Salcamul, copacul cu ciorchini de flori

Imprimare

Primavara tarziu, in luna mai sau abia in iunie, parfumul dulce al florilor de salcam incarca vazduhul, incantandu-ne simturile. Inflorescentele pe care le formeaza aceste delicate flori albe, roz sau mov sunt intr-adevar splendide, fiind deosebit de decorative in orice curte sau gradina. Parfumul lor este unul rafinat, fin si totusi patrunzator si chiar ametitor. Ilustrand senzatiile intense pe care ni le dau florile de salcam, poetul Arhip Cibotaru a scris o foarte frumoasa poezie, pusa in muzica de inegalabilul Tudor Gheorghe, rapsodul Olteniei: Au innebunit salcamii / De atata primavara, / Umbla despuiati prin ceruri / Cu tot sufletu-n afara...

Desigur, nu doar noi, oamenii, ne bucuram de florile de salcam, ci si albinele, care prepara din ele o miere cu totul speciala, parfumata, fina si rara, foarte cautata nu numai pentru gustul sau, ci si pentru faptul ca nu se zahariseste. Rara deoarece perioada de inflorire a salcamului este foarte scurta - doar o saptamana, vremea este inca instabila, iar albinele, care abia se dezmortesc pentru a-si incepe calatoria florala, trebuie sa se grabeasca pentru a obtine miere de salcam. In orice caz, salcamul este cea mai importanta specie melifera dintre copacii care cresc la noi din tara, producand foarte mult nectar.
Insa beneficiile acestui copac impunator din familia leguminoaselor, adus in Europa si la noi in tara ca arbore ornamental, sunt mult mai vaste. Salcamul creste spontan, poate ajunge pana la 30 de metri inaltime si traieste chiar si 100 de ani. Nu e pretentios in ceea ce priveste solurile, creste si in cele instabile, nisipoase, neconvenindu-i doar cele calcaroase. Suporta bine seceta, umiditatea si gerul, ii place lumina, se dezvolta rapid in orice conditii, iar ramurile sale au spini putini. Fiind nepretentios, se inmulteste rapid, in multe tari fiind considerat specie invaziva. Lastarirea puternica este insa si benefica, salcamul fiind folosit la terasarea si impadurirea rapida a unor zone cu soluri instabile, nisipoase. Lemnul sau este de esenta tare, dur si rezistent, cu o fibra frumoasa, fiind folosit la lucrari care raman in aer liber (stalpi, butoaie, cherestea etc.), iar atunci cand este ars degaja o putere calorica foarte mare. Arabii foloseau rasina salcamului, pe care o recoltau dupa ploaie, la prepararea gumei arabice, pe care o intrebuintau in alimentatie, in medicina, precum si la prepararea vopselor si adezivilor. Scoarta salcamului contine substante toxice, fitotoxine si mai ales robina, insa, utilizata cu mare atentie la cantitati, are efecte bune in tratarea ulcerului gastric si duodenal, a hiperaciditatii si ca purgativ. Florile de salcam sunt folosite in industria farmaceutica si in industria parfumurilor, ca aromatizant. In plus, ele sunt comestibile, fiind folosite in unele preparate culinare. Mai mult, au o serie de efecte terapeutice si vindecatoare, care sunt inca destul de putin cunoscute.
Un copac cu flori atat de frumoase si atat de util nu putea lipsi din legendele si basmele oamenilor din vechime si de astazi. El era si este considerat mai ales un simbol al longevitatii si al vesniciei si un ocrotitor al iubirii. In antichitate, salcamul era arborele sacru al zeitei egiptene a razboiului, Neith. Una dintre legendele egiptene spune ca zeita Isis a gasit trupul lui Osiris, care fusese ucis de fratele sau, Typhon, pastrat perfect in trunchiul unui salcam. O legenda ebraica spune ca marele mester Hiram, cel care a condus lucrarile de constructie ale Tempului lui Solomon si care avea o echipa formata din sute de mii de muncitori, a fost ucis de catre trei dintre acestia, nemultumiti de plata, apoi a fost ingropat intr-un loc secret, pe care l-au marcat cu o ramura de salcam. Acest obicei al evreilor de a pune la morminte ramuri de salcam exprima credinta lor in nemurire. In Vechiul Testament, mai ales in Exod si in Deuteronom, sunt multe referiri la lemnul de salcam, care era folosit la construirea chivotului, altarelor, meselor si stalpilor. In Evul Mediu, a exista si credinta ca acea cununa cu spini a lui Isus Hristos pe care romanii i-au pus-o pe cap la rastignire a fost impletita din ramuri de salcam.
Exista mai multe specii de salcam. Doua dintre ele, salcamul obisnuit si salcamul japonez, sunt cele mai utilizate in scopuri medicinale. Ele sunt inrudite, insa efectele lor terapeutice sunt diferite.
Cea mai cunoscuta specie de salcam este, desigur, salcamul obisnuit, Robinia pseudoacacia, originar din America de Nord. Numele Robinia i-a fost dat de catre Carl Linnaeus in cinstea celor doi gradinari francezi care, lucrand in gradinile regale ale Frantei in vremea lui Henric al IV-lea, au introdus salcamul in Europa la inceputul secolului al XVII-lea: Jean Robin si Vespasian Robin, fiul sau. In America, insa, salcamul este numit popular black locust. De unde vine acest nume oarecum ciudat? Explicatia se pare ca este urmatoarea: misionarii crestini iezuiti care au ajuns in Lumea Noua au considerat ca salcamul a fost copacul care l-a tinut in viata pe Ioan Botezatorul, in desert. Insa Robinia pseudoacacia nu crestea in vremea aceea in Europa si Asia, ci doar alte specii de salcam, iar copacul la care face referire Noul Testament este, de fapt, roscovul (Ceratonia siliqua). In limba romana, cuvantul salcam provine din omonimul turcesc salcam, care inseamna buchet, chiorchine (cu referire la inflorescente) si care se regaseste si in limbile bulgara si greaca. La noi exista si alte denumiri populare ale salcamului, ca de exemplu bagrin (Banat), salcan (Moldova), salcamp (Muntenia), dafin, drog, malin, gledicie, rug sau chiar acat.
Florile salcamului obisnuit, Robinia pseudoacacia, se consuma ca atare, proaspete sau uscate, sub forma de pulbere, macerat, infuzie, tinctura sau vin sau ca ingrediente in unele mancaruri. Bunicii nostri faceau, la tara, clatite sau gogosi cu flori de salcam. Exista o reteta de flori de salcam in aluat si din ele se fac o delicioasa peltea (jeleu) si un serbet gustos. Un produs unic si nou la noi este dulceata din flori de salcam Topoloveana, care ne aduce si ea aminte de gusturile copilariei. Contine 35% flori de salcam si este completata cu suc concentrat de mar, ca indulcitor natural. Fiind un preparat 100% natural, aceasta dulceata poate fi consumata de oricine, chiar si de catre cei bolnavi de diabet, in orice dieta.
Florile de salcam au actiuni terapeutice uimitoare, foarte puternice, datorita faptului ca ele conţin multe substante cu efecte benefice asupra organismului uman: robinina, acaciina, flavonoizi, glucozide, glucide, taninuri, o serie de uleiuri volatile, acid clorogenic si acid cafeic. Se pare ca florile de salcam pot vindeca peste 60 de boli. In primul rand, ele reprezinta un foarte eficient antitusiv natural, cunoscut de multa vreme, la tara. Calmeaza nu doar tusea obisnuita, ci si tusea convulsiva, precum si crizele de astm. In plus, au efecte tonice, ajutandu-ne sa ne pastram energia in timpul zilei, si calmante, antistres, ajutandu-ne sa dormim mai bine noaptea si reusind sa trateze chiar si insomniile. Sunt un bun detoxifiant general al organismului, fiind administrate in cure de 14 zile. Alina durerile, crampele musculare, hiperaciditatea si arsurile de la nivelul stomacului. Pasta din flori de salcam rezolva, de asemenea, constipatia, colicile, diareea si starile spastice. Deoarece reduc excitabilitatea nervoasa, florile de salcam calmeaza si migrenele cu cauze necunoscute sau alte tipuri de dureri de cap. Sunt alcalinizante, sedative si antispastice, actionand asupra musculaturii netede pulmonare si gastrice. Trateaza laringitele, faringitele, bronsitele, traheitele, astmul bronsic si chiar pneumoniile. Urmand indicatiile unui fitoterapeut, putem trata cu ajutorul acestor flori minunate afectiuni precum irascibilitatea, iritarea, nelinistea, anxietatea, depresia, epuizarea fizica si psihica si chiar unele disfunctii sau dereglari sexuale. In combinatie cu alte preparate, pot ajuta in tulburarile de memorie, de echilibru si vizuale. Sunt utile, de asemenea, in artroze, gonartroze si spondiloze, in terapii dentare si in paradontoze. Datorita continutului in acid clorogenic, pot fi utilizate impotriva obezitatii, ca tratament complementar in cure de slabire.
Salcamul japonez (Sophora japonica) este frecvent utilizat ca planta ornamentala, mai ales in parcurile oraselor aglomerate, caci este una dintre cele mai rezistente plante la noxe si poluare. Florile sale sunt albe-galbui, cresc tot in chiorchine, insa, spre deosebire de salcamul obisnuit, nu are ghimpi. Pentru preparatele medicinale se folosesc mai ales bobocii inca nedeschisi, care sunt galbeni-verzui, nu au miros si au un gust slab amarui.
Florile salcamului japonez, mai exact bobocii nedeschisi ai acestora, sunt cele mai bogate in rutozid, vitamina P naturala. Aceasta vitamina creste rezistenta vaselor capilare si scade permeabilitatea vasculara si capilara. La fel ca in cazul salcamului obisnuit, acesti boboci sunt folositi sub forma de pulbere, infuzie, tinctura si vin. Efectele vindecatoare ale florilor de salcam japonez sunt diferite. Ele rezolva hemoragiile cauzate de fragilitatea capilarelor, calmeaza unele afectiuni ale aparatului respirator, cum ar fi hemoptiziile (sputa cu sange), vindeca accidentele vasculare cauzate de hipertensiune si sunt eficiente in bolile infectioase insotite de cresterea permeabilitatii capilare. Mai mult, sunt benefice in unele afectiuni oftalmologice, cum ar fi hemoragii retiniene, edeme palpebrale, retinopatii vasculare, keratoconjunctivita etc. Alte boli pe care le pot trata sunt nefritele, la nivelul rinichilor, si unele boli ale ficatului, cum ar fi insuficienta hepatica. (Foto: Wikipedia)

Despre semnificatiile, legendele si beneficiile salcamului si ale florilor de salcam a vorbit si Cecilia Caragea in cadrul rubricii Secretele florilor de pe TVR 1, realizata de Carmen State.