusese nici macar o lumanare pe care sa i-o puna la capataiul mamei sale atunci cand aceasta pleca la cele vesnice. Se spune ca acel copac, indurerat de povestea lui Castan, se umplu de lumanari pe fiecare ramura si incepu sa rodeasca si sa capete o frumusete aproape stranie. Cum numai Castan invatase rostul florilor, al frunzelor si al fructelor acestui copac, oameni din tot tinutul soseau la el ca sa ii vindece de cele mai aprige boli, iar Castan deveni, din baiatul singuratic si sarman, un om cautat si respectat pentru intelepciunea sa, asa cum arborele acela se transforma dintr-unul fara nici un rost intr-un arbore mai mult decat benefic pentru oameni…
Unul dintre cei mai cunoscuti castani din lume se afla in Catania si se presupune ca ar avea aproape 4.000 de ani, castan declarat in 1965 monument UNESCO. Evident, si acest castan pare sa aiba o legenda fascinanta, potrivit careia Regina Ecaterina de Aragon, intorcandu-se dintr-o calatorie, se adaposti, impreuna cu cei 100 osteni ai sai, sub un copac, de frica unei furtuni groaznice care ameninta sa distruga totul in cale. Se spune ca numai intelepciunea acelui castan, care a acoperit ostenii cu frunzele sale, a fost salvarea reginei si a ostenilor sai. Copacul, considerat de unii specialisti ca fiind unul dintre cei mai batrani copaci din Europa, este cunoscut in zona Italiei sub numele de “castanul celor 100 de cai”.
Avem insa si noi, romanii, un castan la fel de celebru ca si cel din Italia, un arbore despre care localnicii spun ca ar avea venerabila varsta de aproape 700 de ani. Dincolo de rodul bogat pe care acest castan l-a dat de-a lungul secolelor, dincolo de povestile de dragoste care s-au desfasurat la umbra lui, castanul din Unguras, un sat din Maramures, ascunde mistere numai de el stiute. Oamenii locului spun ca acolo obisnuiau sa se ascunda cei asupriti in timpului regimului comunist, iar in timpul invaziilor turcesti, se presupune ca aici ar fi fost ascunse cele mai pretioase comori ale oamenilor.
Dincolo de legende, castanul ramane de-a lungul timpului unul dintre cei mai iubiti si apreciati arbori, atat pentru frumusete si pentru gustul special al minunatelor sale fructe, cat si pentru beneficiile aduse sanatatii si frumusetii.
Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au observat calitatile terapeutice ale castanului. In apropierea acestuia, cei lipsiti de energie sau cei care cad adesea in depresii se incarca cu voie buna si devin mai optimisti. Nu degeaba in satele din tara noastra oamenii obisnuiau sa poarte castane in buzunare, ca semn de noroc si de sanatate. De asemenea, celor carora viata nu le rezervase bucurii, ci necazuri, li se confectionau talismane din castane, cu credinta ca acestea absorbeau suferintele si le inlocuiau cu o stare de bine. Recent, studiile au demonstrat ca extractul de castane protejeaza activitatea creierului, asigurandu-i o oxigenare optima, ceea ce duce la o stare de bine si la claritate in gandire.
Odata cu dezvoltarea tehnologica, oamenii de stiinta au studiat beneficiile castanului pentru sanatate, si gama de afectiuni pe care acesta o combate este foarte mare. Dincolo de puterea sa de calmare, de ragasire a linistii, castanul are o actiune excelenta in tulburarile circulatorii venoase: varice, hemoroizi, prostata, avand un rol decongestionant si antiinflamatoriu.
Daca va numarati printre iubitorii de castane, ar trebui sa stiti ca, dupa ce se culeg, acestea se asaza pe suprafete plane, in spatii aerisite, pana se usuca, dar se pot usca si in tava aragazului. Dupa uscare, se poate prepara o pulbere de castane (pulbere care se poate obtine prin simpla pisare sau se pot da castanele prin rasnita, pana cand se marunteste foarte bine). Aceasta pulbere este excelenta in combaterea afectiunilor legate de prostata sau in varice, dar este benefica si in diaree sau in colici abdominale. Aceeasi pulbere se folosea in trecut si pentru indepartarea durerilor de cap sau in combaterea senzatiei de picioare grele, obosite. Tot pentru durerile de picioare se poate folosi si cataplasma cu extract de castane.
Pentru inlaturarea cuperozei se recomanda decoctia de castane, preparata prin fierberea timp de un sfert de ora a sase castane maruntite intr-un litru de apa. Lichidul obtinut se pune pe comprese si se asaza pe zonele afectate. In cazul taieturilor, se aplica pe rana o solutie obtinuta din fierberea a 50 de grame de flori uscate de castan intr-un litru de apa, timp de zece minute.
In tara noastra sunt peste 400 de hectare de castani, in special in regiunile din Tismana si Baia Mare, insa exista parcuri in care aleile sunt imprejmuite de castani si in celelalte regiuni din tara, intrucat se adapteaza cu brio climatului tarii noastre. In Baia Mare, in fiecare an se sarbatoreste acest minunat arbore, prin festivitati dedicate lui, la Sarbatoarea Castanelor.
Atrase si ele de frumusetea si de parfumul florilor de castan, albinele au regasit in florile de castan o inestimabila sursa de hrana. Astfel a luat nastere polenul crud de castan dulce si mur de la Apiland, un remediu excelent in stimularea circulatiei sanguine, in echilibrarea sistemului nervos sau in ameliorarea simptomelor menopauzei. Supranumit si ingerul pazitor al circulatiei sanguine, acest tip de polen are o actiune benefica asupra venelor si vaselor capilare. Este foarte bogat in polifenoli, substante cu proprietati antioxidante, 15-20 g din acest tip de polen reprezinta echivalentul a 900 g de legume sau 6 cani de ceai verde. Datorita puterii antioxidante, previne demineralizarea si asigura echilibrul sistemului nervos, fiind recomandat in stari de anxietate sau depresie usoara.

Despre semnificatiile si legendele castanului si florilor de castan, a vorbit si Cecilia Caragea in cadrul rubricii Secretele Florilor, realizata de Carmen State. (Foto: www.freeimages.com, www.apiland.ro, Arhiva personala)

Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.